Stații de mare putere pentru încărcarea maşinilor electrice și produse de gaming

22 Mai, 2019, Taipei, Taiwan – FSP, unul dintre cei mai importanți producători de surse PC din lume, anunță o gamă extinsă de produse în cadrul târgului Computex 2019, ce va avea loc în Taipei, Taiwan, între 28 Mai și 1 Iunie. Compania vine anul acesta în cadrul târgului cu un nou focus special pe sectorul AIoT (Artificial Intelligence of Things) dar și pe produsele compatibile cu tehnologia 5G. Astfel vor fi prezentate surse de alimentare, stații de încărcare dar și alte soluții de alimentare concepute special pentru aceste piețe. În plus, aceștia vor avea demonstrații ce implică o varietate de surse de alimentare dar și carcase PC destinate gamerilor.

Oportunitatea AIoT

AIoT are potențialul de a produce schimbări revoluționare în numeroase sectoare, în special în B2B, ce se bazează pe un uptime 24/7/365 susținut de o sursă de alimentare fiabilă. Aflată într-un segment cheie, tehnologia AIoT are un impact masiv asupra unei game variate de aplicații, fie că vorbim despre orașe inteligente, mijloace de transport, logistică, segmentul industrial, mediul înconjurător, agricultură, utilități, clădiri inteligente dar și consumatori.

Pentru acele segmente cheie, FSP oferă rack-uri 1U, UPS-uri și surse de alimentare redundante ce includ soluţii CRPS pentru servicii în cloud și data center. Pentru edge computing, FSP oferă Flex ATX, ATX și UPS-uri. În cele din urmă, pentru o acoperire completă a clientului, FSP oferă adaptoare, design-uri open frame, Flex ATX, încărcătoare și UPS-uri.

 

Piața stațiilor de încărcare și a produselor aferente

FSP sunt pregătiți să furnizeze stații de încărcare customizabile pentru diferite aplicații electrice.  Gama sa de produse beneficiază de o performanță ridicată, fiabilitate, o excelentă disipare a căldurii, sunt programabile și au sisteme de protecție complete. FSP asigură încărcătoare atât mobile cât și on-board. Încărcătoarele mobile sunt ușoare și subțiri (42V/6A~8A), au un design fără ventilatoare și sunt potrivite pentru aplicațiile E-Bike și E-Motor. Stațiile de încărcare on-board variază între 500W și 20kW și pot fi customizate pentru dispozitivul dat, ele fiind potrivite pentru aspiratoarele robot, mașinile sau bărci electrice.

Pregătiri pentru 5G

Interesul pentru tehnologia 5G continuă să crească pe măsură ce această tehnologie va furniza suportul necesar pentru aplicațiile AIoT. Datorită limitărilor razei de acoperire, 5G are nevoie de mai multe micro-emițătoare care să poată furniza clienților servicii premium de voce si date. Emițătoarele exterioare au nevoie de o sursă de alimentare ce poate funcționa timp îndelungat fără mentenanță, stabilă la temperaturi extreme și certificată cu standardul IP68 împotriva apei și a prafului. Din fericire, FSP oferă soluții de putere industriale pentru 5G ce acoperă cererea pentru UPS-uri, unităţi RRU (Remote Radio Unit), PDU (Power Distribution Unit), High Speed Network Switch și pentru sistemele DC/DC și AC/DC BBU (Base Band Unit).

Facem valuri în piața de gaming

Pe piața retail, FSP continuă să-și extindă gama de produse de gaming. Pentru a evidenția avantajele formatului SFX a seriei DAGGER PRO, compania a invitat modderi cunoscuți în întreaga lume să proiecteze patru sisteme desktop de mici dimensiuni cu diverse design-uri, incluzând tematice militare și eco-friendly, pentru a demonstra puterea seriei complet modulare în ciuda dimensiunilor sale mici. DAGGER PRO include două modele ce oferă o putere de 550W și 650W, fiind suficiente pentru a susține chiar și două procesoare.  De asemenea, trebuie remarcat atât controlul inteligent al turației ventilatorului cât și folosirea în exclusivitate a condensatorilor electrolitici japonezi.

În cadrul standului de la Computex, FSP va expune noua carcasă CMT710 cu un design inovativ ce include sticlă securizată și aluminium, ce suportă două sisteme răcite cu apă. CMT710 are un interior spațios ce permite instalarea sistemelor răcite cu lichid, oferă suficiente spații pentru ascunderea cablurilor și are o capacitate mare de extindere.

În cadrul târgului va fi expusă și Hydro PTM+ 850W, prima sursă cu răcire pe lichid, produsă în masă, ce oferă certificare 80 PLUS ® Platinum și iluminare RGB integrată.

Informații de contact FSP la Computex

Data:28 Mai –  1 Iunie, 2019

Pavilionul de expoziție:Nangang Exhibition Center

Stand:L0602 (4F)

Sala de întâlnire : 503 (5F)

Pentru mai multe informatii despre produse, vizitati:

FSP Group website oficial: www.fsp-group.com

FSP Group Brand Product website: www.FSPLifestyle.com

FSP Blog: blog.fsp-group.com

Facebook: www.facebook.com/FSP.global

LinkedIn: www.linkedin.com/company/1842554

Despre FSP

Fondată în 1993 și unul dintre cei mai mari producători de surse de alimentare din lume, FSP Group (3015: Taiwan) întrunește cerințele variate ale utilizatorilor prin intemediul unei echipe R&D de 400 oameni, având o capacitate mare de producție cât și linii de producție avansate. Cu peste 500 de modele certificate conform standardelor 80 PLUS, lider mondial la acest capitol, FSP oferă utilizatorilor tehnologii eco-friendly ce permit atât protejarea mediului înconjurător cât și crearea unor produse de calitate. FSP Group website oficial: www.fsp-group.com

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *