Noi reglementări privind emiterea certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire

Guvernul a aprobat în şedinţa de astăzi, 31 mai, o Ordonanţă de urgenţă prin care se aduc clarificări referitoare la competenţa de emitere a certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire la nivelul autorităţilor administraţiilor publice locale ale municipiului Bucureşti. Practic, prin acest act normativ, se modifică art. 4 alin.(1) lit. c) și d) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.
Noi reglementări privind emiterea certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire
Potrivit modificării propuse, certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire vor fi emise de:

1. primarul general al municipiului Bucureşti, cu avizul primarilor sectoarelor municipiului Bucureşti, pentru:

a) executarea lucrărilor de construcţii pentru investiţii ce se realizează pe terenuri care depăşesc limita administrativ-teritorială a unui sector şi/sau care se realizează în extravilan;

b) lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum și orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care vor fi executate la:

· clădiri, construcţii sau părți din construcţii împreună cu instalaţiile, componentele artistice, parte integrantă din acestea, împreună cu terenul aferent delimitat topografic, inclusiv la anexele acestora, precum și alte construcții, identificate în cadrul aceluiași imobil, clasate individual ca monument potrivit legii 422/2001;

· imobile teren și/sau construcții, identificate prin număr cadastral, amplasate în zone construite protejate stabilite potrivit legii;

· clădiri cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentații de urbanism aprobate;

· imobile teren și/sau construcții, identificate prin număr cadastral, cuprinse în parcelările incluse în Lista monumentelor istorice.

c) lucrări de modernizare, reabilitare, extindere de reţele edilitare municipale, de transport urban subteran sau de suprafaţă, de transport şi distribuţie pentru: apă/canal, gaze, electrice, termoficare, comunicaţii-inclusiv fibră optică, executate pe domeniul public sau privat al municipiului Bucureşti, precum şi lucrări de modernizare şi/sau reabilitare de străzi, care sunt în administrarea Consiliului General al municipiului Bucureşti.

2. primarii sectoarelor municipiului Bucureşti, pentru lucrările care se execută în teritoriul administrativ al sectoarelor, cu excepţia celor emise de primarul general, inclusiv monumente istorice din categoria ansamblurilor și siturilor, branşamente şi racorduri aferente reţelelor edilitare.

Aceste modificări erau necesare întrucât s-a constatat că se manifesta un blocaj funcțional la nivelul autorităților administraţiilor publice locale ale municipiului București în privința emiterii certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construire pentru imobilele situate în zonele de protecție a monumentelor și în perimetrele siturilor arheologice clasate ca monument istoric, pentru 85% din suprafața Capitalei. Această situaţie era cauzată de prevederile ambigue pe care le conţine Legea nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, în ceea ce priveşte delimitarea zonelor de protecţie a monumentelor (delimitarea realizată prin considerarea unei raze de 100 m de jur-împrejurul monumentului istoric, fără o delimitare topografică clară); conform aceleiaşi legi, siturile arheologice clasate ca monument istoric nu sunt delimitate topografic, nefiind clară nici amplasarea acestora și, implicit, nici zona de protecție.

Astfel, au existat situații în care autorizații de construire pentru imobile considerate ca poziționate în suprafața de protecție generată de „raza de 100 m de jur-împrejurul monumentului istoric” au fost contestate în instanță și chiar anulate, în baza unor expertize topografice care au determinat situarea imobilelor la o distanță diferită față de monumentul istoric decât cea apreciată de autoritățile administrației publice locale, instanța considerând că autorizația a fost emisă fără competență.

În această situaţie, emiterea de autorizații de construire fără competență au creat o insecuritate juridică a investițiilor, fapt care a condus la refuzul autorităților de a mai emite aceste acte administrative. Ca urmare, s-au generat întârzieri în absorbția de fonduri europene și pierderi la bugetele locale, nemaifiind încasate taxele de autorizare și nemaifiind promovate investiții care să genereze locuri de muncă și venituri bugetare.

INOVAGRIA, aplicatia performanta a SIVECO pentru gestiunea eficienta a fermelor BUCURESTI – 31 mai 2017

Agricultura romaneasca se dezvolta, dar este loc de mai bine. Potentialul extraordinar al Romaniei continua sa fie subexploatat.
INOVAGRIA, aplicatia performanta a SIVECO pentru gestiunea eficienta a fermelor
Acum exista solutii tehnice menite sa ii sprijine pe fermierii romani sa creasca profitabilitatea exploatatiilor agricole. O ferma moderna, cu profitabilitate crescuta, implica nu doar prezenta pe teren, resurse si munca fizica, ci si multa munca administrativa, cea din urma dovedindu-se, adesea, mult mai dificil de gestionat.

Luand in calcul aceste aspecte si bazandu-se pe experienta de peste 10 ani pe care o au in dezvoltarea si implementarea solutiilor IT performante destinate sectorului agricol din Romania, specialistii din departamentul eAgriculture al SIVECO vin in sprijinul fermierilor prin intermediul INOVAGRIA, solutia IT menita sa simplifice si sa eficientizeze managementul unei ferme, in vederea cresterii performantei si a profitabilitatii.

Specialistii SIVECO cunosc foarte bine nevoile fermierilor romani. Prin sistemul de plata a subventiilor creat de SIVECO s-au platit, fara probleme, catre fermierii din Romania, peste 2 miliarde euro doar in martie 2017.

INOVAGRIA este o aplicatie software 100% romaneasca si 100% integrata, care contine toate modulele necesare pentru o gestiune completa a fermei. Aplicatia este dedicata tuturor fermierilor, indiferent de dimensiunea fermei pe care o detin. Pentru utilizarea ei, este suficienta folosirea unui navigator de web de pe un calculator sau chiar a unui dispozitiv mobil care are acces la internet.

Aplicatia include o serie de componente gandite in asa fel incat sa cuprinda cele mai importante probleme cu care fermierii se confrunta in activitatea lor zilnica: depunerea cererilor de subventie atat pentru sectorul vegetal, cat si pentru cel zootehnic, gestionarea contractelor de arenda, gestionarea lucrarilor agricole, registrul animalelor.

Avand in vedere faptul ca, de cele mai multe ori, fermierii intampina o serie de dificultati in realizarea dosarului complet pentru obtinerea subventiilor de la APIA, INOVAGRIA are o componenta gandita in acest sens, foarte utila in procesul de pregatire a documentatiei, care ajuta la identificarea schemelor de sprijin potrivite, a documentelor necesare pentru fiecare schema in parte, poate face o estimare a valorii totale a subventiei si poate transmite automat catre sistemul IPA Online al APIA datele complete privind cererea unica, intr-un format compatibil cu sistemul APIA.

Alte componente monitorizeaza terenurile agricole dintr-o ferma si contin informatii despre culturi, despre lucrarile executate, despre productie, oferind totodata si acces permanent la hartile terenurilor si culturilor. Exista instrumente care simplifica procesul de gestiune a terenurilor in arenda, care eficientizeaza si controleaza in mod permanent lucrarile agricole din ferma, ofera cele mai bune solutii pentru procesul de fertilizare/erbicidare pe baza unei monitorizari permanente a terenului agricol, planifica productia la nivelul fiecarei parcele, propunand variante optime de culturi si gestioneaza activitatile de insilozare.

Planul de productie al fermei poate fi elaborat prin intermediul componentei Normative, care permite inventarierea elementelor standard, cum ar fi numarul de masini agricole, consumul de combustibil, necesarul de angajati, in timp ce componenta Monitorizare GPS asigura monitorizarea pe baza datelor GPS a masinilor agricole si creste, astfel, eficienta supravegherii lucrarilor agricole.

Pentru ca activitatea unei ferme nu se rezuma doar la sectorul vegetal, specialistii SIVECO au elaborat si Registrul Animalelor, care se adreseaza sectorului zootehnic. Acesta permite inregistrarea exploatatiei zootehnice, precum si gestionarea informatiilor despre animale si evenimente personalizate asociate animalelor: crotalie, sex, data de nastere, directia de exploatare, rasa, specie, tratamente medicale, vaccinuri, monta si altele. Pot fi inregistrate, urmarite si analizate toate informatiile de baza despre animalele detinute, lucru foarte util pentru fermieri.

Componentele INOVAGRIA pot fi utilizate independent sau in mod integrat. O ferma poate fi greu de gestionat si supravegheat in mod continuu, dar instrumentele pe care INOVAGRIA le pune la dispozitia fermierilor ofera aceasta posibilitate. Astfel, specialistii SIVECO au reusit sa inoveze modul in care se desfasoara activitatile traditionale, respectand doua principii importante, regasite si in sloganul lor: „Respectam traditia. Cultivam inovatia”.

Ultimul trend în organizarea de târguri expoziționale: vara asta se poartă wave textil

Indiferent de sezon, diferitele industrii organizează periodic târguri expoziționale . Iar ca să țină pasul cu concurența, o companie trebuie să urmărească în mod continuu ultimele trenduri în domeniu. Wave textil este sistemul expozițional care dă dinamică standului, prin forma specială și prin rezistența crescută.
wave textil
wave textil
În funcție de destinația pe care o are un Wave textil, poți opta pentru una dintre cele două variante pe care le producem. Wave textil curb, cu un design modern și o suprafață de imprimare de 325 cm, sau Wave textil drept, cu dimensiuni ce pot atinge 10 m lungime.
Adrian Marinescu, reprezentant Cube Media Solutions

Dar ca să ai garanția unui sistem expozițional de calitate, trebuie să găsești un producător de încredere. Cube Media Solutions oferă toată gama de pop-up textil, atât curb cât și drept. Mai mult, vara asta faci valuri la propriu la orice târg expozițional cu un wave textil de cea mai bună calitate.

Un Pop-Up Textil , curb sau drept, este potrivit pentru orice tip de eveniment, adaptându-se perfect într-o multitudine de spații și locații: târguri, săli de conferințe, showroom-uri, evenimente de lansare etc. El va da un plus de culoare și atractivitate standului tău expozițional sau prezentării tale de la o conferință.

Un Wave textil îmbină într-un mod perfect toate avantajele pe care le-ai putea căuta la un sistem expozițional: greutate redusă, portabilitate ridicată, montare ușoară. Ca să nu mai vorbim de calitatea standului în sine și a imaginii imprimate pe materialul textil.

Wave textil curb sau drept, în funcție de nevoile tale

În funcție de destinația pe care o are un Wave textil, poți opta pentru una dintre cele două variante pe care le producem. Wave textil curb, cu un design modern și o suprafață de imprimare de 325 cm, sau Wave textil drept, cu dimensiuni ce pot atinge 10 m lungime. Înălțimea standard pentru un pop-up textil este de 230 cm.

Diferența dintre cele două produse este dată, pe lângă lungimea suprafeței de imprimare, de forma propriu-zisă a standului. Wave textil curb are, așa cum îi spune și numele, o formă ușor curbată. Un Pop-Up Textil drept este format dintr-o structură extensibilă dreptunghiulară, din aluminiu, foarte ușor de montat, pe care se atașează printul textil. Ca metodă de imprimare, se folosește imprimarea directă sau cea prin sublimare, ceea ce garantează culori strălucitoare și clare, iar cernelurile folosite sunt ignifuge.

