HUAWEI devine cel de-al doilea mare jucător de pe piața dispozitivelor purtabile la nivelul livrărilor globale în Q1 2020

Huawei Watch GT 2e (2) (1)

Huawei Consumer Business Group înregistrează o poziție solidă în categoria dispozitivelor purtabile, clasându-se pe locul al doilea atât la nivel internațional, cât și local, în ceea ce privește livrările în 2020. Tehnologiile de ultimă oră și funcțiile utile cu care dispozitivele sunt echipate, precum și portofoliul din ce în ce mai amplu pentru această categorie sunt principalii factori care au condus la ocuparea celui de-al doilea loc pentru HUAWEI la începutul acestui an. Creșterea estimată de piață a companiei pentru acest segment este de 100% pentru anul viitor. 

La nivel global, potrivit raportului Worldwide Quarterly Wearable Device Tracker, publicat recent de International Data Corporation (IDC), livrările globale de dispozitive purtabile au atins 72.6 milioane de unități în primul trimestru al anului 2020, cu o creștere anuală de 29.7%. Rezultatele obținute arată că Huawei Consumer Business Group a menținut o pondere ridicată a pieței de dispozitive purtabile în primul trimestru al anului 2020, cu o creștere a livrărilor de 62.2% față de anul precedent.

Huawei Watch GT 2e

Categoria dispozitivelor purtabile HUAWEI înregistrează o evoluție pozitivă atât pe piața din România, cât și pe cea globală, ceea ce arată interesul ridicat al utilizatorilor pentru un stil de viață activ, subliniind totodată și puterea portofoliului nostru de ceasuri și brățări inteligente ce răspund nevoii existente cu un mix de tehnologie premium și design desăvârșit. Vânzarea unui număr de peste 1.000 de dispozitive din categoria wearables, într-o singură zi, în perioada unei campanii desfășurate cu unul dintre partenerii noștri locali, nu face decât să susțină această tendință și în rândul românilor – de a-și monitoriza starea lor fizică prin intermediul dispozitivelor inteligente.”, a declarat Whisky Wangwei, Country Manager, Huawei Consumer Business Group.

În categoria smartwatch, în primul trimestru al anului 2020, au fost livrate global 16.9 milioane de unități, în scădere cu 7.1% față de anul precedent. HUAWEI s-a clasat pe locul al doilea cu 2.6 milioane de unități livrate, în creștere cu 118.5% față de anul precedent, fiind singura companie care a înregistrat o creștere de peste 100%.

Conform raportului IDC, HUAWEI a continuat să crească datorită prezenței sale puternice în mediul online și a legăturilor strânse cu retailerii. Pe lângă piața din China, HUAWEI a înregistrat creșteri și în Europa, America Latină și alte piețe asiatice.

Huawei Band 4 Pro (2)

Categoria de smartwatch-uri HUAWEI s-a dezvoltat rapid, datorită lansării noilor dispozitive din seria Huawei Watch GT 2 în primul trimestru, precum și optimizării permanente a funcțiilor de fitness și sănătate. Prin îmbunătățirea permanentă a tehnologiei cu senzori, smartwatch-urile HUAWEI oferă beneficii remarcabile față de concurență în ceea ce privește monitorizarea antrenamentelor fizice și a sănătății. Funcția de măsurare a nivelului de oxigen din sânge, SpO2 – disponibilă pe noua serie Huawei Watch GT 2 – este foarte apreciată pe piață.

Huawei Watch GT 2e, cel mai nou smartwatch din portofoliul HUAWEI, lansat în luna aprilie pe piața din România, introduce în premieră această funcție de măsurare a nivelului de oxigen din sânge. Smartwatch-ul vine în completarea unui stil de viață activ și conectat cu 100 de moduri sport și tehnologii de ultimă generație de monitorizare a sănătății: funcții îmbunătățite de urmărire în timp real a ritmului cardiac, nivelului de stres și calității somnului. În ceea ce privește design-ul, Huawei Watch GT 2e este echipat cu un ecran tactil AMOLED de 1,39 inci, rezoluție Retina și o o curea realizată dintr-un cauciuc moale, confortabil pentru piele. Datorită ecranului luminos, afișajul este clar, chiar și în lumina soarelui. Huawei Watch GT 2e este disponibil în trei variante noi de culoare: Graphite Black, Lava Red și Mint Green.

În plus, întrucât HUAWEI accelerează punerea în aplicare în 2020 a strategiei Seamless AI Life 1+8+N pentru toate scenariile, smartwatch-urile se integrează în ecosistemul HUAWEI, oferind consumatorilor experiențe mai interactive și mai plăcute de fitness și sănătate.

Watch GT 2 (1)

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile HUAWEI sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu peste 32 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://consumer.huawei.com/ro

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmăriți-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Televizorul ultra slim TCL 65EC780, disponibil în România

TCL-65EC780-1

HDR10+, Dolby Atmos, Google Assistant – Performanță de top și design de lux

TCL, unul dintre cei mai mari producători de dispozitive electronice de consum la nivel modial, recunoscut pentru vasta activitate de cercetare și brevetare, a lansat în România televizorul ultra slim TCL 65EC780, parte din seria de televizoare ultra-performante cu design de lux EC78.

Seria EC78 combină designul atemporal din metal ultra slim, cu calitatea imaginii 4K HDR10+, o gamă extinsă de culori, tehnologia Dolby Vision și cel mai avansat sistem Smart TV de până acum – Android TV, cu Google Assistant încorporat – fiind destinată celor care nu vor să facă niciun compromis între performanță și eleganță.

4K HDR10+: Contrast puternic, culorii vii, detalii surprinzătoare

Cel mai recent standard pentru rezoluția 4K este caracteristica HDR (High Dynamic Range – interval dinamic ridicat), care extinde semnificativ gama de culori, îmbunătățește luminozitatea și permite gradații mai fine între cele mai întunecate și cele mai deschise nuanțe.

Împreună cu 4K, HDR10+ oferă imagini mult mai aproape de realitate: indiferent de cât de întunecate sau luminoase sunt imaginile de pe ecran, curba de mapare a tonurilor este armonizată și optimizată scenă cu scenă.

WCG: Experiență de cinematograf digital acasă

Datorită funcției WCG (White Colour Gamut – gamă largă de culori) ce reproduce nuanțe intense și ultra-realiste, cu 30% mai pure și mai bogate decât ecranele LED tradiționale, utilizatorii se pot bucura de experiența de cinematograf digital în propria sufragerie și de peste 1 miliard de culori rupte parcă din realitate.

Dolby Vision – Atmos: Fidelitate fără precedent

Tehnologia Dolby Vision transpune privitorii în povestea de pe ecran, datorită sunetului redat într-un mediu 3D, care, folosind doar difuzoarele televizorului, duce experiența de vizionare a filmelor la un nivel superior, de un realism mai uimitor decât niciodată.

ONKYO: Sunet captivant, specific sălii de cinema

Odată cu noul televizor TCL, filmele, muzica și jocurile video pătrund într-o nouă dimensiune, care amintește de sala de cinema, prin sistemul integrat de sunet ONKYO, cu 4 difuzoare frontale cu o capacitate de 60W pe modelul de 65 inch și de 56W pe modelul de 55 inch.

Android TV: Control vocal avansat

Sistemul Android TV oferă o experiență TV hands-free. Utilizatorii pot accesa, porni și controla conținutul video, ajusta volumul și multe altele de la distanță, doar prin voce. Totul este atât de simplu, încât ai impresia că poți vorbi cu televizorul tău ca și cum ai vorbi cu prietenii.

TCL-65EC780-3

Google Home, Google Assistant* și Alexa**: Multitasking nelimitat

Noul televizor TCL vine cu Google Home și Google Assistant încorporate. Fără a pune pe pauză ceea ce urmăresc, utilizatorii pot găsi cel mai recent blockbuster, pot verifica scorul unui meci, pot aprinde lumina sau pot regla temperatura în casă. Google Assistant este gata să ajute, fiind capabil să răspundă la peste 1 milion de comenzi.

De asemenea, modelul 65EC780 este compatibil cu Alexa, asistentul virtual dezvoltat de Amazon, care poate porni muzica, poate verifica știrile și vremea, poate schimba canalele TV și ajusta volumul, printre multe altele.

Design ultra-slim, fără ramă

Noul televizor TCL vine cu un design ultra-slim compatibil cu orice stil de amenajare, punând accent pe experiența de vizionare și pe eleganța atemporală. A fost gândit fără cadru, pentru un ecran mai mare, și cu suport central din metal, durabil și în același timp grațios.

Principalele specificații

  • Diagonală display: 164 cm
  • Sistem de operare: Android
  • Aplicații de video streaming: YouTube, Netflix, HBOGo
  • Caracteristici-cheie: comenzi vocale, asistent vocal inteligent, Screen Mirroring
  • Tip procesor: Quad Core
  • Capacitate stocare: 16 GB
  • Rezoluție: 3840 x 2160
  • Tip tehnologie HDR: HDR 10
  • Tehnologii audio: Dolby TruHD, Dolby AC-4, Dolby Atmos, Equalizer, Front Firing, Onkyo, Digital Pure Sound, Auto volume control
  • Dimensiune cu stand: 1448 x 931 x 337 mm
  • Dimensiune fără stand: 1448 x 861 x 95 mm
  • Compatibilitate VESA: 400 x 200

Televizorul TCL 65EC780 este disponibil la prețuri recomandate de vânzare începând cu 5.999 Lei.

TCL-65EC780-2

*Google Assistat nu este disponibil în anumite limbi și țări. Necesită o conexiune la Internet/date mobile și poate genera costuri. Disponibilitatea și performanța anumitor funcții și servicii depind de dispozitive și rețele și pot să nu fie disponibile în toate zonele.

** Compatibilitatea Alexa permite utilizarea cu dispozitive Amazon Alexa, inclusiv Amazon Echo, Echo Dot, Echo Show, Echo Spot și Echo Plus (achiziționate separat).

Despre TCL

 Cu sediul în China, TCL Electronics Holdings Limited (cod bursier 01070.HK) este unul dintre principalii jucători ai industriei TV pe plan global, fiind implicat în cercetarea, dezvoltarea, producția și distribuția produselor electronice de consum, dedicat proiectului de a deveni un lider global în domeniul tehnologiei smart. Printr-un model de business orientat deopotrivă către produs și consumator, care se concentrează în primul rând pe o direcție la ”dublu+” ce include conceptele duo ”smart + internet” și ”produse + servicii”, compania își propune să construiască un ecosistem cuprinzător pentru televizoare smart, care să le ofere utilizatorilor produse și servicii inteligente, în acord cu un lifestyle sănătos. Potrivit celui mai recent raport Sigmaintell, TCL s-a clasat în 2019 pe locul al doilea din punct de vedere al volumului de vânzări pe piața globală a televizoarelor.

Brother sustine viitorii specialisti in domeniul protectiei mediului

Brother_CSR-img01

  • Compania Brother va premia din nou lucrarile de disertatie ale absolventilor programelor de master din domeniul Ingineriei Mediului ale Facultatii de Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului, din cadrul USAMV Bucuresti.

Brother, unul dintre cei mai mari furnizori de solutii pentru mediul de afaceri, va continua activitatile de protectie a mediului si conservare a biodiversitatii prin parteneriatul pe care l-a initiat anul trecut cu Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti (USAMV), prin programele de master din domeniul Ingineriei mediului derulate in cadrul Facultatii de Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului (FIFIM). In cadrul acestui parteneriat, Brother va acorda o bursa de sustinere pentru cea mai aplicata lucrare de disertatie din cadrul programului de master de Ingineria si Protectia Mediului in Spatiul Rural sau celui de Geomatica pentru Ingineria Mediului.

Inscrierea lucrarilor se va face in aceeasi perioada cu depunerea lucrarilor de disertatie, respectiv in perioada 15-17 iunie 2020, pe baza formularului dedicat, care se va depune online la FIFIM, insotit de CV-ul candidatului si de lucrarea de disertatie, termenul limita fiind acelasi cu termenul de inscriere la sustinerea lucrarii de disertatie. Criteriile de evaluare au in vedere o serie de punctaje care se bazeaza pe evaluarea catorva aspecte concrete. Astfel, continutul si calitatea lucrarii de disertatie, precum si aplicabilitatea ei in domeniul protectiei mediului se vor puncta cu pana la 4 puncte, in timp ce elementele de originalitate si inovatie vor primi pana la 2 puncte. Alte 2 puncte sunt rezervate calitatii prezentarii lucrarii, iar pentru implicarea in activitati axate pe protectia mediului dovedite prin CV, candidatul poate primi inca 2 puncte.

Premiul are o valoare de 500 de euro, acordat in echivalentul in lei, alaturi de diploma de recunoastere a implicarii absolventului in activitatile de protectie a mediului.

Evaluarea se va face de catre membrii comisiilor de examinare in cadrul sesiunii de sustinere a lucrarilor de disertatie pentru cele doua programe de studiu, participand si un reprezentant al companiei.

Intotdeauna Brother a fost si ramane un producator preocupat de calitatea mediului inconjurator si de protejarea acestuia, participand activ si incurajand cu fiecare ocazie utilizatorii sa se implice in protejarea mediului. Incepand de la idee si design, pana la etapele de colectare si reciclare, in fiecare stadiu din ciclul de viata al unui produs avem in vedere impactul asupra mediului. Ne dorim ca si viitorii specialisti in protectia mediului sa urmareasca aspectele practice ale protejarii mediului, prin lucrari cu un grad de aplicabilitate avansat – acesta este motivul pentru care am ales aceste criterii in a oferi premiul celui mai potrivit absolvent de master al USAMV”, a declarat Monica Otlacan, Country Manager Brother Romania.

Misiunea Brother este de a dezvolta solutii, echipamente si tehnologii eficiente care sa permita organizatiilor sa isi imbunatateasca performantele si operabilitatea, simultan cu reducerea costurilor. Reducerea impactului asupra mediului reprezinta una din temele cheie ale implicarii sociale a companiei Brother, inclusiv in Romania.

Angajamentul Brother de a sustine specialistii si activitatile de cercetare in domeniul protectiei mediului derulate in cadrul universitatii se vor concretiza si prin alte actiuni corelate din cadrul parteneriatului.

La nivel international, Brother colaboreaza cu diverse organizatii si se implica in multiple actiuni menite sa reduca nivelul de poluare a mediului inconjurator. Iar Romania nu face exceptie, astfel colaborarea companiei cu USAMVB, inceputa in 2019, are ca scop un mod practic de constientizare asupra riscurilor pe care le prezinta lipsa de atentie a oamenilor fata de mediu, sustinand rolul practic al viitorilor specialisti in protectia mediului inconjurator.

BrotherCSR

Despre Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti

Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicina Veterinara din Bucureşti (USAMVB), „o universitate pentru viaţa şi agricultura prin educaţie şi cercetare de inalta calitate”, este o instituţie de invaţamant superior şi cercetare acreditata, cu personalitate juridica, ce face parte din reţeaua instituţiilor de invaţamant superior de interes public, avand caracter nonprofit şi apolitic. USAMVB este organizata şi funcţioneaza in conformitate cu prevederile Constituţiei Romaniei, ale legislaţiei şi reglementarilor naţionale din domeniul invaţamantului, cu Carta universitara şi regulamentele proprii pentru a-şi indeplini misiunea asumata.

Absolventii Facultatii de Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului – unica in ţara ce pregateşte ingineri prin programul de studii de licenţa Imbunataţiri Funciare şi Dezvoltare Rurala – dobandesc calificari pentru a raspunde cerintelor pietei muncii, fiind pregatiti pentru a lucra in urmatoarele sectoare de activitate / institutii: constructii – proiectare si executie, agentii de mediu, Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara, servicii / cadastru, administratia centrala si locala, cercetare si consultanta, Real Estate & Business.

Despre Brother

Fondata in Japonia cu mai bine de un secol in urma de catre cei doi frati Masayoshi si Jitsuichi, Brother este in prezent o marca recunoscuta la nivel mondial pentru inovatie tehnologica. Compania desfasoara operatiuni in peste 40 de tari si regiuni.

Printre produsele Brother, se numara imprimante, echipamente multifunctionale, scanere si solutii de etichetare. Oferta pentru o era bazata tot mai mult pe tehnologie digitala si inteligenta include solutii mobile de tiparire si servicii de management al printurilor (Managed Print Services – MPS).

Konica Minolta România adaugă în portofoliu soluții de management al traficului și analiză termală cu detectarea feței, prin intermediul parteneriatului cu Metrici

Thermal Analyzer with Face Detection

Konica Minolta Business Solutions România, lider pe piața sistemelor de printare și integrator de soluții IT și video management, a încheiat un parteneriat tehnologic cu Metrici, brand românesc specializat în oferirea de soluții software și aplicații bazate pe analiză video și Inteligență Artificială.

Prin intermediul noului acord de colaborare, Konica Minolta România va furniza, alături de sistemele de supraveghere și analiză video MOBOTIX deținute în portofoliu, aplicațiile Metrici de analiză video, printre care LPR (recunoașterea numerelor de înmatriculare pentru gestionarea traficului sau parcărilor) și Thermal Analyzer cu detectare facială.

În contextul actualei crize mondiale de sănătate, cele două companii au dezvoltat integral și în timp record o aplicație de analiză termală și detecție a feței. Thermal Analyzer scanează un flux video în timp real, pentru a genera alarme în cazul persoanelor a căror temperatură corporală depășește un anumit prag. Sistemul permite evaluarea a sute de persoane pe minut, fără a restricționa fluxul. Această lansare vine după o lungă perioadă în care Konica Minolta și Metrici au integrat soluții de analiză video pentru industria de securitate și supraveghere.

„Suntem încântați să colaborăm cu Metrici, unul dintre cei mai importanți și vizionari dezvoltatori de software și aplicații bazate pe analiză video și Inteligență Artificială, renumit atât pe plan local, cât și internațional. Acest parteneriat face parte din strategia noastră de extindere a noii linii de business – INFORMATION MANAGEMENT – ce include, pe lângă soluții de Enterprise Content Management, și sistemele de supraveghere și analiză video MOBOTIX, compatibile cu aplicațiile Metrici”, afirmă Helmut Ignat, Director General Konica Minolta România.

„Parteneriatul cu Konica Minolta România vine ca un pas natural după numeroasele proiecte dezvoltate împreună la nivel european, pe sectorul de control acces și securitate. Împreună încercăm să oferim soluții software și hardware versatile, ce pot fi folosite și aplicate, de la managerierea unor mici afaceri la un smart city complet. Asocierea dintre cele două companii schimbă rapid modul de gestionare a problemelor de securitate, control acces, management al traficului și supraveghere video, în general”, apreciază și Vlad Georgescu, CEO Metrici.
Aceste soluții avansate din domeniul Internet of Things pot fi utilizate ca instrumente de management pentru administrații locale sau companii din diferite domenii de activitate, de la transport, industrie și retail, până la sectorul de producție și sănătate.

LPR - License Plate Recognition

Colaborarea dintre Konica Minolta România și Metrici mai include și aplicații pentru gestionarea parcărilor, prin intermediul Parking Place Detector, sau integrare cu proiecte smart city management, cu ajutorul aplicației Area Counter.

Despre Konica Minolta Business Solutions România

Konica Minolta Business Solutions România, filială a Konica Minolta Business Solutions Europa, a fost înfiinţată la 1 octombrie 2003, pe structurile companiei Minolta România, existente pe piaţa locală încă din 1991, ca urmare a fuziunii la nivel internaţional dintre Minolta Co. şi Konica Corporation, care a generat noua companie Konica Minolta Holdings, Inc.

Konica Minolta Business Solutions România a păstrat structurile şi reţeaua de vânzări ale Minolta România, beneficiind de experienţa a peste 29 ani de existenţă pe piaţa românească şi de o reţea de distribuţie de peste 60 de parteneri. Ca în anii precedenţi, rezultatele anului 2019 plasează Konica Minolta în topul furnizorilor de echipamente de birou din România.

Konica Minolta Business Solutions România distribuie şi asigură servicii pentru echipamente multifuncţionale, faxuri, imprimante, echipamente de tipar digital şi oferă Servicii Optimizate de Printare, bazate pe soluţii complete de management al documentelor. Furnizor de top în domeniul serviciilor de management al informațiilor, compania pune la dispoziția clienților soluții software de ultimă generație, de la infrastructură hardware și securitate IT atât on premise, cât și în cloud, pâna la soluții de supraveghere și analiză video.

Imagini ale produselor Konica Minolta sunt disponibile pe www.konicaminolta-images.eu.

Termeni şi nume de produse pot fi mărci comerciale sau mărci înregistrate ale proprietarilor lor, recunoscute ca atare.

Despre Metrici

Metrici este un brand românesc specializat în oferirea de soluții pentru industria de supraveghere, securitate, control access și management al traficului și parcărilor bazate pe analiză video și Inteligență Artificială. Compania este un pionier pe piață îm dezvoltarea de rețele neuronale artificiale, plecând de la recunoșterea numerelor de înmatriculare, cu aplicații dedicate pentru parcări, trafic, cântarire industrială sau stații de taxare. Aceasta oferă motoare de recunoaștere pentru Coduri de Container, Recunoaștere Coduri QR, Clasificare Vehicule, Parking Place Detector sau Area Counter. Mai multe detalii despre oferta software și hardware se pot regăsi pe www.metrici.ro

PC Garage oferă cadou 4 periferice de gaming

te achipam gratuit

PC Garage, unul dintre cele mai mari magazine online de produse IT și electronice din România și în același timp un reper pentru toți cei pasionați de tehnologie, continuă seria campaniilor dedicate pasionaților de jocuri printr-o nouă ediţie “Te achipăm gratuit”. Desfăşurată în perioada 11 Iunie – 12 Iulie 2020, noua promoţie oferă clienţilor PC Garage un kit de gaming cadou, la achiziționarea oricărui sistem de gaming by PC Garage din ofertă, cu condiţia ca valoare acestuia să fie de minim 2.000 lei.

Dincolo de puterea de calcul a procesorului, de numărul unităților de procesare grafică sau de viteza de reacție a unității de stocare, o experiență de gaming reușită presupune și folosirea unor periferice potrivite pentru gaming.

Din acest motiv, cei care achiziționează sisteme de gaming by PC Garage vor primi cadou un kit  Gamdias Poseidon M2 4 in 1 Combo. Acesta are în componenţă tastatura Ares M1, ce se distinge printr-un design atractiv cu 6 zone distincte de iluminare, un mouse de gaming ergonomic şi precis cu o rezoluţie ajustabilă de maxim 3200 DPI, un mouse pad flexibil cu strat dublu şi spate antiderapant, precum şi o pereche de căşti cu perniţe moi, confortabile şi microfon omnidirecțional.

Picture2

În ceea ce privește gama de sisteme gaming by PC Garage, oferta este una bogată și diversificată, fiind gândită astfel încât să se adreseze pasionaţilor de jocuri, cu cerințe și bugete diferite.

  • Viking AMD Edition(2.849,99 RON) – vine alimentat de un procesor AMD Ryzen 5 1600, o placă grafică RTX 2060, 8GB memorie RAM DDR4 și soluție de stocare formată dintr-un SSD M.2 de 128 GB şi un HDD de 1TB
  • Balaur by HyperX(3.899,99 RON) – este echipat cu procesor AMD Ryzen 5 2600, soluție grafică AMD RX 5500 XT 8GB GDDR6, 16GB memorie RAM DDR4 și soluție de stocare alcătuită dintr-un SSD M.2 de 500GB. Sistem testat de specialiştii PC Garage în 15 cele mai populare jocuri
  • Raptor5(4.199,99 RON) – este echipat cu procesor AMD Ryzen 5 2600, soluție grafică GTX 1660, 8GB memorie RAM DDR4 și soluție de stocare alcătuită dintr-un SSD SATA-III de1TB. Sistem testat de specialiştii PC Garage în 15 cele mai populare jocuri
  • Black Scorpion(5.399,99 RON) – vine echipat cu procesor i5 9400F 2.9GHz Coffee Lake, o soluție grafică NVIDIA GeForce GTX 1660 Ti, 16GB memorie RAM DDR4 și soluție de stocare alcătuită din SSD de 256GB plus HDD de 1TB. Un sistem de gaming testat de specialiştii PC Garage în 15 cele mai populare jocuri, ce vine echipat cu iluminare RGB şi Windows 10 Home preinstalat
  • Callisto(5.499,99 RON) – include un procesor Intel i7-9700 3.0GHz Coffee Lake, soluție grafică NVIDIA GeForce GTX 1660 SUPER, 16GB memorie RAM DDR4 și soluție de stocare asigurată de un SSD M.2 de 512GB.
  • Golem(5.799,99 RON) – are în componenţă un procesor AMD Ryzen 7 3700X 3.6GHz, soluție grafică Radeon RX 5600 XT, 16GB memorie RAM DDR4 și soluție de stocare asigurată de un SSD M.2 de 1TB. Sistem testat de specialiştii PC Garage în 15 cele mai populare jocuri.
  • Arkay(5.999,99 RON) – este echipat cu procesor AMD Ryzen 5 3600, soluție grafică RTX 2060, 16GB GDDR6, 16GB memorie RAM DDR4 și soluție de stocare alcătuită dintr-un SSD M.2 de 1TB. Sistem testat de specialiştii PC Garage în 15 cele mai populare jocuri
  • Chimera(9.699,99 RON) – folosește un procesor AMD Ryzen 7 3700X, soluție grafică NVIDIA GeForce RTX 2080 SUPER, 16GB memorie RAM DDR4 și o soluţie de stocare formată dintr-un SSD M.2 de 512 GB şi un HDD de 2TB. Acest sistem vine preinstalat cu Windows 10 Home

Campania “Te echipăm gratuit – 4 cadouri gaming” se desfăşoară în perioada 11 Iunie – 12 Iulie 2020, pe site-ul www.pcgarage.ro și este valabilă în limita stocului disponibil.

Pentru mai multe informații accesați pagina campaniei : https://www.pcgarage.ro/super-iunie-2020/

MARII CÂȘTIGĂTORI 2020 AU FOST ANUNȚAȚI CÂȘTIGĂTORII PENTRU COMPETIȚIILE PROFESSIONAL, OPEN, STUDENT ȘI YOUTH

World Photography Organisation a anunțat astăzi câștigătorii prestigiosului premiu Sony World Photography Awards 2020. Titlul Photographer of the Year și premiul de 25.000 de dolari merg la Pablo Albarenga (Uruguay) pentru seria Seeds of Resistance. De asemenea, au fost anunțați și cei zece câștigători din categoria Profesional, alături de locurile 2 și 3, precum și câștigătorii generali ai categoriilor Open, Student și Youth.

Seeds of Resistance este o lucrare care îmbină fotografii ale peisajelor și teritoriilor aflate în pericol din cauza exploatărilor miniere și agro-industriale cu portretele activiștilor care luptă pentru conservarea lor. În 2017, cel puțin 207 lideri și ecologiști au fost uciși în timp ce își protejau comunitățile împotriva proiectelor care le amenință teritoriile. Potrivit unui raport realizat în 2018 de Global Witness, cele mai multe dintre aceste cazuri s-au produs în Brazilia, fiind înregistrate 57 asasinate, dintre care 80% au fost împotriva persoanelor care apărau Amazonul.

Seria lui Albarenga explorează legătura dintre apărătorii teritoriilor și pământurile lor – o zonă sacră în care se odihnesc sute de generații de strămoși. În fotografii, personajele principale ale poveștii sunt văzute de sus, ca într-o luptă pe viață și pe moarte pentru domeniile care le aparțin.

Mike Trow, președintele competiției Professional 2020, a declarat: „Câștigătorul din acest an provine din categoria Creative și este o serie genială de imagini care oferă un testimonial vizual puternic al modului în care defrișarea merge mână în mână cu distrugerea comunităților și a popoarelor. Procesul de jurizare din acest an a fost unul captivant – au existat povești extraordinare și seturi de imagini care ar fi putut câștiga titlul general, dar proiectul Seeds of Resistance a ieșit cu adevărat în evidență. Pablo este din Uruguay și acest proiect este profund personal pentru el, ca fotograf. Efortul necesar pentru a conceptualiza, produce și filma această serie este lăudabil.”

Comentând triumful său, Albarenga a transmis: „Prin acest premiu important, am obținut două victorii: în primul rând, oportunitatea de a spune poveștile comunităților tradiționale ale Amazonului prin evidențierea oamenilor care încă luptă nu numai pentru viitorul lor, ci pentru viitorul întregii comunități. Trebuie să privim dincolo de copaci, oxigen și speciile „nedescoperite” ale pădurii tropicale. A doua e faptul că premiul Fotograful Anului merge anul acesta în America Latină, un continent numit istoric în percepția străinilor. Sper că mult mai mulți fotografi din regiunea noastră vor contribui în continuare la vocea noastră comună, consolidând astfel comunitatea uimitoare a povestitorilor din America Latină ”.

Nantu is an indigenous young man from the Achuar Nation of Ecuador who leads a project of solar-powered river boats for collective transport. By installing solar panels on a specially designed boat’s roof, he is working to end Achuar’s dependence on petrol. Left: On his land, Nantu lies dressed with traditional Achuar clothing. Right: the pristine rainforest from the Achuar territory. Sharamentsa, Pastaza, Ecuador. Photo-composition: Pablo Albarenga

CÂȘTIGĂTORI CATEGORIEI PROFESSIONAL

Fotografii câștigători din competiția Professional au fost selectați de un juriu format din experți pentru înscrierea unor serii de lucrări remarcabile de cinci până la zece imagini, de la subiecte personale și observații, la titluri de știri și probleme puțin cunoscute, dar critice. Câștigătorii acestui an sunt:

ARHITECTURĂ

CÂȘTIGĂTOR: Sandra Herber (Canada) pentru seria Ice Fishing Huts, Lake Winnipeg

Finalisti: locul 2 Jonathan Walland (Marea Britanie); Locul 3 José De Rocco (Argentina)

CREATIVE

CÂȘTIGĂTOR: Pablo Albarenga (Uruguay) pentru seria Seeds of Resistance

Finalisti: locul 2 Dione Roach (Italia); Locul 3 Luke Watson (Marea Britanie)

DISCOVERY

CÂȘTIGĂTOR: Maria Kokunova (Federația Rusă) pentru seria The Cave

Finalisti: locul 2 Hashem Shakeri (Republica Islamică Iran); Locul 3 Hugh Kinsella Cunningham (Marea Britanie)

DOCUMENTAR

CÂȘTIGĂTOR: Chung Ming Ko (Hong Kong SAR) pentru seria Wounds of Hong Kong

Finalisti: locul 2 Didier Bizet (Franta); Locul 3 Youqiong Zhang (China continentală)

MEDIU INCONJURATOR

CÂȘTIGĂTOR: Robin Hinsch (Germania) pentru seria Wahala

Finalisti: locul 2 Álvaro Laiz (Spania); Locul 3 Luca Locatelli (Italia)

PEISAJ

CÂȘTIGĂTOR: Ronny Behnert (Germania) pentru seria Torii

Finalisti: locul 2 Florian Ruiz (Franta); Locul 3 Chang Kyun Kim (Coreea de Sud)

NATURĂ ȘI VIAȚĂ SĂLBATICĂ:

CÂȘTIGĂTOR: Brent Stirton (Africa de Sud) pentru seria Pangolins in Crisis

Finalisti: locul 2 Masahiro Hiroike (Japonia); Locul 3 Adalbert Mojrzisch (Germania)

PORTRET

CÂȘTIGĂTOR: Cesar Dezfuli (Spania) pentru seria Passengers

Finalisti: locul 2 Denis Rouvre (Franta); Locul 3 Sasha Maslov (Ucraina)

SPORT

CÂȘTIGĂTOR: Ángel López Soto (Spania) pentru seria Senegalese Wrestlers

Finalisti: locul 2 Lucas Barioulet (Franta); Locul 3 Andrea Staccioli (Italia)

NATURĂ MOARTĂ

CÂȘTIGĂTOR: Alessandro Gandolfi (Italia) pentru seria Immortality, Inc.

Finaliste: locul 2 Elena Helfrecht (Germania); Locul 3 Fangbin Chen (China continentală)

Pentru a afla mai multe despre proiectele câștigătoare și finaliste din acest an, vă rugăm să vizitați galeriile noastre online.

fotograful anului la categoria OPEN  

 

Competiția Open sărbătorește puterea imaginilor unice. Fotografiile câștigătoare sunt selectate pentru capacitatea lor de a comunica o narațiune vizuală remarcabilă, combinată cu excelența tehnică. Selecționat dintre cei zece câștigători din categoria Open, Tom Oldham (Marea Britanie) este numit Open Photographer of the Year 2020 și primește premiul de 5.000 de dolari pentru proiectul său Black Francis.

Fotografia este un portret alb-negru al solistului Pixies Charles Thompson (cunoscut sub numele de Black Francis), realizat inițial pentru revista MOJO. Rugat de Oldham să-și recunoască frustrarea referitoare la sesiunile foto, Francis a oferit un gest perfect de exasperare, ducându-și mâinile la față. Rezultatul a fost o fotografie expresivă care a reprezentat imaginea principală a articolului.

Vorbind despre victoria sa, Oldham a transmis: „Este un compliment incredibil să fii desemnat câștigător pentru acest premiu, întrucât am împărțit lista scurtă cu atât de multe talente de talie mondială. Nu am visat vreodată că aș putea ajunge undeva în competiția Open, deoarece standardul este extrem de ridicat și este un scop care va dura cu siguranță mult până a fi realizat. Mulțumesc revistei Mojo pentru oportunitate, echipei mele geniale și bineînțeles lui Charles pentru că a oferit un astfel de moment. Sunt uimit și încântat”.

Tokyo (Japan), Miraikan, The National Museum of Emerging Science and Innovation: a close-up of Alter, a robot on display at the museum. Some believe that the in the future, it will be possible to completely “download” our minds into humanoids similar to this one, and therefore, by overcoming the physical limits imposed by the human body, it will be possible to live forever.

FOTOGRAFUL ANULUI LA CATEGORIA STUDENT

Studenta din Grecia, Ioanna Sakellaraki, a fost aleasă Student Photographer of the Year 2020 pentru seria sa Aeiforia, creată ca răspuns la brieful „Sutenabilitatea acum”, care a solicitat studenților să producă o lucrare legat de sustenabilitatea mediului. În seria ei, Sakellaraki a prezentat fotografii în timpul nopții cu panouri solare, turbine eoliene și ferme care utilizează energie econolgică, folosite pe mica insulă Tilos din Grecia, care este prima din Mediterana care funcționează aproape în totalitate cu energie regenerabilă.

Sakellaraki reprezintă Royal College of Art din Marea Britanie și a câștigat echipamente de fotografie Sony în valoare de 30.000 de euro pentru instituția din care provine. Comentând câștigul ei, spune: „Sunt onorată că am primit titlul Student Photographer of the Year. Seria mea, Aeiforia, mi-a permis să împărtășesc o poveste pozitivă pe tema durabilității prin surprinderea peisajului ca o trecere în atmosfera de noapte a insulei grecești Tilos. Sper că această recunoaștere onorabilă îmi va oferi ocazia să lucrez și pentru multe alte misiuni de acest fel. De asemenea, sunt recunoscător în numele Royal College of Art din Marea Britanie pentru primirea echipamentului excelent pe care Sony îl oferă cu generozitate, deoarece îi va ajuta pe alți studenți să realizeze noi proiecte”.

 
Protests in Hong Kong show no signs of abating after months of unrest. What began as an objection to the extradition bill has evolved into a wider protest regarding the future of the city. Due to clashes with police, protestors have suffered a range of injuries, with reports suggesting that since the demonstrations began cases of depression and post-traumatic stress disorder (PTSD) have risen among the population. “The struggle of man against power is the struggle of memory against forgetting”, suggested author Milan Kundera. Scars and bruises may fade, but we must remember what caused them. Here are the wounds of the casualties.

FOTOGRAFUL ANULUI LA CATEGORIA YOUTH

Selecționat dintre șapte câștigători ai categoriei, Hsien-Pang Hsieh (Regiunea Taiwan, 19 ani) a câștigat titlul de Youth Photographer al anului 2020 pentru imaginea sa Hurry, prezentând un interpret de stradă care se pare că se plimbă în grabă, dar de fapt stă nemișcat. Inspirat de experiența sa ca student nou venit în Germania, Hsien-Pang vede imaginea ca fiind comentariul său asupra ritmului intens al vieții și un îndemn pentru cei din jur pentru încetinirea ritmului zilnic.

CONTRIBUȚIE REMARCABILĂ ÎN LUMEA FOTOGRAFIEI

Anul acesta titlul Outstanding Contribution to Photography a fost desemnat editorului Gerhard Steidl.

Aceasta este prima dată în istoria Premiilor când titlul Outstanding Contribution to Photography a fost oferit altcuiva decât unui fotograf. Înființată în 1968, editura lui Steidl a lansat propriul program de albume fotografice în 1996 și, în câțiva ani, a crescut la ceea ce este astăzi; cea mai mare selecție globală de fotografie contemporană. Catalogul său remarcabil de albume foto prezintă practicieni renumiți, printre care Joel Sternfeld, Nan Goldin, Bruce Davidson, Robert Frank, Berenice Abbott, Robert Adams, Henri Cartier-Bresson, Karl Lagerfeld și Juergen Teller. Publicațiile sale cuprind întreaga istorie a fotografiei, de la maeștrii timpurii până la fotografii de renume de astăzi și reprezintă spectrul divers al expresiei fotografice – de la artă și modă la fotografie documentară și de stradă.

Fotografii câștigători vor fi sărbătoriți pe canalele și platformele online ale World Photography Organisation, folosind conținut dedicat, inclusiv videoclipuri, prezentări și sesiuni Q&A în direct. O vitrină digitală a proiectelor și imaginilor câștigătoare și finaliste din acest an este disponibilă pe pagina On Screen.

Ca răspuns la evenimentele recente, Word Photography Awards a lansat și pagina Stay Connected, care cuprinde un program variat de inițiative, activități și resurse online, ce își propune să sprijine și să inspire publicul și fotografii recunoscuți la premiile din acest an.

Comentând premiile acordate în acest an, Scott Gray, fondator și CEO al Word Photography Awards, a declarat: „Competiția Sony World Photography Awards a  fost înființată pentru a ajuta fotografii să obțină recunoașterea pe care o merită,  expoziția oferind o platformă importantă pentru a-și împărtăși munca publicului nou. Din cauza restricțiilor actuale generate de pandemia globală, nu am putut să ținem expoziția din acest an, cu toate acestea, suntem încă dedicați promovării imaginilor și proiectelor câștigătoare și asigurăm că premiile oferă expunere și apreciere pentru activitatea fotografilor. Avem mare noroc că putem colabora cu Sony pentru această activare. Sony ne împărtășește angajamentul față de acest mediu și față de fotografii individuali și împreună vom continua să sărbătorim munca lor și să creștem popularitatea fotografiei ca artă. ”

Toate imaginile câștigătoare și cele aflate pe lista scurtă sunt disponibile pentru a fi descărcate pentru publicare pe www.worldphoto.org/press

CÂȘTIGĂTORII ȘI LISTA SCURTĂ A COMPETIȚIEI PROFESSIONAL 2020

ARCHITECTURĂ:

Câștigătorul categoriei:

Sandra Herber, Canada

Locul doi: Jonathan Walland, Marea Britanie

Locul trei: José De Rocco, Argentina

Lista scurtă:

Swen Bernitz, Germania

Liang Chen, China

Jeoffrey Guillemard, Franța

Marcin Płonka, Polonia

Fyodor Savintsev, Federația Rusă

Laurin Schmid, Germania

Alexander Tatarenko, Federația Rusă

CREATIVE:

Câștigătorul categoriei:

Pablo Albarenga, Uruguay

Locul doi: Dione Roach, Italia

Locul trei: Luke Watson, Marea Britanie

Lista scurtă:

Michel Le Belhomme, Franța

Nicoletta Cerasomma, Italia

Joseph Ford, Marea Britanie

Ritsuko Matsushita, Japonia

Serge Varaxin, Federația Rusă

Reuben Wu, Marea Britanie

DISCOVERY:

Câștigătorul categoriei:

Maria Kokunova, Federația Rusă

Locul doi: Hashem Shakeri, Iran

Locul trei: Hugh Kinsella Cunningham, Marea Britanie

Lista scurtă:

Diogo Baptista, Portugalia

Emmanuelle Firman, Franța

Adrian Francis, Statele Unite ale Americii

Massimo Gurrieri, Italia

Thomas Hänisch, Germania

Edward Kaprov, Israel

Murat Yazar, Turcia

DOCUMENTAR:

Câștigătorul categoriei:

Chung Ming Ko, Hong Kong

Locul doi: Didier Bizet, Franța

Locul trei: Youqiong Zhang, China

Lista scurtă:

Nicholas Moir, Australia

Patrick Wack, Franța

Eddy van Wessel, Olanda

Ian Willms, Canada

MEDIU ÎNCONJURĂTOR:

Câștigătorul categoriei:

Robin Hinsch, Germania

Locul doi: Álvaro Laiz, Spania

Locul trei: Luca Locatelli, Italia

Lista scurtă:

Jenny Evans, Australia

Marco Garofalo, Italia

Eddo Hartmann, Olanda

Maximilian Mann, Germania

Pierpaolo Mittica, Italia

Carolina Rapezzi, Italia

Kristof Vrancken, Belgia

PEISAJ:

Câștigătorul categoriei:

Ronny Behnert, Germania

Second place: Florian Ruiz, Franța

Third place: Chang Kyun Kim, Kores de Sud

Lista scurtă:

Mauro Battistelli, Italia

Jeroen van Dam, Olanda

Andrius Grigalaitis, Lituania

Sybren Vanoverberghe, Belgia

Peixia Xie, China

 

 

NATURA ȘI VIAȚA SĂLBATICĂ:

Câștigătorul categoriei:

Brent Stirton, Africa de Sud

Locul doi: Masahiro Hiroike, Japonia

Locul trei: Adalbert Mojrzisch, Germania

Lista scurtă:

Pierre Anquet, Franța

Songda Cai, China

Marko Dimitrijevic, Elveția

Tobias Friedrich, Germania

Joan de la Malla, Spania

Yevhen Samuchenko, Ucraina

 

PORTRET:

Câștigătorul categoriei:

Cesar Dezfuli, Spania

Locul doi: Denis Rouvre, Franța

Locul trei: Sasha Maslov, Ucraina

Lista scurtă:

Richard Ansett, Marea Britanie

Raul Ariano, Italia

Jon Enoch, Regatul Unit

Adam Ferguson, Australia

Adrián Markis, Argentina

Magdalena Stengel, Germania

Tomáš Vrana, Republica Cehă

 

SPORT:

Câștigătorul categoriei

Ángel López Soto, Spania

Locul doi: Lucas Barioulet, Franța

Locul trei: Andrea Staccioli, Italia

Lista scurtă:

Giuliano Berti, Italia

Anton Dotsenko, Statele Unite ale Americii

Frédéric Duhayer, Franța

Mikhail Kapychka, Belarus

Sarah Sasani, Iran

Federico Tardito, Italia

 

NATURĂ MOARTĂ:

Câștigătorul categoriei:

Alessandro Gandolfi, Italia

Locul doi: Elena Helfrecht, Germania

Locul trei: Fangbin Chen, China

Lista scurtă:

Sabina Candusso, Italia

Emilia Cocking, Marea Britanie

Sandrine Dippa, Franța

Paul Fuentes, Mexic

Molly Percy, Marea Britanie

Yelena Strokin, Federația Rusă

Cecilia Manzanares Vargas, Mexic

CÂȘTIGĂTORII ȘI LISTA SCURTĂ PENTRU COMPETIȚIA OPEN 2020

 

ARHITECTURĂ:

Câștigătorul categoriei:

Rosaria Sabrina Pantano, Italia

Lista scurtă:

Justin Chui, Hong Kong

Massimo Crivellari, Italia

Paul Crudgington, Marea Britanie

Marcin Giba, Polonia

Iraklis Kougemitros, Grecia

Alexandre B. Lampron, Canada

Peter Li, Regatul Unit

Wen Lu, China

Liliana Ochoa, Columbia

Peter Plorin, Germania

Eleni Rimantonaki, Grecia

Franco Tessarolo, Elveția

Eng Tong Tan, Malaezia

Stephen Tomlinson, Marea Britanie

CREATIVE:

Câștigătorul categoriei:

Suxing Zhang, China

Lista scurtă:

Lucia Benavento, Argentina

Cristina Coral, Italia

Henry Oude Egberink, Olanda

Julian Fabiolato , Statele Unite ale Americii

Katie Farr, Marea Britanie

Erica de Haas, Olanda

Martina Holmberg, Suedia

Marek Juras, Republica Cehă

Stanislav Stankovskiy, Federația Rusă

David Swindler, Statele Unite ale Americii

John White, Marea Britanie

ÎN MIȘCARE:

Câștigătoru categoriei:

Alec Connah, Marea Britanie

Lista scurtă:

Jessica Chappe, Statele Unite ale Americii

Roberto Corinaldesi, Italia

Marc Le Cornu, Marea Britanie

Lloyd Lane, Marea Britanie

Peter Svoboda, Slovacia

Jonathan Taylor, Statele Unite ale Americii

Muriel Vekemans, Belgia

Emma Williams, Marea Britanie

Lior Yaakobi, Israel

NATURĂ MOARTĂ:

Câștigătorul categoriei:

Jorge Reynal, Argentina

Lista scurtă:

Javier De Benito, Spania

Simone Bramante, Italia

Antonio Coelho, Portugalia

Kunkun Liu, China

Ian Knaggs, Marea Britanie

Igor Kryukov, Federația Rusă

Arnaud Montagard, Franța

Chris Patterson, Marea Britanie

Kihyoung You, Republica Coreea

CULTURĂ:

Câștigătorul categoriei:

Antoine Veling, Australia

Lista scurtă:

Ignacio Alvarez Barutell, Spania

Diana Buzoianu, România

Kinyas Bostanci, Turcia

Sergio Carrasco, Mexic

Satheesh Chandran, India

Gil Kreslavsky, Israel

Ted Lau, Marea Britanie

Mahesh Lonkar, India

Antonino Maurizio Clemenza, Italia

NATURA ȘI VIAȚA SĂLBATICĂ:

Câștigătorul categoriei:

Guofei Li, China

Lista scurtă:

Filippo Borghi, Italia

Rachel Brooks, Marea Britanie

Marleen Van Eijk, Olanda

Michael Faint, Marea Britanie

Anastasia Kaminskaya, Federația Rusă

David Keep, Marea Britanie

Alex Kydd, Australia

Shivansh Mathur, India

Caroline Paux, Franța

Adam Stevenson, Australia

Domenico Tripodi, Italia

Will Venter, Africa de Sud

Marcus Westberg, Suedia

Julia Wimmerlin, Ucraina

FOTOGRAFIE DE STRADĂ:

Câștigătorul categoriei:

Santiago Mesa, Columbia

Lista scurtă:

Indranil Aditya, India

Peter Brooks, Marea Britanie

Jaime Diaz, Spania

Daniel Heilig, Ungaria

Misha Japaridze, Federația Rusă

Tim Johnston, Marea Britanie

Jon Liu, China

Joaquín Luna, Spania

Bülent Suberk, Turcia

Xun Yuan, China

 

PEISAJ:

Câștigătorul categoriei:

Craig McGowan, Australia

Lista scurtă:

Or Adar, Israel

Hong Chen, Hong Kong

Marcin Giba, Polonia

Kai Hornung, Germania

Stanley Lin, Taiwan

Marco Minischetti, Italia

Viktor Einar Vilhelmsson, Islanda

Hsiang Hui (Sylvester) Wong, Malaezia

PORTRET:

Câștigătorul categoriei:

Tom Oldham, Marea Britanie

Lista scurtă:

Frederic Aranda, Marea Britanie

Will Bolsover, Marea Britanie

Laurent Caitucoli, Franța

Gareth Cattermole, Irlanda

Lorena Zschaber Guimarães, Brazilia

Katinka Herbert, Marea Britanie

Justin Keene, Marea Britanie

Ottavio Marino, Italia

Sawamaru Pokiru, Japonia

David Ridgway, Marea Britanie

Ulana Switucha, Canada

Dmitrii Tulmentev, Federația Rusă

Greg Turner, Marea Britanie

Tales Yuan, China

 

COMPETIȚIA YOUTH 2020

 

COMPETIȚIA STUDENT 2020

Câștigătorul categoriei:

Hsien-Pang Hsieh, Regiunea Taiwan

Lista scurtă:

Jason Chen, Statele Unite ale Americii

Dita Suci Putri Rahmawati, Indonezia

Bruce Bai, China

Ram Kaushalyan, India

Kolton Almany, Statele Unite ale Americii

Liam Moynihan, Statele Unite ale Americii

Câștigătorul categoriei:

Ioanna Sakellaraki, Grecia (Royal College of Art, Marea Britanie)

Lista scurtă:

Reyad Abedin, Bangladesh (Counter Foto – A Center for Visual Art)

Robin Ansart, France (Ecole Nationale Supérieure Louis-Lumière )

Micaela Del Sol Angulo, Peru ( Centro de la Imagen)

Fangbin Chen, China Mainland (Qilu University of Technology )

Amy Davis, South Africa (CityVarsity Cape Town)

Tobia Faverio, Italy ( NABA Nuova Accademia di Belle Arti)

Arantza Sánchez Reyes, Mexico (LCI Monterrey)

Chip Skingley, United Kingdom ( University of the West of England)

Ashley Tofa, New Zealand ( The University of Aukland)

CÂȘTIGĂTORII ȘI LISTELE SCURTE ALE COMPETIȚIILOR YOUTH ȘI STUDENT 2020

NOTE PENTRU EDITORI

DESPRE SONY WORLD PHOTOGRAPHY AWARDS

Produsă de World Photography Organisation, competiția de nivel internațional Sony World Photography Awards reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente din calendarul fotografic global. Aflată la cea de-a 13a ediție, expoziția cu intrare liberă este o voce a fotografiei globale și oferă o perspectivă vitală asupra artei fotografice contemporane. Dedicată atât artiștilor consacrați, cât și celor în curs de formare, Sony World Photography Awards oferă oportunități pentru expunerea muncii lor, la nivel Mondial. În plus, competiția recunoaște munca celor mai influenți artiști care lucrează în acest mediu, prin intermediul Outstanding Contribution to Photography Awards; printre cei care au primit această distincție se numără Martin Parr, William Eggleston și Nadav Kander. Premiile promovează lucrările fotografilor câștigători și ale celor aflați pe lista scurtă, în cadrul unei expoziții prestigioase anuale organizate la Somerset House din London. Pentru rezervarea de bilete, accesați worldphoto.org/sony-world-photography-awards-exhibition

JURAȚII DIN 2020:

Copmetiția Professional: Claudi Carreras Guillarn, curator independent, redactor și manager cultural; Touria el Glaoui, Director fondator 1-54 al Târgului de artă contemporană din Africa; Catie Hollander, director, Annberg Space For Photography; Gween Lee, directorul International Photography Festival din Singapore; Brent Lewis, editor de fotografie, The NewYork Times/ confondator, Diversify Photo; Și Președintele Mike Trow, curator de expoziții, editor de imagini și consultant.

Competițiile Open și Youth: Gisela Kayser, director general și director artistic, Freundeskreis Willy-Brandt-Haus e.V., Berlin

Competiția Student: Tim Clark, curator, scriitor și editor șef la 1000 Words.

PABLO ALBARENGA

Pablo Albarenga este un fotograf documentarist și un bun povestitor prin intermediul fotografiilor sale, care explorează aspecte legate de drepturile omului în America Latină. Ca fotograf, Pablo și-a dedicat activitatea în scopul cercetării, studierii și fotografierii procesului de colonizare care încă afectează populațiile tradiționale din America Latină. Aceste comunități sunt amenințate de proiecte de dezvoltare uriașe care vizează exploatarea resurselor naturale disponibile pe teriroriile lor, cum ar fi mineralele, pădurile și agricultura extensivă. Albarenga este, de asemenea, un explorator National Geographic și partener al Pullizer Center. www,pabloalbarenga.com

TOM OLDHAM

Tom Oldham este un fotograf specializat în portrete stabilit în Londra, expert în fotografierea celor mai bune momente din sport și muzică, atât pentru publicații, cât și pentru clienții comerciali din întreaga lume. Acesta a prezentat câteva dintre proiectele sale personale, inclusiv lucrarea din Palm Tree Pub din Londra de Est, intitulată „The last of The Cromoners”, care a câștigat Sony World Photography Award în 2018, în categoria Portret a secțiunii Professional.  www.tomoldham.com

IOANNA SAKELLARAKI

Ioanna Sakellaraki (n.1989) este absolventă de jurnalism, fotografie și cultură. Ea a fost premiată recent cu Premiul Burary al Societății Fotografice Regale  și nominalizată pentru Premiul Inge Morath de către Fundația Magnum, Prix HSBC Prix Voies Off and the Prix Levallois După obținerea unei diplome masterale în studii europene urbane și culturale, Ioanna obține și un master în fotografie Royal College of Art din Londra. Printre expozițiile recente se numără: International Photography Exhibition, Royal Photographic Society, Bristol (2020), Festival Circulations, 104, Paris (2020), Les Recontres de la Photographie, Palais El Badi, Marrakech (2019), The Truth in Disguise, GESTE Paris (2019), La nouvelle génération documente, Galerie Le Réverbère, Lyon (2019), The Photography Prize, Argentea Gallery, Birmingham (2019), Photo Israel, Azrieli Sarona, Tel Aviv (2019), Athens Photo Festival, Benaki Museum, Athens (2018), Kolga Tbilisi Photo, Artarea Gallery, Tbilisi (2018). www.ioannasakellaraki.com

DESPRE WORLD PHOTOGRAPHY ORGANISATION

Organizația Mondială a Fotografiei este o platformă globală pentru inițiativele din lumea fotografiei. Activând în peste 180 de țări, scopul organizației este acela de a ridica nivelul de conversație în acest domeniu celebrând cele mai bune imagini și cei mai buni fotografi din lume. Organizația se remarcă prin crearea relațiilor pe termen lung cu fotografii, dar și cu partenerii de marcă din industrie. World Photography Organisation găzduiește un număr mare de evenimente anuale, precum: Sony World Photography Awards, cea mai mare competiție de fotografie din lume, dar și PHOTOFAIRS, International Art Fairs Dedicated to Photography. Pentru mai multe detalii accesați www.worldphoto.org. Urmăriți World Photography Organisation pe Instagram (@worldphotoorg), Twitter (@WorldPhotoOrg) și LinkedIn/Facebook (World Photography Organisation). Hashtag-urile noastre sunt #sonyworldphotographyawards #swpa.

DESPRE SONY CORPORATION

Sony Corporation este o companie din domeniul divertismentului cu o fundație solidă în domeniul tehnologiei. De la jocuri și servicii de rețea la muzică, imagini, electronice, semiconductori și servicii financiare, scopul companiei Sony este acela de a aduce emoție, prin puterea creativității și a tehnologiei. Pentru mai multe informații vizitați http://www.sony.net/

DESPRE SONY IMAGING PRODUCTS & SOLUTIONS INC.

Este o subsidiară deținută integral de Sony Corporation, responsabilă pentru produsele din categoria digital imaging și pentru soluțiile de business, de la camerele dedicate segmentului consumer, soluții cu focus pe produse broadcast și pentru uz profesional, până la soluții realizate pentru domeniul medical.

Cu Nokian Tyres sezonul anvelopelor de vară arată ca o experiență de condus sigură și liniștită la viraje strânse și în timpul zilelor ploioase

Nokian Wetproof (2)

Producătorul de anvelope scandinav Nokian Tyres oferă o selecție modernă și versatilă de anvelope de vară pentru piața central-europeană. Noua generație de anvelope de vară oferă tehnologia unică Dual Zone Safety, special concepută pentru condițiile variate din timpul verii. Această tehnologie a fost introdusă mai întâi la modelele de vehicule pentru pasageri și apoi la SUV-uri și gama crossover.

Anvelopele Nokian Tyres oferă confort premium la volan, durabilitate și, mai ales, siguranță de primă clasă, garantând mai multă liniște în timpul deplasărilor pe timp de vară.

