Fundația Comunitară București anunță proiectele câștigătoare la Fondul IKEA pentru Egalitate de Gen

#SiEuReusesc – comunitatea învingătoarelor din București – și TRANScendent sunt proiectele selectate pentru finanțare de juriul Fondului IKEA pentru Egalitate de Gen. Cele două proiecte vor fi susținute timp de trei ani cu un buget total de 630.450 de lei. Fondul IKEA pentru Egalitate de Gen, dezvoltat de IKEA România și Fundația Comunitară București, a fost lansat în decembrie 2018 și a primit 25 de proiecte eligibile din București și județul Ilfov.

Primul proiect, numit #SiEuReusesc – comunitatea învingătoarelor din București – își propune să crească pe termen lung autonomia și relațiile bazate pe solidaritate, pentru femeile și copiii supraviețuitori ai violenței domestice. Femeile care se eliberează de violență vor putea parcurge un traseu de dezvoltare personală ce poate culmina cu sprijinirea altor femei. Comunitatea învingătoarelor din București va fi dezvoltată pe baza lecțiilor învățate din proiectul pilot desfășurat deja în Sibiu. Proiectul va fi implementat de Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen (A.L.E.G.) în parteneriat cu Asociația ANAIS și va fi susținut cu 140.150 lei pentru primul an de implementare.

Al doilea proiect selectat este TRANScendent, implementat de Asociația MozaiQ. Proiectul își propune să îmbunătățească calitatea vieții și independența financiară a femeilor transgender din București, prin crearea unui program de organizare comunitară, informare și integrare în muncă cu sprijinul companiilor locale. Proiectul va fi susținut cu 70.000 lei pentru primul an de implementare.

Conform celui mai recent Indice al Egalității de Gen, România se află pe locul 25 din 28, în cadrul Uniunii Europene, în ceea ce privește egalitatea de gen. Indicele analizează situația femeilor și bărbaților în ceea ce privește piața muncii, resursele financiare, nivelul de educație, sănătate, cum este folosit timpul, puterea de decizie.

În acest context, Fondul IKEA pentru Egalitate de gen susține financiar proiecte care contribuie la creșterea independenței economice a femeilor aflate în situații de vulnerabilitate, la educația pentru parteneriatul de gen, cu accent pe viața privată, precum și intervenții comunitare pentru transformarea rolurilor de gen tradiționale.

Proiectele câștigătoare au fost selectate cu ajutorul unui juriu independent format din persoane cu experiență în studii și politici de gen, dar și în implicare socială. Susținerea financiară pentru aceste proiecte se va face pe timp de trei ani, cu o reevaluare anuală.

“IKEA Romania este o companie construită pe valori umaniste și noi credem că egalitatea de gen este importantă pentru toți angajații și clienții noștri. Sperăm că proiecte ca acestea vor face o diferență pentru cei direct afectați și, împreună cu noul Grup de lucru pentru Egalitate de Gen la nivel de CEO, vor contribui la progres pentru societatea românească”, a declarat Ioana Ștefan, Ambasadoare a Diversității și Incluziunii în IKEA România. 

Fundația Comunitară București este partenerul IKEA România în lansarea Fondului IKEA pentru Egalitate de Gen și în gestionarea procesului de selecție a proiectelor candidate.

”Începi să ai comunități puternice atunci când ”acasă” este bine. Iar acest lucru nu este posibil fără egalitatea de gen – o vulnerabilitate majoră în România. Ne dorim ca proiectele pe care le selectăm să schimbe vieți, dar mai ales să devină o inspirație pentru ca și alții să se implice în acest domeniu”, a declarat Alina Kasprovschi, director executiv, Fundația Comunitară București.  

Pentru întrebări legate de program, vă rugăm contactați:

Cristina Văileanu, Grants Manager, Fundația Comunitară București

cristina@fundatiacomunitarabucuresti.ro

Despre IKEA România

IKEA este o companie de retail mobilier și decorațiuni, de origine suedeză, fondată în 1943 de Ingvar Kamprad. Marca IKEA a fost înregistrată în 1943, în Suedia. Magazinul IKEA din Zona Comercială Băneasa a fost al 253-lea deschis în a 35-a țară, pe 21 martie 2007. Până în luna martie 2010 a fost operat în sistem de franciză locală, iar după aceea IKEA România a devenit parte din INGKA Group. Detalii pe www.IKEA.ro.

Viziunea IKEA: Să creăm o viață de zi cu zi mai bună pentru cât mai mulți oameni.

Misiunea IKEA: Să oferim o gamă largă de produse de mobilier, accesorii și decorațiuni pentru casă – funcționale și cu un design de calitate, la prețuri atât de scăzute încât cei mai mulți oameni să și le poată permite.

Despre Fundația Comunitară București

Fundația Comunitară București pune împreună donatori, ONG-uri sau grupuri de inițiativă pentru a dezvolta comunități în care să ne simțim ca acasă. Construiește mecanisme de donație, fonduri de finanțare sau incubatoare de idei pentru oraș. În 7 ani, a finanțat peste 320 de proiecte din București și Ilfov, cu mai mult de un milion de euro.

Fundaţia Comunitară Bucureşti este parte dintr-o mişcare naţională, alături de alte 15 fundaţii comunitare din țară. Pentru mai multe detalii, vizitaţi www.fundatiacomunitarabucuresti.ro

IKEA recheamă prăjiturile de bezea SÖTSAK SKUMTOPP, 180g, din cauza declarării neclare a laptelui ca produs alergen în lista de ingrediente

IKEA recheamă prăjiturile de bezea SÖTSAK SKUMTOPP, 180g, din cauza declarării neclare a laptelui ca produs alergen în lista de ingrediente.  Siguranța alimentară este o prioritate pentru IKEA și dorim să ne informăm clienții că prăjiturile SÖTSAK SKUMTOPP cu perioada de valabilitate cuprinsă între 12-03-2019 și 18-04-2019 sunt afectate de această rechemare. Clienții alergici sau cu intoleranță la lapte sau la constituenții din lapte sunt sfătuiți să aducă bezelele SÖTSAK SKUMTOPP la cel mai apropiat magazin IKEA pentru a primi înapoi suma integrală plătită pe produs.

Clienții trebuie să aibă întotdeauna încredere că produsele alimentare vândute și servite la IKEA sunt sigure și sănătoase pentru consum. IKEA recheamă produsul SÖTSAK SKUMTOPP, prăjituri de bezea, 180g, din cauza declarării neclare a laptelui ca alergen în lista de ingrediente.

Produsul conține pudră de zer, derivată din lapte, ceea ce face ca produsul să prezinte un posibil risc pentru sănătatea celor care au alergie sau intoleranță la lapte sau la constituenții din lapte. Deși pudra de zer este menționată în lista ingredientelor, laptele nu este, din nefericire.

Colourcheck Proof: Jenny Sšderstršm

Nu există motiv de îngrijorare cu privire la consumul produsului în cazul persoanelor care nu suferă de alergie sau intoleranță la lapte sau la constituenții din lapte. Clienții alergici sau cu intoleranță la lapte sau preocupați în altă privință, sunt sfătuiți să returneze produsul SÖTSAK SKUMTOPP la cel mai apropiat magazin IKEA pentru a-și primi înapoi suma integrală plătită pe produs. Nu este necesară dovada plății (bonul fiscal).

Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri create.

Pentru mai multe informații vă rugăm să contactați departamentul Relații cu Clienții din magazin sau să vizitați www.IKEA.ro.

Mai multe informații:

MSL The Practice, Oana Alexandru, Public Affairs Manager, 0757 023 227, oana.alexandru@thepractice.ro

Despre IKEA

INGKA Group este lider mondial în retailul de mobilier și decorațiuni. Suntem o companie bazată pe valori, cu oameni pasionați de viața acasă. Viziunea noastră este să creăm o viață de zi cu zi mai bună acasă pentru cei mai mulți oameni. Magazinele IKEA oferă aproximativ 10.000 de produse de mobilier și soluții accesibile pentru acasă. INGKA Group deține și operează 423 de magazine în 52 de țări (31 August 2018).

Magazinul IKEA din Zona Comercială Băneasa a fost al 253-lea deschis în a 35-a ţară, pe 21 martie 2007. Până în luna martie 2010, a fost operat în sistem de franciză locală, iar după aceea IKEA România a devenit parte din INGKA Group. În anul financiar 2018 (1 septembrie 2017 – 31 august 2018), magazinul IKEA din România a fost vizitat de peste 3,2 milioane de oameni și 18 milioane de vizitatori au accesat site-ul www.IKEA.ro

Viziunea IKEA

Să creăm o viață de zi cu zi mai bună pentru cât mai mulţi oameni. 

Misiunea IKEA

Să oferim oferim o gamă largă de mobilier, accesorii şi soluţii funcţionale, cu un design de calitate, la preţuri cât mai accesibile celor mai mulţi oameni.

