Guvernul se îndreaptă cu pași rapizi spre un conflict juridic cu Uniunea Europeană

Guvernul și coaliția de guvernare sunt pe cale să facă un pas major greșit în procesul de dezvoltare tehnologică a țării. Este vorba de introducerea în România a tehnologiei de comunicații 5G, de la care se așteaptă o contribuție importantă la dezvoltarea în următorii 10 ani. Comunicațiile vor deveni suportul cel mai important al implementării proceselor de automatizare, de dirijare a proceselor distribuite și de control al traficului de transport și de energie.

Este evident că România nu își poate permite un decalaj major față de alte state europene în ceea ce privește construirea infrastructurii de comunicații 5g. Orice an pierdut în acest domeniu va costa economia între 0,5 și 1% din PIB, iar pe măsură ce timpul trece aceste costuri vor crește și ele. Lipsa unei infrastructuri adecvate de comunicații devine principalul obstacol în calea investițiilor în industrii cu valoare adăugată mare, precum și în investițiile publice menite să permită rezolvarea unor probleme majore, cum ar fi traficul în marile orașe sau digitalizarea serviciilor publice.

Nu în ultimul rând, întârzierea implementării sistemelor de comunicații 5G văduvește bugetul public de încasarea câtorva miliarde de lei proveniți din concesionarea frecvențelor care vor fi alocate aacestor sisteme.

Tocmai din aceste considerente, guvernul ar trebui să își măsoare cu atenție și rigoare fiecare pas pe care îl face în direcția implementării acestei noi tehnologii de comunicații.

Trebuie notat, încă de la început, că Uniunea Europeană în ansamblul său consideră că rețelele de comunicații 5G au multe avantaje, dar vin la pachet cu riscuri serioase de securitate cibernetică și cu posibilitatea de a afecta confidențialitatea datelor transportate. În acest sens, Uniunea Europeană a creeat un set de instrumente (EU 5G toolbox), care urmărește coordonarea de către Comisia Europeană a abordărilor naționale, pentru a evita fragmentarea modului în care statele membre evaluează și gestionează riscurile legate de noua tehnologie.

3D rendering graphic illustration on the theme of 'Wireless Technologies / Mobile Networks'.

Uniunea recomandă tuturor statelor membre să adopte o legislație specifică acestui domeniu, care să reglementeze tehnic aspectele considerate critice ale infrastructurii 5G. Cadrul legal al acestei abordări este definit în  Directiva (UE) 2015/1535 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 septembrie 2015 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale (“Directiva TRIS”).

Ei bine, esența acestei directive se găsește la articolul 5, care impune statelor membre să notifice Comisia Europeană privind orice proiect de lege care conține reglementări tehnice: „Statele Membre comunică de îndată Comisiei orice proiect de reglementare tehnică […]”.

Iar încă de la primul articol, la  paragraful (1) litera f) din Directiva TRIS, se definește clar  „reglementare tehnică” astfel: „ înseamnă o specificație tehnică sau o altă cerință sau normă cu privire la servicii, inclusiv dispozițiile administrative relevante, a cărei respectare este obligatorie, de jure sau de facto, în cazul comercializării, prestării unui serviciu, stabilirii unui operator de servicii sau utilizării într-un stat membru sau într-o parte semnificativă a acestuia, precum și actele cu putere de lege sau actele administrative ale statelor membre, cu excepția celor prevăzute la articolul 7, care interzic fabricarea, importul, comercializarea sau utilizarea unui produs sau care interzic prestarea sau utilizarea unui serviciu sau stabilirea în calitate de prestator de servicii

În urma notificării Comisie Europene din partea statului membru, există o perioadă de suspendare de trei luni în care un stat membru nu poate adopta legea. În perioada menționată, procedura legislativă poate totuși să își urmeze cursul normal., dar să nu se finalizeze adoptarea legii. Procedura de notificare prevăzută de Directiva TRIS a fost adoptată pentru a anticipa și a preveni crearea de bariere în calea comerțului pe piața internă.

În acest moment, guvernul nostru și coaliția de la guvernare trec prin Parlament, pe repede înainte, proiectul de lege pentru reglemetarea procedurilor de autorizare 5G, ignorând procedura de notificare prevăzută de legislația comunitară.

Dar proiectul de lege 5G are ca scop reglementarea procesului de autorizare a producătorilor de tehnologii, echipamente și software pentru rețelele 5G, iar aplicarea criteriilor de autorizare prevăzute în Proiectul de Lege 5G poate duce la excluderea din întreaga rețea 5G a echipamentelor furnizate de anumiți producători. Conform Proiectului de Lege 5G, vânzarea tuturor echipamentelor produse de producătorii neautorizați va fi interzisă în România. Interdicția nu va lăsa loc pentru nici o utilizare a echipamentului în cauză, nici măcar una marginală. Cât de dificil este, totuși, în aceste condiții să argumentezi, în mod rezonabil, că Proiectul de Lege 5G nu intră sub incidența articolului 1 alineatul (1) litera f) din Directiva TRIS referitoare la interzicerea fabricării, importului , comercializarea sau utilizarea unui produs sau a furnizării sau utilizării unui serviciu sau stabilirea ca prestator de servicii, în conformitate cu interpretarea Comisiei Europene?

Ba mai există și hotărâri ale Curții Europene de Justiție care creează precedente în acest sens și care au sancționat inclusiv state naționale (Ungaria și Grecia). Concluzia este una singură: pe baza formulării generale a Directivei TRIS, a hotărârilor Curții Europene de Justiție și a îndrumărilor furnizate de Comisia Europeană, obligația de a notifica Proiectul de Lege 5G pare evidentă.

Ceea ce nu se prea discută la noi este faptul că omisiunea de a notifica Proiectul de Lege 5G poate face ca acesta să fie considerat inaplicabil în raport cu părți private, și poate deschide calea unor acțiuni împotriva României pentru constatarea încălcării dreptului Uniunii Europene, în temeiul articolului 258 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Iată ce spune acest articol 258 din Tratatul Uniunii:„ În cazul în care Comisia consideră că un stat membru a încălcat oricare dintre obligațiile care îi revin în temeiul tratatelor, aceasta emite un aviz motivat cu privire la acest aspect, după ce a oferit statului în cauză posibilitatea de a-și prezenta observațiile. În cazul în care statul în cauză nu se conformează acestui aviz în termenul stabilit de Comisie, aceasta poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene.” Cu alte cuvinte, România își creează singură un caz la Curtea Europeană de Justiție , care va putea aduce invalidarea legislației 5G, ceea ce va întârzia implementarea tehnologiei câțiva ani buni. Oare de asta avem noi nevoie acum?

Poate nu ar fi lipsit de interes să vedem ce fac celelalte state din UE, în special, Franța și Finlanda, la care proiectele de reglementări notificate în temeiul Directivei TRIS par să prevadă un mecanism de autorizare similar cu cel care urmează să fie reglementat prin Proiectul de Lege 5G. Proiectul finlandez, în particular, nu pare să conțină nicio specificație tehnică. Nici proiectul francez care prevede procedurile de autorizare în sine nu conține astfel de specificații, cu toate că a fost notificat separat de alte reglementări conexe care conțin specificații tehnice. Ei bine, atât Franța cât și Finlanda au notificat Comisia Europeană privind proiectele proprii de lege pentru autorizarea producătorilor și operatorilor 5G. Quod erat demonstrandum!

Acum să nu ne închipuim că numai noi ne confruntăm cu aceste lucruri legate de tehnologia 5G. Inclusiv Germania, motorul și cea mai mare economie a Uniunii Europene parcurge, cuminte, procedurile prevăzute de legislația Europeană. Berlinul a notificat Comisia Europeană pe 17 decembrie 2020 privind proiectul de lege „“Draft Second Act increasing the security of information technology systems”. După care a așteptat cuminte timp de mai bine de trei luni, până pe 22 aprilie 2021, când a primit răspunsul, cu recomandări incluse, din partea  Kerstinei Jorna,  Director-General în cadrul Comisiei Europene. Și abia apoi Parlamentul de la Berlin a aprobat legea. Cât despre prevederile legii germane, acestea sunt mult mai clare decât ce vrem noi să facem prin proiectul de lege 5G. La nemți, fiecare furnizor de componente depune o declarație pe proprie răspundere că respectă standardele de securitate cibernetică, iar operatorii trebuie să notifice ministerul de interne privind orice contract cu furnizorii. Ministerul de interne are la dispoziție între două și patru luni pentru a verifica conformitatea produselor furnizate cu reglementările tehnice introduse prin legislația 5G. Ministerul de interne, nu CSAT, ca în cazul nostru.

Eu zic că mai clar de atât nu se poate. Totul făcut nemțește, pas cu pas. Oare la noi de ce nu se poate face așa? De ce trebuie tot timpul să fim „originali”?

Legea 5G, la un pas de a fi adoptată în lipsa unor criterii tehnice obiective

Proiectul de lege privind infrastructurile informatice și de interes national și condițiile implementării rețelelor 5G aşteaptă un vot final la Senat, după ce Camera Deputaților a aprobat documentul fără amendamente, în forma redactată de guvern.

Așa cum au subliniat experții și autoritățile, nu există standarde definite (de ex. 3GPP, NESAS, set de instrumente 5G). Din punct de vedere al procedurii, directiva TRIS nu a fost urmată. Singurul ministru care a menționat despre notificare a fost Claudiu Năsui, care a cerut amânarea discutării Legii 5G în Parlament după ce Camera Deputaților a aprobat dezbaterea acesteia în procedură de urgență. Motivul invocat este că Guvernul nu ar fi respectat toţi paşii procedurali, înainte de trimiterea în Legislativ.

Există și precedente referitoare la nerespectarea Directivei TRIS, când, în cazuri similare, în Grecia și Ungaria au fost aplicate sancțiuni.

Germania a adoptat, la rândul ei, de curând legea 5G, un proiect complex, de peste 100 de pagini, după mai bine de 4 luni de dezbatere susținută cu industria de profil. Varianta germană a legii include numeroase detalii tehnice care să ofere un cadru adecvat de implementare și să susțină piața locală de telecomunicații.

Conform Directivei 2015/1535, toate statele membre trebuie să fie informate cu privire la reglementările tehnice preconizate de către orice alt stat membru. Această directivă a fost creată pentru promovarea bunei funcţionări a pieţei interne unde trebuie asigurată transparenţa cu privire la iniţiativele naţionale având ca scop stabilirea reglementărilor tehnice. În acest sens, autorităţile europene susţin că este esenţial pentru Comisie să deţină informaţiile necesare înaintea adoptării reglementărilor tehnice. In cazul omiterii notificării, Comisia poate sesiza Curtea de Jutiţie, care poate impune sancţiuni financiare.

În continuare există plângeri cu privire la versiunea actuală a legii, la aplicabilitatea și consecințele acesteia. Directiva UE nu este luată în considerare, există o problemă a definițiilor și numai specialistul trebuie să clarifice acest lucru, nu sunt disponibile studii de impact, interesul politic este depășit. Operatorii au completat că dacă se va adopta legea, vor fi nevoiți să investească în înlocuirea tehnologiilor vechi și nu în 5G, iar această acțiune va duce la o creștere a tarifelor.

La un pas de a fi adoptată, Legea 5G în continuare nu respectă observații critice aduse de autorități, cu privire la aspecte esențiale precum ar fi lipsa unor criterii tehnice obiective și lipsa unor clasificări adecvate a componentelor rețelei în active critice și non-critice.

Fanii OnePlus au acces în avans la OnePlus Nord CE 5G printr-o campanie de vânzări anticipate

Campania de vânzări anticipate ”OnePlus Nord CE5G Core Sales” va debuta pe 10 iunie și le va oferi membrilor comunității OnePlus livrare mai rapidă, începând cu 14 iunie 2021

 

București, România, 7 iunie 2021: OnePlus Nord CE 5G, cel mai nou membru al liniei de produse Nord de la OnePlus, va fi disponibil în prima fază exclusiv comunității OnePlus, adică fanilor loiali, prin campania de vânzări anticipate ”Core Sales” de pe oneplus.com, înainte de debutul vânzărilor generale. Vânzările anticipate încep pe 10 iunie, la ora 18:15 (ora României), la scurt timp după evenimentul de lansare a produsului. Acestea se vor încheia în noaptea de 11 iunie 2021. Membrii comunității OnePlus trebuie să acceseze linkul paginii de produs a OnePlus Nord CE 5G: https://www.oneplus.com/oneplus-nord-ce-5g pentru a plasa comenzile. Membrii care achiziționează OnePlus Nord CE 5G pe parcursul vânzărilor anticipate vor vor fi printre primii care primesc dispozitivul, începând cu 14 iunie.

OnePlus Nord devices

Vânzările anticipate sunt deschise pentru membrii comunității OnePlus din toată Europa. OnePlus CE 5G Core Sales este o confirmare a angajamentului OnePlus de a recompensa comunitatea sa loială, care a fost esențială pentru succesul companiei de la bun început. Această inițiativă este în linie cu tradiția OnePlus de a organiza evenimente pop-up în care membrii comunității au oportunitatea de a fi primii care pun mâna pe cele mai recente dispozitive. De-a lungul anilor, mii de membri ai comunității OnePlus din întreaga lume au făcut cozi ore în șir, pentru a fi primii care pun mâna pe cel mai nou dispozitiv OnePlus. Având în vedere constrângerile ridicate de pandemie, OnePlus a organizat această inițiativă specială online „Core Sales” pentru a oferi comunității sale oportunitatea de a fi primii care primesc OnePlus Nord CE 5G, care va fi lansat în curând.

OnePlus a a preluat elemente de bază de la primul Nord și a adăugat câteva funcții suplimentare pentru a aduce un telefon cu ”puțin mai mult decât v-ați aștepta”, la un preț și mai accesibil. OnePlus Nord CE 5G oferă experiența rapidă și fluidă OnePlus. Acesta este dotat cu feature-uri de calitate, cum ar fi camera triplă de 64 MP și 5G, care le oferă utilizatorilor o experiență excelentă acum și pe viitor. De altfel,  acest dispozitiv va fi una dintre cele mai accesibile opțiuni 5G disponibile de la OnePlus. În plus, OnePlus Nord CE 5G este cel mai subțire dispozitiv OnePlus de la OnePlus 6T și vine cu jack pentru căști de 3,5 mm.

OnePlus Nord CE 5G va fi lansat în Europa pe 14 iunie. Evenimentul de lansare poate fi urmărit prin logare pe canalul de livestream al evenimentului la ora 17:00.

Despre OnePlus 

OnePlus este o companie globală de tehnologie mobilă care forțează conceptele convenționale de tehnologie. Creat în jurul mantrei „Never Settle”, OnePlus creează dispozitive proiectate într-un mod deosebit, cu o construcție premium și hardware performant. OnePlus prosperă prin cultivarea unor legături puternice și prin creșterea împreună cu comunitatea sa de utilizatori și fani.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați OnePlus.com sau să ne urmăriți pe:
Instagram – https://www.instagram.com/oneplus_romania/

Facebook – https://facebook.com/oneplus

Twitter – https://twitter.com/oneplus

LinkedIn – https://www.linkedin.com/company/oneplus

Mio Technology lansează noi modele de camere auto din seria 8

Mio MiVue 812, 818, 846 și 866 oferă o calitate superioară a imaginii și noi funcții

 

București, 4 iunie – Mio Technology anunță lansarea noilor modele din seria 8 de camere video auto: Mio MiVue 812, 818, 846 și 866 cu un design nou și o calitate superioară a imaginii.

Quality 2

Noile modele din gama 8 sunt optimizate pentru a oferi cea mai bună experiență la volan, oferind noi funcții, design-uri îmbunătățite pentru a ocupa cât mai puțin spațiu pe parbriz și îmbunătățiri semnificative ale senzorului de imagine și ale diafragmei. De asemenea, acestea se alătură modelelor existente din gama Mio care dispun de o garanție extinsă, de 3 ani.

Noi modele în gama de mijloc – Mio MiVue 812 & 818

Noile modele MiVue 812 & 818 au fost concepute special pentru a fi modelele accesibile din seria 8, oferind un nou ecran de 2.7” WQHD. Cu un sistem de prindere nou, compact, cele două modele se încadrează perfect pe parbrizul oricărei mașini și oferă înregistrare 2K, 2560x1440p la 30 fps sau 1080p la 60 fps. Unghiul de vizualizare de 140 grade, este unul real, fără efect fisheye, iar diafragma de F1.8 împreună cu senzorul 5M CMOS oferă o calitate superioară a imaginii, chiar și în condiții de luminozitate scăzută.

866

Printre alte funcții ale celor două modele se numără:

  • GPS încorporat pentru alerte de camere de radar fix (în țările care dispun de astfel de radare)
  • WIFI și Bluetooth (pe modelul MiVue 818)
  • Compatibilitate cu cameră de spate (Mio MiVue A50), disponibilă separat
  • Compatibilitate cu Mio Smartbox, pentru alimentarea Modului Parcare, disponibil separat

De asemenea, modelul 818 dispune exclusiv de 2 noi funcții cu ajutorul aplicației, Mileage Reporter – care, prin intermediul smartphonului generează rapoarte ale călătoriilor efectuate și Find My Car – o funcție care pune la dispoziția utilizatorilor, tot prin intermediul aplicației, ultima locație a mașinii, pentru o ușoară localizare a mașinii parcate.