Atunci când ne bucurăm de zile însorite de vară, putem uita de pericolele drumurilor în condiții de ploaie. Însă, vremea este schimbătoare, de la caniculă, la averse bruște, iar prognozele se pot schimba neașteptat. Anvelopele de vară premium oferă siguranță șoferilor atunci când au cea mai mare nevoie.

Anvelope de vară Nokian Tyres

„Orice anvelopă poate rula fără probleme, atunci când condițiile meteorologice sunt perfecte. Cu toate acestea, în condiții surprinzătoare precum ploile bruște, anvelopele trebuie să ofere performanțe extrem de stabile. Este foarte important ca anvelopa să poată fi controlată în timpul manevrelor evazive, în timpul frânării sau pe suprafețele umede. Șoferii au nevoie de fiabilitate și consecvență, ceea ce înseamnă că anvelopele trebuie să își păstreze aderența și manevrabilitatea de la începutul primăverii, până toamna târziu.”, spune Martin Dražík, Tire Expert și Product Manager, Nokian Tyres, Central Europe.

Stabilitate și durabilitate pentru SUV-uri

Gama vastă și competitivă de anvelope de vară Nokian Tyres este completată de noi anvelope pentru SUV-uri: Nokian Powerproof SUV și Nokian Wetproof SUV. Ambele noi produse din portofoliul Nokian Tyres dispun de tehnologia Dual Zone Safety cunoscută de la modelele de vehicule de pasageri. Aceste anvelope sunt concepute pentru vehicule tip SUV și crossover, pentru o manevrabilitate precisă și senzație plăcută de condus.

Nokian Powerproof SUV (1)

Anvelopele vin echipate cu tehnologia unică Aramid Sidewall. Structura laterală conține fibre de aramidă extrem de puternice, ceea ce oferă rezistență la impact și tăieturi bruște, care altfel ar putea întrerupe cu ușurință o deplasare.

Aceeași tehnologie Aramid Sidewall este folosită la producerea tuturor anvelopelor Nokian Tyres pentru autoutilitare și rulote. Familia de anvelope Nokian cLine Van oferă stabilitate, aderență echilibrată și durabilitate excelentă pentru autoutilitare.

Noua anvelopă Nokian Powerproof SUV a fost dezvoltată și testată în colaborare cu campionul de Formula 1, Mika Häkkinen.

„La anvelopele SUV apreciez stabilitatea, fiabilitatea și ușurința de a conduce. Anvelopa Nokian Powerproof SUV este o combinație admirabilă de performanță de înaltă clasă, durabilitate extremă și senzație de conducere plăcută. Funcționează la viteze mari și mici și pe suprafețe umede și uscate deopotrivă. Oferă încredere și siguranță.”, spune Häkkinen.

Nokian Wetproof SUV (1)

Rezultate puternice în teste

Nokian Powerproof și Nokian Wetproof oferă siguranță și fiabilitate în timpul verii pentru șoferii care călătoresc pe drumurile din Europa Centrală. Ambele au obținut rezultate puternice la testele independente pentru anvelope din 2020.

Apreciată pentru aderența bună la frânare și rezistența la rulare foarte scăzută, Nokian Powerproof a obținut locul al treilea la testul pentru anvelope de vară Sport Auto din acest an. De asemenea, a primit note bune la testele Auto Motor und Sport, Sport Auto și Auto Bild. Revista italiană Automobilismo consideră Nokian Powerproof drept una dintre cele mai bune anvelope atunci când vine vorba despre manevrabilitate pe suprafețe umede, menționând că este perfect echilibrată și foarte previzibilă și pe suprafețe uscate.

Proprietățile unice ale anvelopelor premium Nokian Wetproof nu au trecut neobservate de revistele de automobile.

Când vine vorba de frânare pe suprafețe uscate, Nokian Wetproof este pe primul loc”, subliniază revista germană GuteFahrt în testul din acest an. Revista poloneză Motor scoate în evidență nivelul ridicat de performanță la frânare pe suprafețe umede și uscate. De menționat este și victoria absolută a acestei anvelope unice la testele German ACE Lenkrad și Auto Motor und Sport din 2019.

Anvelope potrivite pentru orice vehicul

Gama completă de anvelope de vară Nokian Tyres răspunde tuturor nevoilor. Pe lângă cele mai recente modele pentru vehiculele de pasageri și SUV, este de menționat și anvelopa de vară Nokian eLine 2. Datorită rezistenței scăzute la rulare și economiilor de combustibil rezultate, aceasta reprezintă soluția ideală pentru o conducere sigură și ecologică. Anvelopa clasificată AA este populară în rândul șoferilor de mașini electrice.

Calitate și satisfacție garantate

Nokian Tyres le oferă clienților siguranță și în ceea ce privește garanțiile: Nokian Tyres Aramid Guarantee și Nokian Tyres Satisfaction Promise. Ambele oferă clienților acces premium la un model preferat de anvelope și la durabilitate garantată.

Ca dovadă a excelenței, familiile de anvelope Nokian Powerproof și Nokian Wetproof au primit calificativul TÜV Tire Performance Mark. Acordat de organizația independentă de testare TÜV SÜD, acesta certifică faptul că Nokian Wetproof se remarcă în fața concurenței din punctul de vedere al calității și performanței.

Motorola edge+, smartphone-ul cu cel mai puternic sunet de pe piață

Picture1

Motorola colaborează cu Waves Audio, compania deținătoare a premului Technical Grammy pentru expertiză și inovație audio, pentru a oferi utilizatorilor gamei de telefoane edge cea mai bună calitate a sunetului. Pe lângă performanțele de vârf, motorola edge+ vine echipat cu specificații de sunet incomparabile pe piața de smartphone-uri.

Waves Audio este lider mondial în producție și inovare de plug-in-uri audio și procesare digitală a semnalului audio pentru profesioniști. Procesoarele software și hardware Waves sunt utilizate în toate etapele unei producții audio și pot fi ascultate în hit-uri, filme blockbuster, dar și în cele mai populare jocuri video din întrega lume.

În relația cu smartphone-ul, pe lângă un display bun, sistem de camere de top și autonomie, tot mai mulți utilizatori își doresc să aibă o experiență audio perfectă. Acesta este unul dintre motivele pentru care Motorola a decis să echipeze edge+ cu cele mai bune și mai puternice difuzoare stereo disponibile pe piață, dar și cu tehnologia mobilă Waves MaxxAudio.

Sunetul pe care motorola edge+ îl produce este cu adevărat special datorită tehnologiei Waves pentru procesare audio, dar și a setului său avansat de algoritmi MobileMaxx.  Sunetul memorabil este datorat setului de îmbunătățiri aduse algoritmului Waves MaxxAudio îmbinat cu anii de experiență a inginerilor de sunet, utilizate la maximum pentru a regla difuzoarele motorola edge+. În timp ce tehnologia MaxxTreble evidențiază toate detaliile audio pe frecvențe de sunet mai înalte, range-ul bass-ului este extins mult peste posibilitățile fizice ale hardware-ului, utilizând îmbunătățirile psihoacustice ale software-ului MobileMaxx (Psychoacoustic Bass). În final, specificațiile stereo ale flagship-ului motorola edge+ au fost îmbunătățite cu ajutorul algoritmului audio MaxxStereo.

În funcție de conținutul audio redat pe smartphone, Waves activează tehnologia MaxxVolume care plasează mixul audio în centrul scenei sau MaxxDialog care dectectează canalul sonor central și asigură dialoguri mai clare în filmele și înregistrările audio vizionate. Waves MaxxAudio software optimizează automat setările de sunet specifice pentru muzică, video, jocuri și voce, iar interacțiunea cu utilizatorul este, de asemenea, luată în calcul. Acest lucru înseamnă că fie în mod portret, fie landscape, MaxxAudio Mobile folosește datele senzorilor în ajustarea sunetului în mod inteligent, pentru o experiență de ascultare optimă.

Pentru a realiza acest lucru, motorola edge+ are un procesor DSP – digital sound care este dedicat procesării sunetului și este proiectat să permită calcule matematice complexe la viteze mari, cu utilizarea minimă a puterii. DSP este o parte esențială a echipamentelor audio, decodifică fișierele MP3 pentru a îmbunătăți basul, elimină zgomotul de fundal și recunoaște vocea utilizatorului.

Pentru ca sunetul de pe motorola edge+ să fie cu adevărat unic, procesorul digital de semnal folosește trei convertoare audio digitale (DAC) care transformă sunetul digital în analog și îl trimit către amplificatoare.

Sunetul joacă un rol important în viața fiecăruia dintre noi și trezește stări emoționale, reacții fiziologice și psihologice diverse. Numeroase studii au demonstrat efectul benefic al sunetului asupra sănătății și stării de bine, iar Motorola mizează pe o experiență audio impecabilă pentru utilizatori, înțelegând cât de important este sunetul pentru vizionarea unui film, audiția piesei preferate sau pentru jocurile video. Flagship-ul motorola edge+ este echipat cu cele mai puternice difuzoare construite vreodată pentru un smartphone și acesta este doar începutul călătoriei printre sunete.

Ziua Mondială a Mediului, sărbătorită la Craiova prin montarea pe râul Jiu a unei bariere plutitoare pentru colectarea deșeurilor

Craiova, 5 iunie 2020: Asociația MaiMultVerde, alături de partenerii săi din Craiova, Asociația Ape fără Plastic și Administrația Bazinală de Apă Jiu (ABAJ), cu sprijinul Lidl România, a instalat o barieră plutitoare pe râul Jiu, cu scopul de a opri și colecta deșeurile aduse de apă. Acțiunea face parte din programul „Cu Apele Curate”, inițiat în 2019 ca un apel la implicare în combaterea și prevenirea poluării cu plastic a apelor, adresat membrilor comunităților și autorităților publice din localitățile riverane. După amenajări, activități și evenimente organizate pe malurile Dunării, proiectul se extinde și pe afluenți, cu scopul de a împiedica deversările de deșeuri în fluviu și ulterior în Marea Neagră.

Bariera plutitoare este instalată pe lacul de acumulare al barajului Ișalnița, care se află la aproximativ 12 km de municipiul Craiova și care asigură alimentarea cu apă a orașului și a Termocentralei Ișalnița. Aceasta a fost achiziționată de la un producător din Finlanda, are o lungime de 90 de metri și este formată din cilindri din poliuretan care îi asigură flotabilitatea. Bariera va rămâne pe Jiu cel puțin un an, timp în care se estimează că va opri 20 de tone de deșeuri de plastic, ce vor fi colectate și trimise la reciclat. În urma monitorizărilor și a analizării primelor rezultate, va fi luată în considerare mutarea sau replicarea pe alte râuri.

„Cu Apele Curate” este un program susținut de Lidl România, ce contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea design-ului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.

Doru Mitrana, Președinte al Asociației MaiMultVerde, spune: Ne bucurăm să marcăm Ziua Mondială a Mediului și să continuăm misiunea noastră «Cu apele curate», prin curățarea de deșeuri a afluenților Dunării, de data aceasta a râului Jiu. Locuitorii orașelor din apropierea apelor sunt primii afectați de poluarea acestora cu plastic și, în același timp, sunt și cei ale căror inițiative pot avea un impact direct asupra ameliorării situației actuale. De aceea, pe lângă acțiuni concrete, misiunea noastră este să promovăm și un comportament responsabil față de colectarea deșeurilor și cunoașterea biodiversității din zonele afectate.

Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR, Lidl România, declară: „Protejarea mediului și promisiunea de a contribui la un viitor mai bun pentru generația noastră și pentru generațiile viitoare fac parte din misiunea noastră pe termen mediu și lung. Știm, însă, că numai împreună putem să avem un viitor mai bun, un viitor cu apele curate. Demersul se înscrie în strategia noastră la nivel de grup, de a combate poluarea cu plastic, sub umbrela REset Plastic, și suntem deopotrivă bucuroși și mândri că astăzi facem un pas în plus spre acest obiectiv, încercând să limităm cantitatea de deșeuri care ajung în Dunăre. Cu fiecare acțiune pe care o facem, apreciem mobilizarea civică și responsabilizarea oamenilor în ceea ce privește problema deșeurilor.” 

Dan Mirea, Președinte al Asociației Ape Fără Plastic: În fiecare an, râurile și acumulările de apă dulce sunt invadate de cantități uriașe de plastic aduse pe de o parte de viituri, care spală gropile de gunoi neautorizate de pe maluri, și pe de altă parte, de obiceiul oamenilor de a lăsa deșeurile la voia întâmplării, fapt ce periclitează biodiversitatea acvatică, calitatea apelor și valoarea peisagistică a acestora. Pe lângă acțiunea de colectare a deșeurilor, montajul barierei plutitoare de pe râul Jiu are și obiectivul de a face o monitorizare clară privind cantitățile reale de deșeuri de plastic existente în râu – premisă obligatorie pentru realizarea obiectivului nostru ambițios, respectiv ca, într-un orizont de timp rezonabil, în Dunăre să nu mai ajungă niciun plastic din Jiu.

Cosmin Călin, Director Administrația Bazinală de Apă Jiu: „Datele arată că 4,2 tone de plastic sunt transportate în fiecare zi de Dunăre. Prezența plasticului în apele curgătoare poate fi redusă sau chiar eliminată prin aceste acțiuni de curățare și colectare, pentru că astfel reușim să prevenim ca mai apoi acesta să ajungă în Dunăre, de acolo în mare și mai apoi în oceane, iar cercul acesta este unul vicios pentru oameni și întreaga noastră planetă. Lacul lșalnița este una din sursele de apă ale orașului Craiova, iar cu cât apa este mai curată, cu atât tratarea ei va fi mai simplă și apa mai sănătoasă pentru populație.

 

La fel de activ ca tine. Cu Huawei Watch GT 2 Series nu rămâi niciodată în urmă

Odată cu apariția ceasurilor inteligente, unele funcții utile au devenit și mai ușor de utilizat. Huawei Watch GT 2e, noul smartwatch de la HUAWEI, este un gadget foarte util și performant, care ține utilizatorii conectați permanent atât cu monitorizarea în timp real a stării de sănătate și a antrenamentelor fizice, cât și cu notificările primite pe telefonul mobil.

Mai mult, în completarea portofoliului, noul Huawei Watch GT 2 (42 mm), special destinat femeilor moderne, care caută un mix între design și funcționalitate în dispozitivele pe care le folosesc, urmează să fie lansat și el pe piața din România în luna iunie.

Huawei Watch GT 2 (42 mm), smartwatch-ul care ține pasul cu tendințele actuale

Huawei Watch GT 2 (42mm) emană eleganță și simplitate prin păstrarea afișajului din sticlă 3D integrat al predecesorului său, aducând un ecran mare cu o experiență tactilă fără margini. Indiferent de stilul pe care îl adoptă, femeile își pot găsi întotdeauna o față de ceas potrivită dintre cele peste 300 disponibile în magazinul Watch Face. Și în ceea ce privește variantele de curea care însoțesc ceasul, acestea pot completa cu succes orice ținută sau tip de activitate. Cureaua reglabilă din cauciuc poate fi purtată în timpul sesiunilor de mișcare, în timp ce cureaua elegantă din piele este un accesoriu perfect pentru birou sau ocazii mai formale.

În plus față de nuanțele clasice alb și maro, HUAWEI propune două noi variante de culoare: Frosty White și Chestnut Red, spre încântarea persoanelor care își doresc să țină pasul cu tendințele actuale.  Cu un design de ultimă generație, o durată de viață a bateriei de două săptămâni și funcții de monitorizare a sănătății, Huawei Watch GT 2 (42mm) este o alegere inspirată pentru femeile aflate în căutarea unui smartwatch care îmbină armonios grija pentru sănătate și gusturile estetice.

Asistent personal inteligent care te ajută să rămâi în formă și permanent conectat cu notificările de pe telefon

Huawei Watch GT 2e este un gadget cu un design modern, potrivit celor care își doresc să fie mereu în formă și să rămână activi social. Pe lângă monitorizarea activităților fizice,              smartwatch-ul le oferă utilizatorilor posibilitatea de a rămâne permanent conectați cu prietenii, familia și colegii. Cu Huawei Watch GT 2e, aceștia primesc rapid notificări pentru mesajele text, e-mailuri, calendar sau platformele personale de Social Media.

De asemenea, apelurile pot fi refuzate direct pe smartwatch, în cazul în care nu pot fi preluate în acel moment. Posibilitatea de a fi conectat cu telefonul mobil și de a gestiona notificările este foarte utilă, mai ales pentru momentele în care utilizatorii se află în mișcare.

Pentru a verifica dacă organismul funcționează corect, utilizatorii pot folosi cu încredere funcția care monitorizează bătăile inimii. Tehnologia de monitorizare a frecvenței cardiace HUAWEI TruSeen™ 3.5 oferă măsurători eficiente și precise ale pulsului în timp real. Toate aceste date și notificări pot fi verificate permanent în Huawei Sports și Huawei App.

Majoritatea persoanelor consideră că problemele comune de sănătate precum oboseala, somnolența, amețelile sau bătăile rapide ale inimii sunt cauzate de lipsa somnului, dar ignoră faptul că ar putea fi cauzate de nivelul scăzut al saturației de oxigen din sânge (SpO2).Concentrația de oxigen din sânge este un indicator fiziologic important pentru funcționarea sistemului respirator. Datorită funcției de monitorizare a acestei valori, disponibilă pentru prima dată pe un ceas inteligent, utilizatorii rămân conectați permanent cu aceste valori importante.

Un tovarăș de antrenament de încredere, perfect compatibil cu 100 de moduri sport

Huawei Watch GT 2e emite un memento care anunță utilizatorii să se ridice în momentul în care datele arată că au fost inactivi mai mult de o oră. Desigur, cei care doresc, pot dezactiva această funcție pentru sedentarism din aplicația Huawei Health, păstrând celelalte funcții active. Smartwatch-ul încurajează orice fel de mișcare: de la antrenamente fizice clasice, până la dans sau plimbări în aer liber, mai ales că poate fi conectat cu o pereche de căști Bluetooth.

Huawei Watch GT 2e oferă o funcție care poate monitorizare o selecție vastă de 100 de sporturi. Pe lângă cele 15 moduri sport clasice, există și 85 de moduri personalizate. Astfel, pentru fiecare exercițiu, ceasul va înregistra date precum durata exercițiului, caloriile, ritmul cardiac, rezultatele antrenamentului sau timpul de recuperare. Cu un simplu clic, utilizatorul poate genera și un grafic complet pentru a putea distribui informația și pe canalele de Social Media, dacă dorește. Cele 85 de moduri personalizate includ hip-hop, alpinism, parkour, skateboarding, tenis sau baseball.

Funcțiile de ultimă oră, design-ul care se potrivește cu succes oricărui stil de viață și posibilitatea de a gestiona notificările mai rapid decât de pe telefon sunt aspectele care atrag atenția iubitorilor de tehnologie și care transformă Huawei Watch GT 2e într-un dispozitiv care completează cu brio un stil de viață activ.

Pentru mai multe informații despre produs, accesați: https://consumer.huawei.com/ro/wearables/watch-gt-2e/specs/.