Tendințe ce vor influența comportamentul românilor în 2019: responsabilitatea față de mediu, interesul pentru gamificare, preferința pentru interactiunea cu brandurile prin intermediul tehnologiei

Printre cele mai importante tendințe ce vor influența comportamentul românilor în 2019 se numără responsabilitatea fața de mediu, interesul pentru gamificare și preferința pentru interactiunea cu brandurile prin intermediul tehnologiei, arată studiul iSense Modern Consumer Trends Tracker, desfășurat anual de compania de cercetare de piață iSense Solutions. Datele au fost culese în luna ianuarie a acestui an și sunt reprezentative la nivel urban.

Responsabilitatea față de mediu

Românii încep să fie mai atenți nu doar la calitatea vieții lor, ci și la impactul pe care acțiunile lor le au asupra mediului înconjurător. Astfel, în 2019, 8 din 10 persoane refolosesc pungile de la magazin (față de 74% în 2018), iar procentul celor care au reciclat a crescut de la 51% în 2018, la 58% în 2019. Mai mult, 28% dintre consumatori au cumpărat produse de la companiile care se implică în protejarea mediului, tendința fiind semnificativ mai mare în cazul tinerilor de 18-23 ani (41%).

Gamificare și interactivitate

Consumatorii zilelor noastre s-au obișnuit să nu se mai plictisească. În 2019, ei își doresc ca brandurile să îi binedispună: 77% au declarat acest lucru anul acesta, față de 71% în 2018. Mai mult, în 2019, 84% dintre persoanele din mediul urban din România ar alege un brand care îi binedispune. Procentul a crescut semnificativ față de anul trecut (79%) și este chiar mai mare pentru tinerii între 18 și 23 de ani – în cazul lor, 88% ar alege un astfel de brand.

Branduri prietene cu tehnologia

Românii îmbrățisează folosirea tehnologiei în relație cu brandurile – 58% consideră utilă realitatea augmentată în interacțiunea cu un brand. Consumatorii ar folosi realitatea augmentată pentru: alegerea destinației de vacanță (60%), alegerea unei locuințe care este în stadiu de proiect (51%), alegerea unui spital/clinică înainte de contractare (45%), alegerea mobilei (45%), vizionarea locurilor din care vin produsele (43%), alegerea unei mașini (35%).

Procentul celor care au folosit aplicațiile de căutare vocală pe smartphone a crescut semnificativ în 2019 față de 2018 (51% versus 38%) iar dintre cei care le-au folosit, semnificativ mai mulți le consideră utile (88% în 2019 vs. 79% în 2018).

Consumatorii ar folosi o aplicație vocală pentru căutarea de informații (58%), activități în gospodărie precum aprinderea/stingerea luminii sau a televizorului (54%), pornirea anumitor aplicații (45%), pentru conversații (29%), pentru cumpărarea anumitor produse (17%).

“Comportamentul consumatorilor români se schimbă, iar brandurile trebuie să țină cont de acest lucru. Ele pot câștiga o bună parte dintre consumatori de partea lor făcând reciclarea mai facilă, ajutând la conștientizarea risipei alimentare și utilizând tehnologia pentru a-i ușura consumatorului viața. În 2019, brandurile pot atrage atenția asupra lor și își pot demonstra utilitatea interacționând și creând engagement în moduri interactive și distractive pentru consumator”, declară Traian Năstase, Managing Partner iSense Solutions.

Datele sunt culese în ianuarie 2019, cercetarea fiind realizată online pe 1011 respondenți și este reprezentativă pentru mediul urban din România, cu un grad de eroare de +/- 3,1 % la un nivel de încredere de 95%. Datele sunt comparate cu cercetari similare realizate între anii 2014-2018 și fac parte din iSense Modern Consumer Trends Tracker, instrument care monitorizeaza peste 25 de trenduri comportamentale ale consumatorului din România.

Despre iSense Solutions

iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România. Compania a fost fondată de Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 14 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.

Avantajele utilizarii de plasa bordurata

Pentru constructia unui gard rezistent, imprejmuirea unor cladiri de uz personal, crearea de tarcuri, chiar si pentru delimitarea unor spatii publice si juridice, plasa bordurata este un element de baza.

Plasa bordurata este denumita in acest fel datorita profilului pe care acest tip de plasa realizat special din materiale rezistente, aparent rigide, dar usor de manevrat si rezistente in timp la orice fel de solicitari fizice, naturale sau antropice.

Plasa bordurata este disponibila la acest magazin cu materiale pentru constructii sub diferite forme si de diferite dimensiuni, astfel incat sa-ti fie mai usor sa construiesti sau sa delimitezi activitatea propusa, pe care s-o duci la bun sfarsit intr-un timp de lucru relativ scurt si fara a necesita foarte multa pricepere. Acest tip de plasa poate fi manevrata cu usurinta de oricine, chiar daca nu vorbim de un expert in domeniul constructiilor.

37705_550_550_0

Spre exemplu, daca doresti sa imprejmuiesti si/sau sa delimitezi o activitate industriala de mediul inconjurator si de aria unor proprietari de locuinte (blocuri si apartamente), plasa bordurata iti vine in ajutor. Cu o grosime cuprinsa intre 2,5-4,5 mm, plasa bordurata poate avea o inaltime si o lungime peste 1m si chiar si de aproximativ 3 m, pentru a-ti permite o mai buna delimitare a perimetrului fara a fi nevoit sa creezi un puzzle din plase de dimensiuni mai mici. Automat posibilitatea diversitatii acestui tip de plasa iti confera nu doar usurinta in utilizare, ci si mai multa siguranta pentru un proiect bine pus la punct.

De ce sa achizitionezi plasa bordurata de pe Depozit-Online.ro?

Este o casa de comenzi specializata in domeniul constructiilor si iti ofera diferite modele de plasa bordurata pe care o poti folosi dupa bunul plac. Avantajul principal este acela ca materia prima se regaseste in diferite cantitati, astfel ca nu trebuie sa-ti faci griji, precum in cazul depozitelor de cartier, ca nu detin suficienta marfa cat ai avea nevoie.

Ce activitate ti-ai propus pentru astazi? Ti-ai ales plasa bordurata potrivita?

IKEA România, Carta Diversității din România și Ambasada Suediei în România au lansat astăzi un Apel la Acțiune la nivel de CEO pentru Egalitatea de Gen

În cadrul Forumului pentru Egalitatea de Gen organizat de Ziua Internațională a Femeii, IKEA România și Carta Diversității din România, cu sprijinul Ambasadei Suediei în România, au lansat un Apel la Acțiune la nivel de CEO pentru Egalitatea de Gen la care a aderat o rețea de companii și organizații care pledează pentru o reprezentare egală a femeilor în pozițiile de conducere, remunerare egală pentru aceeași muncă și oportunități egale pentru femei și bărbați.  

Membrii Cartei Diversității din România care s-au alăturat Grupului de Lucru sunt: Dentons, Genpact, L’Oréal, Orange, Raiffeisen Bank, Sanofi, Unilever, alături și de companii mai mici din România, cum este Junior Group.

În prezent, această inițiativă reunește companii care au peste 9.000 de angajați în România, și are drept scop extinderea acesteia la cât mai multe organizații și companii care vor împărtăși cunoștințele și practicile interne pentru realizarea unui echilibru de gen în cadrul personalului lor, a unei remunerări egale pentru aceeași muncă și promovarea oportunităților egale pentru femei și bărbați. 

Grupul de Lucru privind Egalitatea de Gen, constituit în parteneriat cu Carta Diversității din România, va fi o structură deschisă celor interesați, care va oferi un cadru de lucru pentru dezbaterea și abordarea problemelor legate de diversitatea de gen. 

De asemenea, Grupul de Lucru își propune să facă schimb de bune practici între organizații la nivel local și internațional, să dezvolte instrumente concrete, publicații, evenimente dedicate, programe de formare etc., pentru a-și atinge obiectivele.

„Cred că noi, ca lideri de afaceri, avem responsabilitatea de a crea un mediu de lucru egal între sexe în companiile noastre. De aceea am încurajat lansarea acestui Apel la Acțiune, la nivel de CEO, și a Grupului de Lucru și dorim ca acestea să devină o roată a schimbării. Vrem să inspirăm alte companii să ia măsuri active pentru a încuraja o cultură a incluziunii în munca lor. Vrem să învățăm unii de la alții cum să creăm un mediu de lucru egal între sexe, deoarece este mai bine pentru oameni de afaceri, angajații noștri și societatea în care trăim. Împreună suntem mai puternici și putem avea un impact pozitiv și mai mare”, a spus Stefan Vanoverbeke, CEO IKEA SEE.

Apelul la Acțiune la nivel de CEO și Grupul de Lucru pentru Egalitate de Gen au fost create în colaborare cu Carta  Diversității din România și cu sprijinul Ambasadei Suediei în România. Angajamentul pentru promovarea egalității de gen la locul de muncă și documentul privind Apelul la acțiune pentru această inițiativă au fost semnate astăzi de reprezentanții tuturor companiilor menționate, alături de Stefan Vanoverbeke, CEO IKEA pentru Europa de Sud-Est și Ambasadorul Cartei Diversității din România, Eugen Crai.

„Apelul la acțiune la nivel de CEO și Grupul de Lucru pentru Egalitate de Gen pe care le lansăm acum, pun un accent strategic pe o serie de priorități unde România are nevoie de îmbunătățiri substanțiale. În familia noastră europeană, România ocupă locul 25 din cele 28 de State Membre, în topul valorilor Indexului Egalității de Gen din UE (cu un scor general de 52.4 puncte – 2015). Suedia ocupă primul loc și este modelul cel mai avansat de egalitate de gen în Uniunea Europeană cu un scor general de 82,6 puncte! Cele patru priorități în jurul cărora a fost gândit Apelul la Acțiune, la nivel de CEO, vizează cele trei Domenii ale Indexului Egalității de Gen la care România a obținut scoruri foarte slabe: „putere”, „timp” și „bani”. Nu oferim flori femeilor din România. În schimb, oferim o structură care va funcționa pe tot parcursul anului pentru egalitatea de gen”, a spus Eugen Crai, Ambasador al Cartei Diversității din România.

Excelența sa, Ambasadorul Suediei în România și reprezentantul ANES, Aurora Martin – șeful Direcției Strategie, Politici, Programe și Monitorizare a Egalității, au participat la eveniment. În discursul introductiv, Ambasadoarea Suediei în România a spus că:

„Apelul la acțiune pentru egalitatea de gen reprezintă un pas important în direcția potrivită pentru a obține egalitatea de gen în România! Cred cu fermitate că numai dacă sectorul privat, societatea civilă și guvernele cooperează și beneficiază de sinergiile diferitelor noastre eforturi, putem elimina diferențele de gen. În viitor sper să văd multe alte companii care să vă urmeze!”

O cercetare realizată de IKEA România, în colaborare cu Ipsos, a arătat că mai mult de 40% din bărbații din România sunt conștienți de statutul lor privilegiat la locul de muncă comparativ cu femeile. Studiul a arătat, de asemenea, că 46% din femeile din România au fost expuse personal sau cunosc pe cineva care s-a confruntat cu discriminarea de gen la locul de muncă. Cercetarea confirmă, de asemenea, că se așteaptă ca firmele să contribuie în mod semnificativ la realizarea egalității de gen la locul de muncă.

Sondajul a fost efectuat la sfârșitul anului 2018 de către IKEA SEE în parteneriat cu Ipsos pe 601 de respondenți din București și împrejurimi. Rezultatele au fost obținute printr-un chestionar online pe tema: Egalitatea de gen la locul de muncă.

Îmbunătățește-ți jocul cu noul monitor de gaming AOC 4K, 1 ms și AMD FreeSync: G2868PQU

București, 7 martie 2019 – AOC anunță un nou monitor de gaming cu diagonală de 28” (71.1cm) cu rezoluție Ultra HD / 4K (3840×2160 pixeli): AOC G2868PQU. Pentru a satisface nevoile gamerilor în căutarea unei imagini precise și a unui gameplay fluent, display-ul aduce un panou de generație nouă de tipul TN HDR-ready cu un timp de răspuns de 1 ms. Monitorul dispune de tehnologia AMD FreeSync, ce elimină blocajele cadrelor și deformarea imaginii cauzate de diferența cadrelor furnizate în joc de către placa video cu cea a monitorului. Toate aceste îmbunătățiri asigură o experiență 4K fluidă în jocuri. Monitorul va fi  disponibil în Europa începând cu luna aprilie 2019.

Gaming în 4K pentru toată lumea: AOC G2868PQU

Gaming în culori clare și vii

Ramele subțiri ale lui G2868PQU, accentele roșii și negre, precum și suportul ergonomic cu o înălțime de 130 mm, reglabil în înălțime, subliniază construcția focalizată pentru segmentul de gaming. Acest monitor este echipat cu un nou panou de tip TN de 28” care acoperă 102% din sRGB și 82% din gama de culori AdobeRGB, astfel că utilizatorii nu vor vedea doar de 4 ori mai multe detalii decât pe un ecran Full HD, dar vor experimenta culori vii.
Imaginea monitorului  este extrem de clară, datorită unei densități de 157,35 ppi (pixel pe inci). Utilizatorii plăcilor video AMD se pot bucura de o experiență fluidă a cadrelor și o rată de împrospătare de până la 60Hz datorită tehnologiei AMD FreeSync.

Adaptabil la mediul din jur

AOC G2868PQU are un design minimalist, dar oferă o gamă largă de personalizare. Suportul elegant este reglabil la înălțimea de 130 mm, astfel încât utilizatorii pot poziționa monitorul în funcție de nevoile individuale ale acestora.
Mediile luminoase nu reprezintă o problemă pentru model, datorită luminozității ridicate de 300nits. Atunci când este utilizat în condiții de lumină scăzută/noapte, modul Low Blue Light este menit să reducă oboseala ochilor.

Îmbunătățiri cu focus pe gaming

La fel ca seria AGON, G2868PQU este de asemenea echipat cu următoarele caracteristici specifice pentru gaming:

  • Cu AOC Game Color, utilizatorii pot ajusta saturația culorilor în cazul în care imaginea este monotonă sau conține o saturație fadă.
  • Cu ajutorul AOC Shadow Control, utilizatorii pot alege nivelurile de umbră, pentru a lumina zonele întunecate și invers, cu scopul de a vedea mai bine și mai detaliat zonele prea întunecate sau prea luminoase, fără a afecta întreaga imagine.
  • AOC Game Modes beneficiază de modificări specifice în funcție de fiecare gen de joc (FPS, Racing, RTS), plus 3 moduri personalizate de către utilizatori.
  • Cu AOC Dial Point, gamerii pot plasa ținta în jocurile FPS cărora le lipsește un punct de țintire, pentru a îmbunătăți precizia.

AOC G2868PQU este disponibil începând cu luna aprilie 2019 la  un preț estimativ de 1749 Lei.

Despre AOC

AOC este unul dintre brandurile globale de top pe piața de monitoare. Calitatea înaltă, serviciile de primă-clasă, design-uri atractive, dar și ggrija pentru mediu, produsele ergonomice și inovatoare la prețuri competitive sunt motivul pentru care din ce în ce mai mulți clienți, oameni cu putere de decizie în cadrul corporațiilor și parteneri distribuitori au încredere în AOC. AOC oferă monitoare ce se pliază pe profilul tuturor utilizatorilor, fie în scopuri pofesionale, casnice, de divertisment sau de gaming. AOC este un afiliat al TPV Technology Limited, cel mai mare producător de LCD-uri.

http://eu.aoc.com/

 

Ce obiecte Feng Shui se potrivesc nativului din zodia Câine

Ești născut într-unul din anii 1958, 1970, 1982, 1994 sau 2006? Află că în zodiacul chinezesc ești reprezentat de Câine. Anul 2019 vine cu probleme financiare pentru acești nativi, așa că vezi care sunt remediile pentru acestă problemă.

copacel-agate-obiect-feng-shui-1430

Iubirea, sănătatea, prosperitatea sunt mai aproape de tine cu amuleta Feng Shui cu 3 modele chinezesti. Pentru stabilitate, siguranță, îți recomandăm, ca remediu, copacei Feng Shui cu agate. Succesul, prosperitatea și norocul vor veni cu deosebitele pietre pentru indeplinirea dorintelor Feng Shui. De asemenea, pentru bunăstare, prosperitate și câstiguri financiare rapide trebuie să ai in casă pepita aurie mica din metal.

Nokian Tyres – dezvoltarea continuă cu una dintre cele mai inovatoare fabrici din industria de anvelope

Nokian Tyres a înregistrat progrese semnificative cu prima sa fabrică de producție din America de Nord și respectă termenul prevăzut pentru începerea producției de anvelope comerciale în noua fabrică de producție în 2020. Exterioarele turnului de mixare al fabricii și al clădirii de producție sunt în mare parte realizate, iar lucrătorii instalează în prezent tehnologia de fabricație de ultimă generație din Fabrica Dayton. Datorită nivelului de automatizare, aceasta va fi una dintre cele mai avansate unități de producție a anvelopelor din lume.

„Suntem mulțumiți de progresele pe care le-am făcut și lucrăm în continuare pentru finalizarea la timp a construcției”, a declarat David Korda, director design și construcții, Nokian Tyres Facility. „Este un privilegiu să colaborăm la acest proiect cu atât de mulți parteneri experimentați”.

Unitatea de producție de 360 ​​milioane de euro, cu o suprafață de 830.000 de metri pătrați, va deservi clienții din Statele Unite și Canada, consolidând angajamentul asumat de Nokian Tyres pentru produse și procese sigure și sustenabile. Aproximativ 200 de lucrători se află în fiecare zi pe șantier, construind prima fabrică de producție a companiei din America de Nord și susținând economia locală în acest proces.

Fabrica Dayton va susține misiunea companiei de a dubla vânzările din America de Nord până în 2023. Aceasta va fi specializată în producția de anvelope all-season pentru autoturisme și camioane ușoare specifice Americii de Nord. Unitatea va spori și capacitatea de producție și depozitare a companiei, permițându-i să satisfacă cererea tot mai mare de pe piața din America de Nord. Pe lângă producția anuală de patru milioane de anvelope, Nokian Tyres va putea să depoziteze și până la 600.000 de anvelope într-o unitate locală de distribuție.

În februarie 2019, compania a lansat prima etapă de angajare pentru Fabrica Dayton. Scopul său este de a angaja aproximativ 50 de lucrători la începutul anului 2019 și 150 de angajați până la sfârșitul anului. Membrii echipei vor primi o instruire intensivă în noua fabrică și în unitățile europene de producție ale Nokian Tyres.

Fabrica Dayton, care completează capacitățile de producție existente ale Nokian Tyres din Rusia și Finlanda, va permite companiei să-și lărgească prezența globală. Volumul crescut al producției îi va permite fiecărei fabrici de anvelope ale companiei să adapteze producția la nevoile piețelor sale țintă, ceea ce va conduce la o gamă de produse îmbunătățită și la un serviciu mai bun pentru clienți.

Aflați mai multe despre fabrică la adresa NokianTyres.com/DaytonFactory

ALERTĂ MEDIA: RAZER PHONE 2 PRIMEȘTE UPDATE-UL ANDROID 9.0 PIE

CINE:                     Razer, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, și Razer Phone 2, telefonul mobil vârf de gamă, destinat în special gamerilor.

CE:                          Un update de software major pentru Razer Phone 2, care implementează cea mai nouă versiune a sistemului de operare Android, 9.0 Pie. Aceasta aduce numeroase îmbunătățiri, printre care se numără navigarea pe bază de gesturi cu acces la Google Assistant™, funcții interactive și de căutare pentru aplicații, optimizarea duratei de viață a bateriei, noi posibilități de administrare a nivelului de confidențialitate precum controlul aplicațiilor rulate în fundal, funcția „digital well-being” ce monitorizează obiceiurile de utilizare a telefonului, înregistrare video în 4k la 60fps.

O listă completă a noilor funcții și îmbunătățiri aduse sistemului de operare Android 9.0 Pie poate fi consultat aici.

Razer a anunțat de asemenea că va oferi pentru o perioadă limitată dispozitivul Razer Phone 2 la prețul de 2999.99 lei (redus de la prețul de 3999.99 lei). Oferta este disponibilă în parteneriat cu emag.ro și pcgarage.ro.

IMAGINI:             http://rzr.to/andriod9-pie-screens

DE CE:                   Instalarea Android 9.0 Pie aduce multiple beneficii pentru Razer Phone 2 printre care utilizarea dispozitivului într-o manieră mai intuitivă, o folosire mai eficientă a bateriei și îmbunătățirea experienței de folosire în cazul jocurilor video și a aplicațiilor de divertisment digital.

CÂND:                   Noul update, care conține cea mai nouă versiune a sistemului de operare Android, 9.0 Pie este în proces de implementare într-o manieră Over-the-air (OTA) pentru toate dispozitivele Razer Phone 2 comercializate în mod direct. Următorul pas constă în implementarea update-urilor de către operatorii de telefonie mobilă pentru dispozitivele Razer Phone 2 comercializate de ei, în concordanță cu politica lor referitoare la update-urile de software.

 

Promoția va fi disponibilă pentru o perioadă limitată în oferta partenerilor din România, emag.ro și pcgarage.ro.

UNDE:                   OTA + Suport Razer – https://support.razer.com/mobile/razer-phone-2/
Razer Phone 2, alături de detalii despre produs disponibil pe pagina razer.com/phone.

 

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial. Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice. Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate. Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante, laptopurile de gaming Blade și telefonul mobil Razer Phone. Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 50 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video). Serviciile oferite de Razer includ Razer zGold, unul dintre cele mai mari servicii de credit virtual din lume, care permite achiziționarea de bunuri virtuale și obiecte digitale din peste 2500 de jocuri video. Fondat în 2005 și având două sedii, unul la San Francisco și al doilea în Singapore, Razer are cincisprezece birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China. Razer este listată la Bursa din Hong Kong .

Noua versiune Kaspersky Password Manager ajuta la pastrarea in siguranta a informatiilor digitale importante

Kaspersky Lab a lansat o noua versiune a solutiei sale freemium, Kaspersky Password Manager. Solutia simplifica si mai mult procesul de organizare a datelor personale importante – de la parole, pana la documente si fotografii. Kaspersky Password Manager le permite acum utilizatorilor sa vizualizeze si sa stocheze documente PDF si sa imparta pe categorii fisierele incarcate, facand astfel gasirea unui document mai rapida si mai usoara. Noua versiune aduce, de asemenea, capacitatea de a verifica in baze de date publice daca o parola a fost compromisa. In plus, suporta scenarii de utilizare multi-platforma, astfel incat un cont sa poata gestiona seiful securizat pe toate dispozitivele utilizatorilor.

In prezent, utilizatorilor le este din ce in ce mai greu sa mentina controlul asupra datelor. Ei detin tot mai multe date de autentificare, in diverse conturi de divertisment si social media. De asemenea, doresc sa mentina accesul la copii digitale ale unor documente cu informatii private. Pentru a-si pastra datele in siguranta, dar disponibile pentru utilizarea zilnica (cum ar fi cumparaturi online, servicii de e-guvernare sau de inchiriere de masini), oamenii au nevoie de o “cutie magica”, pentru a putea gasi fisierul, documentul sau datele de autentificare potrivite, la momentul potrivit. Kaspersky Password Manager le permite utilizatorilor sa gestioneze date digitale valoroase in ​​mod sigur si eficient, oriunde si de pe orice dispozitiv.

Utilizatorii pot incarca acum permisele de conducere, pasapoartele / cartile de identitate, cardurile, fisierele de asigurare si alte tipuri de documente valoroase, sub forma de JPG, de alte formate de imagine sau de PDF cu mai multe pagini. Utilizatorii pot apoi sa atribuie categoria potrivita fisierului incarcat, pentru un acces usor si o cautare rapida.

Cazurile de scurgeri de informatii la scara larga privind conturi private au devenit o realitate. Incepand cu anul 2013 – cazul Yahoo, pana la publicarea recenta Collection # 1, care continea peste un miliard de combinatii unice de e-mail si parole. Toate au fost puse la dispozitie pe forumuri populare de hackeri. Tehnicile traditionale pentru crearea unor parole puternice (lungime, prezenta simbolurilor speciale etc.) nu mai sunt suficiente. Utilizatorii trebuie sa fie mai atenti ca oricand si sa adopte masuri de securitate proactive pentru pastrarea datelor in siguranta. Noua versiune de Kaspersky Password Manager va avertiza utilizatorul inclusiv daca parola pe care a ales-o a aparut in bazele de date cu conturi compromise.

Marina Titova, Head of Consumer Product Marketing la Kaspersky Lab, spune: “Este bine cunoscut faptul ca numarul de documente si parole care trebuie sa fie accesate creste in fiecare zi. Oamenii au nevoie acum de o solutie care sa pastreze toate aceste documente securizate si intr-un singur loc.”

Kaspersky Password Manager este un manager de parole avansat, multi-platforma, disponibil pentru Microsoft Windows, MacOS, Android, iOS si web. Instrumentul securizeaza parolele, le identifica pe cele slabe si genereaza unele bune cu ajutorul Password Generator, completand automat detaliile de autentificare si pastrand datele personale ale utilizatorilor intr-un seif criptat. Odata ce totul este sincronizat, datele sunt intotdeauna la indemana si gata de utilizare.

Kaspersky Password Manager are o versiune gratuita si una premium. Diferenta este data de numarul de inregistrari pastrate in seif, versiunea gratuita fiind limitata la 15 intrari. Toate functionalitatile noi, mentionate mai sus, sunt disponibile integral in ambele versiuni. Utilizatorii pot afla mai multe despre noua versiune de Kaspersky Password Manager, precum si sa descarce versiunea gratuita sau sa o cumpere pe cea extinsa, aici.

Despre Kaspersky Lab

Kaspersky Lab este o companie globala din domeniul securitatii cibernetice, prezenta pe piata de peste 21 de ani. Informatiile vaste despre amenintarile cibernetice si experienta in securitate IT detinute de Kaspersky Lab se materializeaza in mod constant in solutii de securitate si servicii de ultima generatie pentru a proteja companiile, infrastructura critica, autoritatile guvernamentale si utilizatorii individuali din toata lumea. Portofoliul companiei include protectie endpoint de top si mai multe solutii specializate de securitate si servicii, pentru a combate amenintarile digitale tot mai sofisticate. Peste 400 de milioane de utilizatori individuali sunt protejati de tehnologiile Kaspersky Lab, precum si 270.000 de companii client, pe care le ajutam sa protejeze ce e mai important pentru ele. Pentru mai multe informatii, vizitati www.kaspersky.ro.