Fundația EOS Romania și Microsoft Romania susțin prin proiectul Informatica365 campania europeană de dezvoltare a competențelor digitale – EU CodeWeek.

EU-Code-week-640x340

În luna octombrie, Săptămâna UE a programării va contribui din nou la transformarea destinelor, dând viață competențelor digitale și inovației pentru cetățenii din întreaga Europă și nu numai. În perioada 5-20 octombrie, școlile, organizațiile non-profit, cluburile de programare și alte organizații sunt invitate să găzduiască activități centrate pe programare și gândire computațională. Participanții sunt invitați să organizeze o activitate, să se înscrie prin intermediul site-ului Săptămâna UE a programării și să răspândească mesajul pe rețelele lor.

În acest an, un accent special este pus pe participarea școlilor, iar profesorii de toate nivelurile și de toate materiile sunt invitați să se alăture mișcării prin organizarea de activități cu elevii în cadrul Săptămânii UE a programării. Profesorii sunt încurajați să le ofere elevilor o primă perspectivă în lumea programării și să îi inspire pe elevi la o implicare suplimentară, prin încorporarea activităților și lecțiilor predate în sălile de clasă, online sau offline.

În acest context, Fundația EOS vă invită la o călătorie în îndrăgita lume Minecraft sau la o activitate practică de codare cu Micro:bit și MakeCode. Invităm astfel cadre didactice din România să organizeze:

  • Activități de programare creativă în Minecraft Education Edition – explorați resursele educaționale de codare cu Minecraft.
  • Activități practice de programare a dispozitivelor Micro:bit cu ajutorul MakeCode.

În cadrul fiecărei categorii de activități, vom premia cu câte un set de 10 dispozitive Micro:bit:

  • Cea mai bună fotografierealizată în timpul unei activități de programare în Minecraft
  • Cel mai bun material videorealizat în timpul unei activități de programare în Minecraft
  • Cea mai bună promovarea unei activități de programare în Minecraft
  • Cea mai bună fotografierealizată în timpul unei activități de programare cu Micro:bit
  • Cel mai bun material videorealizat în timpul unei activități de programare cu Micro:bit
  • Cea mai bună promovarea unei activități de programare cu Micro:bit

Cadrele didactice care doresc să participe la activitățile propuse de Fundația EOS în cadrul proiectului Informatica365 în contextul EU CodeWeek vor transmite materialele realizate (poze, video, promo-uri) la adresa office@eos.ro cu mențiunea CodeWeek365 și a categoriei la care doresc să participe (ex. CodeWeek365 Fotografie Minecraft).

Dacă aveți nevoie de mai multe informații, vă rugăm să ne contactați la office@eos.ro sau 0744770687.

Happy coding everyone!

TENDA anunță un nou parteneriat în România: MB Distribution devine distribuitor oficial al produselor Tenda din gama de business

Tenda corporate

Tenda, unul dintre cei mai importanți producători de echipamente pentru rețea, își consolidează prezența pe piața românească prin încheierea unui nou parteneriat cu compania MB Distribution, specializată în distribuția unei game largi de sisteme de telecomunicații profesionale, echipamente IT și soluții integrate.
Parteneriatul, activ începând cu luna octombrie a acestui an, vizează distribuirea gamelor de produse și a soluțiilor Tenda destinate utilizatorilor organizationali, de la soluții wireless inteligente, la switch-uri, injectoare POE și dispozitive CPE.

“Ne propunem să aducem mai aproape de clienții noștri soluțiile și produsele profesionale Tenda care acoperă soluții end-to-end de infrastructură IT&C, de complexitate diversă, ideale pentru necesitățile tehnologice ale partenerilor din zona business. Alături de noul partener de distribuție MB Distribution, extindem oferta noastră de soluții business cu produse de calitate, bazate pe tehnologii avansate ce oferă performanțe de top, accesibile și potrivite pentru o varietate largă de industrii, de la companii mari din zona publică și privată, instituții educaționale, agenții guvernamentale, spații comerciale medii/mari, industria hotelieră și unități medicale, la furnizori de servicii de Internet, telecom și firme securitate, oferind utilizatorilor posibilitatea de a beneficia de acces rapid la Internet, acoperire WiFi extinsă și conexiuni stabile, fără întreruperi.” – a declarat Yason Si, Regional Manager Tenda Balkans.

“Ne preocupăm permanent de livrarea unor tehnologii și servicii de calitate către ecosistemul nostru de parteneri și oferim expertiză în construcția de soluții cu nivel de complexitate divers, timp de răspuns scurt, disponibilitate produse, soluții financiare flexible și ne mândrim cu relația de lungă durată pe care am reușit să o construim cu toți partenerii noștri. Prin parteneriatul cu Tenda, ne propunem să satisfacem cererea în creștere a canalului nostru de distribuție, pentru soluții și echipamente de networking destinate segmentului de business din Romania.

Promovarea unui portofoliu diversificat de tehnologii premium, alături de un departament tehnic cu pregatire solidă care să poată oferi partenerilor consultanță și suport în proiectele dezvoltate, reprezintă elemente importante în strategia curentă a organizației noastre.” a declarat Valentina Baciu, Director Executiv MB Distribution.

SIMTE JOCUL FOLOSIND CĂȘTILE RAZER NARI ULTIMATE PENTRU XBOX ONE

Prima pereche de căști din lume cu răspuns haptic proiectată pentru Xbox One se bazează pe tehnologia Razer HyperSense pentru a oferi o experiență de joc superioară

Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a anunțat azi Razer Nari Ultimate pentru Xbox One, prima pereche de căști cu răspuns haptic proiectată special pentru Xbox One. Având la bază tehnologia haptică inteligentă Razer HyperSense, noile Nari Ultimate pentru Xbox One ajută la conștientizarea superioară a poziționării în jocuri și la o experiență de gaming nemaiîntâlnită.

Razer HyperSense este un produs dezvoltat în colaborare cu Lofelt™, companie cu sediul în Germania, lider al tehnologiei haptice ce este specializat în dezvoltarea de experiențe de utilizare captivante, bazate pe răspunsul tactil. Căștile folosesc difuzoare speciale și o procesare inteligentă a semnalului pentru a genera răspuns tactil high-definition redat în timp real. Căștile interpretează în mod inteligent diferitele efecte audio și le transformă în vibrații dinamice, permițând utilizatorilor să simtă pe pielea lor acțiunea din joc, fără a fi necesară instalarea unei aplicații adiționale sau implementarea tehnologiei în joc. Compatibil cu toate titlurile disponibile pe Xbox One, Razer Nari Ultimate pentru Xbox One garantează o experiență de utilizare nemaiîntâlnită și sesiuni de gaming mai captivante.

Prin adăugarea simțului tactil, efectele audio pot să redea cu mai mult impact acțiunea din jocuri.  Razer HyperSense reproduce la nivel de senzații tactile întâmplările cheie din joc, de la pași subtili până la explozii grandioase, oferind o conștientizare precisă a poziționării jucătorului, dar și a elementelor mediului înconjurător din spațiul virtual.

“Căștile Nari Ultimate pentru Xbox One au fost proiectate pentru a le aduce tuturor jucătorilor o nouă dimensiune a gamingului,” a declarat Alvin Cheung, Senior Vice President al unității de periferice din cadrul Razer. “Prin Razer HyperSense am făcut posibil ca toți jucătorii să redescopere titlurile lor preferate din perspectiva unor experiențe și mai captivante.”

Căștile Razer Nari Ultimate pentru Xbox One au fost concepute să ofere un nivel de confort crescut și pe durata sesiunilor prelungite de joacă. Cupele pivotante sunt confecționate din spumă cu memorie, care încorporează și un strat de gel cu efect răcoritor pentru a reduce disconfortul creat de temperatura crescută în urma folosirii prelungite. Printre alte caracteristici  menite să ofere o experiență de utilizare facilă se numără microfonul retractabil cu funcție rapidă de Mute, control hardware al intensității efectelor generate de tehnologia HyperSense și încă un buton de control al raportului dintre sunetele din joc și cele de pe chat. Banda superioară cu autoreglare asigură o potrivire perfectă indiferent de dimensiunea capului.

În plus, căștile Razer Nari Ultimate pentru Xbox One se pot conecta direct la consolă în modul Xbox Wireless, garantând o libertate de utilizare completă și în modul wireless, fără să fie nevoie de un adaptor adițional. Căștile sunt compatibile și cu tehnologia Windows Sonic.

