ASUS anunță monitorul ProArt Display PA32UCG

Primul monitor 4K HDR din lume, cu o luminozitate maximă de 1600 de niți și o rată de reîmprospătare variabilă de 120 Hz.

Pe scurt:

  • Panou mini-LED 4K de 32 inchi; reglaj local al întunecării pe 1152 zone; raport de contrast de 1.000.000:1; luminozitate de vârf de 1600 de niți, luminozitate susținută pe tot ecranul de 1000 de niți
  • FreeSync™ Premium Pro cu rată de reîmprospătare variabilă (VRR) de 120 Hz și HDMI® 2.1 oferă o soluție ideală pentru dezvoltatorii de jocuri și editorii video
  • Suportă mai multe formate HDR: Dolby Vision®, HDR 10 și Hybrid Log-Gamma (HLG), plus curba HDR-10, cum ar fi PQ Hard Clip, PQ Optimized și PQ Basic
  • Adâncime de culoare reală pe 10 biți; tehnologie quantum-dot; 98% DCI-P3, 99,5% Adobe RGB, 100% sRGB, 100% Rec. 709, 85% Rec. 2020; Delta E < 1 de top la nivelul industriei
  • Dispozitiv de calibrare a monitorului X-Rite® i1 Display Pro inclus în modelul K al seriei

 

 

ASUS a anunțat disponibilitatea monitorului ProArt Display PA32UCG

PA32UCG este primul monitor HDR din lume, cu o luminozitate maximă de 1600 de niți și o rată de reîmprospătare variabilă (VRR) de 120 Hz. Acesta dispune de un panou mini-LED 4K de 32 de inci cu retroiluminare, cu întunecare locală pe 1152 de zone pentru un raport de contrast de 1.000.000:1. PA32UCG suportă mai multe formate HDR – inclusiv Dolby Vision®, HDR10 și Hybrid Log-Gamma (HLG) – și dispune de tehnologia quantum-dot pentru a oferi o reproducere excepțională a culorilor cu o profunzime reală a culorilor pe 10 biți. Gama sa de culori acoperă 98% din spațiile de culoare DCI-P3, 100% Rec. 709, 85% Rec. 2020, 99,5% Adobe RGB și 100% sRGB. De asemenea, dispune de o diferență de culoare Delta E < 1, de top în industrie, pentru o fidelitate excepțională a culorilor. Calibrarea poate fi efectuată prin intermediul software-ului proprietar ProArt Calibration 2.0 sau utilizând software-ul de calibrare hardware Calman® și Light Illusion ColourSpace CMS. PA32UCG este compatibil cu calibratoarele hardware de la terți de la X-Rite®, Datacolor® și Klein Instruments.

PA32UCG oferă, de asemenea, opțiuni bogate de conectivitate prin intermediul unui hub USB, două porturi Thunderbolt™ 3, DisplayPort™ 1.4, două porturi HDMI® 2.0 și un port HDMI 2.1 care acceptă imagini 4K 120 Hz. Modelul PA32UCG-K include dispozitivul de calibrare a monitorului X-Rite i1 Display Pro.
ASUS ProArt își propune să ofere cele mai avansate tehnologii pentru a alimenta imaginația creatorilor profesioniști de pretutindeni.

Culori ultra-realiste și vii în HDR

Panoul mini-LED 4K retro-iluminat de 32 de inci din PA32UCG oferă o întunecare locală pe 1152 de zone pentru a oferi un raport de contrast de 1.000.000:1. Are o luminozitate de vârf de 1.600 de niți și o luminozitate susținută pe tot ecranul de 1.000 de niți.

PA32UCG acceptă mai multe formate HDR, inclusiv Dolby Vision, HDR10 și Hybrid Log-Gamma (HLG) pentru niveluri de luminozitate, contrast și culori de neegalat. În comparație cu o imagine standard, Dolby Vision oferă imagini cu o gamă completă de tonuri, inclusiv accente care sunt de până la 40 de ori mai luminoase și nuanțe de negru care sunt de până la 10 ori mai întunecate.

PA32UCG suportă mai multe curbe HDR10, inclusiv curba PQ hard clip, PQ Optimized și PQ Basic – toate acestea pentru a se potrivi nevoilor specifice ale creatorilor de conținut și pentru a asigura compatibilitatea cu serviciile de streaming video existente și cu o listă tot mai mare de jocuri compatibile cu HDR.

Suportul HLG permite utilizarea cu televiziunea terestră și prin satelit, permițând utilizatorilor să vizualizeze și să creeze materiale pentru platforme de televiziune prin satelit și de difuzare, cum ar fi BBC iPlayer, Japan NHK TV și DirecTV.

Pre-vizualizarea HDR funcționează, de asemenea, cu software-ul de editare video, permițând creatorilor să își vizualizeze rezultatul final pentru un proces de editare mai simplificat.

Culori excepționale

PA32UCG dispune de tehnologia quantum-dot care oferă o gamă largă de culori de 98% DCI-P3, 99,5% Adobe RGB, 100% sRGB, 100% Rec. 709 și 85% Rec. 2020 pentru editare video și post-producție. Împreună cu adâncimea de culoare reală de 10 biți, PA32UCG oferă creatorilor de conținut un spectru de culori vast cu care să se joace.
Pre-calibrarea din fabrică, folosind un nou proces cu trei scale, garantează o fidelitate a culorilor de top în industrie. Ecranul este supus, de asemenea, unor teste riguroase folosind tehnologia avansată ASUS de urmărire a scalelor de gri pentru a asigura gradații de culoare mai fine, o mai bună uniformitate și o acuratețe excepțională a culorilor, cu o diferență de culoare Delta E < 1 pentru spațiile de culoare sRGB și Adobe RGB.

Panou mini LED cu unghiuri largi de vizualizare

Majoritatea monitoarelor mini-LED pot avea probleme de acuratețe a culorilor atunci când sunt privite din unghiuri largi, descentrate, ceea ce reprezintă o problemă atunci când colaborezi cu clienții sau colegii la proiecte în care culoarea are o importanță critică. Tehnologia Off-Axis Contrast Optimization (OCO) din PA32UCG rezolvă această situație cu ajutorul unui strat de compensare care controlează transmisia luminii. Această tehnologie reduce efectul de halo cu 80 % și îmbunătățește raportul de contrast al părților mai întunecate ale ecranului cu un factor de până la șapte, pentru a se asigura că conținutul de pe ecran este afișat cu acuratețe pentru toți spectatorii.

 

Calibrare ușoară

Tehnologia de calibrare ASUS ProArt salvează toate profilurile parametrilor de culoare pe cipul IC de scalare intern al monitorului, și nu pe PC. Monitorul poate fi calibrat și tabelul de căutare poate fi rescris, permițând utilizatorilor să conecteze monitorul la dispozitive cu sisteme de operare sau aplicații diferite, fără a fi nevoie să ajusteze setările. Distorsiunea semnalului între circuitul integrat și spectrul optic al ecranului LCD este, de asemenea, redusă. Profilurile de culoare salvate pot fi accesate cu ușurință prin intermediul tastei rapide de pe monitor.

Tehnologia integrată ASUS ProArt Calibration 2.0 permite ajustări rapide și ușoare pentru a menține acuratețea culorilor monitoarelor ASUS ProArt. Aceasta oferă calibrare SDR și HDR cu luminozitate reglabilă, gamă de culori, temperatură de culoare și alți parametri pentru a asigura culori consistente și precise. Monitoarele ProArt sunt compatibile cu majoritatea calibratoarelor importante, inclusiv cu cele de la X-Rite, Datacolor și Klein. De asemenea, acestea funcționează perfect cu software-ul profesional de calibrare hardware Calman și Light Illusion ColourSpace CMS pentru calibrare rapidă și ușoară.

 

Cadre foarte rapide

PA32UCG oferă o rată de reîmprospătare variabilă (VRR) de până la 120 Hz cu FreeSync Premium Pro, permițând dezvoltatorilor de jocuri să creeze jocuri cu randare rapidă și să efectueze verificări de calitate pe un singur ecran. HDMI 2.1 cu suport pentru 4K 120 Hz face ca PA32UCG să fie, de asemenea, ideal pentru editorii video, permițându-le să lucreze cu imagini de înaltă calitate, detaliate, la rate de cadre foarte fluide. În plus, oferă opțiuni de conectivitate bogate, inclusiv un hub USB, două porturi Thunderbolt 3, DisplayPort 1.4 și două porturi HDMI 2.0.

 

Specificații ASUS ProArt Display PA32UCG
Panou 32  de inchi, 16:9 widescreen mini LED / IPS
4K UHD (3.840 x 2.160)
Rată de reîmprospătare de 120 Hz
Unghiuri de vizualizare de 178° (orizontală) / 178° (verticală)
Întunecare reglabilă pe 1.152 zone
Culori ecran Culori pe 10 biți
Saturația culorilor 85 % Rec.2020
100 % Rec.709
99,5 % Adobe RGB
98 % DCI-P3
100 % sRGB
Luminozitate 1.600 cd/m² luminozitate de vârf
1.000 cd/m² luminozitate susținută
Rație de contrast 1000:1 (tipică)
1.000.000:1 (HDR)
Timp de răspuns 5 ms GTG
Suport HDR HDR-10
HLG
Dolby Vision®
Funcții video Tehnologie Trace‑Free
14 moduri ProArt presetate
Acuratețea culorilor de Delta E < 1
Ajustare gamma 2.6, 2.4, 2.2, 2.0 și 1.8
Ajustare culori pe 6-axe (R,G,B,C,M,Y)
Moduri ASUS QuickFit with Paper, Alignment Grid, Rule și Customized
Picture-by-picture (patru cu două selecții ale gamutului de culoare)
Suport 2.2 HDCP
Tehnologie ASUS Smart HDR
Suport Adaptive sync / FreeSync™ Premium (48-120 Hz)
Motion sync
HDR Preview
Audio Boxe stereo 2 x 3 W
RMS
Conectivitate 1 x DisplayPort™ 1.4
1 x HDMI® 2.1
2 x HDMI 2.0
2 x Thunderbolt™ 3 USB-C™ (1 x intrare și 1 x ieșire)
1 x 3,5 mm mini-jack
3 x USB 3.1 Type-A
Consum Alimentare pornită:  < 55 W
Mod economisire energie: < 0,5 W
Alimentare oprită: 0 W (hard switch)
100-240 V, 50/60 Hz
Ajustări Înclinare: +23° ~ -5°
Rotire: +60° ~ -60°
Pivotare: 90° (sens orar și anti-orar)
Înălțime: 0 ~ 130 mm
Montare pe perete VESA: 100 x 100 mm
Accesorii Cablu alimentare
Cablu Thunderbolt™ 3
Cablu DisplayPort™
Cablu Ultra-high speed HDMI
Cablu USB-C® la USB Type-A
Raport calibrare
Ghid de pornire rapidă
Card garanție
Husă monitor
Dimensiuni 727 x (470 ~ 600) x 240 mm (cu stand)
727 x 426 x 93 mm (fără stand)
Greutate Greutate netă (est.): 14,64 kg (model global) / 18,3 kg (model EU) / 9,7 kg (fără stand)
Greutate brută (est.): 19,8 kg (model global) / 23,3 kg (model EU)

Despre ASUS:
ASUS este o companie multinațională recunoscută pentru cele mai bune plăci de bază din lume, PC-uri, monitoare, plăci grafice și routere. Cu un vast portofoliu de soluții superioare pentru gaming, crearea de conținut și AIoT, ASUS se detașează în industrie prin design-ul de top și inovațiile gândite pentru o experiență digitală inteligentă, activă și plină de satisfacții, accesibilă oricărui utilizator, oriunde și oricând. Având angajați în întreaga lume, printre care peste 5000 de profesioniști în cercetare și dezvoltare, ASUS urmărește să devină cea mai admirată și inovatoare companie de tehnologie din lume. Inspirat de sloganul “În Căutarea Incredibilului / In Search of Incredible”, ASUS a câștigat peste 11 premii pe zi în 2019, situându-se printre “Cele mai admirate companii din lume” și “Cele mai apreciate companii din lume”, potrivit Fortune.

NOILE MODELE ADĂUGATE GAMEI LG TONE FREE OFERĂ PERFORMANȚĂ SPORITĂ ȘI CONFORT

Căștile inovatoare de la LG oferă și mai multe funcții, inclusiv Spatial Processing, 3D Sound Stage și Whispering Mode
LG Electronics (LG) aduce în România adevărata experiență audio wireless cu anunțul noilor căști din seria LG TONE Free FP 2021. Ideal pentru cei cu stiluri de viață active, pline de energie, cele mai noi modele LG TONE Free vin cu îmbunătățiri care completează ajustarea deja confortabilă în ureche, sunetul în parteneriat cu Meridian, noise cancellation-ul activ și husa de încărcare UVnano pentru igienă sporită.

Cu atenție pentru confort, LG a colaborat cu un laborator de tehnologie ergonomică de top pentru a analiza urechile a sute de subiecți pentru a crea Arc Design, cu o tijă a căștilor cu 4,4 milimetri mai scurtă decât pe modelele anterioare pentru a crea echilibrul perfect pentru un stil de viață activ¹. Și deoarece căștile din seria FP sunt clasificate IPX4, căștile pot fi purtate fără griji în timpul sesiunilor de antrenament sau în ploaie.

Nou pentru gama LG TONE Free, Spatial Processing de la Meridian Audio oferă un sunet care pare să vină din toate direcțiile. O altă specificație nouă este 3D Sound Stage, care extinde scena sonoră pentru a aduce utilizatorilor un sunet mai realist pentru o experiență de ascultare mai captivantă. Cu drivere și diafragme mai mari, îmbunătățite, cu margini din silicon care permit mai multă flexibilitate, noile modele TONE Free oferă acum bass mai puternic, fără a compromite claritatea sau detaliile.

Cu trei microfoane în fiecare cască, noua serie FP oferă o experiență de apel mai bună, făcând vocea utilizatorului mai clară și scăzând zgomotul ambiental. Cu noul mod Whispering utilizatorii pot aea apeluri confidențiale clare, apropiind casca dreaptă de gură, ca pe un microfon dedicat – soluția perfectă pentru efectuarea și preluarea apelurilor în medii precum o bibliotecă sau un metrou aglomerat.

Anularea activă a zgomotului pe noile căști TONE Free elimină sunetele de joasă frecvență care nu pot fi blocate complet de terminalele de anulare a zgomotului ambiental. Microfoanele de pe căști receptează zgomotele și le neutralizează producând unde sonore identice, care sunt imperceptibile ascultătorului.

LED-ul UV-C încorporat în singurele carcase de încărcare Uvnano din industrie este testat pentru reducerea bacteriilor de pe difuzoarele căștilor cu 99,9% în doar cinci minute atunci când se încarcă prin cablu sau wireless².

Cele mai noi căști TWS de la LG oferă utilizatorului un confort mai mare, cu o compatibilitate mai bună, o conectivitate mai simplă și o durabilitate maximă. Căștile LG se conectează rapid și ușor cu o gamă largă de dispozitive, inclusiv PC-uri Windows și laptopuri. Prin conectarea carcasei la un smartphone, la o consolă de jocuri sau la alt dispozitiv compatibil prin cablu USB-C la AUX, utilizatorii pot experimenta atât libertate completă, cât și sunet cu latență redusă³.

Pentru o experiență audio mai îndelungată și confort extins, noile căști LG garantează o durată de viață excepțională a bateriei, oferind până la 10 ore de timp de redare între încărcări pentru un total de 24 de ore de utilizare atunci când sunt utilizate cu carcasa de încărcare. Iar cu încărcarea rapidă, cinci minute în carcasă echivalează cu o oră completă de ascultare, perfectă pentru acele momente în care uitați de încărcare cu o seară înainte.

Împreună cu aplicația TONE Free, cele mai noi căști LG oferă și mai multe funcții cu acces la un egalizator, mod Ambient Sound, personalizarea controlului tactil și Find My Earbuds pentru a vă ajuta să localizați fiecare cască atunci când ați pierdut-o. În aplicație există în același timp LAB, unde utilizatorii pot accesa setări speciale, cum ar fi Whispering Mode și Game Mode.

 

 

Noua serie LG TONE Free FP va fi disponibilă începând cu această lună pe piața din România într-o gamă de culori sofisticate precum Charcoal Black, Pearl White și Haze Gold.

 Specificații:

  FP8 FP5
Active Noise Cancelling O O
UVnano O

(during wired &

wireless charging)

X
Medical-grade Ear Gels O O
Sound Solution Meridian Meridian
3D Sound Stage O O
Plug & Wireless X X
Microphones 3 mics 3 mics
Ambient Mode / Chat Mode O O
Multi Pairing O O
Swift Paring O O
Wireless Charging O X
Battery Life (ANC off) Up to 24hrs

(earbuds 10hrs)

Up to 22hrs

(earbuds 8hrs)

IP Rating IPX4 IPX4
OS Compatibility Android / iOS Android / iOS
Colors Charcoal Black /

Pearl White / Haze Gold

Charcoal Black /

Pearl White

Colaborare cu Ergonomic Design Technology Lab de la POSTECH, una dintre cele mai importante universități științifice și tehnologice din Asia.

Testarea independentă arată că această carcasă de încărcare UVnano elimină 99,9% din bacteriile Escherichia coli, Staphylococcus aureus și Klebsiella pneumonia de pe căști în decurs de cinci minute în timpul încărcării. Funcția UV LED funcționează numai în timpul încărcării.

3  Funcția Plug & Wireless nu este compatibilă cu toate consolele de jocuri.

Disclaimer: Nu este un dispozitiv medical, nici pentru a fi utilizat sau înlocuit cu un dispozitiv medical. Dispozitivul sau oricare dintre componentele sale care nu sunt destinate sau implicite pentru a preveni sau trata orice afecțiuni de sănătate

Integrarea AMD Radeon Pro pe dispozitivele Apple

AMD a anunțat disponibilitatea noilor soluții grafice AMD Radeon PRO W600X pentru Mac Pro, dar și GPU-urile Radeon PRO W6800X, Radeon PRO W6900X și Radeon PRO W6800X Duo (configurație dual-GPU care utilizează interconectarea AMD Infinity Fabric de mare viteză).

Construită pe arhitectura AMD RDNA 2 pe 7 nm, seria Radeon PRO W6000X păstrează eficiență consumului energetic, totodată oferind performanțe la cel mai înalt nivel. Această serie este destinată celor mai solicitante sarcini privind crearea de conținut.

unnamed

Cele mai importante caracteristicile ale GPU-urilor din seria AMD Radeon PRO W6000X sunt:

  • Memoria GDDR6 de mare viteză – Până la 64 GB de memorie GDDR6 cu o lățime de bandă de până la 512 GB/s ce oferă viteze de transfer ultra-rapide pentru a deschide instantaneu aplicațiile profesionale.
  • AMD Infinity Cache – Până la 256 MB (total) memorie cache de cea mai nouă generație integrată pe matrița GPU este conceput pentru a reduce latența și consumul de energie.
  • AMD Infinity Fabric – Oferă o lățime de bandă mare, latență scăzută, conexiune directă între GPU-urile AMD, permițând transferuri de mare viteză GPU-la-GPU, concepute pentru a face față cu brio chiar și celor mai solicitante activități de lucru.

 

Puteți afla mai multe despre GPU-urile din seria AMD Radeon PRO W6000X pentru Mac Pro aici și puteți găsi detalii despre Mac Pro accesând link-ul.

Cel mai bun partener pentru lucrul de acasă – Sony lansează boxa wireless SRS-NB10 cu fixare după gât

  • Bucurați-vă de sunet de înaltă calitate cu o boxă full-range cu fixare după gât
  • Faceți-vă auziți chiar și atunci când este zgomot în încăpere, datorită tehnologiei Precise Voice Pickup
  • Bucurați-vă de un design ușor și confortabil, pentru purtare pe durata întregii zile
  • Bucurați-vă de o autonomie a bateriei de până la 20 de ore și de rezistență la umiditate

 

Sony își propune să facă lucrul de acasă și mai ușor, prin introducerea unei noi boxe wireless cu prindere după gât – SRS-NB10. Cu un design care se fixează pe umeri, SRS-NB10 le permite utilizatorilor să efectueze apeluri de tip conferință, să asculte muzică și să se deplaseze confortabil pe durata întregii zile.

Sunet clar

Fie că lucrează de acasă ori de la birou, utilizatorii sunt adesea distrași de zgomote de fundal, pe care își doresc să le elimine atunci când au întâlniri online. SRS-NB10 a fost proiectată special pentru conferințe online, transformând astfel fiecare întâlnire într-una confortabilă, fără efort.

SRS-NB10 dispune de un difuzor full-range orientat către partea de sus, astfel încât sunetul să fie optimizat doar pentru experiența utilizatorului. Radiatoarele pasive încorporate în partea din spate a boxei amplifică bass-ul pentru a asigura un sunet echilibrat. Astfel, utilizatorii vor auzi clar fiecare cuvânt chiar și la un volum scăzut, cu alte persoane din cameră, astfel încât aceștia nu trebuie să-și facă griji cu privire la colegii sau membrii familiei pe care i-ar putea distrage.

SRS-NB10 le permite utilizatorilor să aibă o calitate audio de top pentru apelurile importante. Indiferent de ceea ce se întâmplă în jur, vocea intertocutorului va fi întotdeauna auzită foarte clar, datorită tehnologiei Precise Voice Pickup. Cele două microfoane direcționale de înaltă calitate (cu tehnologia beam-forming), împreună cu procesarea avansată a semnalului audio, minimizează feedback-ul și ecoul, oferind în același timp o calitate deosebit de clară a vocii persoanei – sau chiar a mai multor oameni – în timpul apelului.

De asemenea, utilizatorii pot controla cu ușurință microfonul în timpul conferințelor audio, printr-un simplu click pe butonu MIC Mute. De asemenea, aceștia pot ajusta rapid volumul prin simpla atingere a butoanelor de pe partea laterală a boxei SRS-NB10 pentru un nivel audio confortabil. Mai departe, pot reda și întrerupe sunetul atunci când ascultă muzică, atingând butonul aflat pe boxa cu fixare după gât.

Utilizare pe întreaga durată a zilei

SRS-NB10 nu este un model conceput doar pentru activitatea de birou. Boxa wireless cu fixare după gât este ușoară și confortabilă, cu o potrivire sigură, care se sprijină ușor pe umeri, în așa fel încât poate fi purtată chiar și după ce ziua de lucru s-a încheiat. De la prima întâlnire a dimineță, la ascultarea muzicii în timpul cinei, SRS-NB10 este confortabilă pe întreaga durată a zilei.

Banda flexibilă de pe spate îi ajută pe utilizatori să găsească poziționarea perfectă. În plus, stilul open-ear le permite utilizatorilor să rămână concentrați la apelurile proprii, dar, în același timp, să fie conștienți de ceea ce se întâmplă în jur.

Puternică și practică

Nici cei mai activi utilizatori nu trebuie să-și facă griji cu privire la autonomia bateriei. SRS-NB10 poate gestiona o zi aglomerată cu apeluri, playlist-uri, emisiuni TV și multe altele. Cu o durată de viață a bateriei de până la 20 de ore, utilizatorii sunt mereu pregătiți, indiferent de numărul întâlnirilor online la care trebuie să participe. În plus, o încărcare rapidă de numai 10 minute oferă până la o oră de autonomie a bateriei pentru încă un apel sau pentru și mai multă muzică. SRS-NB10 este combatibilă, de asemenea, cu un cablu USB Type-C ®.

 

SRS-NB10 dispune de funcția Multipoint Connection, ceea ce înseamnă că utilizatorii pot conecta două dispozitive în același timp, cum ar fi laptop-ul și smartphone-ul. Dacă un apel în interes de serviciu este inițiat pe laptop în timp ce utilizatorii ascultă muzică pe smartphone, aceștia pot prelua apelul cu un singur click pe butonul Play/Call din partea stângă a benzii de susținere. Odată ce apelul este finalizat, muzica este din nou redată, utilizatorii nefiind nevoiți să se reconecteze.

Design-ul IPX4 rezistent la stropi de apă permite utilizatorilor să se bucure de emisiunile și melodiile preferate, chiar și în timpul activităților zilnice de rutină, precum dușul.

Boxa cu fixare după gât oferă un sunet clar, personal, chiar și la volum redus. Utilizatorii o pot conecta la televizor, smartphone sau la un player audio prin intermediul tehnologiei Bluetooth® și se pot bucura de filmele, emisiunile și melodiile preferate fără a-și deranja vecinii, colegii de cameră sau membrii familiei.

Design de calitate superioară

SRS-NB10 va oferi, de asemenea, un aspect elegant în cazul apelurilor video. Aceasta dispune de un design elegant și simplu, cu un finisaj din material de înaltă calitate. Difuzoarele acoperite cu material textil oferă produsului un aspect și o senzație premium. SRS-NB10 este disponibilă într-o gamă de nuanțe de gri sau alb pentru a se potrivi cu biroul de acasă sau cu decorul locuinței.

SRS-NB10 nu este concepută numai pentru a fi elegantă, ci și pentru a ține cont de mediu. Mai puțin de 10% din materialul folosit pentru ambalarea modelului SRS-NB10 este plastic, fapt ce reflectă angajamentul Sony de a reduce impactul companiei și produselor sale asupra mediului.

SRS-NB10 va fi disponibilă începând cu luna septembrie a acestui an și va avea un preț de aproximativ de 737 lei.

Pentru specificații de produs, vă rugăm accesați: https://www.sony.ro/electronics/boxe-wireless/srs-nb10 

 

 Pentru mai multe noutăți Sony, accesați https://www.sony.ro/presscentre

Despre Sony Corporation

Sony Corporation este o companie responsabilă pentru divizia Electronics Products & Solutions (EP&S) din cadrul Sony Group. Având viziunea de a „continua să ofere Kando și Anshin oamenilor și comunităților din întreaga lume, prin dezvoltarea tehnologiei și prin adresarea noilor provocări”, Sony va crea produse și servicii în zone precum home entertainment & sunet, imagistică și dispozitive mobile. Pentru mai multe detalii, accesați http://www.sony.net/

Strategy Analytics: Pentru prima dată, în T2 2021 Xiaomi ocupă prima poziție în topul livrărilor de smartphone-uri din Europa

București, 3 august 2021— Conform celui mai recent studiu de piață realizat de Strategy Analytics, Xiaomi a depășit toți producătorii de telefoane mobile, cu o cotă de piață de 25%, în contextul în care livrările de smartphone-uri din Europa au înregistrat o creștere anuală puternică, de 14%, până la 50 de milioane de unități. Revenirea pieței smartphone-urilor a fost determinată de redresarea economică continuă, de o cerere sănătoasă din partea consumatorilor cu dispozitive îmbătrânite și de dispozitive 5G la prețuri atrăgătoare.

Boris Metodiev, director asociat la Strategy Analytics, a declarat: “Piețele europene de smartphone-uri au avut un trimestru de creștere puternică determinat de redresarea situației economice, ce a urmat prăbușirii din 2020. Cea mai importantă noutate a acestui trimestru este Xiaomi, care apare pentru prima dată ca producătorul numărul unu în ceea ce privește livrările de telefoane mobile inteligente. Xiaomi a livrat aproape 13 milioane de unități pe continent și a luat astfel locul liderului clasamentului, Samsung. Xiaomi a cunoscut un mare succes în Rusia, Ucraina, Spania și Italia, printre altele, și a găsit clienți dornici să achiziționeze telefoane din seriiile sale Mi și Redmi, telefoane ce posedă multe caracteristici valoroase.”

Despre Xiaomi Corporation

Xiaomi Corporation a fost fondată în aprilie 2010 și listată pe tabloul principal al Bursei de valori din Hong Kong la 9 iulie 2018 (1810.HK). Xiaomi este o companie de internet, telefoane inteligente și hardware inteligent, conectate printr-o platformă IoT. Punând accent deopotrivă pe inovație și calitate, Xiaomi este preocupată constant ca utilizatorii săi să se bucure de o experiență de înaltă calitate și totodată pune accent pe eficiența operațională. Compania construiește fără încetare produse uimitoare, cu prețuri juste, pentru a le permite tuturor oamenilor să se bucure de o viață mai bună prin intermediul unei tehnologii inovatoare. Începând cu trimestru al doilea 2021, Xiaomi este al doilea cel mai mare brand de telefoane inteligente la nivel mondial. Compania creat cea mai mare platformă AIoT (AI+IoT) pentru utilizatorii săi, cu 351.1 milioane de dispozitive inteligente conectate la această platformă, în afară de telefoane și laptopuri. Produsele Xiaomi sunt prezente în peste 100 de piețe din întreaga lume.

În august 2021, compania a fost listată pentru a treia oară în topul Fortune Global 500,

urcând pe poziția 338, ceea ce reprezintă un avans de 84 de locuri.

Xiaomi face parte din Hang Seng Index, Hang Seng China Enterprises Index și Hang Seng TECH Index.

Pentru mai multe informații despre Xiaomi, vizitează: http://blog.mi.com/en/

Urmărește update-urile despre Xiaomi România pe Facebook, Instagram, Youtube

Europa repetă istoria? În lipsa investițiilor imediate, riscă să nu mai poată recupera decalajul pe care îl înregistrează deja, în cursa pentru 5G

În contextul în care societățile se adaptează la schimbările curente, mulți dintre oficialii europeni încep să se întrebe ce urmează și să se gândească la următorii pași pe care îi au de făcut. La rândul nostru, ne îndreptăm atenția spre modul în care conectivitatea și spectrul mid-band vor contribui la succesul dezvoltării rețelelor 5G, iar Europa încă are foarte multe șanse să devină unul dintre liderii în domeniul inovației, doar că trebuie să acționeze repede.

În perioada pandemiei, conectivitatea și rețelele mobile au devenit tot mai importante pentru fiecare dintre noi, inclusiv la nivelul Europei, și indiferent de lucrurile care se vor întâmpla în viitor, tehnologia 5G și rețelele mobile își vor păstra acest rol-cheie.

Afirmația făcută anul trecut de CEO-ul și CTO-ul Ericsson în cadrul summit-ului B20, potrivit căreia redresarea după pandemie va fi posibilă doar prin mijloace digitale, este încă valabilă, iar Europa va putea avea parte de aceste oportunități odată ce va dezvolta noi servicii 5G pentru consumatori, în primul rând prin intermediul accesului wireless fix (fixed wireless access – FWA), precum și prin digitalizarea industriilor.

Companiile europene dețin o expertiză unică pe piață în multe segmente industriale, de la retail la turism, de la automotive la agricultură, iar inovațiile susținute de tehnologia 5G pot sprijini activitatea furnizorilor europeni de servicii de comunicații și continuitatea lanțurilor de aprovizionare, fapt care la rândul rău poate plasa Europa printre liderii pe segmentul 5G.

Europa, Industria 4.0 și spectrul mid-band

În ultimii ani, Ericsson a dezvoltat parteneriate cu multe dintre cele mai mari companii din Europa care activează în segmentul industrial, precum și cu diferiți furnizori de servicii de comunicații cu scopul de a dezvolta rețele 5G private la nivelul facilităților de producție, al minelor, în porturi și aeroporturi sau la nivelul sistemelor de utilități. Aceste proiecte au atestat capacitatea tehnologiei 5G de a optimiza operațiunile industriale, însă impactul a fost unul limitat și, pentru a extinde beneficiile la scară largă, Europa are nevoie ca spectrul mid-band pentru 5G să fie pus imediat la dispoziția operatorilor.

Spectrul mid-band este esențial pentru ca întregul potențial al tehnologiei 5G să poată fi utilizat, precum și pentru a putea fi integrate scenariile de utilizare specifice Industriei 4.0, în Europa. Cu toate acestea, Europa încă se află în spatele altor piețe regionale, în ceea ce privește implementarea rețelelor 5G în spectrul mid-band, ca urmare a sincopelor privind licitațiile de spectru, la nivelul întregului continent, precum și din cauza întârzierii investițiilor.

În medie, acoperirea națională în spectrul mid-band, în ceea ce privește serviciile a 14 furnizori de servicii de comunicații din Europa și Regatul Unit, se situează, în 2021, la mai puțin de 10% și se anticipează că procentul va ajunge la 15% în anul 2022.

Deși cele de mai sus lasă să se înțeleagă faptul că Europa nu poate ține pasul cu principalii săi competitori de la nivel global, determinarea și capabilitățile tehnologice necesare pentru a face acest lucru, există.

Mai exact, recent, marii furnizori de servicii de comunicații din Europa, precum Vodafone și Deutsche Telekom au semnalat la nivelul pieței și al industriei faptul că intenționează să își intensifice investițiile în tehnologia 5G în următorii ani. În plus, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că cercetările în domeniul tehnologiei 5G au luat naștere în Europa. Proiecte de cercetare precum METIS 2020, finanțate de Uniunea Europeană au adus contribuții semnificative în dezvoltarea inovațiilor și, de asemenea, țări precum Elveția și Polonia care au adoptat de timpuriu tehnologia 5G au demonstrat faptul că oportunitățile există.

Pentru a putea exploata acest potențial, însă, este necesar ca Europa să construiască o infrastrură 5G solidă și să țină cont de modelele de bune-practici ale partenerilor săi nord-americani și a celor din nord-estul Asiei, mai ales în ceea ce privește investițiile în rețele calculate per capita, încercând în același timp să înlăture barierele în implementarea rețelelor 5G în spectrul de mid-band. Pentru a contura o Europă digitală, Comisia Europeană a elaborat Connectivity Toolbox, un set de bune practici prin intermediul căruia operatorii pot primi acces la spectrul de care au nevoie pentru a dezvolta rețelele 5G, încurajându-i astfel pe aceștia să investească în continuare în tehnologia 5G.

Europa nu își permite să repete greșelile din trecut

Actuala situație este similară cu cea de acum aproximativ 10 ani, când a fost introdusă pe piață tehnologia 4G. Și atunci, Europa a ratat startul implementărilor și nu a mai putut recupera niciodată, astfel încât să poată pătrunde pe așa-numitele piețe “app economy”, la fel ca și competitorii săi din America de Nord sau cei din nord-estul Asiei.

Astăzi, furnizorii europeni de servicii de comunicații, îngrădiți de cadrul de reglementare și pe fondul lipsei stimulentelor de natură financiară, sunt deja în urma celor din SUA, Coreea de Sud și China în cursa pentru oportunitățile de venit aduse de tehnologia 5G.

Accelerarea implementării și dezvoltării rețelelor 5G poate ajuta UE să își valorifice întregul potențial și să acceseze beneficiile economice și sociale generate de această tehnologie. În acest context, într-un raport actualizat realizat de Analysys Mason, la comanda Ericsson, se estimează că valoarea economică potențială a tehnologiei 5G, utilizată ca ‘o platformă deschisă de inovare’ ar putea aduce 250 de miliarde de euro la PIB-ul net, la nivelul întregului continent. Un alt raport, realizat de Deloitte la comanda Vodafone, arată că dacă investițiile UE ar fi utilizate astfel încât fiecare stat membru să obțină un scor DESI de 90 până în anul 2027, atunci PIB-ul per capita, la nivelul întregii Uniuni, ar fi cu 7.2% mai mare – ceea ce ar echivala cu o creștere generală de peste 1 trilion de euro.

Pe de altă parte, fără o implementare extensivă, Europa s-ar putea confrunta în viitor cu o creștere a ratei de inegalitate în ceea ce privește conectivitatea digitală, iar decalajul digital pe care îl identificăm astăzi s-ar putea adânci semnificativ.

Atenție la diferența de conectivitate

Decalajul digital între Europa și liderii globali în 5G se observă deja în cele mai recente rapoarte.

Europa de Vest, cu o rată de adopție a serviciilor 5G mobile de numai 1%, se află pe locul 4 la nivel global în ceea ce privește maturitatea piețelor 5G, la mare diferență de piețele din nord-estul Asiei (9%), America de Nord (4%) și de statele membre ale Consiliului de Cooperare al Golfului (2%).

Totuși, în paginile Ericsson Mobility Report se arată că Europa va putea ajunge din urmă aceste state, odată ce barierele de implementare vor fi eliminate, iar investițiile vor fi încurajate. Astfel, se estimează că până la finalul anului 2026, Europa de Vest va avea a treia cea mai mare rată de adopție a serviciilor 5G, la nivel global – cu un procent de 69% – situându-se înaintea liderilor de astăzi din Asia de Nord-Est și cu puțin în urma statelelor din Consiliul de Cooperare al Golfului și America de Nord.

Avem deja dispozitive compatibile cu tehnologia 5G, iar pe piețele europene există activitate atât pe segmentul de consumer, cât și pe cel enterprise. Ce ne oprește, așadar?

Menținerea ritmului cu climatul investițional în tehnologia 5G de la nivel global

Furnizorii europeni de servicii de comunicații au nevoie de condiții egale cu ai celorlalți competitori în cursa pentru oportunitățile de venit generate de tehnologia 5G, iar sprijinul guvernamental din acest punct de vedere este un factor critic.

Anul trecut, China a anunțat investiții de 1.4 trilioane de dolari în construirea infrastructurii 5G, în decursul a 5 ani. În același timp, guvernul din Coreea de Sud, țară care este astăzi lider în dezvoltarea 5G, a dublat investițiile inițiale în tehnologia 5G și a anunțat noi investiții în această infrastructură.

În Europa a fost inițiat programul Horizon 2020, derulat de UE, prin care s-au investit 80 de miliarde de euro în activități de cercetare și dezvoltare încă din anul 2014, Ericsson fiind una dintre companiile care au contribuit într-un mod semnificativ la multe dintre aceste proiecte. În prezent, Ericsson contribuie de asemenea la derularea a numeroase inițiative, parte a acestui program, inclusiv 5G-INDUCE, pentru a dezvolta noi scenarii de utilizare pe Industria 4.0 în Europa; NEXTGEN SIMS cu scopul de a sprijini dezvoltarea sistemelor inteligente pentru lucrul în mine; proiectele REINDEER și Hexa-X pentru a dezvolta noua generație de tehnologie 6G.

În ultimul an, autoritățile europene au adoptat o atitudine mai fermă în ceea ce privește programul Horizon 2020, care vizează dezvoltarea rapidă a rețelelor de mare capacitate și asigurarea accesului la spectrul 5G, prin intermediul unor inițiative precum Digital Decade Action Plan, Annual Sustainability Growth Strategy 2021 și Common Union Toolbox dezvoltat de Comisia Europeană. Totodată, UE a decis să aloce o cincime din cele 750 de miliarde de euro din fondul de redresare pentru a optimiza capabilitățile digitale ale statelor membre.

Acest sprijin este crucial și va influența viteza și amploarea dezvoltării rețelelor europene 5G, la nivel local, și el trebuie intensificat pentru ca Europa să fie în continuare competitivă la nivel global și să rămână în cursa pentru inovațiile și job-urile viitorului, precum și în vederea majorării PIB-ului.

Europa trebuie să elimine blocajele de reglementare

În 2019, CEO-ul Ericsson Börje Ekholm, avertiza cu privire la problemele structurale care ar putea îngreuna dezvoltarea rețelelor 5G, afirmând: “Cel mai mare blocaj este reprezentat de politicile de reglementare”. Totodată, Börje Ekholm mai preciza că rețelele 5G trebuie să fie privite ca o componentă critică a infrastructurilor europene de comunicații, mesajele de atunci ale CEO-ului Ericsson fiind și în prezent la fel de relevante.

Pentru a maximiza investițiile sectorului privat în tehnologia și rețelele 5G, pe spectrul mid-band, autoritățile de reglementare din Europa trebuie să ia măsuri imediate pentru a elimina barierele legislative care împiedică, în prezent, dezvoltarea rețelelor 5G comerciale, precum achiziția de spectru, o schimbare în structura pieței care ar facilita fuziunile și revizuirea proceselor de atribuire a spectrului (în prezent costisitoare și lungi), care în unele țări membre pot dura până la 24 de luni. Totodată, Fondul Monetar Internațional le recomandă guvernelor să încurajeze investițiile în această infrastructură prin intermediul unor credite fiscale pentru investiții temporare, în special în domenii precum “digital și green tech”.

În Europa, alocarea spectrului rămâne în urma celorlalte piețe regionale, fruntașe în implementarea 5G și, având costuri mai ridicate, este mai puțin propice pentru investiții în infrastructură în vederea dezvoltării capacității și obținerii gradului de acoperire necesar.

Prin armonizarea condițiilor de reglementare, precum și prin prelungirea perioadei de valabilitate a licențelor de spectru și maximizarea utilizării acestora – de exemplu, permițând partajarea spectrului pentru care a fost acordată o licență sau închiriind spectrul neutilizat – Europa poate înlesni, pentru frunizorii de soluții de comunicații, planificarea implementării pe termen lung a serviciilor 5G pe frecvențele de mid-band și high-band.

Totodată, autoritățile europene și marii operatori din industria de telecomunicații trebuie să colaboreze pentru a îmbunătăți gradul de conectivitate în zonele rurale și pentru a reduce decalajul digital (dintre acestea și ariile urbane), implementând soluții de acces wireless fix și investind în puncte strategice. Cifrele din Ericsson Mobility Report indică o creștere de peste 3 ori a conexiunilor prin acces wireless fix, și se estimează că acestea vor depăși 180 de milioane până în anul 2026, reprezentând aproximativ 25% din traficul total de date înregistrat în rețelele mobile la nivel global.

Anul trecut în cadrul unui discurs, președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen a afirmat: “Este inacceptabil faptul că 40% dintre europenii care locuiesc în zonele rurale nu au, încă, acces la conexiuni de bandă largă, cu atât mai mult în condițiile în care acestea (conexiunile de bandă largă) ne sunt esențiale pentru a ne putea desfășura activitatea de acasă, iar importanța lor crește de la o zi la alta, pe măsură ce apar noi servicii”.

Angajamentul Ericsson față de Europa

Ericsson se angajează să sprijine Europa în dezvoltarea și implementarea tehnologiei și a rețelelor 5G. Ericsson a fost prima companie care a dezvoltat rețele 5G în Europa și are, în prezent, 138 de acorduri comerciale cu furnizori unici de servicii de comunicații, inclusiv 81 de contracte (anunțate deja) cu operatori europeni.

Portofoliul Ericsson cuprinde soluții și servicii de vârf care le permit furnizorilor de servicii să dezvolte rapid rețele 5G, fapt demonstrat și prin parteneriatul cu Swisscom, în cadrul căruia s-a realizat acoperirea a 90% din populația Suediei, în doar 8 luni.

De asemenea, Ericsson dispune de cel mai larg portofoliu de soluții radio pentru spectrul mid-band, motiv pentru care 9 din 10 vendori au ales compania ca partener, în ultimii ani.

Tehnologia 5G promite un potențial uriaș în direcția construirii unui viitor digital pentru Europa, toate oportunitățile aduse de parteneriatul cu Ericsson fiind explicate aici.

MFP-urile Konica Minolta depășesc standardele impuse de industrie la capitolul securitate cibernetică

Multifuncționalele Konica Minolta au oferit o protecție ridicată a datelor în timpul testărilor efectuate de NTT DATA și NTT Ltd

 

București, România, 03 august 2021
Konica Minolta a anunțat rezultatele testelor de siguranță la care au fost supuse multifuncționalele bizhub i-Series de către divizia Security a NTT Ltd și NTT DATA – furnizor de servicii IT recunoscut la nivel internațional. Testele au fost realizate pentru a dovedi faptul că linia de produse este conformă cu cele mai înalte standarde de securitate a datelor și siguranță a punctelor finale. bizhub i-Series este dotată cu o gamă de tehnologii de nouă generație, inclusiv SSD, un nou firmware și servicii cloud integrate. În urma testelor s-a concluzionat că dispozitivele nu prezintă vulnerabilități și chiar depășesc standardele impuse de industrie, din punct de vedere al securității cibernetice.

Multifuncționalele conectate la rețea oferă utilizatorilor finali oportunități extraordinare de colaborare și ușurință în utilizare. Din păcate, aceste dispozitive endpoint pot fi și ele ținte pentru hackeri. Un hacker calificat poate expune o întreagă rețea la furtul de date, scurtcircuitarea afacerii și tulburări financiare, doar prin simpla exploatare a unei breșe de securitate.

Konica Minolta își supune produsele unor teste riguroase de securitate interne, pentru a se asigura că acestea îndeplinesc cerințele de conformitate PCI, HIPAA, FERPA și GDPR. Mai mult, pentru a le confirma clienților că MFP-urile dezvoltate depășesc standardele din industrie în ceea ce privește respectarea securității cibernetice, Konica Minolta a investit într-un set suplimentar de teste – cele furnizate de NTT DATA și divizia Security a NTT Ltd.

Konica Minolta a pus la dispoziția NTT DATA o linie de multifuncționale și codul sursă al acestora pentru efectuarea testelor de securitate. După aproximativ 80 de ore de încercări de piratare a dispozitivelor, inginerii NTT DATA nu au găsit nicio breșă majoră de securitate. Aceste rezultate întăresc reputația Konica Minolta de a oferi produse sigure și majorează succesul deja recunoscut al multifuncționalelor inteligente bizhub i-Series.

“De cele mai multe ori, organizațiile nu se gândesc că dispozitivele de printare pot reprezenta ferestre de intrare a hackerilor în sistem, la fel ca orice alt dispozitiv din rețea. Cu această ocazie, testele de securitate efectuate de NTT DATA oferă un sentiment de încredere în plus”, spune Torben Mowka, Manager de produs, Portofoliu Strategie și Management, Divizia de Marketing Internațional a Konica Minolta Business Solutions Europe.

Vizitați site-ul Konica Minolta și citiți integral raportul NTT DATA sau urmăriți un scurt video demonstrativ despre eforturile de protejare a sistemelor de atacurile hackerilor.

Despre NTT DATA

NTT DATA – parte a NTT Group – furnizor de servicii IT, inovator și recunoscut la nivel global, oferă clienților săi consultanță în cadrul transformării digitale a proceselor de afaceri, modernizare digitală și servicii IT. NTT DATA permite organizațiilor, în particular, precum și societății, în general, să efectueze cu încredere tranziția către viitorul digital. Dedicați succesului îndelungat al clienților săi, NTT DATA atrage atenția acestora și le oferă servicii profesionale în peste 50 de țări la nivel global. Vizitați-ne la nttdata.com. 

 

Despre Security și NTT Ltd.

Security – divizie a NTT Ltd.– oferă clienților concepte integrate de securitate pentru crearea unor afaceri digitale sigure. Această divizie propune clienților NTT Ltd. predicții asupra eventualelor amenințări, pentru a detecta și răspunde la atacurile cibernetice, sprijinind în același timp inovația în afaceri și gestionând riscurile. Cu o rețea globală de centre de securitate, șapte centre de cercetare și dezvoltare și peste 2.000 de experți în securitate, divizia Security gestionează anual sute de mii de incidente de securitate. Consilier de top în gestionarea securității aplicațiilor, cu o platformă cuprinzătoare alimentată de inteligență artificială și umană, divizia Security se asigură că resursele sunt utilizate în mod eficient prin furnizarea unui amestec potrivit de servicii de securitate gestionate, servicii de consultanță în securitate și tehnologie de securitate.

Despre Konica Minolta Business Solutions România

Konica Minolta Business Solutions România, filială a Konica Minolta Business Solutions Europa, a fost înfiinţată la 1 octombrie 2003, pe structurile companiei Minolta România, existente pe piaţa locală încă din 1991, ca urmare a fuziunii la nivel internaţional dintre Minolta Co. şi Konica Corporation, care a generat noua companie Konica Minolta Holdings, Inc.

Konica Minolta Business Solutions România a păstrat structurile şi reţeaua de vânzări ale Minolta România, beneficiind de experienţa a peste 30 ani de existenţă pe piaţa românească şi de o reţea de distribuţie de peste 60 de parteneri. Ca în anii precedenţi, rezultatele anului 2020 plasează Konica Minolta în topul furnizorilor de echipamente de birou din România.

Konica Minolta Business Solutions România distribuie și asigură mentenanță pentru echipamente multifuncţionale office, faxuri, imprimante, sisteme de producție digitală și tipar industrial şi oferă Servicii Optimizate de Printare, bazate pe soluţii complete de management al documentelor. Furnizor de top de servicii complete de management al informațiilor, compania pune la dispoziția clienților soluții software de ultimă generație în domeniul infrastructurii și securității IT, precum și în mediile cloud. Totodată, Konica Minolta comercializează o gamă extinsă de soluții de supraveghere și analiză video avansată.

Imagini ale produselor Konica Minolta sunt disponibile pe www.konicaminolta-images.eu.

Pentru mai multe informații vizitați https://www.konicaminolta.ro/ro-ro/news și urmăriți paginile oficiale ale companiei pe Facebook, YouTube și LinkedIn.

Termeni şi nume de produse pot fi mărci comerciale sau mărci înregistrate ale proprietarilor lor, recunoscute ca atare.

Epson lansează noi modele de imprimante EcoTank business A3 – soluţii economice și sustenabile pentru tipărirea documentelor –

Soluțiile eficiente de imprimare A3 folosesc cu până la 83% mai puțină energie faţă de imprimantele laser și au un timp de printare a primei pagini de doar 5,5 secunde

București, 3 august 2021 –  Epson lansează noi modele de imprimante multifuncționale EcoTank A3, extinzându-și gama business EcoTank Pro cu echipamentele L15180 și M15180.

Aceste soluții de printare nu necesită înlocuirea sau stocarea cartușelor de cerneală, folosind  tehnologia cu rezervoare de cerneală de mare capacitate. Printurile rezistă în timp, atât cele monocrom cât și cele full color, iar procesul de printare este unul sustenabil, gama EcoTank Pro A3 fiind o alternativă eficientă din punct de vedere energetic a imprimantelor laser.

„Noile modele din gama noastră EcoTank business sunt o alegere sigură pentru companiile care doresc o abordare sustenabilă a procesului de printare, dar care au nevoie să tipărească la dimensiuni mai mari, de până la A3, cu intervenții minime din partea utilizatorilor”, declară Simona Decuseară, National Sales Manager la Epson România și Bulgaria.

„Folosind cu până la 83% mai puţină energie decât imprimantele laser, aceste echipamente cu jet de cerneală sunt bazate pe tehnologia Epson Heat-Free, fără încălzire. De asemenea, L15180 și M15180 au încorporate rezervoare de cerneală de mare capacitate, pentru a reduce timpul cu gestionarea consumabilelor și necesitatea transportării și depozitării cartușelor. Alimentarea modelelor EcoTank Pro cu recipiente de cerneală de mare capacitate asigură un număr de până la 7.500 de printuri alb-negru și 6.000 de printuri color realizate cu un singur set de cerneală”, menționează Simona Decuseară.

Aceste echipamente ecologice pot fi integrate cu ușurință într-un flux de imprimare sigur, prin open connectivity, și ajută utilizatorii să beneficieze de un cost pe pagină redus, dar şi de un cost total de exploatare avantajos. Totodată, L15180 și M15180 sunt ideale pentru creșterea eficienței în grupurile de lucru mici, având un timp de imprimare a primei pagini de numai 5,5 secunde.

„Pe măsură ce companiile se readaptează după o perioadă de schimbare, acestea caută modalități de a se implica în acțiuni de sustenabilitate. Alegerea tehnologiei Epson cu jet de cerneală fără încălzire (Heat-Free) în locul unei imprimante laser reprezintă un exemplu de schimbare mică, dar cu un impact mare și poate sprijini eforturile utilizatorilor de a reduce consumul de energie și deșeurile asociate consumabilelor”, adaugă Simona Decuseară. 

 

Despre Epson

Epson este un lider global în tehnologie, dedicat conectării oamenilor, lucrurilor şi informaţiilor, prin intermediul tehnologiilor sale originale eficiente, compacte şi precise. Având o gamă de produse care cuprinde de la imprimante cu jet de cerneală şi sisteme de imprimare digitală până la proiectoare 3LCD, ceasuri şi roboţi industriali, compania se concentrează asupra stimulării inovaţiilor şi depăşirii aşteptărilor clienţilor în ceea ce priveşte imprimantele cu jet de cerneală, comunicarea vizuală, echipamentele portabile şi robotica.

Condus de Seiko Epson Corporation din Japonia, Grupul Epson are peste 81.000 de angajaţi în 85 de companii din întreaga lume şi se mândreşte cu contribuţiile aduse comunităţilor în care îşi desfăşoară activitatea şi cu eforturile permanente de a reduce impactul asupra mediului.

https://global.epson.com

Despre Epson Europe

Epson Europe B.V., cu sediul la Amsterdam, este sediul central regional al Grupului pentru Europa, Orientul Mijlociu, Rusia şi Africa. Cu 1.830 de angajaţi, vânzările Epson Europe pentru anul fiscal 2017 au fost de 1,7 miliarde de Euro. http://www.epson.ro

Programul „Viziunea ecologică 2050”

http://eco.epson.com/

Televizorul flagship BRAVIA XR X95J 4K HDR Full Array LED de 65”, disponibil acum la precomandă

  • Televizorul Sony BRAVIA XR X95J 4K HDR Full Array LED de 65” este disponibil acum la precomandă în Europa, alături de modelele X85J 4K HDR LCD. Ambele oferă tehnologiile Sony de ultimă generație, pentru o experiență audio-vizuală uimitoare —

 

Sony anunță că modelul de televizor BRAVIA XR X95J 4K HDR Full Array LED de 65” este acum disponibil la precomandă la retailerii parteneri din Europa. X95J este gama flagship a actualei serii BRAVIA XR 4K HDR Full Array și, în același timp, câștigătoarea premiului Innovation Award la CES 2021. Televizoarele din această gamă dispun de revoluționarul Cognitive Procesor XR™, oferind o nouă metodă de procesare, superioară inteligenței artificiale convenționale, concepută special pentru a reproduce modul în care oamenii văd și aud.

Când vedem obiecte, ne concentrăm inconștient asupra anumitor puncte. Cognitive Processor XR™, alimentat de inteligența cognitivă, împarte ecranul în numeroase zone și detectează unde se află „punctul focal” din imagine. În timp ce inteligența artificială convențională (AI) poate să detecteze și să analizeze elementele imaginii precum culoarea, contrastul și detaliile la nivel individual, noul Cognitive Processor XR poate analiza simultan o serie de elemente, la fel cum procedează creierul uman. Astfel, toate elementele sunt ajustate în strânsă corelație cu celelalte pentru a obține cel mai bun rezultat, în acest fel toate elementele scenei de pe ecran sunt sincronizate și realiste – lucru pe care inteligența artificială convențională nu îl poate oferi.

Cognitive Processor XR poate analiza și poziția sunetului în semnal, astfel încât sunetul să se sincronizeze perfect cu imaginea de pe ecran. Mai mult, acesta transformă orice sunet într-o experiență 3D surround, pentru a oferi realismul suprem, caracterizat de un peisaj sonor imersiv. Noul procesor învață, analizează și înțelege o cantitate de informații fară precendent și optimizează în mod inteligent fiecare pixel, cadru și scenă pentru cele mai realiste imagini și sunete pe care Sony le-a oferit vreodată.

Televizoarele BRAVIA XR X95J 4K HDR LED dispun de serviciul exclusiv BRAVIA CORE™. Acesta este preinstalat pe toate modelele Bravia XR, iar utilizatorii se pot bucura de o selecție a titlurilor SPE premium, atât cele mai noi, cât și titluri clasice, dar și de cea mai mare colecție IMAX Enhanced. BRAVIA CORE este primul din industrie care dispune de tehnologia Pure Stream™, ce atinge o calitate aproape perfectă UHD BD, echivalentă cu streaming-ul până la 80 Mbps.

Televizoarele X95J sunt ideale și pentru gameri, oferind suport pentru mai multe funcționalități care utilizează HDMI 2.1, precum rezoluția 4K la 120 cadre pe secundă (FPS), rată de reîmprospătare a ecranului variabilă (VRR) și Auto Low Latency Mode (ALLM), pentru o experiență de gaming fluidă și rapidă, atunci când este conectat la o consolă de ultimă generație.

 

Preț și disponibilitate

Televizoarele BRAVIA XR X95J 4K HDR Full Array LED de 65” sunt disponibile acum la precomandă în teritoriile selectate. Pentru mai multe informații, accesați site-ul Sony local aici – www.sony.ro.

BRAVIA XR X95J (modelele de 85”, 75” și 65”) 4K HDR Full Array LED TV – tehnologii și funcții principale:

  • Cognitive Processor XRînțelege felul în care oamenii văd și aud, oferind o experiență revoluționară care le asigură utilizatorilor o imersiune completă atunci când urmăresc conținutul preferat
  • Tehnologia X-Wide Angle, care oferă nuanțe strălucitoare și realiste din orice unghi de vizualizare, în timp ce livrează mai multă culoare și strălucire
  • În combinație cu precizia panoului Full Array LED, tehnologiile XR Triluminos Proși XR Contrast Booster oferă realism suprem cu nuanțe intense de negru și luminozitate crescută
  • Cea mai nouă tehnologie XR Motion Clarityanalizează încrucișat fluxurile de date pentru a se asigura că acțiunea este redată fluid, clar și luminous, fără efectul de blur
  • Acoustic Multi-Audio, o tehnologie care oferă sunet surround cinematic și o poziționare precisă a sunetului, astfel încă imaginea și sunetul să fie în armonie perfectă
  • Compatibil cu Dolby Vision® HDRși Dolby Atmos®, experiența audio imersivă va transforma divertismentul, oferind imagini ultra-realiste și sunet care pare să vină chiar din mijlocul acțiunii
  • X-Anti Reflectionminimizează reflexiile pentru o experiență de vizionare fără distrageri
  • Tehnologia XR 4K Upscalingcrește rezoluția semnalului 2K mai aproape de calitatea reală 4K pentru imagini incredibil de realiste și detaliate
  • Funcționalități care utilizează HDMI 2.1precum 4K la 120 (FPS), Variable Refresh Rate (VRR), Auto Low Latency Mode (ALLM) și eARC
  • FuncțiaAmbient Optimization, care optimizează calitatea imaginilor și a sunetului în orice mediu 
  • Design minimalistOne Slate Seamless Edge cu margini foarte subțiri, ce înconjoară ecranul într-un singur panou, natural și elegant, care le permite utilizatorilor să se concentreze pe imagine, fără distrageri
  • Suportul cu reglare în trei pozițiidiferite oferă posibilitatea de a alege o poziționare standard care să le permită utilizatorilor să se concentreze pe imagine, o poziționare cu o amprentă redusă pentru rafturile mai mici și una pentru soundbar, ideală pentru integrarea unui sistem de sunet
  • BRAVIA CORE™: În colaborare cu SonyPictures Entertainment (SPE), BRAVIA CORE™ este locul unde divertismentul întâlnește tehnologia și a fost dezvoltat pentru a adăuga valoare și pentru a pune în evidență experiențele unice Sony. Acesta este preinstalat pe toate noile modele BRAVIA XR, iar utilizatorii se pot bucura de o selecție a titlurilor SPE premium, atât cele noi, cât și clasice, și de cea mai mare colecție IMAX Enhanced. BRAVIA CORE este primul din domeniu care dispune de tehnologia Pure Stream™, ce atinge o calitate aproape perfectă UHD BD, echivalentă cu streaming-ul până la 80 Mbps. Aflați mai multe despre această colaborare aici: https://www.sony.net/bravia-core
  • Access rapid la o gamă largă de conținut și servicii prin Google TV
  • Conectivitaterapidă cu majoritatea dispozitivelor, inclusiv Apple® AirPlay® 2 și HomeKit™
  • Google Assistant
  • Căutarea vocală hands-freefuncționează cu Google Assistant, pentru a oferi o experiență de vizionare mai inteligentă
  • Netflix Calibrated Modeoferă conținut Netflix la calitate de studio, iar IMAX® Enhanced™ oferă imagini și sunet IMAX remasterizate și o experiență de audiție imersivă prin DTS
  • Calman® Readyoferă capabilități de calibrare avansată și posibilitatea de ajustare precisă, ce nu sunt posibile prin setări de imagine convenționale

 

Despre Sony Corporation

Sony Corporation este o companie responsabilă pentru divizia Electronics Products & Solutions (EP&S) din cadrul Sony Group. Având viziunea de a „continua să ofere Kando și Anshin oamenilor și comunităților din întreaga lume, prin dezvoltarea tehnologiei și prin adresarea noilor provocări”, Sony va crea produse și servicii în zone precum home entertainment & sunet, imagistică și dispozitive mobile. Pentru mai multe detalii, accesați http://www.sony.net/

Festivalul Vara Magică continuă

  • Miercuri, 4 august – Concert de Marimba cu Wave Quartet
  • Joi, 5 august 2021 – Orchestra Camerata Regală, dirijor Constantin Grigore, solist Octavian Lup

 

București, 3 august 2021 – Orchestra Camerata Regală condusă de dirijorul Constantin Grigore, având ca solist pe violoncelistul Octavian Lup, vor susține un concert joi, pe data de 5 august, de la ora 19:30, la Ateneul Român în cadrul celei de-a X-a ediții a Festivalului “Vara magică” organizat de Lanto Communications. Programul serii propune o selecție din minunatele opere ale compozitorilor Edward Grieg, Joseph Haydn și Wolfgang Amadeus Mozart.

Însuflețiți de un autentic entuziasm pentru muzică, instrumentiști de cel mai înalt nivel s-au reunit pentru a forma un ansamblu de excelență – Camerata Regală. Orchestra a dobândit numeroase premii în anii săi de existență, printre acestea amintim în anul 2009 sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României. La împlinirea a 5 ani de existență, Camerata Regală  a fost decorată de către Casa Regala a României cu medalia Regele Mihai I pentru loialitate și a primit Premiul Musica Viva din partea Forumului Cultural Român, iar cu ocazia a 10 ani de existență, Camerata Regală, a fost decorată de Casa Regală a României cu medalia Crucea Casei Regale.

Câștigător al mai multor distincții în cadrul concursurilor de prestigiu dedicate dirijorilor, Constantin Adrian Grigore s-a aflat la pupitrul unor ansambluri simfonice de înalt nivel artistic, dintre care amintim Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Teatrului de Operetă și Musical Ion Dacian, Filarmonica de Stat din Sibiu, Orchestra de Cameră R-20 din Wroslaw, Filarmonica din Kielce ș. a. Actualmente, Constantin Adrian Grigore, care a colaborat cu artiști precum Florin Croitoru, Nicolae Licăreț, Irina Iordăchescu, Cristina Anghelescu, Teodor Ilincăi, Stefan Ignat, Cristian Mogoșan etc., este dirijor principal al Orchestrei Camerata Regală, numărându-se printre fondatorii acesteia, și al Orchestrei Filarmonicii Oltenia din Craiova.

 

 

Solist în concertul de joi, Octavian Lup este unul dintre cei mai străluciți violonceliști ai generație sale. Laureat a numeroase concursuri din România și din străinătate, Octavian Lup a dirijat pe patru continente ale lumii alături de nume cu rezonanță din domeniul muzicii clasice.

În 2013 a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București, continuându-și studiile la Conservatorul Național Superior din Paris, unde i-a avut ca profesori pe Roland Pidoux și pe Xavier Phillips. De asemenea, Octavian Lup s-a perfecționat la renumita „Kronberg Acadeon și Gary Hoffman. Violoncelistul a cântat ca solist cu toate filarmonicile importante din România. Dintre scenele internaționale pe care a urcat se numără: „Musikverein” din Viena, „Konzerthaus” din Berlin, „Philharmonie Berlin”, „Concertgebouw” din Amsterdam, „Luxembourg Philharmonie”. De-a lungul activității sale profesionale, Octavian Lup a fost distins cu zeci de premii la Concursuri Naționale și Internaționale.

 

 

Vă invităm să vă rezervați locuri la cele două concerte importante din săptămâna aceasta, pe 4 și 5 august, de la ora 19:30, care au loc în cadrul Festivalului Vara Magică, la Ateneul Român. În primul concert, de miercuri, 4 august, scena Ateneului Român va găzdui un program strălucit al Wave Quartet, cu piesele artiștilor Astor Piazzolla, Suzanne Vega, Avner Dorman sau Georges Bizet / Rodion Schtschedrin – Carmen Suite cu un aranjament al Wave Quartet.

Biletele pentru concertele din cadrul Festivalului Vara Magică sunt disponibile pe www.lanto.ro, www.bilete.ro şi la casa de bilete a festivalului deschisă la Ateneul Român, intrarea din strada Benjamin Franklin nr. 1-3, de luni până joi, între orele 14:00 şi 19:00.

Despre Lanto Communicatios

Lanto Communication a apărut acum aproape un deceniu. Încă de la început, inițiatorul său, Dorin Ioniță, şi-a propus ca unic scop să arate lumii că România, prin tinerii ei, a păstrat intactă sclipirea diamantină a geniului muzical al locuitorilor acestor locuri străvechi. Festivalul Vara Magică este un proiect al Lanto Communication ajuns la a X-a ediție și 100 de concerte oferite publicului român în sezonul estival.

Apariția Asociației Lanto Magia Muzicii a adus un spor substanțial de calitate și a înlesnit crearea unor parteneriate benefice culturii naționale. Asocierile cu mediul de afaceri, cu entități instituționale – fie ele locale sau guvernamentale, în cele din urmă cu oameni care au același scop al promovării binelui și frumosului, au adus tuturor celor implicați notorietate și respect.

Proiectele artistice ale Lanto Communication și Lanto Magia Muzicii constituie, în egală măsură, garanția unui act artistic de calitate, dar și a unei vizibilități social-culturale și comunitare ridicate. Mai multe detalii și datele următoarelor concerte din cadrul festivalului Vara Magică le puteți consulta la: https://lanto.ro/ precum și pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/FestivalulVaraMagica/