Vineri, 28 mai, începând cu ora 11.30, cu ocazia vizitei pe care o efectuează în România, domnul Arnaud TEYSSIER, preşedintele AAENA (Asociaţia foştilor elevi ai Şcolii Naţionale de Administraţie din Franţa – ENA) se va întâlni cu domnul Pavel NĂSTASE, directorul general al Institutului Naţional de Administraţie (INA). Întâlnirea va avea loc la sediul INA, din strada Eforie nr. 5, sector 5.

Domnul TEYSSIER, membru al consiliului de Administraţie al ENA şi inspector general al administraţiei franceze, este la prima sa vizită în România, şi va fi însoţit de domnul Cristian DUMITRESCU, preşedintele AFERENA (Asociaţia foştilor elevi români ai ENA), precum şi de alţi absolvenţi români ai ENA.

În cadrul vizitei la INA, oaspeţii se vor întâlni şi cu participanţi la programele de specilizare în administraţia publică organizate de Institut. Această întâlnire va prilejui un schimb util de informaţii între Asociaţiile AAENA- Franţa şi AFERENA- România, şi respectiv participanţii INA.

Menţionăm că AAENA are ca membri 5 392 absolvenţi francezi şi 1800 de absolvenţi străini, din 99 de state. Asociaţia are rolul de a întreţine legătura între absolvenţi, precum şi de a promova diferitele acţiuni culturale în ţările în care există Asociaţii locale, printre care se numără şi România.

Despre INSTITUTUL NATIONAL DE ADMINISTRATIE

I.N.A. este o instituţie publică de interes naţional, care funcţionează în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor. În conformitate cu H.G. 710/2002, Institutul Naţional de Administraţie „elaborează şi asigură aplicarea Strategiei Guvernului privind formarea continuă şi perfecţionarea pregătirii profesionale pentru personalul din administraţia publică centrală şi locală”. Institutul coordonează metodologic reţeaua naţională de Centre Regionale de Formare Continuă pentru Administraţia Publică Locală din Bucureşti, Craiova, Călăraşi, Cluj, Constanţ