Pandemia a accelerat piata muncii pentru rolurile de management; din ce in ce mai mare nevoia de specialisti experimentati si din ce in ce mai mare competitia pe acest segment de recrutare.
Nivelul de asteptari salariale a crescut in perioada crizei sanitare si se mentine in prezent.
Creste nevoia de specialisti cu senioritate in roluri de management in Romania.
Importul de specialisti straini s-a dovedit ineficient in Romania, cauza fiind pretentiile salariale crescute.
Bucuresti, 28 iulie 2021 – Aproximativ 34% dintre specialistii recrutati pentru pozitii de management de catre compania de executive search Kapital HR in ultimii 2 ani au varste cuprinse intre 40-55 de ani, pe urmatoarea pozitie situandu-se specialistii cu varste cuprinse intre 33-40 ani, conform celei mai recente analize Kapital HR.
Astfel, desi in spatiul public predomina informatiile conform carora scade apetitul pentru recrutarea persoanelor cu varste de peste 40 – 45 de ani in Romania, raportul de activitate Kapital HR al celor mai recenti 2 ani indica o crestere a apetitului de recrutare pentru acest segment de varsta.
“Lucram cu peste 150 de clienti (preponderent multinationali) din diferite industrii de activitate si recrutam, in general, specialisti cu un nivel ridicat de senioritate pentru pozitii de management. In asemenea roluri sunt, de obicei, persoane in jurul varstei de 40 de ani si chiar destul de mult peste,” declara Alina Conu, co-fondator si Managing Partner Kapital HR.
Un studiu recent realizat de Ipsos Interactive Services arata ca 72% dintre angajatori afirma ca sustin angajarea in organizatie a persoanelor de peste 45 de ani. Pe de alta parte, 59% din candidatii de peste 45 de ani considera ca le este greu sau foarte greu sa gaseasca un job cu experienta avuta la momentul respectiv. Conform aceluiasi studiu, doar 1 din 4 candidati peste 45 de ani intervievati este angajat, comparativ cu 1 din 3 candidati sub 45 de ani intervievati.
„Persoanele care se incadreaza la categoria 45+ reprezinta insa un segment important pe piata muncii din Romania”, completeaza reprezentantul Kapital HR.
Joburile de top management corespund de regula persoanelor de peste 40 de ani (ex. HR Director, Finance Director). Pentru pozitiile de CEO, varsta medie este de peste 45 de ani. Exista insa si joburi de top management unde media de varsta este de peste 35 de ani, in industrii precum e-commerce, IT, media. Salariul mediu al unui manager de top este de peste 3.000 de Euro lunar, arata analiza Kapital HR.
Locul de munca al acestor profesionisti este localizat in proportie de 80% in Bucuresti, unde se afla si majoritatea business-urilor importante din tara. Mobilitatea este limitata in contextul economic-social actual, insa in anumite industrii (ex. productie) relocarea este mai des intalnita. In general, la nivel de top management, mai ales in companiile multinationale, este mai des intalnita relocarea strainilor pe pozitii de top management in companiile din Romania, afirma specialistii Kapital HR.
”Criza sanitara, evolutiile economice recente si noile politici de promovare a egalitatii de sanse au dus la cresterea apetitului pentru recrutarea persoanelor de 45+. Domeniile in care ne asteptam sa creasca recrutarea sunt cele cu responsabilitate privind sustenabilitatea si mediul inconjurator (asa numitele „green jobs”), rolurile legate de online si digital, BPO (Business Process Outsourcing), marketing, consultanta, domeniul juridic”, conchide Alina Conu.
Kapital HR este una dintre cele mai dinamice companii de executive search din Romania. Kapital HR este certificata SHL si sustine organizarea de interviuri bazate pe competente. Compania acopera totodata servicii de outplacement, outsourcing pentru procese de business, onsite recruitment, performance management, training, coaching, career development,
Alina Conu este co-fondator si Managing Partner al Kapital HR. Dupa 17 ani de experienta in domeniul consultantei in resurse umane, in Romania si Austria, a facut parte din companii romanesti si internationale implicate in proiecte importante de executive search pentru roluri si functii de top management. A studiat Psihologie si Resurse Umane, detinand certificarea SHL. A lucrat cu peste 300 de companii din diferite industrii si a recrutat peste 2.000 de persoane pentru functii de conducere medie si de top, pentru companii romanesti si multinationale. De asemenea, a intervievat si evaluat mii de persoane. A instruit si pregatit peste 1.500 de angajati in diferite ateliere pentru dezvoltare personala si profesionala.