Xiaomi celebrează Ziua Copilului printr-un parteneriat cu grădinițele din București 

Xiaomi dotează 9 grădinițe de stat din Capitală cu 100 de purificatoare de aer Mi Air Purifier 3C

 De Ziua Copilului, Xiaomi Corporation a dotat 9 grădinițe din București cu 100 de purificatoare de aer care elimină 99.97% din bacterii, inclusiv, praful, fumul, părul, sporii de mucegai și virușii.

Statisticile arată că Bucureștiul este unul dintre cele mai poluate orașe din Europa, iar cei mai sensibili la poluare sunt copiii cu vârste mici. Pe de altă parte, pandemia a accentuat nevoia copiilor de a interacționa cu alți copii, dar într-un mediu sigur și sănătos. În acest context, Xiaomi a decis să contribuie pe termen lung la îmbunătățirea stilului de viață al preșcolarilor.

Potrivit studiilor, aerul din interior și, implicit și cel din sălile de clasă, unde 15-25 de copii petrec multe ore pe zi, poate fi adesea mai poluat decât cel de afară, iar gătitul, curățenia și folosirea odorizantelor de interior nu fac decât să încarce aerul cu mai mulți compuși chimici. Purificatoarele Xiaomi elimină 99.97% din particulele poluante datorită filtrelor True HEPA și a tehnologiei la 360 de grade pentru purificarea rapidă a aerului.

Cei peste 2.000 de copii care învață în cele 9 grădinițe de stat se vor bucura începând de azi de condiții mai bune și se vor dezvolta într-o ambianță mai sigură, datorită dispozitivelor de ultimă generație.

”Poluarea este o problemă cu care se confruntă întreaga planetă. Noi toți ar trebui să facem eforturi mai mari și să avem mai multă grijă de sănătatea copiilor noștri. De la înființarea sa, Xiaomi a dezvoltat în permanență produse uimitoare, la prețuri accesibile, pentru a permite tuturor consumatorilor să se bucure de un stil de viață mai bun și mai sănătos prin tehnologii inovatoare. Xiaomi va continua să colaboreze cu partenerii săi din România și din întreaga lume pentru a promova dezvoltarea sustenabilă și a atinge imposibilul”, declară Jimmy Li, Country Manager Xiaomi România.

Compania dotează cele nouă grădinițe din București cu purificatoare Mi Air Purifier 3C, unele dintre cele mai performante dispozitive din gama ecosistem.

”Sănătatea copiilor este extrem de importantă, pentru că ei sunt viitorul. De Ziua Copilului, Xiaomi a decis să le facă un cadou care să conteze cu adevărat. Suntem bucuroși că am putut sprijini aceste grădinițe într-un aspect important – un mediu sănătos. Angajamentul nostru la Xiaomi este să facem inovația accesibilă pentru toată lumea, așadar această acțiune este doar prima dintr-un plan de lungă durată”, declară Gabriel Fârtat, Go To Market Manager – Ecosistem Xiaomi România.

Mi Air Purifier 3C este extrem de eficient și are o acoperire de până la 106 m2. Purifică 320 m3 pe oră și eliberează 53 m3 de aer curat în fiecare minut. Mi Air Purifier 3C are o formă de turn, design care permite o circulație eficientă a aerului. Este mult mai puternic decât produsele similare de pe piață. Utilizatorii îi pot ajusta setările printr-o simplă atingere a display-ului inteligent LED, dar și prin intermediul aplicației Mi Home.

O galerie foto este disponibilă AICI.

Despre Xiaomi Corporation

Xiaomi Corporation a fost fondată în aprilie 2010 și listată pe tabloul principal al Bursei de valori din Hong Kong la 9 iulie 2018 (1810.HK). Xiaomi este o companie de internet, telefoane inteligente și hardware inteligent, conectate printr-o platformă IoT.

Punând accent deopotrivă pe inovație și calitate, Xiaomi este preocupată constant ca utilizatorii săi să se bucure de o experiență de înaltă calitate și totodată pune accent pe eficiența operațională. Compania construiește fără încetare produse uimitoare, cu prețuri juste, pentru a le permite tuturor oamenilor să se bucure de o viață mai bună prin intermediul unei tehnologii inovatoare.

În acest moment Xiaomi este al treilea cel mai mare brand de telefoane inteligente la nivel mondial, și a creat cea mai mare platformă AIoT (AI+IoT) pentru utilizatorii săi, cu  351.1 milioane de dispozitive inteligente conectate la această platformă, în afară de telefoane și laptopuri. Produsele Xiaomi sunt prezente în peste 100 de piețe din întreaga lume. În august 2020, compania s-a clasat pe locul 422 în topul Fortune Global 500, urcând 46 de poziții față de anul anterior. De asemenea, s-a situat pe locul 7 între companiile de internet din clasament.

Xiaomi face parte din Hang Seng Index, Hang Seng China Enterprises Index și Hang Seng TECH Index.

Pentru mai multe informații despre Xiaomi, vizitează: http://blog.mi.com/en/

Urmărește update-urile despre Xiaomi România pe Facebook, Instagram, Youtube.

Acer lansează SpatialLabs pentru ConceptD, oferind creatorilor 3D stereoscopic

Programul se adresează dezvoltatorilor Unreal Engine din întreaga lume

Acer a anunțat SpatialLabs – o suită de experiențe posibile prin soluții optice de ultimă oră, plus tehnologii de afișare și senzoriale care aduc lumea virtuală la o dimensiune mai fizică, oferind experiențe 3D stereoscopice, într-un mod nou, intuitiv. Conținutul plutește literalmente în fața ecranului, permițându-le creatorilor să-și examineze creațiile în timp real și la 360 de grade – fără a fi nevoie de ochelari specializați.

Acer a anunțat și programul pentru dezvoltatori SpatialLabs, pentru dezvoltatorii ce folosesc Unreal Engine interesați să prezinte proiecte cu SpatialLabs. Cei înscriși în program vor primi un prototip de notebook ConceptD SpatialLabs, prima realizare a noii experiențe.

„Bazându-ne pe angajamentul nostru față de creatori prin ConceptD, suntem încântați să anunțăm SpatialLabs, un următor pas al eforturilor Acer de a oferi experiențe captivante”, a declarat Jerry Kao, Co-COO, Acer Inc. „SpatialLabs îmbunătățește fluxul de lucru actual al designerilor 3D, astfel încât să își poată concentra timpul și resursele asupra procesului creativ. Pentru dezvoltatori, SpatialLabs permite crearea unor experiențe uimitoare, prin sprijinul nostru pentru Unreal Engine.”

Cutting-Edge Optical Solutions and Technology

Experiența SpatialLabs este creată prin combinația dintre o soluție de urmărire a ochilor, un afișaj 3D stereoscopic și tehnologii de randare în timp real. Soluția de urmărire a ochilor constă într-un set de camere stereo, situate în partea de sus a dispozitivului și care urmăresc poziția și mișcarea capului și a ochilor unui utilizator. Afișajul notebook-ului prototip ConceptD SpatialLabs care urmează să fie oferit participanților la programul pentru dezvoltatori constă dintr-un panou UHD 2D cu o lentilă cu cristale lichide încastrată peste acesta, formând împreună un modul inovator care poate fi comutat între vizualizare 2D și 3D stereoscopică.

Această combinație permite tehnologiei de procesare grafică să afișeze o imagine diferită

fiecăruia dintre ochii privitorului, creând un efect 3D stereoscopic care permite conținutului să

plutească în fața ecranului. Tehnologiile de redare în timp real permit creatorilor să

interacționeze cu modelele 3D atunci când utilizează aplicații în SpatialLabs Experience Center,

să își revizuiască creațiile în timp real, îmbunătățind fluxul de lucru de proiectare și să prezinte

proiecte interactive și captivante – totul în 3D stereoscopic.

Creații care plutesc în afara ecranului

Această suită de tehnologii este revoluționară pentru creatorii care lucrează cu conținut 3D. De obicei, proiectanții lucrează pe afișaje 2D care oferă doar informații limitate despre adâncimea unui obiect sau a unei scene 3D. SpatialLabs oferă creatorilor posibilitatea de a vedea cum proiectele lor prind viață în timp real.

În mod tradițional, artiștii trebuiau să facă schițe multiple din unghiuri diferite pentru a se asigura că personajele lor erau proporționate corect. Calculatoarele s-au îmbunătățit cu privire la acest proces, dar, deoarece este dificil să se evalueze proporțiile 3D pe un ecran 2D, multe au fost încă lăsate la latitudinea designerului. SpatialLabs Model Viewer elimină această limitare, oferind proiectanților o dimensiune suplimentară cu care să poată lucra: o perspectivă intuitivă la 360 de grade în care modelele pot fi rotite, mutate sau chiar trase de pe ecran, cu vizibilitate completă, din orice unghi. Chiar și atunci când se ia în considerare un model din același unghi, într-o reprezentare 3D stereoscopică sunt disponibile mai multe informații decât în 2D.

Abilitatea de a vedea creațiile în 3D stereoscopic la un raport 1:1 accelerează procesul de găsire

a problemelor și asigură faptul că un design 3D se potrivește cu conceptul original. De exemplu,

designerii de produs pot folosi SpatialLabs Model Viewer pentru a-și face o idee despre cum va

arăta elementul pe care îl realizează înainte de a investi timpul și resursele pentru a-l tipări sau

a-l manufactura. În plus, funcții precum posibilitatea de a schimba fundalul HDRI al unui model

permite prezentarea într-un mediu natural, realist. Acest lucru înseamnă că managerii și

membrii echipei sunt capabili să ofere feedback mai clar în fiecare etapă a unui proiect, iar

clienții pot vizualiza mai ușor un proiect, pentru a se asigura că acesta se aliniază cu așteptările

lor.

SpatialLabs Experience Center

Afișajul prototipului ConceptD SpatialLabs este setat în mod implicit pe modul 2D, permițând utilizarea dispozitivului ca un notebook normal. La lansarea aplicațiilor în SpatialLabs Experience Center, modul stereoscopic 3D va fi activat automat.

SpatialLabs Experience Center este o aplicație care include un tutorial despre utilizarea tehnologiei, diverse comenzi rapide pentru aplicații, și multe altele. În prezent, aceste aplicații includ:

  • SpatialLabs Model Viewer: Un instrument care permite utilizatorilor să importe fișiere în toate formatele 3D importante și să le prezinte în format 3D stereoscopic. În timp ce vizualizează modelul, informațiile generate despre poziția capului sunt încorporate în modelul 3D afișat. De exemplu, deplasarea ușoară spre stânga sau spre dreapta va roti modelul 3D în direcția opusă, ca și cum un utilizator ar fi făcut un pas către una din părțile obiectului. Toate acestea se întâmplă în timp real.

Add-on-urile SpatialLabs Model Viewer sunt disponibile pentru suitele software 3D cunoscute, precum Blender și Autodesk Fusion 360, și permit transferul fișierelor create în acele aplicații în SpatialLabs Model Viewer cu un singur click.

  • SpatialLabs Go: O soluție brevetată pentru redare de conținut side-by-side pe întregul ecran, în format 3D stereoscopic. De exemplu, după ce folosirea Blender pentru a seta o fereastră într-o vizualizare full-screen side-by-side, proiectanții pot folosi SpatialLabs Go pentru a o transfera în 3D stereoscopic.
  • PiStage pentru Maya: Middleware-ul PiStage funcționează ca un instrument care permite renunțarea la numeroasele randări consumatoare de timp, oferind utilizatorilor flexibilitatea de a crea sau edita conținutul pe un monitor 2D și de a vizualiza orice modificări făcute în 3D stereoscopic, în timp real, cu SpatialLabs.
  • SpatialLabs Player: Un player nativ pentru prezentarea video side-by-side în 3D stereoscopic.

Programul pentru dezvoltatori

SpatialLabs suportă și Unreal Engine, un instrument 3D în timp real care oferă creatorilor libertatea de a-și materializa ideile, oferind dezvoltatorii și echipelor posibilitatea de a colabora mai bine ca niciodată, fără compromisuri de calitate sau scalabilitate.

„Echipa noastră este încântată de posibilitățile oferite de noul notebook prototip ConceptD SpatialLabs și de programul pentru dezvoltatori SpatialLabs”, a declarat John Buzzell, Lead of Enterprise Business Development la Unreal Engine. „Când conținutul și aplicațiile inovatoare se combină cu cele mai recente tehnologii de vizualizare, rezultatul este o experiență imersivă, accesibilă și captivantă.

Pentru a-și transforma ideile în realitate, Acer le va oferi celor admiși în program un notebook prototip ConceptD SpatialLabs pentru o perioadă de trei luni – complet gratuit, cu transport inclus. Solicitanții acceptați pot utiliza dispozitivul furnizat pentru a crea proiecte în Unreal Engine și, în schimb, solicitantul ar trebui să permită Acer să expună și să prezinte aceste proiecte timp de un an. Feedback-ul utilizatorilor și un interviu vor fi, de asemenea, colectate în timpul procesului de creație în scopuri de dezvoltare a produsului.

Aplicanții interesați se pot înscrie aici, până la data de 30 iunie 2021. După această data se va începe contactarea celor care au aplicat.

Despre Acer

Fondată în anul 1976, Acer este una dintre companiile de top la nivel mondial în domeniul tehnologiei informației și este prezentă în peste 160 de țări. Pentru viitor, Acer este dedicată în a crea o lume unde componentele hardware, software și serviciile se vor contopi pentru a deschide noi posibilități pentru consumatori și afaceri. De la tehnologiile orientate către servicii, la Internetul Lucrurilor, la gaming și realitate virtuală, cei peste 7,000 de angajați ai Acer sunt dedicați cercetării, design-ului, marketing-ului, vânzărilor și susținerii produselor și soluțiilor care rup barierele dintre tehnologie și oameni.

© 2021 Acer Inc. Toate drepturile rezervate. Acer și sigla Acer sunt mărci înregistrate ale Acer Inc. Celelalte mărci comerciale și mărci înregistrate sunt folosite cu acordul proprietarilor. Toate ofertele pot fi modificate fără notificare și pot varia în diverse canalele de distribuție. Prețurile listate sunt prețurile de retail recomandate de producător, dar pot varia de la o zonă la alta. Pot fi adăugate taxe suplimentare la vânzare.

XPG va lansa noile module de gaming DDR5 in al treilea trimestru al anului 2021

Capacitati de pana la 32 GB si o frecventa de overclocking potentiala de 12600 MHz

XPG, furnizor de sisteme, componente si periferice pentru gameri, profesionisti Esports si pasionatii de tehnologie, anunta astazi ca va lansa noile module de memorie DDR5 pentru gaming in Q3 2021. Noua serie de produse va fi cunoscuta sub numele de CASTER. Modulele vor oferi frecvente cuprinse intre 6000 si 7400 MHz si vor avea capacitati de 8, 16 sau 32 GB. XPG a lucrat indeaproape cu partenerii sai, producatori de placi de baza, inclusiv GIGABYTE, MSI, ASUS si ASRock, pentru a asigura cel mai inalt nivel de compatibilitate si capacitatea de a obtine performante extreme de overclocking.

Noile module DDR5 vor veni in doua variante, cu si fara iluminare RGB. In ciuda acestei diferente, dispozitivele au un design elegant si modern, cu grosime redusa si contrast textural prin utilizarea a doua tratamente de suprafata, unul lucios si unul mat. Pentru a comunica marca XPG, modulele prezinta diagonale care se intersecteaza cu linii si caneluri care formeaza forme geometrice si forme X, sugerand identitatea vizuala a marcii XPG.

Noile module DDR5 ale XPG sunt setate pentru a oferi gamerilor si pasionatilor de PC o imbunatatire vizibila fata de modulele DDR4. Pe langa frecvente mai mari, de peste 4800MHz, modulele vor fi mai eficiente si din punct de vedere energetic, functionand la 1,1V comparativ cu 1,2V. Mai mult decat atat, modulele vor fi construite cu un circuit integrat de gestionare a energiei (PMIC) si tehnologie Error Correcting Code (ECC), pentru eficienta si stabilitate sporite.

Despre XPG – XTREME PERFORMANCE GEAR

XPG (XTREME PERFORMANCE GEAR) este un brand infiintat de ADATA pentru a oferi produse de inalta performanta jucatorilor, profesionistilor Esports si pasionatilor de tehnologie. Suntem dedicati dezvoltarii de produse care sa ofere performante extreme si, prin urmare, colaboram indeaproape cu comunitatea de gaming si e-sports pentru a obtine informatii despre nevoile reale ale utilizatorilor. Oferim o gama completa de produse, de la sisteme, componente, periferice la dispozitive si le producem la cele mai inalte standarde de stabilitate, fiabilitate si performanta. Dezvoltam, de asemenea, produse cu design modern si elegant, care ne-au adus mai multe premii internationale de prestigiu cum ar fi iF Design si Good Design. Dincolo de produse, jucam un rol activ in sponsorizarea si sustinerea evenimentelor si echipelor eSports din intreaga lume pentru a realiza experiente de joc extreme, la cele mai inalte niveluri.