60fps vs 30 fps

Mio MiVue 846

Modelul MiVue 846 WIFI oferă un display de 2.7”, 16:9 și un unghi de vizualizare de 150 grade real (fără efect fisheye). Senzorul Sony STARVIS IMX307 cu o diafragmă de F1.8 pune la dispoziția utilizatorilor înregistrare Full HD 1920x1080p la 60 FPS sau 1920x1080p la 30 fps HDR. GPS-ul încorporat oferă detectarea camerelor de radar fixe, iar senzorul G încorporat oferă mai multă siguranță prin intermediul unui fișier ce nu poate fi suprascris în cazul unui accident sau incident.

Printre alte funcționalități ale modelului se numără:

  • Suport pentru card de memorie SD până la 256GB
  • Compatibilitate cu camere de spate (MiVue A50 sau MiVue A30), disponibile separat
  • Sisteme de avertizare în caz de coliziune sau depășire involuntară a benzii
  • Mod parcare disponibil prin Mio Smartbox, disponibil separat

Mio MiVue 866 – Starul seriei 8

Mio este singura marcă ce are propriul standard de tehnologie pentru înregistrare pe timp de noapte, nu doar un slogan. Astfel, cu lansarea modelului MiVue 866, Mio pune la dispoziția utilizatorilor primul senzor din lume Mio Ultra (2/3’’), apropiat de senzorii folosiți pentru camerele DSLR. Acesta este de 1,5 ori mai mare decât un senzor normal, mult mai bun pentru condiții de luminozitate scăzută. Noul design compact de prindere, cu adeziv 3M, al lui MiVue 866 oferă o instalare discretă, astfel încât să ocupe cât mai puțin spațiu, în același timp având un ecran de 2.7”(6,85cm).

Înregistrearea Full HD 1920x1080p la 60 FPS sau 1920x1080p la 30FPS, HDR, împreună cu modul parcare alimentat pasiv, unghiul de vizualizare de 150 grade real și GPS + WIFI încorporate fac din MiVue 866 un produs complet și performant și una dintre cele mai bune camere auto de bord de pe piață.

Mio MiVue A50

Noul model MiVue A50 de cameră pentru spate vine în completarea întregii game de produse Mio cu un senzor Sony STARVIS, diafragmă F1.8 și unghi de vizualizare de 145 grade. Înregistrearea Full HD 1920x1080p cu 30 fps face acest model ideal pentru utilizarea cu orice cameră (compatibilă) din oferta de produse Mio.

Toate camerele de bord Mio dispun de o garanție extinsă, de 3 ani. Mai multe informații despre produsele și serviciile oferite de Mio Technology sunt disponibile atât pe site, cât și pe pagina de Facebook.

Despre Mio Technology

Mio Technology este liderul pieței autohtone de dispozitive GPS și parte a companiei MiTAC International Corp. Mio dezvoltă şi promovează produse ce permit utilizatorilor să beneficieze de cele mai noi dezvoltări tehnologice din domeniul serviciilor mobile. Compania a fost fondată în mai 2002 şi desfășoară operațiuni pe piețele din Taiwan, China, Europa, America de Nord, Australia, Japonia şi Coreea de Sud. Mio are în prezent peste 900 de angajaţi în întreaga lume şi îşi comercializează produsele în peste 38 de ţări. https://www.mio.com/ro_ro/

Cum să îți motivezi angajații? Alege cursurile de formare profesională DRD PROCONS

Există multe domenii de activitate profesională în care cel mai adesea angajații ajung să se plafoneze din diverse motive. În acest sens tot mai mulți antreprenori și directori de departament ajung să caute metode și resurse care să anime angajații într-un fel sau altul. Pe lângă fenomenul de plafonare, telemunca, efect generat de Covid-19, a provocat destul de mult haos și bulversare în rândul multor angajați care din diverse motive fie au părăsit compania în care lucrau fie s-au plafonat și nu au mai dat randamentul necesar. În acest sens o soluție la care unii antreprenori au apelat e oferirea de programe și cursuri de calificare pentru angajați ori oferirea de specializări care să le îmbunătățească performanțele și randamentul la locul de muncă. Un bun exemplu de firmă la care puteți apela pentru a beneficia de o strategie de formare profesională dar și consultanță în domenii precum performanța în muncă este DRD PROCONS, o companie tânără, înființată în anul 2017, ce dispune de o echipă tânără, dinamică și cu experiență profesională vastă în formare profesională.

Screenshot 2021-06-07 162027

Rezultatele se văd destul de repede atunci când ajungem să ne referim la cursurile de formare profesională mai ales în rândul angajaților mai slab pregătiți fie în rândul celor plafonați în activități cu rutină ceva mai puțin complexă.

DRD PROCONS este o companie la care pot apela atât persoanele fizice – deoarece dispine de programe de formare profesională autorizate ANC pentru persoanele care doresc să dobândească competențe într-o anumită ocupație cât și firmelor/instituțiilor publice care doresc să își instruiască angajații cu scopul creșterii productivității muncii, aspect de care vă povesteam și ceva mai sus.

Anul 2021 ajunge să fie un an cu multe provocări atât pentru piața forței de muncă cât și pentru antreprenori și directori motiv pentru care alternative precum DRD PROCONS sunt extrem de căutate. Cursuri precum cel de ofițer protecție date cu caracter personal sau expert achiziții publice ajung să fie printre cele mai căutate în această perioadă. Pentru mai multe detalii legate de cursurile și serviciile oferite de DRD PROCONS SRL consultați zona de contact sau apelați cu încredere numărul 0728.151.165.

Proiectul de Lege 5G, dezbătut în regim de urgență în Senat

Proiectul de lege 5G ce vizează adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G se află în proces de dezbatere în regim de urgență în cadrul Senatului, iar o decizie finală asupra acestuia va fi luată, cel mai probabil,  până la sfârșitul lunii iunie, înainte de vacanță parlamentară.

În spațiul public, sunt vehiculate în continuare aspecte neconforme ale proiectului de lege 5G de către operatorii telecom și specialiștii în industrie, ce trebuie luate în calcul de decidenții politici. Unul dintre cele mai importante aspecte este cel legat de nerespectarea obligațiilor ce îi revin României la nivel european, respectiv omiterea notificării în prealabil a Comisiei Europene cu privire la proiectul de lege 5G, în conformitate cu procedura TRIS din Directiva UE 2015/1535. Directiva prevede că orice proiect de lege tehnic sau care are implicații asupra economiei și dezvoltării unui stat membru trebuie să fie notificat către DG Grow. Această abatere procedurală a României poate face ca legea să nu fie în vigoare, chiar dacă a fost adoptată în Parlament.

Adoptarea proiectului de lege 5G în forma sa actuală propusă de Guvern și lipsa prevederii criteriilor tehnice ar putea avea consecințe negative asupra dezvoltării industriei de telecomunicații din România în următorii ani. Conform reprezentanților din industrie, dacă legea va intra în vigoare în forma actuală, iar companiile chineze vor fi excluse, operatorii și consumatorii români vor suferi pierderi economice de 9,35 miliarde de euro, iar rețeaua operatorilor de telefonie mobilă va fi instabilă cel puțin timp de 2-3 ani. Această excludere va însemna pentru operatori obligația de a înlocui un număr mare de echipamente deja existente, iar acest aspect va duce la reducerea semnificativă a veniturilor operatorilor și la creșterea costurilor ce vor fi resimțite de utilizatorii finali. Așadar, prin intermediul legii, ar trebui să fie certificate produsele și echipamentele necesare pentru implementarea rețeleor 5G în România (și nu furnizorul) și ar trebui să fie susținută dezvoltarea industriei telecom din România în următorii ani.

Un exemplu de urmat pentru România este cel al Germaniei, stat care a a adoptat recent legea 5G după mai bine de 4 luni de dezbateri cu reprezentanții industriei telecom și după un proces de adoptare transparent, obiectiv și nediscriminatoriu. Legea include numeroase criterii tehnice ce vin în sprijinul implementării optime a rețelelor 5G în Germania și susțin dezvoltarea pieței locale de telecomunicații. Așadar, legislația din Germania a devenit mai strictă în materie de securitate 5G și nu exclude în mod explicit anumiți producători.

Proiectul de lege referitor la infrastructurile informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G în România a fost adoptat în urmă cu două săptămâni de către camera inferioară a Parlamentului în forma inițiată de către Guvern, iar în prezent se află la Senat pentru dezbatere și vot final.

RAZER ANUNȚĂ ISKUR X – SCAUNUL ESENȚIAL PENTRU GAMING LA SUPERLATIV

Folosind spumă de înaltă densitate într-o formă ergonomică, alături de o structură ranforsată cu oțel și de un material exterior de piele sintetică multistrat, Iskur X este deopotrivă confortabil și durabil.

CINE: Razer, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial .

CE: Razer anunță Iskur X, cel mai nou membru al familiei de scaune de gaming Razer, cu un design ergonomic pentru maximum de confort și o construcție solidă pentru durabilitate îndelungată.

Dispunând de o structură ranforsată cu oțel, de spumă de înaltă densitate și de suprafețe din piele sintetică multistrat foarte rezistentă, Iskur X este conceput pentru confort pe termen lung și o susținere excelentă chiar și pentru sesiunile de gaming cele mai îndelungate.

Iskur X susține o greutate de până la 136 kg și are un spătar curbat, oferind mai mult sprijin pentru o poziție naturală a coloanei vertebrale. Cotierele 2D reduc încordarea încheieturii mâinilor și a umerilor, în timp ce marginea ridicată a șezutului maximizează susținerea părții superioare a piciorului. Dispunând de un sistem multifuncțional de înclinare a spătarului, Iskur X poate fi repoziționat pentru a obține cea mai confortabilă postură chiar și în sesiuni lungi de gaming.

De asemenea, tot astăzi Razer lansează si Razer Head Cushion și Razer Lumbar Cushion.

Conceput pentru a fi utilizat alături de orice scaun de gaming, Razer Lumbar Cushion ajută la menținerea unei poziții neutre a coloanei vertebrale, suportul ergonomic luând forma spatelui utilizatorului. Acest lucru este posibil grație căptușelii cu spumă cu memorie.

Razer Head Cushion completează senzația de confort cu un miez dens de spumă cu memorie, adaptându-se la forma capului utilizatorului pentru un echilibru perfect de confort și susținere.

Pentru mai multe informații despre Razer Iskur X, consultați acest link.

Pentru mai multe informații despre Razer Lumbar Cushion, consultați acest link, iar pentru Razer Head Cushion, utilizați acest link.

DE CE:  Având un preț foarte competitiv, Iskur X este scaunul de gaming esențial pentru confort pe termen lung și durabilitate, în timp ce suportul lombar (Lumbar Cushion) și cel cervical (Head Cushion) le permit tuturor gamerilor să atingă o postură corectă și să beneficieze de o susținere adecvată.

CÂND:  Razer Iskur X, Head Cushion și Lumbar Cushion sunt disponibile acum.

UNDE:  Pe Razer.com, în RazerStores și în oferta partenerilor autorizați.

PREȚ: Razer Iskur X – 399.00 Euro

Razer Head Cushion – 49.99 Euro

Razer Lumbar Cushion – 59.99 Euro

IMAGINI: LINK

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.

Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptopurile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 100 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Serviciile oferite de Razer includ Razer Gold, unul dintre cele mai mari servicii de credit virtual din lume adresate jucătorilor și Razer Fintech, unul dintre cele mai mari servicii de plăți digitale de tip online-to-offline din Asia de Sud-Est.

Fondat în 2005 și având două sedii, unul la Irvine și al doilea în Singapore, Razer are șaptesprezece birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China. Razer este listată la Bursa din Hong Kong (Cod: 1337).

Samsung continuă să extindă portofoliul 5G și lansează noul Galaxy A22 5G, un dispozitiv puternic la un preț surprinzător

Un dispozitiv 5G super-rapid, cu un display pe măsură, de 90Hz, potrivit în fiecare zi.

București, România – 3 iunie 2021 – Samsung Electronics Co., Ltd. lansează noul smartphone Samsung Galaxy A22 5G, cel mai recent din colecția sa de dispozitive 5G. Seria A este gândită special pentru ca cele mai recente produse inovatoare Samsung să fie mai accesibile unui public cât mai larg. Cu o experiență vizuală captivantă, care îmbogățește streamingul și jocurile, și o cameră versatilă pentru a surprinde cotidianul în cele mai mici detalii, Galaxy A22 5G este un dispozitiv puternic cu o accesibilitate incredibilă. Conceput în culori care fură toate privirile, cu un design îndrăzneț și confortabil, Samsung adaugă noul Galaxy A22 în portofoliul 5G care se află în continuă dezvoltare.

 

„Galaxy A22 5G extinde și mai mult angajamentul Samsung de a oferi dispozitive accesibile, fără a compromite calitatea. El are atât un display impresionant, cât și o conectivitate 5G super-rapidă, oferind utilizatorilor viteza și performanța uimitoare, alături de o varietate de modalități de exprimare prin intermediul unui dispozitiv compact, pe care îl adăugăm în seria Galaxy A”, a spus Tiberiu Dobre, Head of IM Division Samsung Electronics România şi Bulgaria.

Experiență de afișare captivantă 5G

Galaxy A22 5G revoluționează activitățile zilnice de rutină printr-o rețea 5G mai rapidă și mai receptivă. Cu o conectivitate în timp real, utilizatorii pot face mai mult din ce-și doresc, fără a aștepta. Galaxy A22 5G se mândrește cu un display FHD+ Infinity-V de 6,6 inch, ecranul de înaltă rezoluție și conectivitatea 5G asigură o experiență captivantă care permite vizualizarea conținutului preferat fără întreruperi. Galaxy A22 5G îmbogățește experiența de streaming și de joc printr-o rată de reîmprospătare de 90Hz și o baterie de 5.000 mAh concepută pentru ore întregi de navigare neîntreruptă, facilitând libertatea de a profita la maximum de tot ce poate oferi device-ul tău.

Surprinde cotidianul

Galaxy A22_2

Galaxy A22 5G vine echipat cu o cameră versatilă capabilă să surprindă lumea în mod instant, așa cum se vede prin ochii utilizatorilor. Cu o cameră principală de 48MP, o cameră Ultra Wide de 5MP, o cameră Depth de 2MP și o cameră frontală de 8MP, aceștia pot face cu ușurință fotografii și selfie-uri ca niște adevărați profesioniști.

 

Design proiectat special pentru utilizator

Galaxy A22 5G vine într-o gamă de culori vibrante, Gray, White și Violet, care favorizează stilul personal și îți permite să ieși în evidență. Îmbinând o formă simetrică netedă și margini confortabile rotunde, acest dispozitiv se simte și arată foarte bine în mână. Și, cu funcții suplimentare, precum One UI Core 3.1, Galaxy A22 5G este conceput astfel încât utilizatorii să poată fi productivi și creativi în fiecare zi.

 

Disponibilitate locală

Galaxy A22 5G va fi disponibil din prima jumătate a lunii iulie cu prețuri începând de la €229.

Pentru mai multe informații despre Galaxy A22 5G și portofoliul complet al seriei Galaxy A, vizitați https://www.samsung.com/ro/.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

Specificații

A22 5G
Dimensiune 167.2 x 76.4 x 9.0mm / 203g
Display 6.6″ FHD+ TFT Infinity-V
AP 5G (Octa 2.2GHz)
Cameră Spate Triplă
48MP(Main)+5MP(Ultra Wide)+2MP(Depth)
Frontală 8MP(f2.0)
Memorie 4+64 / 4+128
Baterie 5,000mAh (15W Încărcare rapidă)
Design Plastic
Amprentă spate

Provoacă-ți limitele cu noile modele din Seria Redmi Note 10 lansate în România

Cu prețuri începând de la 999 lei, Redmi Note 10 5G și Redmi Note 10S sunt disponibile de astăzi în rețeaua partenerilor autorizați Xiaomi

 

ROMÂNIA, București, 3 iunie 2021  Xiaomi, lider global în tehnologie, a anunțat extinderea portofoliului său de telefoane inteligente mid-range în România și a inclus în oferta locală modelele Redmi Note 10 5G și Redmi Note 10S. Întreaga serie, din care mai fac parte Redmi Note 10 și Redmi Note 10 Pro, continuă să demonstreze angajamentul Xiaomi de a oferi cele mai avansate tehnologii și de a redefini noul etalon din industrie pe segmentul mid-range.

Redmi Note 10 5G este disponibil în variantele 4GB+64GB și 4GB+128GB, la prețurile recomandate de vânzare de 999 lei, respectiv 1.099 lei, în rețeaua partenerilor autorizați*. În perioada 3-9 iunie 2021, cei care vor achiziționa telefonul vor beneficia de o reducere de 100 de lei și vor primi cadou un Mi Smart Band 5**.

Redmi Note 10S mix

Mai mult decât atât, consumatorii care achiziționează un Redmi Note 10 5G în perioada 3 iunie – 2 septembrie 2021 de la orice partener autorizat de vânzare vor fi eligibili pentru un serviciu unic de reparații gratuite timp de șase luni***.

Redmi Note 10S este disponibil în variantele 6GB+64GB și 6GB+128GB, la prețurile recomandate de vânzare de 1.099 lei, respectiv 1.199 lei. În perioada 3-9 iunie, cei care își vor comanda un Redmi Note 10S din rețeaua partenerilor autorizați* vor primi cadou o pereche de căști Mi True Wireless Earbuds Basic 2**.

Redmi Note 10 5G, un model 5G accesibil pentru toată lumea

Odată cu lansarea acestui nou model, Xiaomi aduce pe piața din România unul dintre cele mai accesibile telefoane 5G din industrie, fără a face compromisuri. Cu un procesor MediaTek Dimensity 700 cu suport pentru dual sim 5G și modem integrat, telefonul oferă un consum eficient de energie, la nivel de flagship.

Redmi Note 10 5G are ecran AdaptiveSync DotDisplay de 6.5” și o rată de refresh de 90Hz, fiind astfel capabil să se adapteze automat conținutului – de la 30Hz sau 60Hz pentru vizionare de filme sau news feed-ul de social media și până la 90Hz pentru gaming. Astfel, sunt garantate o experiență plăcută și o utilizare optimă a bateriei.

Redmi Note 10 5G mix

Redmi Note 10 5G este dotat cu o cameră principală de 48MP, cameră macro de 2MP și senzor de profunzime de 2MP, care asigură fotografii de calitate. Mai mult, bateria sa de 5,000mAh, cu încărcare rapidă la 18W, transformă acest telefon în companionul ideal în fiecare zi.

 

Redmi Note 10S reinventează experiența de utilizare a unui smartphone mid-range 

Redmi Note 10S este echipat cu ecran AMOLED DotDisplay de 6.43” și asigură experiențe optime de vizionare. Are un design modern și minimalist, senzor de amprentă lateral, încărcător rapid de 33W, un senzor de lumină de 360 de grade și două difuzoare ce oferă o experiență imersivă. Camera principală de 64MP a lui Redmi Note 10S vine cu îmbunătățiri considerabile față de generația anterioară și doboară recorduri în materie de rezoluție.

Dotat cu un puternic procesor MediaTek Helio G95, Redmi Note 10S reprezintă o provocare chiar și pentru gamerii înrăiți. Performanța și viteza unității de procesare sunt îmbunătățite până la 900MHz.

Nu în ultimul rând, în calitate de partener oficial al PUBG Mobile Esports 2021, seria Redmi Note 10 oferă tuturor posibilitatea de a depăși limitele experienței de gaming a telefoanelor din gama mid-range.

Imaginile produselor: Redmi Note 10 5G, Redmi Note 10S

One-pagers: Redmi Note 10 5G, Redmi Note 10S

*Oferta de lansare pentru Redmi Note 10 5G este valabilă la următorii parteneri autorizați: Mi-Home.ro, Mi Store, eMAG, Altex, Flanco, PC Garage, Cel.ro, EvoMAG, Carrefour, Orange, Vodafone

Oferta de lansare pentru Redmi Note 10S este valabilă la următorii parteneri autorizați: Mi-Home.ro, Mi Store, Vodafone (varianta 6+128GB), eMAG, Altex, Flanco, PC Garage, Cel.ro, EvoMAG

**Oferta este valabilă în limita stocului disponibil

*** Serviciul unic de reparații gratuite se aplică pentru telefoanele Redmi Note 10 5G achiziționate de la partenerii autorizați (online sau offline) de pe teritoriul României în primele șase luni de la cumpărare, dacă ecranul produsului este deteriorat sau avariat printr-o acțiune neintenționată a consumatorului (de exemplu, cum ar fi căderea neintenționată a produsului). O astfel de reparație a ecranului (sau înlocuirea ecranului, dacă este necesar) va fi gratuită. Pentru a beneficia de această garanție comercială, consumatorii trebuie să contacteze centrul de service autorizat Xiaomi. Consumatorilor ar putea să li se solicite să trimită factura de achiziție sau factura de livrare.

 Despre Xiaomi Corporation

Xiaomi Corporation a fost fondată în aprilie 2010 și listată pe tabloul principal al Bursei de valori din Hong Kong la 9 iulie 2018 (1810.HK). Xiaomi este o companie de internet, telefoane inteligente și hardware inteligent, conectate printr-o platformă IoT.

Punând accent deopotrivă pe inovație și calitate, Xiaomi este preocupată constant ca utilizatorii săi să se bucure de o experiență de înaltă calitate și totodată pune accent pe eficiența operațională. Compania construiește fără încetare produse uimitoare, cu prețuri juste, pentru a le permite tuturor oamenilor să se bucure de o viață mai bună prin intermediul unei tehnologii inovatoare.

În acest moment Xiaomi este al treilea cel mai mare brand de telefoane inteligente la nivel mondial, și a creat cea mai mare platformă AIoT (AI+IoT) pentru utilizatorii săi, cu  351,1 milioane de dispozitive inteligente conectate la această platformă, în afară de telefoane și laptopuri. Produsele Xiaomi sunt prezente în peste 100 de piețe din întreaga lume. În august 2020, compania s-a clasat pe locul 422 în topul Fortune Global 500, urcând 46 de poziții față de anul anterior. De asemenea, s-a situat pe locul 7 între companiile de internet din clasament.

Xiaomi face parte din Hang Seng Index, Hang Seng China Enterprises Index și Hang Seng TECH Index.

Pentru mai multe informații despre Xiaomi, vizitează: http://blog.mi.com/en/

Urmărește update-urile despre Xiaomi România pe Facebook, Instagram, Youtube.

LAPTOPURILE GRAM 2021 DE LA LG VĂ VOR UIMI CU ECRANELE 16:10 CE DISPUN DE UN DESIGN NOU, INEDIT

Laptopurile ultra-ușoare oferă un ecran generos și un design aparte

 

LG Electronics (LG) aduce în România laptopurile LG gram prezentate la CES 2021. Ultra-ușoare, ultra-portabile, cu performanță crescută și cu o autonomie mare, noile modele duc mai departe angajamentul brand-ului de a oferi modalități de lucru confortabile, oriunde te-ai afla. Designul elegant și ecranul 16:10 care îmbunătățește productivitatea adaugă valoare soluțiilor versatile ale companiei.

Noua gamă disponibilă în România include modelele: LG gram 17 (model 17Z90P), LG gram 16 (model 16Z90P), LG gram 14 (model 14Z90P), toate dispunând de un ecran 16:10 conceput pentru a spori eficiența. Ultimele modele LG gram oferă un ecran mai generos decât variantele 16:9 și permit afișarea mai multor informații în același timp. De asemenea, tastatura și touchpad-ul au fost redimensionate pentru o folosire mai eficientă și mai rapidă, fără a compromite portabilitatea.

Rezoluția înaltă acoperă 99% din standardul de culoare DCI-P3 și face ca noile display-uri să fie perfecte atât pentru divertisment, cât și pentru muncă, oferind o calitate deosebită a imaginii, culori vibrante și precise, contrast excelent și detalii clare. Marginile super-subțiri oferă privitorului o experiență imersivă și conferă un aspect mai elegant și sofisticat.

Capabil să satisfacă nevoile celor mai pretențioși utilizatori, laptopurile LG gram sunt certificate Intel® EvoTM Platform și au procesoare Intel® CoreTM de generație a 11-a, cu grafică integrată Iris® Xe și memorie rapidă LPDDR4x. Modelele LG gram 17Z90P, 16Z90P, 16T90P și 15Z90P dispun de o baterie de 80Wh pentru a asigura perioade mai lungi de utilizare între încărcări.

Oferind un ecran generos fără a sacrifica portabilitatea, vârful de gamă LG gram 17 se mândrește cu o dimensiune a ecranului de 17 inci și cântărește doar 1.35 kg. De aceeași portabilitate se bucură și modelele LG gram 16 și 14, care au o greutate de doar 1.19 kg și respectiv 999 g, având o grosime redusă, de doar 1,68 cm. Datorită marginilor înguste și designului cu balamale ascunse, toate modelele dispun de un raport screen-to-body (STBR) de 90%.

„Sinonim cu portabilitate fără precedent și performanță de primă clasă, LG gram continuă să inoveze piața de laptopuri ultra-subțiri”, conform lui Jang Ik-hwan, senior vice president and head of the IT business unit al LG Electronics Business Solutions. „Datorită design-ului mult mai rafinat, ecranului 16:10 și greutății reduse, clienții noștri se pot bucura de productivitate sporită și de o experiență de vizionare captivantă cu cea mai recentă gamă LG gram, oriunde s-ar afla”.

LG gram aduce productivitatea mai aproape de tine

Pentru cei care vor să ducă productivitatea la următorul nivel, LG Electronics oferă un monitor LG 27UL650 la achiziționarea laptop-urilor LG gram selectate de la Altex & MediaGalaxy. Primii 60 de cumpărători din perioada 21.05.2021 – 30.06.2021 primesc garantat un monitor, prin înscrierea facturii de achiziție pe , până la data de 2.07.2021.

 

Specificații:

  LG gram 17
(17Z90P)
LG gram 16
(16Z90P)
LG gram 14
(14Z90P)
Display Size 17-inch 16-inch 14-inch
LCD WQXGA (2560 x 1600) IPS, DCI-P3 99 percent (Typical) WQXGA (2560 x 1600) IPS, DCI-P3 99 percent (Typical) WQXGA (1920 x 1200) IPS, DCI-P3 99 percent (Typical)
Aspect Ratio 16:10 16:10 16:10
Weight 1350g 1190g 999g
Size 380.2 x 260.1 x 17.8mm 355.9 x 243.4 x 16.8mm 313.4 x 215.2 x 16.8mm
Battery 80Wh 80Wh 72Wh
CPU 11th Gen

Intel® Core™ Processor 

11th Gen

Intel® Core™ Processor 

11th Gen

Intel® Core™ Processor 

GPU  Intel® Iris® XGraphics
Intel® UHD
Graphics
Intel® Iris® Xe Graphics
Intel® UHD
Graphics
Intel® Iris® Xe Graphics
Intel® UHD
Graphics
Memory 8/16GB

(LPDDR4x)

8/16GB

(LPDDR4x)

8/16GB

(LPDDR4x)

Storage M.2 Dual SSD slots

(NVMeTM)

M.2 Dual SSD slots

(NVMeTM)

M.2 Dual SSD slots

(NVMeTM)

Keyboard Backlit Backlit Backlit
I/O Port USB 4 Gen3x2(x2, USB PD, ThunderboltTM 4), USB 3.2 Gen2x1(x2), HDMI, microSD/UFS,
HP-Out
USB 4 Gen3x2(x2, USB PD, ThunderboltTM 4), USB 3.2 Gen2x1(x2), HDMI, microSD/UFS,
HP-Out
USB 4 Gen3x2(x2, USB PD, ThunderboltTM 4), USB 3.2 Gen2x1(x2), HDMI, microSD/UFS,
HP-Out
USP Fingerprint Reader,
US Military Standard 810G Compliance, DTS X Ultra, Wi-Fi 6
Fingerprint Reader,
US Military Standard 810G Compliance, DTS X Ultra, Wi-Fi 6
Fingerprint Reader,
US Military Standard 810G Compliance, DTS X Ultra, Wi-Fi 6

 

Despre LG Electronics, Inc.

LG Electronics este un inovator global în tehnologie și bunuri de larg consum, cu prezență în aproape toate țările din lume și cu o forță de muncă diversă de 74.000. LG este compus din cinci companii – Home Appliance & Air Solution, Home Entertainment, Mobile Communications, Vehicle Component Solutions și Business Solutions. Cu vânzări globale în 2019 de 53 miliarde USD, LG este producătorul unei game largi de produse de la televizoare, mașini de spălat, frigidere, aparate de aer condiționat, dispozitive mobile, digital signage și componente auto. LG este, de asemenea, cunoscut pentru LG SIGNATURE premium și pentru brand-urile avansate LG ThinQ, care încorporează tehnologia de inteligență artificială a companiei. Pentru mai multe despre LG, accesați www.LGnewsroom.com.