Concepute inițial pentru PC, căștile Razer Nari Ultimate au fost lansate în septembrie 2018 și au devenit populare datorită implementării tehnologiei Razer HyperSense, care oferă o experiență de gaming cu adevărat nouă. Cu Razer Nari Ultimate pentru Xbox One, Razer aduce această experiență premiată în multiple rânduri și pentru utilizatorii de Xbox One.

PREȚ ȘI DISPONIBILITATE

Prețuri pornind de la 219.99 Euro

SUA, CANADA, EUROPA, AUSTRALIA, NOUA ZEELANDĂ – Disponibil acum

Pentru mai mule informații despre Razer Nari Ultimate pentru Xbox One vizitați acest link.

ELKO aduce pe piata locala aspiratoarele fara fir Roidmi, companie din grupul Xiaomi

ELKO Romania, companie membra a grupului ELKO specializata in distributia unei game largi de echipamente, solutii IT si electronice de consum, distribuie in exclusivitate aspiratoarele Roidmi pe piata din Romania. Fondata in anul 2015, Roidmi face parte din ecosistemul Xiaomi, detinand 103 patente si 6 premii de design.

Scopul tehnologiei, indiferent de natura sa, este acela de a sustine societatea, de a-i asigura mai mult confort sau un nivel de securitate superior. Este unul dintre motivele pentru care industria IT s-a bucurat de o evolutie de-a dreptul fulminanta si continua sa se bucure de o atentie deosebita, atat din partea dezvoltatorilor, cat si din partea utilizatorilor. Totodata, exista si domenii tehnologice mai traditionale, unde continua sa fie aduse imbunatatiri si optimizari, astfel incat utilizatorilor sa le fie usurate cat mai mult posibil sarcinile in activitatile de zi cu zi.

2ELKO_ROIDMI_Aspiratoare

ELKO Romania urmareste atent toate noile aparitii si noutatile, in paralel cu monitorizarea cerintelor si necesitatilor din piata, astfel incat sa raspunda cat mai bine nevoilor tuturor categoriilor de utilizatori. Acesta este motivul pentru care compania continua sa adauge noi marci si produse in oferta sa, iar cele mai noi produse care fac parte din portofoliu sunt aspiratoarele produse de Roidmi, parte a grupului Xiaomi, producator cu care ELKO a semnat un contract de distributie in exclusivitate pe piata din Romania. Pe langa performantele foarte bune si eficienta energetica excelenta, la proiectarea aspiratoarelor sale, Roidmi a avut in vedere si furnizarea unui nivel superior de confort in utilizare. Din acest motiv, s-a specializat pe dezvoltarea de aspiratoare verticale fara cablu, care sa le permita utilizatorilor sa efectueze curatenia intr-un timp record si cu minimum de efort.

3ELKO_ROIDMI_Aspiratoare

Echipamentele sunt deosebit de fiabile, cu 100.000 RPM si folosesc perii speciale, care aduna toata murdaria din covoare, fisuri ale podelei sau din saltele inca de la prima aspirare. Mai mult decat atat, este asigurata o operare in conditii de igiena maxima, caci cele patru sisteme de filtrare cu care sunt prevazute asigura o rata de purificare de 99%, indiferent daca este vorba despre par, alergeni sau particule de 0.3µm. Iar pentru un plus de control, anumite modele sunt insotite de o aplicatie pentru dispozitivele mobile, cu ajutorul careia utilizatorul poate verifica diversi parametri ai produsului, precum calitatea filtrelor de aer, gradul de umplere al recipientului, timpul de curatare ramas, distanta parcursa sau chiar numarul de calorii arse.

6ELKO_ROIDMI_Aspiratoare

Noile aspiratoare verticale cu acumulator sunt disponibile in Romania prin intermediul ELKO, printre ele numarandu-se si modelul F8, caracterizat de o putere de 380W, putere maxima de aspirare de 18.500 PA si autonomie de 55 de minute. Pentru cei care au nevoie de mai putina putere, F8E are 300W si 8000 PA, cu autonomie de 40 minute care, in general, este de ajuns pentru curatarea unei locuinte de dimensiuni obisnuite. In ambele cazuri, timpul necesar pentru incarcarea completa a bateriei este de 2.5 ore, iar capacitatea de colectare este de 0.4l.

Romcargo Maritim, operatorul celui mai mare terminal Ro-Ro din Portul Constanța este cea mai noua investiție ROCA

terminal RCM 1

Platforma de investiții ROCA a preluat astăzi  operatorul portuar Romcargo Maritim. Compania gestionează 90% din fluxurile maritime de vehicule pentru pasageri și utilitare din Romania, incluzând Dacia, Renault, Ford si Mitsubishi, operând cel mai mare terminal Ro-Ro din portul Constanța.

Înființată în anul 2006, compania a trecut printr-o perioadă dificilă între 2015-2016, iar la finalul anului 2016 a intrat în insolvență, desfășurând-și în continuare activitatea conform cu un plan de reorganizare.

”Cea de-a cincea tranzacție a platformei Roca este o reală provocare. Am concentrat experiența acumulată pana acum și ne-am lansat într-un domeniu pe care-l considerăm strategic pentru Romania. Este vorba de o companie cu activitate logistica, si nu una oarecare, ci un operator portuar. Romcargo Maritim este cel mai bun exemplu că ROCA face fix ce și-a propus. Vedem oportunițăți acolo unde alții văd doar riscuri.

Pariem atât pe o valorificare mai bună a poziției geografice strategice a României cât și pe potențialul insuficient exploatat al fluxului comercial euro – asiatic. Astfel mizăm pe succesul acestei investiții și pe scoaterea companiei din insolvență în scurt timp.” a declarat Rudolf Vizental, CEO ROCA.

Planul ROCA este de a contura o schemă de dezvoltare strategică a Romcargo Maritim, folosind atât experiența managerilor din platformă precum și atuurile companiei, consolidând în același timp relațiile cu principalii parteneri Alianta Renault-Nissan-Mitsubishi și Ford Werke – Ford Romania. Managementul actual Romcargo Maritim va fi parte activă a acestui plan, experiența lor în industrie fiind esențială pentru succesul viitor al companiei.

Rudolf Vizental

Dezvoltarea Romcargo Martim ca investiție ROCA va fi posibilă și datorită faptului că portul Constanța este supus unui proces de dezvoltare la finalul căruia se va permite infrastructura portului va permite accesul unor nave de tonaj mai ridicat. Odată cu creșterea gradului de utilizare a cailor navigabile din port, activitatea companiei se va putea intensifica.

”Suntem încrezători că punând laolaltă experiența noastră extensivă în industrie cu experiența de business și management a echipei ROCA și vom transforma Romcargo Maritim într-o poveste de succes. ” a declarat Ionuț Monu, General Manager Romcargo Maritim.

În spațiul de 85.000 mp gestionat în Portul Constanta, Romcargo Maritim are o capacitate de stocare de 7.500 de unitati simultan, poate opera 25.000 vehicule pe luna, o cale ferata cu 3 linii și posibilitatea de a opera simultan 2 trenuri de cate 21 vagoane fiecare si o dana cu lungimea  de 200 m.

În 2018, cu 80 de angajați, Romcargo Maritim a avut un flux total de 154.000 de autovehicule operate, iar estimările pentru 2019 sunt de 175.000 autoturisme.

ROCA s-a lansat în 2018 ca prima platformă de investiții și management dedicată companiilor românești. După un an de activitate, compania a obținut un randament de 260% pentru sumele investite inițial și a ajuns la o valoare de 22 milioane de euro.

ViewSonic lanseaza noi monitoare de gaming ELITE, prevazute cu panouri IPS Nano Colour, tehnologie G-SYNC si timp de raspuns de 1ms

 

Noile monitoare ELITE, alaturi de accesoriul periferic ELITE Ally si de aplicatiile software dedicate, extind actuala gama de produse Viewsonic dedicate jocurilor

ViewSonic Corp, lider global pe piata solutiilor de afisare, anunta o extindere a portofoliului de produse ELITE pentru jocuri, prin lansarea monitoarelor din seriile ELITE XG27 si XG05, a accesoriului periferic ELITE Ally, conceput pentru controlul rapid al monitoarelor si a doua aplicatii software noi – toate cu scopul furnizarii celei mai bune experiente de gaming disponibile pe piata la ora actuala.

Monitorul pentru jocuri ELITE XG270QG

Prevazut cu un panou IPS Nano Colour de 27”, ELITE XG270QG incorporeaza tehnologie G-SYNC si are un timp de raspuns de numai 1ms (GtG). Acestor caracteristici li se adauga o rata de reimprospatare a imaginii de 144Hz (sau 165Hz prin OC), astfel ca modelul de ultima generatie asigura fluiditate maxima chiar si in scenele cu cea mai rapida desfasurare a actiunii. In acelasi timp, noul ecran IPS Nano Colour cu care este prevazut asigura o rezolutie QHD (2560×1440 pixeli) si o acoperire in proportie de 98% a spectrului DCI-P3, astfel incat culorile sunt redate deosebit de realist – atat in jocuri, cat si in multe alte scenarii de utilizare – experienta vizuala fiind astfel una la standarde cinematografice. Iar dincolo de aceste caracteristici tehnice, Viewsonic ELITE XG270QG include si o serie de functii si dotari create special pentru imbunatatirea experientei de joc, precum un suport pentru cablul mouse-ului, un suport pentru casti, solutia de iluminare ambientala ELITE RGB si un picior de sustinere in format compact, confectionat din aluminiu.

Monitorul pentru jocuri ELITE XG270

Pentru utilizatorii care doresc performanta dusa la extrem,  ELITE XG270 foloseste un panou IPS Full HD de 27”, caracterizat de o rata de reimprospatare de 240Hz si timp de raspuns de 1ms (GtG). In acelasi timp, este suportata tehnologia AMD FreeSync, care asigura fluiditate si rapiditate in orice situatie. Mai mult decat atat, modelul promite si o calitate vizuala superioara, caci poate acoperi in proportie de 99% spectrul sRGB. 

Seria monitoarelor pentru jocuri XG05

Seria monitoarelor pentru jocuri XG05 debuteaza cu doua modele, de 24” si respectiv 27”: XG2405 si XG2705. Acestea au fost proiectate astfel incat sa asigure echilibrul optim dintre caracteristicile de gaming si pretul de achizitie. Totodata, se asigura un nivel cat mai ridicat de calitate, astfel ca ambele modele sunt echipate cu panouri IPS Full HD si adopta un design cu rame foarte inguste pe trei laturi. Iar datorita unei rate de reimprospatare de 144Hz, timpului de raspuns de 1ms (MPRT) si incorporarii tehnologiei AMD FreeSync, pasionatii de jocuri beneficiaza de toate caracteristicile necesare unei evolutii bune.

ELITE Ally

Dispozitivul periferic ELITE Ally este un ecran tactil cu conectare pe interfata USB, care le permite utilizatorilor sa acceseze rapid toate setarile monitorului, precum modurile de joc, sincronizarea adaptiva a ratei de reimprospatare, suportul HDR, luminozitatea, nivelul de contrast, iluminarea RGB si multe altele. In acest fel, pasionatii de jocuri isi pot optimiza experienta extrem de usor, fara a folosi butoanele de control ale monitorului sau aplicatia software dedicata. Accesoriul ELITE Ally este compatibil cu anumite monitoare pentru jocuri ViewSonic ELITE.

ELITE RGB si Software OSD

Prima aplicatie introdusa pentru monitoarele de gaming ELITE – ELITE RGB Controller, in cazul modelelor compatibile, permite accesul rapid si controlul usor al solutiei de iluminare RGB. Astfel, utilizatorii au la dispozitie mai multe moduri de iluminare si au posibilitatea de a-si alege culorile preferate, dintr-o paleta de peste 16.8 milioane culori, pentru a obtine in final experienta de gaming RGB dorita. Totodata, aplicatia software afisata pe ecran (OSD) – ELITE Display Controller – asigura atat controlarea setarilor de afisare ale monitorului, cat si a modurilor de iluminare ambientala RGB. Cu un simplu click de mouse, se poate ajusta modul de afisare si schimba setarile, fara a interactiona in mod fizic cu meniul de configurare al monitorului.

