In perioada 10-12 decembrie 2004, vor avea loc lucrarile Primului Forum European al Centrelor de Analiza Politica (Think-Tanks), eveniment international ce se va desfasura la Lyon (Franta), sub genericul “Europe 2005-2025: Viewpoints and Contributions from Think Tanks”. Fundatia EUROLINK – Casa Europei, organizatie non-profit membra a retelei internationale a caselor si academiilor europene, precum si a Retelei Institutului de Educatie Internationala (IIE Network) este invitata sa prezinte punctul sau de vedere si sa ia parte la dezbaterile din cadrul forumului.

La acest prestigios eveniment, au fost invitate sa participe 40 de organizatii si institutii academice din intreaga lume: 30 de centre de analiza politica europene, cateva din SUA, precum si un numar de lideri politici si personalitati academice.

Forumul European este organizat de filiala Franta a Institului Aspen, in colaborare cu Centrul Europe 2020. Institutul Aspen este un centru international de analiza care promoveaza leadership-ul bazat pe valori, ajutand decidentii din lumea de afaceri, academica, a culturii si mass-mediei sa anticipeze provocarile si oportunitatile sferei globale. Printre partenerii oficiali ai Forumului se numara: European Policy Centre, Fundatia Robert Schuman, Friends of Europe, German Marshall Fund si Primaria Lyon.

Obiectivul central al Forumului European este acela de a oferi oportunitatea unui dialog deschis si transversal cu privire la provocarile democratice referitoare la viitorul Uniunii Europene. Forumul va aborda problematica implicarii cetatenilor in procesul politic si va cauta solutii pentru impulsionarea dialogului democratic dintre centrele de analiza (think-tanks) si decidentii europeni. Casa Europei din Bucuresti va prezenta o comunicare privind: “Rolul educatiei si al universitatilor in mod special in procesul de consolidare a identitatii europene in Noua Europa”.

Precizam ca sesiunile de dezbateri se refera in principal la formarea unui popor unic european, apropierea dintre cetateni si Noua Europa, precum si la sistemul de organizare comunitara apt sa consolideze dimensiunea democratica.