Instruire personal ISO 9001:2001

AFAQ ASCERT INTERNATIONAL ROMANIA S.A. vine in ajutorul celor care trebuie sa aplice H.G. 1723/2004 sau doresc sa-si implementeze sistemul de management al calitatii, prin organizarea de cursuri de pregatire a personalului implicat in implementarea si certificarea sistemului de management al calitatii conform ISO 9001:2000.
In acest scop, urmeaza sa aiba loc o in perioada 21-25.02.2005 un curs de instruire a auditorilor interni pentru Sistemul de Management al Calitatii avand ca referinta standardul SR EN ISO 9001:2001.

Doritori se pot adresa la sediul firmei.

Despre AFAQ ASCERT INTERNATIONAL ROMANIA SA
Înfiinţată în 2002, AFAQ ASCERT INTERNATIONAL ROMANIA S.A. este reprezentanţa AFAQ-ASCERT INTERNATIONAL Franţa (AAI), care face parte din Grupul AFAQ, unul dintre primele 5 organisme independente de certificare la nivel mondial, acreditat de COFRAC (Franţa), IATF, UKAS (Marea Britanie), DAR-TGA (Germania) şi RAB (Statele Unite).

Grupul AFAQ a certificat peste 20000 de organizaţii din 60 de ţări, ceea ce reprezintă aproximativ 1.500.000 de persoane şi 30000 de locaţii şi beneficiază de colaborarea a peste 800 de auditori specializaţi în toate domeniile de activitate, care activează în reprezentanţele din Europa, Asia, Statele Unite ale Americii şi Africa de Nord.

Grupul AFAQ este fondator IQNet (The International Quality Network), asociaţie a celor mai reprezentative organisme de certificare din întreaga lume.

Certificarea care face obiectul activităţii Grupului AFAQ, conform certificatelor de acreditare obţinute, se referă la: sistemul de management al calităţii, conform ISO 9001:2000; sistemul de management de mediu, conform ISO 14001; conformitatea cu standarde recunoscute pe diferite pieţe, în diferite domenii: agro-alimentar (produs/sistem de management al calităţii, HACCP,…), automotiv (ISO/TS 16949, QS 9000, EAQF, apărare/aerospaţial (AQAP, EN 9100), sănătate (EN 46000, Certipharm), transport (SQAS),…

În vederea instruirii şi perfecţionării personalului din organizaţia dvs. care are responsabilităţi în domeniul managementului calităţii, AFAQ ASCERT Internaţional România SA organizează Programe de instruire în domeniul managementului calităţii (ISO 9001:2000) şi al managementului mediului (ISO 14001:1996).
Lectorii noştii au fost pregătiţi si atestaţi de AFAQ ASCERT INTERNAŢIONAL FRANŢA.

telefon/fax 021.6506394
afaq@b.astral.ro
AFAQ ASCERT INTERNATIONAL ROMANIA SA
www.afaq-ascert.ro
Contact AFAQ ASCERT INTERNATIONAL ROMANIA SA