CSALB lansează Caravana Online în cele mai mari orașe ale țării. Ce au obținut craiovenii din negocierile cu băncile

Conciliatorii Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) îi vor sfătui pe consumatorii români de servicii financiare din cele mai mari orașe ale țării cum să își formuleze cererile și ce trebuie să facă pentru a avea o negociere reușită cu banca sau IFN-ul. Campania de informare se va desfășura pe parcursul a cinci luni și se va adresa consumatorilor din Arad, Timiș, Cluj, Galați, Iași, Constanța, Bihor, Dolj, Brașov, Argeș și Prahova. Din cauza pandemiei, Caravana pe care CSALB o organiza prin întâlniri periodice cu consumatorii, reprezentanții băncilor comerciale, jurnaliști și autorități locale nu a mai fost posibilă de la finalul anului 2019. Totodată, concilierile s-au desfășurat exclusiv online sau telefonic. În aceste condiții, considerăm necesară o campanie de informare online și prin intermediul presei locale, în care să transmitem recomandări consumatorilor privind modalitatea de redactare a cererii de intrare în negociere cu instituția de credit, dar și în legătură cu rigorile, limitele și cerințele din timpul unei negocieri la distanță.

EXEMPLE CU CE AU OBȚINUT CRAIOVENII ÎN URMA NEGOCIERILOR CU BĂNCILE

  • V a solicitat restituirea comisionului de administrare și reducerea dobânzii la un credit ipotecar. Soluția găsită de conciliatorul CSALB și acceptată de bancă a fost ștergerea parțială a datoriei cu suma de 10.000 euro.
  • Consumatorul L.C a solicitat soluționarea dosarului de daună deschis la o societate de asigurări, în baza polițelor de asigurare întocmite de bancă pentru imobilul aflat în garanția creditului. Clientul deține un credit imobiliar, iar la acordarea acestuia a prezentat băncii o poliță facultativă și o poliță PAD. La scadență, clientul nu a reînnoit polițele, optând pentru reînnoirea automată de către bancă, iar dauna pe care a avut-o la imobil a survenit în afara perioadei de valabilitate a polițelor. În urma negocierii din cadrul CSALB banca a acceptat să plătească suma de 12.627 lei reprezentând contravaloarea daunei.
  • C a solicitat conversia creditului din CHF în lei. La solicitarea de conversie, comerciantul a oferit un discount de 25% din soldul rămas de achitat. Ca urmare a acceptării propunerii, s-a încheiat un contract de tranzacţie cu valabilitate 3 luni. În intervalul de trei luni, consumatoarea va achita un procent de 75% din soldul datorat Ia data semnării contractului de tranzacţie, iar comerciantul va renunţa la diferenţa de 25%.
  • C. a solicitat eliminarea comisionului de administrate pentru un credit în CHF. Comisionul era de 0,15% din sold. Soluția propusă părților a fost eliminarea comisionului de administrate pe 12 luni de la data semnării actului adițional.

CELE MAI MULTE CERERI DE NEGOCIERE CU BĂNCILE VIN DIN BUCUREȘTI ȘI ARGEȘ

În 2020 și 2021 CSALB a primit aproximativ 3.400 de cereri din partea consumatorilor adresate băncilor și IFN-urilor. De la începutul anului 2021, consumatorii au transmis peste 1.000 de solicitări.

Cele mai multe cereri de negociere sunt trimise de consumatorii din București (22% din numărul total de cereri), Argeș, Ilfov, Prahova și Cluj. Cele mai puține cereri vin din Sălaj, Satu-Mare, Covasna, Caraș-Severin și Harghita. Ultimele cinci județe însumează împreună sub 1% din numărul total de cereri.

Doar 58 de consumatori din Dolj au solicitat în 2020 și primele luni din 2021 o negociere cu banca sau IFN-ul pentru contractele aflate în derulare, județul Dolj fiind al 12-lea din țară ca număr de cereri transmise către CSALB. De exemplu, din Gorj au sosit 66 de cereri, iar din Olt 43 de cereri.

Caravana online a CSALB își propune să informeze consumatorii de servicii financiare despre posibilitățile și avantajele pe care le aduce concilierea față de soluționarea problemelor în instanță.

În ultimii 5 ani (din martie 2016 până în prezent), consumatorii au obținut beneficii de peste 4,4 milioane de euro din negocierile cu băncile în cadrul CSALB. Anul trecut, valoare medie a beneficiilor obținute în urma negocierilor a fost de 3.700 de euro/caz soluționat.

CE RECOMANDĂ CONCILIATORII

Valentin Cocean: În mod greșit unii dintre consumatori își axează cererile pe ideea clauzelor abuzive, plecând cumva de la ceea ce aud din instanță. Încercăm să le explicăm că noi nu judecăm aici din perspectiva din care judecă instanța, pentru că în conciliere accentul cade pe motivele lor personale, pe problemele lor. În plus, au existat soluții în cadrul CSALB care au avantajat consumatorul într-un mod în care mă îndoiesc că ar fi putut să fie ajutat de către instanță. De multe ori, chiar dacă s-ar stabili caracterul abuziv al unor clauze, consumatorul n-ar ajunge, cu siguranță, la o reducere de sold de valoarea obținută în procedura noastră.

Nela Petrișor: Foarte mulți vin la CSALB din această nevoie de a li se face dreptate, or primul pas pe care eu îl fac în discuția cu consumatorii este exact acesta: nu sunteți la instanța de judecată! Acceptați concesii! Acceptați o discuție care, până la urmă, vă poate duce într-un contract mult mai avantajos decât cel pe care l-ați avut și decât cel pe care l-ați fi putut obține teoretic sau ipotetic de la o instanță de judecată.

Camelia Popa: Consumatorii ar trebui să-și cunoască, în primul rând, contractul și ce vor să obțină din partea băncii. De exemplu, unii consumatori spun că vor reducerea ratei contractuale prin micșorarea dobânzii, deși dobânda lor este mult sub condițiile de piață. Consumatorilor le-aș recomanda să depună cereri motivate și adaptate nevoilor reale ale fiecăruia, să-și urmărească propriul scop și nu scopul pe care l-au urmărit alți consumatori. Iar băncilor le-aș recomanda o mai mare deschidere spre mai multe soluții de identificat în cazul fiecărui consumator. Și o mai mare adaptabilitate la ce îi trebuie consumatorului astfel încât să ducă un contract până la maturitate.

CUM S-A SCHIMBAT COMPORTAMENTUL CONSUMATORILOR ȘI BĂNCILOR 

În această perioadă plină de transformări determinate de pandemie, am observat modificări atât în comportamentul consumatorilor, cât și în cel al băncilor.

Din partea consumatorilor observăm o scădere a interesului în ceea ce privește modalitatea de completare a cererii trimise CSALB și adresate băncii. De multe ori oamenii nu își motivează deloc solicitarea, dar au așteptări mari legate de finalitatea cererii. Probabil că mulți consumatori pleacă de la premiza că situația specială în care ne aflăm obligă instituțiile financiare să accepte oricum intrarea în negociere. Le reamintim că această procedură este diferită de cea din moratoriile legale, prin care amânarea ratelor se făcea automat, printr-o simplă cerere. Aici vorbim de negocierea unor clauze și condiții din contracte, iar consumatorii ar trebui să își cunoască bine propriile contracte de credit pentru a ști ce anume să solicite și pentru a putea fi ajutați în acest demers atât de către conciliatori, cât și de către reprezentanții băncilor. De aceea, concilierea nu trebuie percepută ca un ”tonomat” în care bagi o cerere și primești automat beneficiile negocierii. Directiva europeană care stă la baza înființării CSALB prevede că această procedură este voluntară, adică nu presupune o obligativitate din partea vreunei părți pentru intrarea în negociere. Dincolo de acest aspect, băncile iau în calcul mai multe variabile atunci când acceptă cererea și, implicit, intrarea în conciliere cu consumatorul. Printre acestea sunt: istoricul relației cu respectivul consumator, buna-credință a acestuia, dovezile pe care acesta le aduce când invocă deteriorarea situației lui financiare sau modul în care și-a respectat contractul până la momentul primirii cererii de conciliere.

De cealaltă parte, reprezentanții băncilor trebuie să dea dovadă de mai multă empatie cu privire la cazurile în care intră în negociere, să primească mandat relevant pentru propunerea unor soluții reale de rezolvare a situației consumatorului și să nu vulnerabilizeze, prin lipsă de flexibilitate, o relație deja problematicăAm observat că modalitatea de negociere dintre părți, așa cum este organizată prin intermediul CSALB, devine un model de bune practici preluat de tot mai multe bănci comerciale în relația lor directă cu consumatorii. Ne bucurăm să constatăm acest lucru, deoarece ne arată că CSALB a devenit un exemplu bun de urmat pentru sistemul bancar, în ceea ce privește rezolvarea problemelor pe care le au consumatorii. Cu toate acestea, atragem atenția că, fără expertiza unui conciliator, a unui expert în drept financiar – bancar, care să propună o soluție imparțială, este mai dificil de derulat o negociere echitabilă, din care ambele părți să aibă de câștigat”, spune Alexandru Păunescu, Președintele Colegiului de Coordonare al CSALB.

Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 19 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).

Huawei revine cu un nou val de reduceri disponibile în acest weekend pe Huawei Online Store

#WorkFromAnywhere cu laptopurile din familia Huawei

 

București, 18 iunie 2021 – Huawei Consumer BG revine cu o nouă serie de promoții speciale pentru consumatori, începând de astăzi, până luni, 21 iunie, ora 10:00. Compania vine cu reduceri substanțiale și mai atractive la laptopuri de top, printre care laptopul MateBook D15 cu procesor Intel® Core™ i3, care poate fi găsit în acest weekend la prețul de 2.299 lei.

Huawei Online Store continuă seria de oferte speciale dedicate fiecărui weekend, de data aceasta cu reduceri și mai atractive de tip Flash Sales pentru categoria de laptopuri. Oferta de weekend, #WorkFromAywhere, vine în întâmpinarea consumatorilor care își doresc laptopuri performante, ultraportabile și cu un design atrăgător, pentru a putea lucra de oriunde și oricând, având parte de un randament ridicat.

În acest weekend prelungit, laptopul MateBook D15 echipat cu procesor Intel® Core™ i3 ajunge la prețul de 2.299 lei, redus de la 3.299 lei, având parte de un cupon suplimentar de reducere, de 500 de el. Laptopul este cel mai performant notebook de pe piață care se încadrează în această categorie de preț.

 

Pe lângă reducerea oferită în acest weekend special, laptopurile MateBook D14 și D15, echipate cu procesor Intel® Core™ i5 de generațiile a 10-a și a 11-a, dispun de un cupon de reducere suplimentar în valoare de 800 de lei. Astfel, laptopul MateBook D15 i5 cu procesor de generația a 10-a vine la prețul final de 2.999 lei, iar cel cu procesor de generația a 11-a la prețul de 3.399 lei, în timp ce MateBook D14 i5 are și el parte de reducere, prețul final ajungând la 3.099 lei.

La achiziționarea seriei MateBook D, consumatorii au parte de mouse și rucsac cadou.

În cadrul ofertei de weekend, categoria de laptopuri premium MateBook X are parte de reduceri avantajoase. Astfel, laptopul MateBook X cu procesor i5 beneficiază de un preț în valoare de 4.999 lei și de o husă cadou, iar laptopurile MateBook X Pro cu procesor i7 au parte de prețuri avantajoase de 7.999 lei (16G + 512GB) și 8.699 lei (16G + 1TB), alături de mouse și rucsac cadou.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania are 14 centre de cercetare și dezvoltare în țări precum Statele Unite, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una dintre cele 3 filiale ale companiei și include smartphone-uri, computere și tablete, dispozitive portabile și servicii cloud etc. Cu peste 33 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare consumatorilor de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://consumer.huawei.com

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmați-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

 

Motorola și Decathlon – parteneriat pentru susținerea activității fizice prin lansarea campaniei HelloMișcare

București, 18 iunie 2021: Motorola, în parteneriat cu Decathlon, cel mai important retailer european de articole sportive, dau startul campaniei HelloMișcare, o campanie ce susține conștientizarea importanței sănătății digitale și a dezvoltării unui stil de viață echilibrat, prin facilitarea activităților fizice și a sportului în aer liber.

Campania HelloMișcare oferă celor pasionați de tehnologie și mișcare posibilitatea de a câștiga 50 de vouchere în valoare de 200 de lei fiecare, pe care câștigătorii le pot folosi în toate magazinele Decathlon din țară, dar și 5 trotinete Oxelo și o bicicletă Rockrider. Astfel, în perioada 18 iunie – 18 iulie, orice telefon Motorola achiziționat online de pe site-ul Motorola sau din magazinele partenere, Altex, Media Galaxy, Orange, Vodafone, Digi, eMAG și Flanco, al cărui cod IMEI este înscris pe www.castigacumotorola.ro, are posibilitatea de a intra în tragerea la sorți pentru câștigarea unuia dintre premiile puse la dispoziție de către Decathlon.

Motorola prioritizează sănătatea digitală și îmbină creativitatea cu energia

 Contextul pandemic și perioada 2020-2021 vor rămâne un punct de referință în domeniul tehnologiei comunicațiilor. La nivel global, am asistat la transformarea tehnologiei dintr-o provocare într-o necesitate, iar majoritatea persoanelor au trecut prin schimbări majore, de la revoluționarea modului de lucru și a socializării și până la creșterea timpului petrecut în fața ecranelor. De asemenea, restrângerea mobilității și lipsa mișcării au fost două dintre consecințele majore experimentate de populațiile din întreaga lume.

„Motorola este o companie receptivă la nevoile actuale ale consumatorilor, iar preocuparea pentru sănătatea digitală a utilizatorilor este în topul discuțiilor noastre. Îmbunătățirea relației dintre utilizatori și smartphone este o prioritate pentru noi, iar după un an pandemic, în care majoritatea activităților noastre s-au mutat în online, ne dorim să facem un apel la folosirea inteligentă a telefoanelor, în scopul păstrării unei stări de bine, cu ajutorul sportului și a activităților fizice, în aer liber. Le recomand tuturor utilizatorilor de smartphone-uri să găsească un echilibru al tehnologiei în viața lor și să profite de funcțiile telefoanelor, care îi ajută să-și monitorizeze starea de sănătate. De aceea, campania HelloMișcare pe care o dezvoltăm împreună cu Decathlon, are ca scop conștientizarea nevoii de a ne conecta la mișcare. Mai mult decât oricând, tehnologia înseamnă conectivitate și o nouă flexibilitate care ne permite, de cele mai multe ori, să îmbinăm utilul cu plăcutul”, a declarat Răzvan Sturza, Mobile Business Group Lead, Motorola România.

Motorola investește constant pentru a îmbunătăți specificațiile telefoanelor și experiența utilizatorilor, astfel că a fost printre primele companii producătoare de telefoane mobile care a încorporat aplicația Digital Wellbeing, dezvoltată de către Google în 2018. Digital Wellbeing pune la dispoziție mai multe instrumente care măsoară timpul de utilizare zilnică al aplicațiilor și oferă soluții de limitare a timpului petrecut în fața ecranelor. De asemenea, este una dintre aplicațiile care poate veni în ajutorul celor care vor să dobândească obiceiuri sănătoase, iar tehnologia poate susține activitatea fizică și disciplina, prin aplicațiile care monitorizează activitatea fizică.

Cu orice dispozitiv Motorola cumpărat ești mai aproape de premiile Decathlon

Orice dispozitiv Motorola cumpărat în perioada campaniei HelloMișcare, al cărui cod IMEI este înscris pe www.castigacumotorola.ro, va intra în tragerea la sorți pentru câștigarea articolelor sportive oferite de către Decathlon. Trotinetele sunt must-have-ul oricărui sezon, iar modelele Oxelo de la Decathlon sunt potrivite pentru toate categoriile de vârstă, ideale pentru transportul de la muncă până acasă sau pentru o plimbare relaxantă în parc. De asemenea, bicicleta Rockrider este special confecționată pentru toți pasionații de ciclism. Prin eficiență și rezistență, bicicleta permite sportivului să depășească orice obstacol fără probleme.

“Pentru lumea sportului, digitalizarea este esențială în a face sportul accesibil, a aduce comunitățile de sportivi împreună și în a-i încuraja pe oameni să găsească întotdeauna timp și soluții pentru a practica sportul/sporturile favorite. Tocmai de aceea, susținem cu mare interes proiectul inițiat de colegii de la Motorola și ne bucurăm să facem parte din această campanie”, a declarat Cezar Nicolaescu, Director Marketing Decathlon Romania.

Pentru mai multe informații despre campania Hellomișcare și despre produsele Motorola, vizitați site-ul https://www.motorola.com/ro/ , pagina de Facebook, Instagram și YouTube.

 

Despre Motorola

Motorola Mobility LLC a fost achiziționată de Lenovo Group Holdings în 2015.  Motorola Mobility este o subsidiară deținută integral de Lenovo, responsabilă de crearea și fabricarea tuturor telefoanelor mobile sub marca Moto și Motorola.

Despre Lenovo

Lenovo (HKSE: 992) (ADR: LNVGY) este o companie globală din top Fortune, în valoare de 45 mld. USD, care își propune să devină lider global în Transformare Inteligentă prin dispozitive și infrastructură smart care oferă cea mai bună experiență de utilizare. Lenovo deține în portofoliu cea mai diversă gamă de produse conectate, inclusiv smartphone-uri (Motorola), tablete, PC-uri (ThinkPad, Yoga, Lenovo Legion) și stații de lucru, precum și dispozitive AR/VR și soluții inteligente pentru casă și birou. Soluțiile Lenovo pentru centre de date (ThinkSystem, ThinkAgile) contribuie în mod esențial la crearea capacității și generarea puterii de calcul necesare pentru schimbarea lumii de business și a societății. Lenovo urmărește să inspire elementul unic din fiecare și să contribuie la un viitor mai inteligent și prosper.

Despre Decathlon România

Decathlon, cel mai important retailer european al pieței de articole sportive, deține în momentul de față 28 de magazine la nivel național, la care se adaugă și platforma online, fiind prezent în retailul sportiv din România încă din 2009, cu aproximativ 1500 de colaboratori în 2021. Decathlon oferă iubitorilor de sport, articole și echipamente pentru mai mult de 80 de sporturi, conform celor mai înalte standarde de calitate și inovație din domeniu, păstrând în permanență obiectivul strategic de a face sportul accesibil cât mai multor români prin oferirea unui raport calitate – preț foarte bun.

Magazinele includ produse aparținând mărcilor proprii, precum: Quechua, Btwin, Domyos, Nabaiji, etc, dar și altor mărci internaționale, adresându-se atât începătorilor, cât și sportivilor de nivel avansat sau profesionist. Începând cu 2018, Decathlon produce produse marcă proprie inclusiv în trei unități din România, pentru drumeții montane și trekking (încălțăminte), dar și pentru ciclism (articole textile și biciclete pentru adulți și copii), vândute în întreaga Europă cu eticheta “Fabricat în România“.

 

Declinarea responsabilității

Anumite caracteristici, funcționalități și specificații de produs pot depinde de rețea și stau sub rezerva unor termeni, condiții și taxe suplimentare. Toate pot fi modificate fără notificare. Logo-ul MOTOROLA și M stilizat sunt mărci înregistrate ale Motorola Trademark Holdings, LLC. Android este marcă înregistrată a Google LLC. Toate celelalte mărci înregistrate sunt proprietatea respectivilor deținători. LENOVO este marcă înregistrată Lenovo. ©2020 Motorola Mobility LLC. Toate drepturile rezervate.

Startup-ul in tehnologie GoodVision a creat pentru camerele Axis o solutie de analiza a traficului in timp real, bazata pe elemente de inteligenta artificiala

Axis Communications, lider global in echipamente video de retea, impreuna cu GoodVision, a anuntat o noua solutie de monitorizare a traficului. Aplicatia GoodVision Live Traffic, care ruleaza direct la nivelul camerelor Axis echipate cu procesoare pentru Deep Learning (DLPU), poate distinge si numara pana la 8 categorii de obiecte, poate evalua incalcarile regulilor de circulatie si poate genera statistici. Deoarece analiza este realizata la nivel Edge si nu de catre un server central, datele pot fi anonimizate cu usurinta, iar necesarul de latime de banda poate fi redus, ceea ce face ca solutia sa fie per total mai rentabila.