DATE DE CONTACT

Departament MARKETING

Maria Predica

0799.734.600

office@cube-media.ro

Str. Luntrei, Nr. 6, Sector 2, București

www.exposystem.ro

NOI MEDALII INTERNAȚIONALE OBȚINUTE DE BUDUREASCA!

Budureasca a reușit, pentru a doua oară consecutiv, să cucerească medalia de aur la prestigiosul concurs Decanter World Wine Awards . Marele câștigător al concursului desfășurat în Anglia a fost vinul Tămâioasă Românească 2016 sec, din gama Premium . Alături de performanța de la Decanter, un alt vin din portofoliul Budureasca – Chardonnay 2016 sec, din gama Premium, a câștigat medalia de aur la Mondial de Bruxelles .
NOI MEDALII INTERNAȚIONALE OBȚINUTE DE BUDUREASCA!
Rezultatele extraordinare de la Decanter și Mondial de Bruxelles, reconfirmă practic semnalele pozitive pe care continuăm să le primim din toate colțurile lumii cu privire la calitatea vinurilor noastre. Iar meritul pentru acest lucru este al întregii echipe, începând cu Administratorul companiei, Dumitru Vârgă, și continuând cu oenologul nostru, Stephen Donnelly, cel care cunoaște în detaliu toate secretele vinurilor Budureasca
Olga Miloiu, Director Executiv Budureasca

În total, pe lângă cele două medalii menționate anterior, producătorul român de vinuri din regiunea Dealu Mare a obținut pentru România alte 4 medalii – două de argint la Decanter, pentru vinurile Noble 5 sec 2013 și Pinot Noir 2014 sec, din gama Vine in Flames și două de bronz la Mondial de Bruxelles pentru Fume 2016 sec și Fetească Neagră 2014 sec, ambele din gama Premium.

Rezultatele extraordinare de la Decanter și Mondial de Bruxelles au fost considerate de către Olga Miloiu, director executiv al Budureasca, o confirmare a eforturilor depuse în direcția de extindere a business-ului Budureasca la nivel internațional, început acum mai mulți ani și intensificat în ultima perioadă.

“Vinurile Budureasca se bucură astăzi de un renume important nu doar pe plan intern, ci și pe piețele externe, fapt confirmat din plin în ultimii ani de portofoliul de medalii cucerite de vinurile noastre la concursurile internaționale de renume. Extinderea vânzărilor către piețele externe reprezintă un proces dificil și de lungă durată, cu atât mai mult cu cât România încă nu reprezintă un reper ca producător de vinuri de calitate, chiar dacă se află pe o pantă ascendentă. Rezultatele extraordinare de la Decanter și Mondial de Bruxelles reconfirmă practic semnalele pozitive pe care continuăm să le primim din toate colțurile lumii cu privire la calitatea vinurilor noastre. Țin sa subliniez că meritul pentru aceste rezultate este al întregii echipe, și menționez în mod special implicarea dlui. Dumitru Vârgă – administratorul companiei, precum și talentul deosebit și dedicarea dlui. Stephen Donnelly – oenologul nostru, care cunoaște în detaliu toate secretele vinurilor Budureasca”, a declarat Olga Miloiu.

Decanter World Wine Awards este unul dintre cele mai importante concursuri din industria vinului, desfășurat anual în Londra. Ediția din 2017 a competiției a avut loc la Vintner’s Hall intre 24 si 28 aprilie. La concurs au participat peste 17.000 de probe de vin – un record pentru concurs – judecate de 219 experti internationali in domeniu.

Mondial de Bruxelles este un alt concurs extrem de important în universul vinului, ajungând in acest an la editia a XXIV-a. Desfășurat în orașul Valladolid, Spania, în perioada 5-7 mai, la concurs au participat peste 9000 de vinuri, analizate de catre un juriu format din jurnaliști, somelieri și profesioniști din industria vinului. Fiecare membru al juriului a trebuit să deguste și să evalueze aproximativ 50 de vinuri pe zi.

Avantajele unei trotinete electrice

Se intampla sa avem nevoie, la un moment dat, un mijloc de transport usor si rapid, care sa ne duca la destinatie, fara sa ne facem griji de trafic. Sau se poate intampla sa te lase masina exact cand iti este lumea mai draga, iar in acele momente iti doresti sa fi avut cel putin o alta alternativa a transportului.

Am observant ca noul fenomen, care a luat mare amploare in ultima vreme, este trotineta electrica. Si sa recunoastem, sunt practice, usor de depozitat si o alternativa mai ecologica, mai prietenoasa cu natura.

Nu stiu sigur daca acest brand a pornit sau nu tot de la americani, cert este ca ma bucura faptul ca oamenii incep sa isi puna un semn de intrebare, cand vine vorba de poluare si de metode de impiedicare a acesteia, sa nu ia amploare mai mare decat a luat deja.

Daca si tu esti in cautarea unei trotinete electrice, atunci iti recomand produsele Wheel-E. Este un magazin online, prezent din anul 2000, ce au peste 1.2 milioane de euro, cifra de afaceri! Ceea ce inseamna ca deja sunt un nume mare pe piata romaneasca, cu rezonante si pe piata europeana: Wheel-E, Dealer E-twow unic autorizat in Europa, colaboreaza cu peste 200 de companii din Germania, Spania, Grecia, Ungaria, Bulgaria si Romania.

Acest site si-a inceput activitatea de e-commerce si vanzari ca promotori ai trotinetei electrice E-Twow la nivel European, iar anul acesta si-au propus sa devina cel mai mare magazin online de articole sportive, echipamente sportive si gadgeturi din tara noastra.

Daca nu stiati, E-twow este prima trotineta electrica portabila, cel mai economic vehicul din lume construit vreodata. Gratie metodelor ingineresti avansate, a fost posibila crearea unui design dinamic (inclusiv garda la sol redusa, roti de 200mm, ghidon ajustabil pe inaltime, sistem de pliere completa) si modern, trotineta electrica perfecta pentru mediul urban. Totodata, au fost adaugate tehnologii de ultima generatie, printre care se numara sisteme precum KERS (kinetic energy recover system) – sistem de recuperare a energiei cinetice, sistem franare regenerativa, franare magnetica, pilot automat.

Cred cu tarie ca oricine, copil sau adult, ar trebui sa aiba o trotineta electrica si sa se gandeasca la faptul ca, daca ar circula cu aceasta macar o data sau de doua ori pe saptamana, inlocuind mersul cu masina, ar controbui la o ameliorare a efectelor daunatoare pe care gazele emise de carburanti le au asupra mediului inconjurator.

In concluzie, nu doar ca eviti stresul aglomeratiei din trafic, dar ajuti natura contra poluarii.

HTC dezvăluie noul smartphone vârf de gamă, construit pentru genialul U: îți prezentăm noul HTC U11

HTC U11_3V_AmazingSilver
HTC U11 îmbină noua interacțiune revoluționară prin strângere cu design-ul uimitor cu suprafață lichidă, sunetul personal inteligent, camerele foto impresionante și multiplii asistenți AI, pentru un smartphone mai inteligent

Strângi cu afecțiune mâna celui iubit. Un bebeluș strânge intuitiv degetul mamei sale. Un copil își strânge ursulețul în brațe noaptea, pentru a se simți în siguranță. Nimic nu se simte atât de intim, conectat și personal precum senzația atingerii sau căldura unei îmbrățișări. Și niciun dispozitiv nu ne este mai personal în viață decât smartphone-ul.
Inspirat de puterea atingerii, HTC a dezvăluit astăzi noul HTC U11, primul smartphone din lume cu noua interacțiune revoluționară prin strângere. Construit pentru tine, cu design, materiale și experiențe ce-ți reflectă hotărârea interioară, pasiunea, creativitatea și individualitatea, noul HTC U11 are cele mai avansate funcții oferite vreodată de un smartphone, inclusiv:

  • HTC Edge Sense, noua dimensiune a interacțiunii cu telefonul tău prin atingere.
  • Suprafața lichidă, un design unic și extraordinar, ce te reflectă.
  • HTC USonic, cel mai avansat set de căști audio construit vreodată pentru sunet personal, care acum include și funcția de Anulare Activă a Zgomotului.
  • Camere foto uimitoare, cu cel mai mare scor independent primit vreodată de o cameră foto de smartphone1.
  • HTC Sense Companion, Google Assistant, și Amazon Alexa, pentru un smartphone mai inteligent, care să-ți fie de ajutor2.
  • Prin intermediul tuturor acestora, noul HTC U11 stabilește un nou standard al așteptărilor pe care le poți avea de la un smartphone.

    U touch

  • Puține lucruri sunt la fel de naturale ca simțul atingerii. HTC Edge Sense transformă acest simț fundamental într-un mod complet nou si revoluționar de interacțiune cu telefonul. Cu o simplă strângere, HTC Edge Sense îți permite să comunici cu telefonul tău într-un mod fără precedent, dar intuitiv, ajutându-te să te bucuri natural de lucrurile care-ți plac, precum să faci fotografii, să deschizi Facebook sau să lansezi oricare dintre aplicațiile tale favorite.
  • De exemplu, cu HTC Edge Sense, nicicând n-a fost mai simplu să deschizi camera foto. Nu mai trebuie să cauți butoane sau poziții ciudate ale mâinii. Nu-ți mai faci griji să nu-ți scape telefonul din mână în timp ce pozezi pentru camera foto. E suficient să ridici, să strângi, să zâmbești și să fotografiezi.
  • De asemenea, poți trimite mesaje text mai rapid și mai ușor ca înainte. Poate fi imposibil sa scrii mesaje din mers, dar, folosind HTC Edge Sense pentru Voice to Text, poți dicta mesajele tale fără a încetini. Strânge ușor, dictează-ți mesajul și trimite SMS-ul din mers.
  • Poți chiar personaliza gestul de strângere: deschide aplicația de e-mail cu o singură strângere. Sau lansează-ți jocul preferat (sau orice altă aplicație). Sau alege una dintre multele opțiuni. Vrei și mai mult control prin atingere? HTC Edge Sense îți oferă posibilitatea să activezi atingerea avansată, folosind o “strângere scurtă” sau un gest de “strânge și menține” pentru o funcționalitate și mai mare din vârful degetelor.
  • Și, pentru că funcția Edge Sense se bazează efectiv pe presiunea aplicată marginilor dispozitivului, poate fi folosită în aproape orice condiții – inclusiv în timp ce porți mănuși sau pe vreme ploioasă sau ninsoare, momente în care folosirea butoanelor capacitive ar fi dificilă.
  • O reflexie a ta

  • Noul HTC U11 are o suprafață de sticlă lichidă construită pentru a impresiona, folosind tehnica Optical Spectrum Hybrid Deposition. Depunând straturi succesive de minerale prețioase cu grad înalt de refracție pe partea posterioară a carcasei telefonului, am creat noi culori, incredibil de vii, care transformă lumina la fiecare mișcare.
  • Aspectul curbat, fără îmbinări vizibile al noului HTC U11 se datorează sticlei 3D de pe ambele fețe ale telefonului. Încălzirea și îndoirea sticlei sub presiune extremă au ca rezultat o simetrie unică pe cele trei axe a unui telefon subțire, indiferent din ce unghi îl privești.
  • HTC U11 are un ecran Quad HD de 5,5 inch, din sticlă 3D, construit pentru a-ți oferi imagini și texte clare și vii – chiar și în lumina directă a soarelui. Având cel mai bun ecran al nostru și o reproducere autentică a culorilor, îți oferim o experiență full-frame de vizionare mai pură. Ecranul nostru evită imaginile tăiate sau culorile distorsionate pe margini, capcane în care ar putea cădea un ecran curbat.
  • În plus, noul HTC U11 este rezistent la apă3, deci nu e cazul să te mai îngrijorezi pentru stropi, vărsat sau scăpat în lichide.
  • Acordat cu tine

  • Cu HTC U11 ai cea mai recentă versiune de HTC USonic, care acum îmbină Anularea Activă a Zgomotului cu posibilitatea de a acorda sunetul cu auzul tău unic. Folosind microfoanele încorporate de pe căștile audio și conectivitatea de date USB-C, căștile audio interne USonic îți cartografiază urechea internă cu ajutorul unei tehnologii avansate, similare sonarului, și apoi adaptează profilul audio biologiei tale unice. Experiența audio creată este optimizată și incredibil de personală, cu un sunet viu, modelat special pentru tine.
  • USonic încorporează acum funcția de Anulare Activă a Zgomotului, ce reduce distragerile de atenție din jur, pentru ca tu să te poți concentra asupra muzicii. Funcția monitorizează încontinuu nivelul sunetului ambiental și se adaptează rapid oricăror zgomote sau interferențe. Iar tu te poți concentra în voie asupra muzicii, videoclipurilor sau jocurilor tale.
  • Difuzoarele HTC BoomSound Hi-Fi Edition au fost și ele îmbunătațite. Design-ul lor îți oferă un volum mai puternic și Dynamic Range Audio mai bun. În partea de sus, difuzorul tweeter are o cameră acustică ce îmbogățește sunetele înalte și medii. În partea de jos, woofer-ul are un nou difuzor și un circuit magnetic cu design îmbunătățite, pentru a-ți oferi tonuri joase mai clare, mai profunde și de volum crescut. Chiar trebuie să auzi puterea BoomSound ca să-ți crezi urechilor.
  • N-am uitat să îmbunătățim nici microfoanele. Folosind patru microfoane omnidirecționale optim poziționate, și noua tehnologie Acoustic Focus, HTC îți aduce cea mai bună calitate a înregistrării audio 3D de până acum. Microfoanele noului HTC U11 colaborează pentru a înregistra sunete din toate direcțiile, iar, datorită funcției Acoustic Focus, poți face zoom în videoclip, pentru a te concentra pe subiectul tău și a-i amplifica sunetele specifice.
  • Din fabrică îți oferim și un adaptor HTC de la USB-C la jack de 3,5 mm, cu un convertor DAC încorporat, care îți oferă o performanță audio minunată și un grad înalt de compatibilitate cu celelalte căști și dispozitive ale tale.
  • Imagini care te mișcă

  • Noul HTC U11 a obținut cel mai mare scor al unei camere foto de smartphone, atât pentru foto cât și video, prin măsurătorile independente DxOMark4. Sistemul nostru impresionant de stabilizare optică și electronică pe axe multiple, împreună cu autofocalizarea super-rapidă în orice condiții de iluminare, îți oferă o cameră foto rapidă, fotografii clare și videoclipuri fără tremur. Am îmbunătățit camera foto și video, pentru o plajă de expunere mai largă, prin HDR Boost fără întârzieri, printr-un mai bun balans de alb, o reducere importantă a artefactelor și o menținere excelentă a detaliilor.
  • HTC U11 introduce funcția Auto HDR Boost, pentru a-ți oferi toate beneficiile HDR fără dezavantajele întârzierilor la declanșare. HDR Boost îți oferă imagini mai clare și mai echilibrate, făcând multiple fotografii care măsoară cele mai întunecate umbre și cele mai luminoase puncte, fără a te încetini. Noul HTC U11 îmbunătățește texturile și culorile, crește nivelul detaliilor vizibile și evidențiază cele mai bune elemente ale fiecărui cadru. Folosim aceeași tehnică pentru a îmbunătăți calitatea imaginilor filmate, funcția Temporal Noise Reduction folosind automat informația din cadrele anterioare și următoare pentru a înlătura artefactele nedorite și a-ți oferi cel mai clar videoclip cu putință.
  • Vești bune pentru fotografii serioși: noul HTC U11 încorporează noua funcție UltraSpeed AutoFocus, cu aceeași tehnologie de autofocalizare full sensor pe care o poți găsi în cele mai bune camere foto DSLR, pentru ca tu să te poți bucura de viteze de focalizare net superioare și să fii încântat de performanță. În plus, sistemul excepțional de stabilizare optică și electronică al noului HTC U11 îți va menține fotografiile și videoclipurile stabile și clare, chiar dacă îți tremură mâna.
  • Noua cameră foto frontală îmbină detaliile de înaltă rezoluție, de 16 MP, cu sensibilitatea la lumină UltraPixel, pentru a-ți asigura selfie-uri luminoase, zi și noapte. Folosește aceleași sisteme puternice HDR Boost și de reducere a artefactelor precum camera foto principală.
  • Un asistent digital mai inteligent pentru tine

  • Trei creiere sunt mai bune decât unul, așa că, în interiorul noului HTC U11 poți găsi trei asistenți inteligenți devotați ție: HTC Sense Companion, Google Assistant, și Amazon Alexa2. În China continentală, HTC U11 oferă și Baidu DuerOS.
  • Am făcut HTC Sense Companion mai inteligent ca oricând: va învăța în timp să te cunoască pe tine și obiceiurile tale zilnice, pentru a-ți oferi mai multe avantaje pe zi ce trece. De exemplu, HTC Sense Companion este suficient de deștept încât să-și dea seama dacă ai întâlniri târziu spre seară, și îți va aminti să pui telefonul la încărcat când ai timp, sau să iei la tine o baterie externă. Îți va face telefonul să funcționeze la viteza optimă, sugerându-ți să ștergi fișierele nedorite și aplicațiile nefolosite pentru a elibera memoria. Îți va da de știre dacă e nevoie să te îmbraci pentru vreme rea, îți va urmări progresul de fitness față de obiectivele pe care ți le-ai propus, îți va recomanda restaurante tentante din zona ta la ora mesei, și multe altele5.
  • Noul HTC U11 rulează cea mai recentă versiune de Android, deci include și Google Assistant, asistentul personal puternic oferit de Google, ce-ți oferă servicii de căutare pentru instrucțiuni de navigare, găsirea de răspunsuri la tot felul de întrebări, administrarea sarcinilor tale, planificarea zilnică și distracție.
  • HTC U11 este și primul smartphone de pe piață cu acces vocal, hands-free, la Amazon Alexa. Punând pur și simplu întrebări precum “Alexa, cum e vremea astăzi?” sau rostind comenzi precum “Alexa, aprinde-mi lumina în sufragerie,” Alexa îți va răspunde nevoilor oriunde te-ai duce. Este simplu astfel să controlezi produse inteligente pentru acasă, să ceri informații despre știri, vreme, muzică, și alte peste 12.000 de abilități din magazinul Alexa. Serviciul vocal Alexa este disponibil în prezent clienților din Statele Unite, Marea Britanie și Germania.
  • Iar în China continentală, HTC și Baidu DuerOS au construit un parteneriat strategic pentru crearea unui asistent virtual cu comandă vocală. Acesta va înțelege și se va plia mai bine pe nevoile specifice ale utilizatorilor chinezi.
  • Puterea U

  • HTC U11 este primul smartphone disponibil comercial la nivel global propulsat exclusiv de Platforma Mobilă Qualcomm® Snapdragon™ 835. Deci, indiferent în ce zonă a lumii locuiești, ai parte de un procesor octa-core cu viteză amețitoare, grafică uimitoare, performanță impresionantă și o durată mai mare a acumulatorului. Fiecare HTC U11 include și UFS 2.1, pentru ca acest procesor extrem de rapid să fie asociat cu performanța celei mai rapide memorii. Vei avea parte de experiența unui LTE de Clasă Gigabit (până la 1 Gbps), prin intermediul modemului integrat Snapdragon X16 LTE, construit pentru a livra viteze de fibră optică oriunde, pentru descărcări de muzică și videoclipuri cu viteza fulgerului, și pentru a avea acces aproape instantaneu la site-uri web, rețele de socializare sau conținutul tău din cloud. Obții grafică cu 25% mai rapidă decât pe HTC 10, cu 35% sau 3 ore mai mult timp de redare video, cu 30% sau 8 ore mai mult timp de redare audio, și cu 43% sau 3,5 ore mai mult timp de navigare web prin rețeaua LTE6.
  • Un procesor amețitor de rapid, cu o cameră foto extraordinară și un sunet incredibil prin HTC USonic înseamnă că vei avea nevoie de mult spațiu de stocare pentru aplicații, jocuri, fotografii, muzică și distracție: HTC U11 îți oferă 4 GB RAM și 64 GB spațiu de stocare, ca să te poți bucura oricând de telefonul tău.
  • HTC U11 oferă și un cititor de amprente pentru securitate și confidențialitate crescute. Este nevoie de doar câteva minute pentru a-i face setările, iar apoi vei putea debloca telefonul cu o simplă apăsare a degetului – va fi cu atât mai ușor și rapid să iți iei notițe, să surprinzi o fotografie sau orice dorești să faci cu telefonul, totul într-o clipă.
  • Noul HTC U11, în culorile Amazing Silver, Sapphire Blue, Brilliant Black și Ice White, va fi disponibil la nivel global începând cu luna iunie 2017. Varianta Solar Red va fi disponibilă începând cu o dată ulterioară. Accesează htc.com pentru specificații detaliate și mai multe informații.

    Horoscop detaliat de la ezodii.com

    Ezodii.com se doreste a fi un website de horoscop care sa ajute cititorii la mai buna intelegere a contextelor in care evolueaza, a trasaturilor profunde ale propriei personalitati, la interactiunile care se petrec in viata lor, in anumite momente din timp. In mod clar, nimic nu este intamplator, nimic nu evolueaza de sine statator; totul este interconectat.
    Horoscopul total de la ezodii.com
    Ezodii.com se doreste a fi un website de horoscop care sa ajute cititorii la mai buna intelegere a contextelor in care evolueaza, a trasaturilor profunde ale propriei personalitati, la interactiunile care se petrec in viata lor, in anumite momente din timp. In mod clar, nimic nu este intamplator, nimic nu evolueaza de sine statator; totul este interconectat. Un anumit eveniment petrecut intr-un anumit moment, intr-un anumit loc, atrage, ulterior, ca o avalansa, desfasurari successive, legate intre ele. Uneori nici nu ne dam seama de acest lucru. Cunoscandu-ne mai bine pe noi insine, inclusiv prin intermediul horoscopului, putem sa intelegem mai bine si sa actionam mult mai potrivit.

    De-a lungul vietii noastre invatam despre stiinta, matematica, geografie, istorie, literatura si alte cate si mai cate, insa putine informatii obtinem despre noi insine, ca si indivizi; si totusi, este foarte important sa incercam sa ne intelegem pe noi insine, astfel incat sa ne simtim cat mai impliniti cu putinta. Informatiile pe care le contine ezodii.com va pot fi de folos, in acest sens. Un horoscop nu va poate prezice viitorul, in nici un caz; insa va poate spune ce fel de persoane sunteti, ce fel de persoane sunt cei de langa voi. Chiar si psihologii folosesc, de multe ori, horoscopul, pentru a intelege mai bine personalitatile pacientilor suparati sau confuzi in ceea ce priveste propria persoana.

    Va intereseaza cum va fi ziua voastra astazi? De ce nu accesati partea de horoscop zi, unde puteti citi ce elemente va avantajeaza si ce elemente ar trebui tratate cu prudenta, astfel incat sa evitati aparitia unor probleme. Sau vreti sa aveti o viziune mai larga, pentru o perioada mai mare de timp. In acest caz, aveti la dispozitie un horoscopul lunar, care va detaliaza informatii referitoare la viata sentimentala, la cariera si finante, dar si la starea de sanatate. In acest fel, puteti sti cum sa va mobilizati, astfel incat sa folositi din plin avantajele si sa indepartati, pe cat posibil, disconfortul care s-ar putea crea pornind de la elementele negative, care nu rezoneaza asa cum trebuie.

    Website-ul va ofera horoscopul general si pe perioada unui intreg an calendaristic. Astfel puteti afla informatii pretioase despre modul cum vor evolua aspectele cele mai importante din viata voastra, in acest rastimp. Dupa cum spuneam, in univers, totul evolueaza in interdependenta, fiecare dintre corpurile ceresti, in functie de pozitia sa la un anumit moment, emite o anumita influenta, pozitiva sau negativa. Nu este usor sa ne regasim intr-un horoscop general, insa, de cele mai multe ori, vedem ca lucrurile se potrivesc, ca exista o anumita legatura de cauzalitate de care ar trebui sa tinem seama. Tocmai pornind de la acest fapt, www.ezodii.com incearca sa ofere indiciile necesare pentru a evolua pozitiv, armonios, benefic.

    Cu Dezmembraripenet.ro ai toate avantajele

    Pentru soferii preocupati, in permanenta, de masina lor si de buna functionare a acesteia, vin in ajutor cu cateva sfaturi legate de avantajele pe care Dezmembraripenet.ro le are.

    Dar ca sa stiti unde sa cautati ajutor, atunci cand aveti nevoie, trebuie mai intai sa cunoasteti site-ul respectiv. Acesta este o bursa de piese auto, in cadrul careia parcurile de dezmembrari posteaza anunturi cu piese sau masini pentru dezmembrari, are si o sectiune in care un utilizator obisnuit poate posta o cerere pentru piesele auto pe care si le doreste, iar aceasta cerere este trimisa catre toate parcurile din sistem care dezmembreaza marca respectiva. Cei din urma oferteaza la cererea postata de client, iar el alege oferta cea mai buna.

    Atasata, poza de mai sus face cat 1000 de cuvinte – absolut oricine poate sa faca o cerere pe acest site, iar raspunsurile la aceasta nu intarzie sa apara. Mai mult, dupa ce ai gasit oferta cea mai avantajoasa pentru tine, poti sa transmit datele tale vanzatorului, apoi nu mai trebuie decat sa astepti sa iti vina pachetul acasa.

    Dezmembrarile auto online sunt din ce in ce mai cautate, deoarece sunt foarte practice, usor de accesat, la indemana oricui.

    Exemple de servicii/produse oferite de Dezmembraripenet.ro:

    • Piese auto;
    • Dezmembrari auto;
    • Alternator;
    • Electromotor;
    • Cutie de viteze;
    • Turbina sau turbosuflanta;
    • Motor;
    • Dezmembrari fiat;
    • Dezmembrari vw;
    • Dezmembrari opel.

    Daca ti-am starnit curiozitatea si vrei sa afli mai multe despre aceasta bursa de piese auto, acceseaza site-ul, creazati un cont personal, apoi poti incepe cautarile. Vei avea placuta surpriza sa gasesti multe parcuri de dezmembrari care sunt inscrise pe site si ce gama larga de produse/piese poti gasi.

    Iar daca ai nelamuriri, nu te sfii sa le adresezi o intrebare (sau mai multe), doar asa poti sa gasesti oferta cea mai buna pentru tine si pentru masina ta.

    Pesticide-AZ.ro- Afla tot ce trebuie sa stii despre fungicide pentru a deveni cel mai bun agricultor

    Pe lista produselor esentiale unui agricultor se numara si cele bazate pe compusi chimici si organisme biochimice, intrebuintate pentru a omora sporii de ciuperci si fungi si a intretine o cultura de valoare.
    Pesticide-AZ.ro- Afla tot ce trebuie sa stii despre fungicide pentru a deveni cel mai bun agricultor
    Specialistii recomanda utilizarea de fungicide pentru a impiedica dezvoltarea ciupercilor si transmiterea acestora in structurile naturale ale plantelor.