Numărul de dispozitive active cu Windows 10 a depășit pragul de 900 milioane

 

Microsoft a anunțat ieri, într-o postare pe Twitter, faptul că Windows 10 rulează acum pe mai mult de 900 milioane de dispozitive active, înregistrând o creștere de 100 de milioane începând cu luna martie.

Windows 10  rulează pe o întreagă gamă de dispozitive. De asemenea, numărul de dispozitive cu Windows 10  adăugate în anul curent depășește numărul din oricare dintre anii precedenți. Datorită sprijinului obținut din partea clienților și partenerilor, Microsoft este acum mai aproape de a-și atinge obiectivul de 1 miliard de dispozitive cu Windows 10.

Puteți afla mai multe informații despre numărul de clienți care folosesc serviciile Microsoft accesând pagina Microsoft By the Numbers.

Axis Communications va participa la World Expo 2020

Axis Communications, lider global in echipamente video de retea, anunta participarea sa la World Expo 2020 care are loc in Dubai, Emiratele Arabe Unite, care, pentru o perioada de circa 6 luni din 20 octombrie pana pe 10 aprilie. Axis este unul dintre partenerii oficiali in cadrul Pavilionului Suediei situat in zona de sustenabilitate.

Consideram ca acest eveniment este o oportunitate extrem de interesanta si suntem mandri sa reprezentam Suedia. Tema Expo 2020 se incadreaza in aceeasi directie cu valorile noastre de baza si este aceeasi tema adoptata de pavilionul suedez. Axis este o organizatie inovatoare, axata pe pionierat, care dezvolta mijloacele necesare unei societati mai inteligente si mai sigure, iar aceste lucruri asteptam cu nerabdare sa le prezentam la acest eveniment”, a spus Ray Mauritsson, Presedinte si CEO al Axis Communications.

Tema Expo 2020 este “Connecting Minds – Creating the Future”, iar expozitia include trei sectoare, Opportunity, Mobility si Sustainability. Pavilionul suedez se va axa pe orase inteligente, calatorii si transporturi de generatie noua, stiinte naturale, economie circulara, industrie conectata si societate inteligenta.

“La Axis venim mereu cu noi provocari la adresa status-quo-ului si incurajam inovatia. Iar participarea noastra la Expo 2020 ca parte a pavilionului suedez reprezinta un nou pas in aceasta directie. Vom prezenta solutii de securitate de ultima generatie, axate pe continut video, audio si controlul accesului, precum si o serie de solutii de analiza, precum numararea oamenilor, managementul traficului si multe altele. Suntem increzatori ca World Expo 2020 va deschide un nou capitol in privinta posibilitatilor de a inova – atat pentru EAU (Emiratele Arabe Unite), cat si pentru intreaga lume – ceea ce asteptam cu nerabdare”, a spus Philippe Kubbinga, Regional Director, Axis Communications Middle East & Africa.

Pavilionul suedez, care va fi amplasat in sectorul dedicat sustenabilitatii, face parte dintr-o ampla campanie de promovare a exporturilor derulata de guvernul Suediei in anii care vin. Tema aleasa pentru pavilionul suedez este “Co-creation for Innovation”. Pe langa participarea efectiva la expozitie prin prezentarea solutiilor sale, Axis va asigura si supravegherea video ca parte a solutiei de securitate folosite de pavilionul suedez.

Specialitățile de ciocolată Ferrero s-au întors pe rafturile magazinelor

Ferrero România, filiala locală a grupului italian cu acelaşi nume, readuce pe piață la începutul toamnei specialitățile Ferrero Rocher, Mon Chéri și Pocket Coffee.

În mod unic în industrie, în fiecare vară, dar la o dată diferită în fiecare an, determinată de temperaturile ridicate, Ferrero retrage din procesul de distribuție către magazine specialitățile sale de ciocolată; căldura este inamicul ciocolatei și ar putea dăuna calității extraordinare a acestor produse, ca atare, Ferrero urmărește să ofere întotdeauna consumatorilor săi cea mai bună experiență a gustului, chiar și cu prețul unui număr mai mic de produse oferite spre vânzare. Acesta este motivul pentru care vara specialitățile de ciocolată Ferrero nu sunt disponibile la vânzare.

Mon Cheri

Pe parcursul anului, grupul Ferrero colaborează cu aproximativ 1.011 degustători care analizează textura, aroma și gustul individual al specialităților. Ferrero Rocher, de exemplu, este supus la peste 18.536 de degustări pe sezon. Mai mult decât atât, Ferrero are proceduri pentru managementul temperaturii optime până în momentul cumpărării de la punctul de vânzare, pentru a garanta mereu un gust care respectă standardele companiei.

Materiile prime sunt supuse unor testări aprofundate constante, de la momentul recoltării și ulterior, printr-o serie de procese ce implică verificări și analize regulate ale gustului și ale texturii, inspecții ale furnizorilor și proceduri de siguranță a alimentelor, pentru a asigura controlul absolut asupra materiilor prime.

Pocket Coffee

Toate acestea, alături de decizia de a păstra specialitățile de ciocolată pe rafturi mai puțin timp decât competitorii săi, garantează prospețimea și calitatea la cele mai înalte standarde, fără compromisuri.

Sharp și-a prezentat cel mai nou monitor, dedicat lucrului în sistemul de operare Windows.

Sharp_WCDmeeting

În cadrul unei serii de evenimente realizate prin colaborare la distanță, în birourile Microsoft din Belgia, Franța, Italia, Polonia și Marea Britanie, Sharp le-a prezentat partenerilor săi primul său monitor dedicat lucrului în sistemul de operare Windows. Monitorul interactiv de ultimă generație, 4K Ultra HD, a fost proiectate pentru a susține și a îmbunătăți colaborarea în echipă. De asemenea, beneficiază și de tehnologia Sharp de recunoaștere tactilă, dar și de senzori care fac posibil lucrul cu serviciile Microsoft Azure Digital Twins , pentru monitorizarea spațiului în care se lucrează în echipă.

La lansarea comună, Sharp și Microsoft au prezentat avantajele lucrului la distanță și ale interacționării în timp real între cinci birouri, pentru a arăta că monitorul produs de Sharp, dedicat lucrului în sistemul de operare Windows, și programele Microsoft facilitează în mod evident colaborarea în cadrul oricărei companii.

Monitorul proiectat de Sharp, dedicat lucrului în sistemul de operare Windows, a fost creat pentru a fi utilizat cu cele mai cunoscute instrumente Microsoft – de ex. pachetul Office 365, care le asigură companiilor un centru digital pentru lucrul în echipă, precum și Microsoft Teams, care creează o platformă pentru comunicare, pentru transferul de documente și, în același timp, oferă instrumente utile pentru desfășurarea activității.

Monitorul de 70”, dedicat lucrului în sistemul de operare Windows, este prevăzut cu senzori pentru internetul lucrurilor (IoT), care permit controlarea sălilor de ședințe. Senzorii pot transmite date către platforma Azure Digital Twins, permițându-i administratorului clădirii să monitorizeze accesul în sălile de ședință, calitatea aerului, intensitatea luminii și nivelul de umiditate.

Aceste funcții avansate fac parte din viziunea companiei Microsoft și constau în utilizarea posibilităților de cloud computing la locul de muncă, combinând inteligența artificială, internetul lucrurilor și instrumente care cresc eficiența, pentru a crea un mediu de lucru mai productiv și mai favorabil cooperării. Companiile vor putea folosi aceste date pentru a controla sistemele de încălzire, de răcire și de acces în săli, ținând cont de utilizarea efectivă a spațiului.

– Monitorul realizat de Sharp, dedicat lucrului în sistemul de operare Windows se conectează și se utilizează cu ușurință. Este suficient să vă duceți la el, să îl porniți și să începeți să lucrați cu echipa. Dar asta nu e tot. Acest monitor controlează și starea mediului, asigurând obținerea unor condiții de lucru optime. Este o soluție ideală pentru cei care își doresc ca locul în care lucrează să fie mai inteligent. Poate fi elementul central al sălii de ședințe sau o fereastră pentru comunicarea cu ceilalți membri ai echipei și chiar cu restul lumii – a spus Maciej Materna, Product Manager Visual Solutions CEE.

Monitorul realizat de Sharp, dedicat lucrului în sistemul de operare Windows este deja disponibil la vânzare.