În perioada Septembrie–Noiembrie 2017 s-a desfășurat primul proiect educațional al platformei de teatru și dezbatere GO WEST – “east GO west. Artă și dezbatere”. În urma proiectului a rezultat și un scurt material video din care puteți afla ce cred elevii de liceu din București despre migrație și cum integrează acest fenomen în propriile planuri de viitor.

Foto Claudiu Popescu (Spectacolul ROVEGAN)
Foto Claudiu Popescu (Spectacolul ROVEGAN)
Până pe 9 Noiembrie, organizatorii au pus la dispoziția elevilor de liceu și cadrelor didactice o serie de activități și evenimente despre migrație: o micro-stagiune ROVEGAN la Centrul de Teatru Educațional Replika (6 reprezentații cu acces gratuit urmate de dezbateri) dedicată cadrelor didactice, formatorilor și consilierilor școlari, 4 ateliere de benzi desenate pentru liceeni coordonate de Sorina Vazelina, artist grafic și 4 dezbateri demonstrative cu liceeni coordonate prin rețeaua celor de la ARDOR Muntenia.

Toate aceste activități au avut ca scop încurajarea dialogului cu privire la migrație și la efectele sale pe termen lung asupra educației copiilor.

Vă invităm să urmăriți un scurt material video în care am încercat să aflăm ce cred elevii de liceu din București despre acest fenomen și cum îl integrează în propriile planuri de viitor.

Conform datelor INS, la 1 februarie 2016, România înregistrează o pierdere netă prin migrație externă de 1 român la fiecare 5 minute 27 secunde.

“east GO WEST. Artă şi dezbatere” este un proiect finanțat în cadrul Programului cultural București Oraș Participativ de către Primăria Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural al Municipiului București ARCUB.

Proiect susținut de Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *