Potrivit Ariston Thermo România, liderul pieței locale de centrale termice și boilere electrice, una dintre cele mai des întâlnite greșeli ale utilizatorilor de echipamente de încălzire apare încă din momentul instalării, mulți dintre aceștia preferând, în mod eronat, să apeleze la firme nespecializate pentru această etapă. Pe loc secund se află lipsa activităților de mentenanță necesare unei centrale termice.

„Utilizarea sigură și eficientă a echipamentelor de încălzire pentru locuințe trebuie să reprezinte o prioritate pentru orice client care instalează sau înlocuiește o centrală termică. Avem încrederea că, prin prisma maturizării pieței de centrale termice, ce se reflectă în valul tot mai mare de înlocuiri, românii vor acorda o atenție sporită acestor aspecte esențiale și vor urma recomandările specialiștilor”, a declarat Cătălin Drăguleanu, Country Manager Ariston Thermo România.

Instalarea unei centrale termice fără a apela la o firmă de specialitate determină folosirea echipamentului într-un mod neadecvat și riscant. Astfel, pentru un montaj corect este necesară colaborarea cu un instalator specializat care va asigura, în primul rând, un calcul al necesarului termic, precum și al costurilor legate de realizarea întregii instalații de încălzire (calorifere, țevi, robineți, manoperă, etc.).

Alegerea centralei va ține cont, de asemenea, de nevoile legate de necesarul de apă caldă menajeră și căldură. Spre exemplu, o centrală de 24 kW cu preparare instantanee de apă caldă menajeră este potrivită într-un apartament cu o singură baie. În cazul unui spațiu mai mare, respectiv mai multe băi, se poate lua în considerare o centrală cu putere mărită și un boiler cu acumulare pentru apă caldă menajeră.

Pentru apartamentele care sunt încă branșate la sistemul de încălzire centralizat, se vor urma etapele legale, specifice fiecărei zone, pentru a debranșa locuința de la sistemul centralizat. Următorul pas este racordarea individuală la rețeaua de gaz.

În cazul înlocuirii unui echipament de încălzire mai vechi, alegerea unei centrale termice trebuie să răspundă la nevoile și preferințelor actuale ale clientului. Astfel, echipamentul trebuie să fie atât eficient în ceea ce privește consumul, cât și ușor de utilizat. Un exemplu în acest sens sunt centralele ce permit control de la distanță, prin intermediul internetului, o caracteristică specifică noii generații de echipamente de încălzire Ariston.

„Tot în cazul procesului de înlocuire, am observat deseori faptul că utilizatorii aleg într-un mod eronat să păstreze kit-ul de evacuare de la vechiul sistem de încălzire. Această practică nu este recomandată de producători, întrucât noile centrale în condensare folosesc kit-uri de evacuare rezistente la coroziune, fapt ce cauzează ruginirea și distrugerea vechilor accesorii de acest tip”, a adăugat reprezentantul companiei.

Totodată, una dintre cele mai frecvente greșeli realizate de utilizatori este lipsa activităților de mentenanță aferente unei utilizări corespunzătoare și durabile. Astfel, pe toată durata de funcționare a centralei se vor respecta regulile stabilite de către ISCIR[1] – echipamentul se va autoriza la punerea în funcțiune și i se va realiza verificarea tehnică periodică din doi în doi ani (VTP).

„Verificarea tehnică periodică efectuată la timp și doar prin intermediul unui centru service autorizat ISCIR, este esențială pentru asigurarea unei durate de viață cât mai mare a centralei și pentru menținerea unor condiții corecte de funcționare. Nu în ultimul rând, VTP previne uzura pieselor, care, pe termen lung, poate genera creșterea consumului de gaz și, totodată, a costurilor”, a menționat Cătălin Drăguleanu.

Pentru a veni în întâmpinarea acestor nevoi ale clienților, Ariston investește constant în instruirea și specializarea rețelei de parteneri, ce sunt mereu la curent cu schimbările produselor și noutățile din domeniu. Pe lângă cunoștințele avansate pe care le consolidează constant, rețeaua de centre service autorizate Ariston, formată din peste 250 de centre de service, oferă și o rezolvare rapidă a eventualelor defecțiuni ale sistemelor de încălzire, fiind cea mai mare la nivel național și oferind clienților servicii complete de punere în funcțiune, verificare periodică, întreținere a centralelor termice, extindere de garanție și o livrare rapidă a pieselor de schimb originale.

Sfaturile Ariston pentru eficientizarea și creșterea duratei de viață a centralei termice

În primul rând, pentru creșterea eficienței echipamentului de încălzire, specialiștii Ariston recomandă montarea sondelor de interior și de exterior, pentru a stabili nivelul confortului termic în funcție de temperatura exterioară. De asemenea, prin activarea funcției auto din meniul centralei termice, instalația de încălzire va atinge temperatura dorită într-un timp foarte scurt și cu un consum minim de combustibil.

În plus, eficiența în consum a centralei termice, ce se reflectă totodată în factura de gaze, se poate realiza și în cazul echipamentelor ce permit controlul de la distanță. Spre exemplu, prin intermediul aplicației Ariston NET, ce controlează centrala de oriunde printr-un dispozitiv conectat la internet, utilizatorul poate folosi cele două regimuri de temperatură (temperatură redusă și de confort), făcând ajustări asupra perioadelor de încălzire.

Despre Ariston Thermo România

Ariston Thermo România este filiala locală a companiei italiene Ariston Thermo Group, unul dintre liderii internaționali în producția și furnizarea unei game complete de echipamente și servicii destinate încălzirii şi producerii de apă caldă menajeră.

Angajamentul Ariston Thermo privind eficiența energetică este exprimat prin lansarea constantă de noi soluții bazate pe surse regenerabile de energie, cum ar fi sistemele solare și pompele de căldură, precum și prin îmbunătățirea eficienței produselor tradiționale (boilere sau centrale termice), dar și prin investițiile în noi proiecte.

Portofoliul de produse Ariston Thermo România este compus din centrale termice murale și de pardoseală, în condensare, boilere electrice și indirecte, instanturi pe gaz, aparate de aer condiționat și panouri solare, sub brandurile Ariston, Chaffoteaux și Elco.

[1] Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *