Turneul “Stella Artois pe Ecrane” revine în România

Două filme şi un concert de excepţie în două seri memorabile la Iaşi, alături de Stella Artois
Stella Artois, marcă super-premium a Interbrew şi sponsorul oficial al Festivalului Filmului de la Cannes, a făcut deja o tradiție din parteneriatul său cu industria cinematografică. Pentru al treilea an consecutiv, Stella Artois propune iubitorilor filmului din țara noastră o vizionare inedită, în aer liber, pe un ecran gigant, a unora dintre cele mai apreciate filme artistice ale momentului.

Ca în fiecare an, turneul internaţional “Stella Artois pe Ecrane”, lansat în premieră în anul 2002 la Timişoara, va lua startul în ţara noastră. După România, caravana va pleca în Ungaria, Bulgaria, Grecia, Croaţia şi Belgia.

Turneul “Stella Artois pe Ecrane” ajunge, în data de 28 mai, la Iaşi. În zona intrarea Ştrandului Municipal, începând cu ora 21:30, Stella Artois va prilejui întâlnirea cu două celebre super-producţii cinematografice internaţionale: “Ultimul Samurai” (vineri) şi “Curierul” (sâmbătă) ce vor fi proiectate pe un ecran uriaş. “Direcţia 5” va încânta audienţa în cea de-a doua zi a turneului, înainte de rularea celui de-al doilea film.

“Succesul de care s-a bucurat acest turneu în anii trecuţi, (peste 130.000 de spectatori anul trecut şi cel puţin tot atâtea pahare de Stella Artois), a fost principalul motiv pentru care am ales să-l continuăm şi în 2004. Ne bucurăm să putem oferi publicului din România posibilitatea de a viziona filme remarcabile ale cinematografiei mondiale, în compania unei beri excelente” – afirmă Mihai Albu, Director General Interbrew România.

După Oradea, Craiova şi Iaşi oraşele care vor găzdui turneul sunt: Bacău (4-5 iunie), Galaţi (11-12 iunie) şi Timişoara (18-19 iunie).
Stella Artois vă invită pe toţi ieşenii la film şi va doreşte vizionare plăcută în compania unei beri savuroase!
Informații suplimentare despre acest turneu găsiți pe site-ul www.stella.cinemagia.ro, special dedicat evenimentului.

Despre Momentum EMC
Istoria acestei beri a început în anul 1366 în Belgia. Stella Artois este astăzi cunoscută ca fiind „berea din ţara berii”, cea mai apreciată şi vândută bere belgiană din lume. Interbrew România produce Stella Artois pe piaţa locală din mai 1997. Stella Artois, prima bere super-premium produsă la noi în ţară, este astăzi liderul segmentului super-premium (conform studiilor de piaţă independente MEMRB).
Persoană de contact: Lavinia Chican, tel. 233 42 04/ 0722 661 370
lavinia_chican@momentum.mccann.ro
MOMENTUM EMC
www.momentumww.com
Contact MOMENTUM EMC