Sînziana Mircea, pianista cu renume mondial în al cărei palmares se numără turnee în țări precum: China, Japonia și Statele Unite ale Americii, anunță astăzi lansarea videoclipului piesei “Time reflection“. Această piesă este compusă și interpretată la pian de Sînziana Mircea, pentru a marca împlinirea a 120 de ani de la nașterea marelui compozitor român Theodor Rogalski, fiind compozitorul care a inspirat-o în cele mai recente creații muzicale. Astfel, în cadrul “Bursei Brătianu” oferite de Ministerul Culturii, pianista română a compus și interpretat la pian o serie de variațiuni inspirate de muzica compozitorului român. Primul videoclip, intitulat “Home”, a fost lansat în toamna anului 2020. Cel de al doilea videoclip, realizat pentru piesa “Time reflection”,  este lansat astăzi la ora 19.

Ambele piese, “Home” și “Time reflection” reprezintă variațiuni pentru pian, compuse de Sînziana Mircea, pornind de la teme din suita simfonică “Trei dansuri românești” de Theodor Rogalski. Cele “Trei dansuri românești”, aparținând compozitorului român, au fost realizate în 1950, reunind teme folclorice reprezentative: Joc din Ardeal, Gaida și Hora din Muntenia.

”Muzica lui Theodor Rogalski m-a fascinat dintotdeauna prin felul în care suprinde esența muzicală a spiritului românesc. Așadar, mi-am dorit să o pot include și în repertoriul pianistic. Astfel, s-au născut piesele “Home” și “Time reflection”, variațiuni inspirate din cele “Trei dansuri românești”, prezentate de această dată în cheia secolului XXI. Prin piesa “Time reflection” mi-am propus să transform sonoritățile românești, astfel încât să descriu prin muzică trecerea timpului, inspirată fiind și de versurile marelui nostru poet și filozof Lucian Blaga, care spunea: ”Eu cred că veşnicia s-a născut la sat./ Aici orice gând e mai încet,/şi inima-ţi zvâcneşte mai rar.” Videoclipul pentru piesa “Time reflection” prezintă scurgerea timpului de la un anotimp la altul, schimbările ce se petrec sub ochii noștri atunci când iarna se transformă în primăvara, atunci când natura reînvie, marcând mereu un nou început”, a declarat pianista și compozitoarea Sînziana Mircea, dorind să marcheze un omagiu adus compozitorului Theodor Rogalski.

Astfel, ”Time Reflection” completează seria de videoclipuri realizate împreuna cu Dan Gherghiceanu, video maker, cu ocazia lansării albumului “Fortuna – Piano Sensation” la casa de discuri Electrecord în decembrie 2020. Videoclipul ”Time reflection” -https://youtu.be/iYryTVY0QSU –  va fi disponibil de astăzi, de la ora 19, pe canalul de YouTube  al Sînzianei Mircea, la care vă invităm să vă abonați pentru a urmări și viitoarele lansări.

Câteva date despre Theodor Rogalski, compozitorul român care reprezintă o sursă de inspirație pentru pianistă:

Radio România Muzical menționează:”120 de ani se împlinesc pe 11 aprilie de la naşterea lui Theodor Rogalski, dirijor şi compozitor care a contribuit semnificativ la dezvoltarea Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii Române. El a fost primul dirijor al acestui ansamblu, pe care l-a condus între anii 1930 şi 1954

”Muzician înzestrat și om de caracter, Theodor Rogalski (1901-1954) aparţine unei generaţii de burghezi entuziaști, animaţi de idealuri pe care au avut energia și priceperea de a le adeveri. În vremea sa, el a îndeplinit cu competenţă, modestie și devotament, un rol cultural cheie…” începe biografia compozitorului celor Trei dansuri românești, pe care o puteți citi în întregime la link.

Despre Theodor Rogalski

Născut la 11 aprilie 1901 la Bucureşti, Theodor Rogalski s-a format ca artist în trei centre muzicale: Bucureşti, Leipzig, Paris. A început să studieze compoziţia cu Alfonso Castaldi la Conservatorul din Bucureşti (1919-1920), a dirijat orchestra Leipziger Konservatorium trei ani (din 1920) şi şi-a desăvârşit studiile la Schola Cantorum din Paris (1924-1926), la clasa de orchestraţie a lui Maurice Ravel.

Întors în ţară, a devenit pentru scurt timp corepetitor la Opera Română din Bucureşti; apoi a dirijat orchestra simfonică a Societăţii de Radiodifuziune, între 1930-1951. La Radiodifuziune a fost director din 1939 până în 1944 când a fost dat afară – şi reprimit după un an -, de noua administraţie comunistă. Totuşi arta sa era apreciată de vreme ce, în anii ’50, Theodor Rogalski a dirijat orchestra Filarmonicii „George Enescu”.

La începutul activităţii era preocupat mai mult de pian, dar în anii următori pasiunea sa a devenit bagheta de dirijor. Istoria muzicii româneşti consemnează câteva compoziţii, dintre care memorabile au rămas Cvartetul de coarde, Două schiţe simfonice şi Trei dansuri româneşti…

“Reîntors în 1926, d. Rogalski devine corepetitor la Opera Română. Compune mai multe bucăţi, dintre care cea mai interesantă este Dansuri pentru suflători, baterie şi pian […]. Cu aceste Dansuri d. Rogalski şi-a găsit întreaga expresie personală care – lucru foarte rar – se îndreaptă spre homoristic şi caricatură. Paparudele şi Înmormântarea la Pătrunjel, iată numele celor două dansuri care au dus peste hotare numele tânărului compozitor. Graţie lor, a repurtat succese la Paris, în Italia şi în Polonia. Mai multe detalii despre compozitorul român de origine poloneză, Theodor Rogalski, aflați de la link: https://ro.wikipedia.org/wiki/Theodor_Rogalski

Despre Sînziana Mircea

Sînziana Mircea, Young Steinway Artist, are o carieră internațională concertând în toată Europa, America de Nord și Asia. După debutul la 7 ani pe scena Atheneului din România, pianista și-a marcat debutul la Tokyo Metropolitan Theatre / Japonia și St Martin-in-the-Fields London / UK la doar 20 de ani. Patru ani mai târziu, a debutat la Carnegie Hall din New York într-un recital, recompensat de publicul american cu aplauze în picioare. La scurt timp, Sînziana a concertat în primul său turneu în China. Aparițiile sale recente includ: Carnegie Hall, Bucharest Radio Hall, Stockholm Philharmonic, Tallinn Philharmonic, Harvard Club New York, Bucharest Philharmonic, London Steinway Hall, Tokyo Steinway Hall, Sapporo Concert Hall, Nanjing Arts Center, Harbin Concert Hall.

Sînziana este câștigătoare a premiului Van Cliburn Foundation & TCU Scholarship Award (2014), precum și câștigător al Academiei Internaționale de Piano din Miami (2016). Sînziana a primit titlul de Young Steinway Artist în 2017, desemnând cei mai promițători pianiști din întreaga lume.

Înregistrările concertelor sale live au fost transmise de toate canalele de radio europene importante pentru muzică clasică, inclusiv BBC Radio 3, RAI 3 Italia, Music3 Belgia, Radio România Muzical și altele (Suedia, Norvegia, Polonia).

În 20 septembrie 2020, recitalul Sînzianei Mircea a fost capul de afiș pentru ediția emisiunii “Through the night” produsă de BBC Radio 3, difuzată în 13 țări europene, cu o audiență de un milion de ascultători.

În 2020 Sînziana a avut timpul necesar și inspirația de a compune o serie de prelucrări după compozitori celebri ai secolului XX, piese care sunt incluse pe albumul lansat la Electrecord, la începutul lunii decembrie.

Aflați mai multe despre Sînziana Mircea la: www.sinziana-mircea.com

YouTube: https://www.youtube.com/user/sanzianamircea

Facebook: https://www.facebook.com/sanziana.mircea

Instagram: https://www.instagram.com/sinziana.mircea/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *