În preajma sărbătorilor de Paşte, 25 de familii din Târgu-Jiu se vor muta în casă nouă

Vineri, 2 aprilie 2004, primarul Florin Cîrciumaru va înmâna viitorilor chiriaşi cheile pentru un nou lot de locuinţe construite prin ANL pentru tinerii municipiului Târgu-Jiu.

În acest fel, în preajma sărbătorilor de Paşte, vor intra pentru prima dată în propria locuinţă 25 de familii constituite din tineri cu vârsta până la 35 de ani. În ultimul an au fost repartizate 150 de locuinţe similare construite la Târgu-Jiu şi se află în stadiul de finisaj încă 25. Acestora li se adaugă 56 de apartamente care vor fi date în folosinţă, potrivit programului, în luna iulie. Pentru anul în curs mai este prevăzută începerea construcţiei a încă 100 de unităţi locative, iar 300 se află în stadiul de proiect. În acest fel vor fi rezolvate mai mult de jumătate din cele circa 1000 de cereri de locuinţe aflate în evidenţa Primăriei.

Despre Primaria Targu-Jiu

În paralel cu aceste locuinţe noi, Primăria a reamenajat în ultimul an spaţii care i-au intrat în patrimoniu, dându-le destinaţia de locuinţe sociale, de care beneficiază alte câteva zeci de persoane aflate în situaţii de risc social.
Constantin Creţan
primaria.targujiu@xnet.ro

PRIMARIA TARGU-JIU

www.targujiu.ro