    In incercarea de a feri culturile agricole de daunatori, specialistii utilizeaza pesticide precum: fungicide, pesticide si insecticide.

    Pesticide-AZ – Cei mai ieftini de pe net!

    Pentru un grad sporit de siguranta este suficient sa apelati la gama de produse aflate in catalogul magazinului online Pesticide-AZ. Aici va stau la dispozitie fungicide din substante active precum sulf, cupru, formaldehida, care asigura protejarea culturilor, sunt inofensive pentru plante si au efecte garantate.

    Previno problemele care pot aparea in culturile agricole utilizand produse de calitate

    In agricultura, preventia bolilor care pot ameninta plantele ajuta agricultorii sa evite un impas economic grav. De cele mai multe ori, acestea sunt infestate de agentii nocivi care in timp pot afecta intreaga cultura, provocand pierderi semnificative.

    Conservarea succesului in productia agricola depinde foarte mult de identificarea daunatorilor si oprirea raspandirii acestora. Orice gradinar sau agricultor poate apela cu incredere la utilizarea de fungicide.

    Acestea pot ajuta in procesul de controlare al fungilor, prevenind dezvoltarea sau raspandirea lor, pot creste randamentul culturilor, si implicit vanzarile provenite din acestea.

    Calitatea si durabilitatea produsului agricol final poate fi de asemenea influentat de utilizarea fungicidelor. Totodata, sanatatea consumatorului poate fi grav afectata in urma alimentatiei pe baza de plante infestate cu ciuperci, motiv pentru care tratarea acestor probleme este esentiala.

    Pesticide-AZ- Ajutorul tau de incredere in managementul eficient al culturilor agricole

    In combaterea optima a problemelor fungice aparute in culturile agricole, fungicidele trebuie de cele mai multe ori utilizate anterior aparitiei primelor semne specifice ale bolilor.

    Exista doua categorii de substante in combaterea fungilor: cele pe baza de sulf, si cele care au in substanta activa compusi din cupru. Un exemplu de fungicid bazat pe sulf, extrem de eficient si accesibil tuturor agricultorilor este Manfil, o substanta sub forma de pulbere, de 20g, care poate fi intrebuintata in conservarea culturilor de cartofi, vita de vie sau rosii.

    Aplicarea se face inaintea etapei de inflorire a plantei. Un alt produs asemanator din catalogul disponibil pe site-ul pesticide-az.ro este Cosavet 80DF la 30grame, un pordus ideal in tratarea si prevenirea daunatorilor. Inca de la primele simtome ale bolii, produsul are eficienta garantata si asigura un rezultat excelent in exterminarea fainarilor.

    Din cea de a doua categorie, cea a produselor pe baza de cupru, se numara Zeama Bordoleza, un produs care prezinta compatibilitate cu diferite alte solutii de combatere a insectelor si sporilor. Astfel, efectul asupra culturii este mai puternic si garanteaza tratarea optima a problemelor intampinate.

    Acestea sunt doar cateva din lista de fungicide din care puteti opta pentru solutionarea rapida si eficienta a necazurilor aparute in activitatea agricola. Intreaga gama de solutii prezente in categoria fungicide este atestata si omologata si pot fi consultata pe website-ul: www.pesticide-az.ro

    In cazul in care aveti nevoie de consultanta in alegerea produsului ideal adaptat necesitatilor dumneavoastra, aveti la dispozitie numarul de telefon:

    0724 254 542

    Vacanta mult visata e la doar un click distanta!

    Daca vrei sa calatoresti, dar in acelasi timp te gandesti si la conditiile si mijlocul de transport, atunci iti recomand firma de transport de persoane Yani Travel iti va pune la dispoztiei atat bilete de autocar si transport rapid la adresa cu plecari din majoritatea oraselor mari din Romania, precum si in cele mai importante orase din Italia, Germania, Anglia, Austria, Belgia, Olanda, Danemarca, Elvetia si Scotia de unde exista de asemenea plecari spre cele mai importante orase ale Europei, cat si curse extrem de rapide, ce se desfasoara in cele mai bune conditii.

    Firma are si colaborari pe termen lung cu peste 100 de alte agentii de transport persoane din toata tara, iar acest lucru le-a adus titlul de leaderi in domeniul transportului de persoane, ca sa poata oferi clientilor lor cele mai bune preturi ale biletelor.

    Indiferent ca optezi pentru transport persoane Romania Anglia, transport persoane Romania Germania sau orice alt pachet de servicii, disponibil pe site, ai parte de o calatorie rapida, efectuata in conditii de maxima siguranta.

    Pentru a va bucura pe deplin de serviciile de transport de persoane Yani Travel, va trebui sa respectati anumiti termeni si pasi, pentru a va asigura in acelasi timp o calatorie placuta, fara incidente.

    De ce sa alegi Yani Travel? Deoarece transportul se face rapid si in siguranta, bagajul este  inclus in pretul biletului (50kg) si faptul ca acestia trateaza toti clientii cu aceeasi seriozitate si profesionalism. Iar faptul ca firma efectueaza curse zilnice catre destinatiile mentionate mai sus, nu poate decat sa ma bucure, deoarece acum nu mai trebuie sa imi fac griji de perioada concediilor.

    Am realizat ca vacanta mult visata este la doar un click distanta. Iar atunci cand am intrebari sau nelamuriri, doar ii contactez pe reprezentantii firmei – personalul este foarte rabdator si iti va raspunde la orice intrebare.