Solutia software de monitorizare a traficului creata de GoodVision reprezinta cea mai recenta completare a platformei deschise Axis pentru aplicatii (ACAP). Apliacatia poate rula pe camerele IP AXIS Q1615-LE Mk III si AXIS P3255-LVE, lansate in 2020, care sunt prevazute cu un chipset care consta dintr-un procesor ARTPEC-7 si un procesor pentru Deep Learning (DLPU). Aceasta le permite sa  fie transformate cu usurinta in senzori pentru trafic.

Evalueaza obiecte, masoara viteze, observa incalcarile regulilor rutiere

Aplicatia GoodVision, care ruleaza la nivelul camerelor Axis, poate realiza in timp real analize complexe ale situatiei din trafic. Printre acestea, se afla numararea vehiculelor dintr-o zona predefinita, detectarea depasirii a uneia sau mai multor limite, masurarea vitezei si clasificarea obiectelor in 8 categorii (oameni, biciclisti, camioane, masini si altele). Datele extrase din evaluarea situatiei din trafic sunt apoi trimise catre platforma de Cloud GoodVision Video Insights, de unde poate fi analizata de utilizator. In acest fel, nu este necesara transferarea fisierelor video.

Monitorizarea inteligenta a traficului – Afaceri infloritoare

Crearea de statistici precise si detectarea in timp real a evenimentelor din trafic reprezinta obiectivele tuturor oraselor care au in plan implementarea de proiecte pentru mobilitate inteligenta. Startup-ul in tehnologie GoodVision, prezent in Praga si Londra, ofera solutii de analiza video a traficului inca din anul 2017. Clientii sai  (indeosebi companii de gestionare a traficului sau de transport public), amplasati in toata lumea, trimit inregistrari si fluxuri video generate de camerele de trafic catre platforma de Cloud GoodVision Video Insights. Acolo, analiza traficului are loc in cel mai scurt timp. Solutia GoodVision este folosita in prezent de peste 3000 de utilizatori de pe 6 continente. Printre acestia se numara Departamentul pentru Transporturi din Florida, orasele Kuala Lumpur si Singapore si Directoratul pentru Drumuri Danez, care folosesc platforma avansata GoodVision pentru toate sarcinile ce tin de analiza traficului.

Echipamentele terminale sunt elementele cheie

Noua aplicatie GoodVision Live Traffic pentru camerele AXIS Q1615-LE Mk III si AXIS P3255-LVE merge cu un pas mai departe. Analiza video are loc direct la nivel Edge, ceea ce reduce costurile pe care le presupune transmiterea si procesarea de materiale video in Cloud. Fiecare camera actioneaza ca un senzor independent, deosebit de rapid, ce transmite exclusiv date anonimizate in Cloud. Aceasta abordare are ca rezultat crearea unui sistem descentralizat, mai stabil si mai rapid, care ofera protectie completa datelor. In acest fel, traficul poate fi nu numai monitorizat, ci si gestionat in timp real.

Printre caracteristicile esentiale ale aplicatiei GoodVision pentru camere Axis cu DLPU se numara:

  • analiza video detaliata si precisa a situatiilor din trafic
  • recunoasterea a 8 categorii diferite de obiecte, inclusiv tipuri speciale de vehicule, precum ambulantele
  • usurinta in instalare si configurare
  • viteza de raspuns de ordinul milisecundelor – gestionarea traficului in timp real
  • costuri de operare reduse (economie la capitolele transfer de date si procesare in Cloud)
  • protectie mai buna a datelor personale si conform GDPR.

Aplicatia GoodVision Live Traffic este disponibila pentru dispozitive terminale inteligente in baza unui abonament lunar, iar camerele AXIS Q1615-LE Mk III si AXIS P3255-LVE sunt disponibile la preturile de retail recomandate prin canalul de parteneri.

Capabilitatile aplicatiei pot fi vizionate intr-un flux video live pe YouTube:

https://www.youtube.com/watch?v=jsT3KZ2soBo.

Despre GoodVision

GoodVision ajuta inginerii de trafic sa isi imbunatateasca productivitatea in analiza traficului urban. Compania este lider in dezvoltarea de solutii pentru analiza video pe baza inteligentei artificiale. Proiectele sale pot fi folosite in proiecte de transport, de la colectarea de date legate de trafic de la camere, pana la modelarea si gestionarea traficului. GoodVision Ltd este un startup in tehnologie prezent in Praga si Londra. In prezent, deserveste peste 3000 utilizatori din industria transporturilor si proceseaza zilnic continut video de pe 6 continente. Pentru mai multe informatii despre GoodVision Ltd, vizitati www.goodvision.com

Despre Axis Communications

Axis contribuie la dezvoltarea unei lumi mai inteligente si mai sigure, prin crearea de solutii inovative, care ajuta la imbunatatirea securitatii si ofera noi moduri de dezvoltare a afacerilor. Ca lider al industriei de echipamente video de retea, Axis ofera produse si servicii de supraveghere si analiza video, control acces si sisteme audio complete. Axis are peste 3.000 de angajati in peste 50 de tari si colaboreaza cu parteneri din intreaga lume pentru a oferi solutii. Fondata in 1984, Axis este o companie cu sediul in Suedia, listata la bursa NASDAQ Stockholm sub numele de AXIS. Pentru mai multe informatii despre Axis, vizitati site-ul: www.axis.com. Live la: https://www.facebook.com/AxisCommunicationsRomania/.

Huawei lansează ”AR Insight and Application Practice”, document ce detaliază beneficiile 5G + AR

[Shenzhen, China, 17 Iunie, 2021] La Summit-ul Better World pentru 5G + AR al Huawei, Bob Cai, Huawei Carrier BG CMO, a susținut un discurs intitulat 5G + AR, Turning Dreams into Reality. În acest discurs, Cai a spus că 5G stă la baza funcționării AR, iar AR dezvoltă 5G. El a anunțat, de asemenea, lansarea ”AR Insight and Application Practice”, document ce oferă informații despre industria AR în ceea ce privește dispozitivele, aplicațiile și rețelele. Cai a încurajat întreaga industrie să colaboreze pentru un ecosistem 5G + AR prosper.

Bob Cai, Huawei Carrier BG CMO, în timpul discursului

AR creează o nouă frontieră

Datele Huawei și cele care provin din alte studii prezic că piața AR va valora 300 de miliarde USD până în 2025. „AR va fi adoptată masiv mai întâi în cinci industrii prioritare: educație, rețele sociale, cumpărături, călătorii și navigare și jocuri”, a spus Cai. „AR poate permite cu adevărat convergența lumilor fizice și a celor digitale, transformând visele în realitate.”

AR face comunicarea mai eficientă

La eveniment, Cai a împărtășit studii de caz despre Huawei, care presupun utilizarea AR. Din cauza COVID-19, clienții din întreaga lume nu pot vizita personal Huawei, așa că Huawei folosește AR pentru a împărtăși online produsele și soluțiile sale de top, făcând comunicarea mult mai eficientă. Huawei folosește AR, de asemenea, pentru a realiza furnizarea rapidă a stațiilor de bază 5G, sporind semnificativ eficiența livrării.

Huawei simplifică AR

La eveniment, Cai a demonstrat cum Huawei „produce” AR. Air Photo de la Huawei folosește algoritmi unici pentru a converti o fotografie 2D într-un model 3D digital, simplificând considerabil modelarea de caractere AR 3D. Cai a introdus, de asemenea, Huawei AR Engine, platforma de dezvoltare AR a companiei orientată spre dispozitive mobile. Cu ajutorul Huawei AR Engine, programatorii trebuie să scrie doar 10 linii de cod pentru a crea efecte AR, crescând enorm eficiența dezvoltării aplicațiilor AR.

Întreaga industrie ar trebui să colaboreze pentru a crea un ecosistem 5G + AR

Numeroși invitați importanți au participat la eveniment și au susținut prezentări, printre care He Chengjian, Directorul Shenzhen Communication Management Bureau, David MacQueen, Director Executiv Strategy Analytics, Huang He, Chief Producer al Stației TV Shenzhen, Wei Rongjie, CEO RealMax, Hiroshi Fukuda, CEO meleap, Liang Jinhao, reprezentant al HADO China Region și Fu Jie, Director Executiv al Asociației AR din Shenzhen. Aceștia au împărtășit cele mai recente posibilități de utilizare AR și previziunile lor despre tendințele viitorului în sfera AR.

Potrivit lui He Chengjian, Shenzhen este primul oraș din lume cu acoperire completă 5G SA. Serviciile TIC reprezentate de AR pot fi adoptate potențial într-o gamă largă de industrii, inclusiv producția industrială, comerțul electronic, imobiliare, decorațiuni interioare, cultură, sport, turism, sănătate și educație. Aplicațiile AR au devenit un motor cheie pentru transformarea digitală și vor schimba profund metodele de producție și modul în care trăim.

Directorul Shenzhen Communication Management Bureau, He Chengjian, în timpul discursului

Când și-a încheiat discursul, Cai a spus: „Dacă vrei să mergi repede, mergi singur; dacă vrei să mergi departe, mergi împreună cu alții. Dezvoltarea AR cere ca întreaga industrie să colaboreze și să creeze un lanț valoric 5G + AR prosper. AR și 5G se îmbină la momentul potrivit. 5G stă la baza funcționării AR, iar AR dezvoltă 5G. ”

Despre Huawei

Fondat în 1987, Huawei este un furnizor important la nivel mondial de infrastructură și dispozitive inteligente pentru tehnologia informației și comunicațiilor (TIC). Avem mai mult de 194.000 de angajați și funcționăm în peste 170 de țări și regiuni, deservind mai mult de trei miliarde de oameni din întreaga lume.

Misiunea noastră este de a aduce sfera digitală fiecărei persoane, locuințe și organizații pentru o lume complet conectată, inteligentă. În acest scop, vom contribui la o conectivitate omniprezentă și vom promova accesul egal la rețele; aduceți cloud-ul și inteligența artificială în toate cele patru colțuri ale pământului pentru a oferi o putere de calcul superioară acolo unde aveți nevoie de ea, când aveți nevoie de ea; construiți platforme digitale pentru a ajuta toate industriile și organizațiile să devină mai agile, eficiente și dinamice; redefiniți experiența utilizatorului cu AI, făcând-o mai personalizată pentru oameni în toate aspectele vieții lor, indiferent dacă sunt acasă, la birou sau în deplasare.

Pentru mai multe informații, vizitați Huawei online la www.huawei.com sau urmăriți-ne pe:

http://www.linkedin.com/company/Huawei

http://www.twitter.com/Huawei

http://www.facebook.com/Huawei

Samsung va aduce Open RAN în Europa cu Vodafone UK

Vodafone UK alege Samsung ca partener pentru a implementa comercial, pentru prima dată, pe scară largă în Europa, Open RAN susținut de vRAN; Samsung intră în Europa cu cele mai recente soluții 5G

București, România – 18 iunie 2021 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat că a fost desemnat furnizorul principal pentru Open RAN a Vodafone, o companie importantă de telecomunicații, urmând să contribuie în aducerea technologiei de virtualizate a Rețelei de Acces Radio (vRAN) în Regatul Unit (Marea Britanie), precum și a celor mai recente soluții 4G și 5G, precum Massive MIMO și alte radiouri.

Pentru această colaborare, Samsung va furniza propriile soluții comerciale vRAN și radiouri compatibile cu O-RAN, acoperind atât spectrul de bandă joasă, cât și cel de bandă medie. RAN-ul complet virtualizat al companiei este bazat pe software și rulează pe servere comerciale off-the-shelf (COTS), oferind caracteristici și performanțe care sunt echivalente cu echipamentele tradiționale bazate pe hardware. Folosind o arhitectură cloud-native și container-based, Samsung vRAN permite implementări mai flexibile și eficiență în gestionarea rețelei pentru operatorii de telefonie mobilă.

Printre avantajele cheie ale arhitecturii revoluționare se numără capacitățile sale de automatizare, care simplifică administrarea rețelei end-to-end. Cu vRAN de la Samsung, operatorii pot satisface rapid cerințele în evoluție ale serviciilor noi și existente, cu impact minim asupra procesului de implementare. De asemenea, Samsung va livra către Vodafone Marea Britanie aparate de radio 5G pe primul loc în piață, compatibile cu O-RAN, precum cele mai recente radiouri Massive MIMO.

„Vodafone se angajează să conducă următorul val de transformare digitală în întreaga Europă, asigurând o conectivitate rapidă și fiabilă pentru toți. Open RAN, bazat pe parteneriate puternice, este cheia realizării acestei ambiții. Soluțiile inovatoare și expertiza Samsung fac parte din fundamentul care creează această rețea a viitorului”, a declarat Johan Wibergh, Chief Technology Officer, Vodafone.

Această colaborare cu Vodafone marchează o premieră pentru Samsung, deoarece compania aduce tehnologia RAN virtualizată nativă în cloud către rețeaua unui operator de top din Europa. După cum au recunoscut mulți din industrie, tehnologiile Virtual RAN și O-RAN vor fi importante pentru a ajuta la dezvoltarea arhitecturilor de rețea în susținerea următoarelor generații de aplicații și servicii 5G. În acest scop, Samsung a continuat să conducă în inovația vRAN, dezvăluind recent capacitatea de a susține viteza multi-gigabit a radiourilor Massive MIMO pe serverele COTS (Link).

„Suntem mândri că această colaborare cu Vodafone – unul dintre cei mai importanți operatori din lume – va fi prima implementare la scară largă a tehnologiilor noastre 5G de pionierat în Europa, precum vRAN și O-RAN. Acesta este un pas major înainte, întrucât mai mulți operatori fac tranziția către noile tehnologii RAN pentru a acorda prioritate experienței și eficienței utilizatorului. Așteptăm cu nerăbdare să înaintăm în inovația 5G pentru a îndeplini cele mai înalte standarde de performanță, funcționalitate și fiabilitate ale clienților noștri”, a declarat Paul Kyungwhoon Cheun, President and Head of Networks Business la Samsung Electronics.

Samsung a fost pionier în livrarea cu succes a soluțiilor end-to-end 5G, precum chipset-uri, radiouri și core. Prin cercetarea și dezvoltarea în curs, Samsung încurajează industria să promoveze rețelele 5G prin intermediul portofoliul său de produse din piață de la RAN și Core complet virtualizate la soluții de rețea privată și instrumente de automatizare bazate pe AI. Compania oferă în prezent soluții de rețea operatorilor de telefonie mobilă care oferă conectivitate sutelor de milioane de utilizatori din întreaga lume.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com .

Despre Vodafone

Vodafone este o companie de telecomunicații de top din Europa și Africa. Suntem cel mai mare operator de rețea mobilă și fixă ​​din Europa și un furnizor mondial de conectivitate IoT. Platforma noastră tehnologică M-Pesa din Africa permite celor peste 48 de milioane de persoane să beneficieze de acces la plăți mobile și servicii financiare. Operăm rețele mobile și fixe în 21 de țări și colaborăm cu rețele mobile în încă 49. Începând cu 31 martie 2021, aveam peste 300 de milioane de clienți mobili, peste 28 de milioane de clienți în bandă largă fixă, peste 22 de milioane de clienți TV și am conectat mai mult de 123 de milioane de dispozitive IoT.

 

Continental Hotels deschide în 2021 patru noi hoteluri renovate și reamenajate integral

Investiția totală se ridică la suma de 6,85 de milioane de euro.

Noile hoteluri rebranduite sunt situate în București, Sibiu și Constanța.

București, 8 iunie 2021 – Continental Hotels, cel mai mare lanț hotelier românesc, anunță rebranduirea a patru hoteluri din portofolul companiei. În urma acestui proces, Continental Forum Constanța a avut deschiderea pe 19 mai, Continental Forum București pe 30 mai, în timp ce MyContinental Sibiu va fi deschis în luna iulie, iar MyContinental București va fi deschis publicului larg in toamna acestui an.

Lucrările de renovare și reamenajare a celor patru hoteluri Continental Forum București, Continental Forum Constanța, MyContinental București și MyContinental Sibiu se vor întinde pe o durată totala de aproximativ opt luni, investiția ridicându-se la suma de 6,85 de milioane de euro. Noile hoteluri, care au funcționat prin prisma unui contract de management sub un alt brand hotelier până în iulie 2020, vor întregi portofoliul de branduri hoteliere proprii ale Continental Hotels.

„2021 este an aniversar pentru Continental Hotels. Pentru că împlinim 30 de ani de activitate pe piața din România, am dorit, printre altele, să marcăm acest moment și prin rebranduirea acestor patru hoteluri, în trei orașe importante din țară.”, declară Radu Enache, CEO Continental Hotels. „Încrederea pe care o au clienții noștri în noi, câștigată de-a lungul timpului prin serviciile de calitate, ne-a dat acest imbold de a merge înainte și de a accepta provocările unui an, și așa, destul de greu printr-o nouă provocare: aceea de a continua să îmbunătățim serviciile noastre printr-un rebranding curajos intr-un mediu foarte ostil pentru industria actuală a turismului. Ne bucurăm mult că am reușit să ducem acest plan la bun sfârșit.”, continuă acesta.

Continental Forum București, deschis pe 30 mai, este un hotel de patru stele, cu 161 de  camere, 7 săli de conferință și restaurant Continental Bistro. Hotelul este situat în centrul orașului (vecinătatea Parlamentului României) și permite clienților săi acces rapid și ușor către toate punctele de interes din oraș. Datorită poziționării excelente și serviciilor de cea mai bună calitate, hotelul are potențialul de a se încadra în topul celor mai bune hoteluri din București.

MyContinental București, hotel de trei stele plus, cu 250 de camere, 8 săli de conferință, restaurant MyBistro și cofetărie Tekaffe, este situat în apropierea Gării de Nord oferind acces rapid către diverse obiective turistice din capitală. Hotelul va reintra în toamna acestui an în circuitul foarte competitiv al hotelurilor economice, oferind calitatea recunoscută a lanțului hotelier.

Continental Forum Constanța, hotel de patru stele deschis pe 19 mai, pune la dispoziția turiștilor 154 de camere, restaurant Continental Bistro, 3 săli de conferință și un salon de evenimente private. Pe lângă serviciile de cea mai bună calitate oferite clienților, localizarea excelentă permite accesul rapid la cea mai renumită plajă din Constanța și la numeroase alte atracții turistice precum Piața Ovidiu, Portul Turistic sau Edificiul Roman cu Mozaic, precum și la situl arheologic pe care-l adăpostește hotelul prin amenajarea zonei cu vestigiile Bazilicii bizantine ridicate peste fostul Amfiteatru roman al Tomisului.

MyContinental Sibiu se va deschide în luna iulie și va funcționa sub un standard de trei stele cu 195 de camere, 6 săli de conferință și restaurant MyBistro, fiind situat în centrul orașului, aproape de obiective turistice importante precum Piața Mare, Muzeul Național Brukenthal, Piața Mică și celebrul pod al Minciunilor. Teatrul Național Radu Stanca este la doar două minute de hotel.

Toate cele patru hoteluri reprezintă hoteluri care au activat pe piață sub un alt brand hotelier până în luna iulie 2020. Ele au fost renovate și reamenajate integral conform standardelor proprii Continental Hotels.

 

Descărcare imagini cu cele patru hoteluri:

https://we.tl/t-2pT7o7ogyf

 

Informații suplimentare:

Continental Hotels SA are o tradiție de 30 de ani pe piața turistică din România. Încă de la început, obiectivele companiei au avut în vedere furnizarea de servicii hoteliere pentru segmentul turismului de afaceri. Astfel, în prezent, Continental Hotels este cel mai mare lanț hotelier românesc ce acoperă piața de lux, business și economy, oferind, în același timp, o gamă completă de servicii și pentru segmentul MICE.

Portofoliul Continental Hotels cuprinde următoarele branduri hoteliere proprii: Grand Hotel Continental (5 stele), Continental Forum (4 stele), Continental (3 stele), Hello Hotels (2 stele), MyContinental (3 stele) precum și cele de food & beverage: Concerto Restaurant, Balkan Bistro, Bistro Continental, MyBistro, Mondo Restaurant, Victoria Club, Tekaffe, Cofetăria Continental. Orașele în care Continental Hotels este prezent sunt: București, Arad, Oradea, Sibiu, Constanța, Tîrgu Mureș, Drobeta Turnu Severin și Suceava, totalizând peste 1860 de camere în 8+4 unități hoteliere.

Pentru mai multe informații, vizitați: www.continentalhotels.ro. 

 

Continental Hotels a anunțat deschiderea Continental Forum Constanța, noul hotel renovat, parte din portofoliul lanțului hotelier

În același timp, alte trei hoteluri din portofoliul lanțului hotelier au mai fost renovate și vor fi deschise în țară: două la București și unul la Sibiu.

 

Constanța, 8 iunie 2021 – Continental Hotels, cel mai mare lanț hotelier românesc, a anunțat redeschiderea hotelului pe care l-a avut la Constanța până în iulie 2020 sub contract de management cu un alt brand hotelier. Sub marca proprie, Continental Forum Constanța este un hotel de patru stele, amplasat la doar 100 de metri de Plaja Modern și 500 de metri de centrul istoric al orașului, care și-a deschis porțile începând cu 19 mai.

Hotelul pune la dispoziția turiștilor 63 de camere business, 84 de camere deluxe, 7 apartamente, restaurant Continental Bistro, 3 săli de conferință și un salon de evenimente private. Pe lângă serviciile de cea mai bună calitate oferite clienților, localizarea excelentă permite accesul rapid la cea mai renumită plajă din Constanța și la numeroase atracții turistice precum Piața Ovidiu, Portul Turistic sau Edificiul Roman cu Mozaic. Astfel, Hotel Continental Constanța se încadrează cu succes în topul celor mai bune hoteluri din Constanța.

„Hotel Continental Constanța se încadrează cu succes în topul celor mai bune hoteluri din Constanța, lucru care ne bucură foarte tare, cu atât mai mult cu cât decizia de a rebrandui locația a venit într-un an destul de dificil pentru industria hotelieră.” , declară Radu Enache, CEO Continental Hotels. „Abia așteptam să deschidem ușile pentru turiștii care caută servicii hoteliere de înaltă calitate și experiențe frumoase de viață.”, continuă acesta.

Lucrările de renovare și reamenajare au durat aproximativ șase luni, investiția ridicându-se la suma de cca 1.65 de milioane de euro.  În cadrul aceluiași proces de rebranduire, alte trei hoteluri din țară au fost renovate și reamenajate. Continental Forum București (Izvor) a fost deschis pe 30 mai, MyContinental București urmează la finalul anului, în timp ce MyContinental Sibiu va avea deschiderea la începutul lunii iulie. Toate cele patru hoteluri renovate, care obișnuiau să funcționeze sub un alt brand hotelier până în iulie 2020, întregesc acum portofoliul de branduri hoteliere proprii ale Continental Hotels.

„2021 este an aniversar pentru Continental Hotels. Pentru că împlinim 30 de ani de activitate pe piața din România, am dorit, printre altele, să marcăm acest moment și prin rebranduirea acestor patru hoteluri, în trei orașe importante din țară.”, declară Radu Enache, CEO Continental Hotels. „Încrederea pe care o au clienții noștri în noi, câștigată de-a lungul timpului prin serviciile de calitate, ne-a dat acest imbold de a merge înainte și de a accepta provocările unui an, și așa, destul de greu printr-o nouă provocare: aceea de a continua să îmbunătățim serviciile noastre printr-un rebranding curajos intr-un mediu foarte ostil pentru industria actuală a turismului. Ne bucurăm mult că am reușit să ducem acest plan la bun sfârșit.”, continuă acesta.

Continental Forum București, care va funcționa sub un standard de patru stele cu 161 de camere, 7 săli de conferință și restaurant Continental Bistro, este situat în centrul orașului și permite clienților săi acces rapid și ușor către toate punctele de interes din oraș. Datorită poziționării excelente și serviciilor de cea mai bună calitate, hotelul se încadrează în topul celor mai bune hoteluri din București, în timp ce MyContinental București, de trei stele, cu 250 de camere, 8 săli de conferință si restaurant MyBistro, se află în apropierea Gării de Nord și va avea acces rapid către diverse obiective turistice importante.

MyContinental Sibiu va funcționa sub un standard de trei stele cu 195 de camere, 6 săli de conferință și restaurant MyBistro, fiind situat în centrul orașului, aproape de obiectivele turistice importante precum Piața Mare, Muzeul Național Brukenthal, Piața Mică și celebrul pod al Minciunilor. Teatrul Național Radu Stanca este la doar două minute de hotel.

 

Descărcare imagini:

https://we.tl/t-2pT7o7ogyf

 

Despre Continental Hotels:

Continental Hotels SA are o tradiție de 30 de ani pe piața turistică din România. Încă de la început, obiectivele companiei au avut în vedere furnizarea de servicii hoteliere pentru segmentul turismului de afaceri. Astfel, în prezent, Continental Hotels este cel mai mare lanț hotelier românesc ce acoperă piața de lux, business și economy, oferind, în același timp, o gamă completă de servicii și pentru segmentul MICE.

Portofoliul Continental Hotels cuprinde următoarele branduri hoteliere proprii: Grand Hotel Continental (5 stele), Continental Forum (4 stele), Continental (3 stele), Hello Hotels (2 stele), MyContinental (3 stele) precum și cele de food & beverage: Concerto Restaurant, Balkan Bistro, Bistro Continental, MyBistro, Mondo Restaurant, Victoria Club, Tekaffe, Cofetăria Continental. Orașele în care Continental Hotels este prezent sunt: București, Arad, Oradea, Sibiu, Constanța, Tîrgu Mureș, Drobeta Turnu Severin și Suceava, totalizând peste 1.860 de camere în 8+4 unități hoteliere.

Pentru mai multe informații, vizitați: www.continentalhotels.ro. 

 

 

Google va folosi cea de-a treia generație de procesoare AMD EPYC™ pentru VM Tau

Azi, Google Cloud a anunțat implementarea mașinăriilor virtuale Tau optimizate pentru diverse sarcini de calcul. VM-urile Tau oferă utilizatorilor un combo bazat pe performanță de top, implementare rapidă și preț accesibil pentru, toate acestea pentru îmbunătățirea domeniului de activitate. Ca parte a portofoliului de produse regăsim Compute Engie, prima instanță din familia Tau VM, care va oferi un raport preț-performanță cu peste 40% mai mare decât ofertele de la orice alt furnizor de cloud.

21744759_AMD EPYC (Milan) 1P Server (1)

Construită pe cele mai performante procesoare AMD EPYC™ (a treia generație), prima instanță a familiei Tau VM oferă cele mai bune rezultate pentru raportul preț-performanță fiind accesibilă multitudinilor de activități, pe lângă serviciile de cloud. De asemenea, VM-urile bazate pe procesoarele AMD EPYC păstrează compatibilitatea „x86”, astfel încât utilizatorii nu trebuie să risipească resurse tehnice și timp pentru reproiectarea aplicațiilor. Sunt disponibile mai multe configurații de VM, una dintre ele poate avea până la 60vCPU pe VM și 4 GB de memorie pe vCPU, oferind flexibilitatea de care au nevoie clienții pentru a controla costurile.

21744759_AMD EPYC (Milan) 2P Server_2 (1)

Domeniile de cloud experimentează performanțele de top cu mașinile virtuale Tau

Testarea independentă a mașinii virtuale Tau de către clienți și partenerii Google Cloud indică câștiguri semnificative de performanță față de ofertele de procesare existente de la alți furnizori de cloud. Companii precum Snap Inc. și Twitter, caută în permanență modalități de a reduce costul total de proprietate (TCO) al serviciilor de infrastructură. Pe măsură ce afacerile lor se dezvoltă rapid (cu sute de milioane de utilizatori zilnici pe fiecare platformă), Snap și Twitter au nevoie de putere de calcul concepută pentru a-i ajuta să țină pasul cu numărul în creștere al clienților. Testarea independentă a noilor mașini virtuale Tau de către clienții și partenerii Google Cloud demonstrează câștiguri de performanță semnificative față de ofertele de procesare existente de la alți furnizori de cloud. DoiT International, furnizor important de expertiză în cloud public, este partener cu Google Cloud pentru a oferi clienților din întreaga lume cele mai performante inovații tehnologice.

Pentru mai multe informații, puteți găsi comunicatul de presă pe pagina AMD. De asemenea, puteți accesa comunicatul de presă din partea Google pentru a afla mai multe informații despre serviciile de cloud.

Playrix lansează aplicația Manor Matters în AppGallery ca urmare a colaborării strânse de până acum

Mult așteptatul joc Manor Matters este disponibil acum pentru toți utilizatorii AppGallery și vine cu oferte exclusive și numeroase surprize

 

București, 17 iunie 2021 – În urma succesului de care s-au bucurat jocurile Gardenscapes și Homescapes, parte din AppGallery, Playrix revine cu un nou joc atractiv pentru utilizatorii Huawei. Începând cu 15 iunie, Manor Matters, un alt joc popular de la Playrix, este disponibil pentru toți utilizatorii AppGallery.

Odată cu lansarea în AppGallery, Manor Matters pune la dispoziția utilizatorilor beneficii exclusive, astfel jucătorii pot câștiga pachete cadou care conțin 500 de monede și 50 de unități pentru energie în joc. Cupoanele care oferă o reducere de 70% la pachetul de bază Playrix sunt, de asemenea, disponibile odată cu momentul lansării.

Manor Matters invită jucătorii să exploreze vechiul și abandonatul Castlewood, inspectând și renovând camerele pentru a descoperi secretele din obiecte ascunse. Pe lângă testarea abilităților de detectiv ale utilizatorului, jocul propune și o poveste intrigantă, Manor Matters fiind creat pentru a inspira creativitate într-un stil de joc captivant.

Noii gameri pot avea parte de o experiență cu adevărat captivantă marca Playrix și se pot bucura de numeroase oferte, folosind monede pentru înainta în joc și unități de energie pentru a continua jocul, fără a fi nevoie să aștepte pentru reîncarcarea acestora. Ambele oferte sunt simplu de descărcat și disponibile direct pe pagina Manor Matters din cadrul AppGallery. Pentru o experiență și mai bogată în cadrul Playrix, jucătorii din Europa pot solicita tichete de aur suplimentare la începutul fiecărei provocări tematice de sezon. Tichetele de aur nu sunt disponibile numai pentru Manor Matters, ci și pentru Gardenscapes și Homescapes. Prin AppGalery, utilizatorii care au atins nivelul 30 sau mai mare pot achiziționa Biletul de Aur la 4,50€, redus de la prețul obișnuit de 5,49€.

Manor Matters

“Suntem încântați să avem șansa de a oferi jocul nostru, Manor Matters, mai multor jucători din întreaga lume prin parteneriatul nostru cu AppGallery. După ce am văzut succesul lansărilor anterioare, atât pentru Gardenscapes, cât și pentru Homescapes, ne bucură să vedem cum jucătorii Huawei răspund la noile opțiuni de joc și așteptăm cu nerăbdare să auzim mai multe despre experiența lor cu acest joc”, a declarat Maxim Kirilenko, Şeful Dezvoltării Afacerilor la Playrix.

În urma lansării de succes a aplicațiilor Playrix de până în prezent, Gardenscapes și Homescapes, și a beneficiilor aduse de audiența în continuă creștere de care se bucură AppGallery, fanii bine cunoscutelor provocări, care au la bază conceptul de restaurare, se pot aștepta la numeroase surprize în viitorul apropiat.

Huawei oferă suport tehnologic partenerilor

Fiind una dintre piețele mondiale de aplicații cu cea mai rapidă creștere, parteneriatul Huawei cu Playrix a oferit un sprijin operațional puternic necesar fiecărei lansări – Gardenscapes și Homescapes fiind lansate într-un timp foarte scurt, doar câteva luni. Manor Matters este un alt exemplu de calitate a modului în care un joc poate utiliza HMS Core Huawei, integrându-se cu kitul IAP pentru a asigura o experiență de plată fără probleme atât pentru utilizatori, cât și pentru dezvoltatori.

“Sprijinul și îndrumarea din partea Huawei pe tot parcursul procesului de lansare și nu numai, au fost excepționale. Datorită acestui lucru, suntem încântați să putem lansa încă un joc popular de-al nostru pe AppGallery.”, a declarat Maxim Kirilenko, responsabil cu dezvoltarea afacerilor la Playrix.

Manor Matters este disponibil începând cu această săptămână în AppGallery.

Despre AppGallery – Una dintre primele 3 piețe de aplicații la nivel global

AppGallery este un ecosistem inteligent și inovator, care permite dezvoltatorilor să creeze experiențe unice pentru consumatori. Unicul HMS Core permite integrarea aplicațiilor pe diferite dispozitive, oferind mai mult confort și o experiență mai lină, făcând parte din strategia largă “1+8+N” la Huawei.

Viziunea AppGallery-ului este de a face o platformă deschisă, inovatoare de distribuție a aplicațiilor, accesibilă consumatorilor, în timp ce protejează strict confidențialitatea și securitatea lor, și le oferă o experiență unică și inteligentă. Fiind una dintre primele trei piețe de aplicații la nivel global, AppGallery oferă o mare varietate de aplicații globale și locale în 18 categorii, inclusiv navigare & transport, știri, social media, și multe altele. AppGallery este disponibil în peste 170 de țări și regiuni cu peste 540 de milioane de utilizatori activi lunar la nivel global. Huawei a colaborat cu 2,7 milioane de dezvoltatori din întreaga lume, descărcările totale ajungând la 384,4 miliarde în 2020. Până la sfârșitul lunii martie 2021, peste aplicațiile 134.000 sunt integrate în întreaga lume în HMS Core.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu peste 33 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://consumer.huawei.com/ro

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmăriți-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero