Samsung The Frame și YellowKorner îmbunătățesc camera de zi cu o selecție emblematică de fotografii artistice

YellowKorner_1

Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat un nou parteneriat cu YellowKorner, un colectiv de fotografi de artă de renume mondial, pentru a le oferi consumatorilor o colecție extinsă de fotografii realizate de artiști de talie mondială pe The Frame, televizorul din gama lifestyle, și pentru a facilita accesibilitatea în sfera fotografiilor de artă prin Art Store.

Înființată în 2006, YellowKorner este o companie de top în fotografia de artă cu sediul în Franța, care operează o rețea de peste 130 de galerii din întreaga lume în 25 de țări la nivel global. Oferă peste 3.000 de ediții limitate și printuri certificate, în colaborare cu unii dintre cei mai importanți artiști ai acestei generații.

Prin acest parteneriat, The Frame va oferi o colecție extinsă de fotografii curatoriate de YellowKorner, permițându-le spectatorilor să descopere și să experimenteze magia fotografiei într-un mod care nu a fost niciodată posibil până acum. The Frame va fi, de asemenea, expus și în unele galerii de artă YellowKorner din Franța, unde clienții vor putea interacționa cu televizorul și vor avea posibilitatea, printr-un cod QR, de a afla mai multe informații despre The Frame.

În plus, Samsung și YellowKorner vor colabora cu artiști renumiți pentru a organiza expoziții la Paris cu scopul de a democratiza fotografia de artă. Ambele website-uri, Samsung și YellowKorner, vor furniza detaliile parteneriatului și vor permite vizitatorilor să se familiarizeze mai mult cu această inițiativă, cu emblematicul televizor de Lifestyle și cu platforma sa de artă, Art Store, unde sunt prezenți artiștii YellowKorner.

YellowKorner_2

Art Store are în prezent peste 1.500 de opere de artă de la peste 600 de artiști din 42 de țări diferite, de care consumatorii se pot bucura la o calitate a imaginii 4K. Operele de artă pot fi găsite în muzee și galerii din întreaga lume, precum Muzeul Albertina din Viena, Muzeul de Stat Hermitage din Sankt Petersburg, Muzeul Prado din Madrid, Tate Modern din Londra, Muzeul Van Gogh din Amsterdam și LUMAS.
„Parteneriatul cu YellowKorner marchează prezența din ce în ce mai accentuată a magazinului de artă (Art Store) de pe The Frame, fiind una dintre cele mai importante platforme de artă din întreaga lume. Sperăm că acest parteneriat va continua să le ofere consumatorilor noștri un portal de intrare, ușor și accesibil, pentru a experimenta operele de artă preferate”, a declarat Jongsuk Chu, Executive Vice President and Head of Europe Office at Samsung Electronics.

The Frame este televizorul Samsung din gama lifestyle, care transformă spațiul obișnuit de locuit într-o galerie de artă cu opere de artă uimitoare direct din Art Store. Versiunea 2021 se bazează pe designul emblematic al lui The Frame, oferind o ramă și mai subțire de 24,9 mm, imitând adâncimea unei rame tradiționale și permițându-le spectatorilor să se concentreze asupra operei de artă în sine.

Portofoliul The Frame este disponibil în șapte dimensiuni de ecran, variind de la modele de 32” până la modele mari de 85”. Profitând de calitatea de vârf a imaginii QLED 4K, The Frame folosește, de asemenea, un senzor de luminozitate pentru a detecta condițiile de lumină din jur, ajustând automat luminozitatea ecranului și tonul de culoare pentru a oferi imagini uimitor de vibrante în timp ce afișează opera de artă așa cum a fost menită să arate.

Pentru mai multe informații despre portofoliul de televizoare Samsung de lifestyle, vă rugăm să vizitați www.samsung.com.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com .

Samsung dezvăluie soluții pentru o Nouă Eră a Experiențelor Conectate la SDC21

Dezvoltatorii, creatorii și designerii au explorat noi modalități de a construi prin intermediul ecosistemului în creștere al Samsung în cadrul conferinței pentru dezvoltatori a companiei

București, România – 27 octombrie 2021 – Samsung Electronics Co., Ltd. a organizat astăzi Samsung Developer Conference 2021 (SDC21), marcând prima conferință virtuală pentru dezvoltatori a companiei. Deschisă consumatorilor, dezvoltatorilor și partenerilor, Samsung a anunțat o suită de servicii și soluții de produse pentru a modela, proiecta și crea experiențe perfecte care se integrează cu ușurință în stilurile de viață contemporane în continuă schimbare.

În timpul evenimentului, Samsung a evidențiat abordarea sa față de inovație centrată pe consumator. În special, compania a arătat modul în care progresele în inteligența artificială, IoT și securitate funcționează alături de portofoliul extins de produse Samsung pentru a crea experiențe care se potrivesc cu modul în care trăiesc oamenii, deblocând în cele din urmă o nouă eră a conectivității și colaborării.

„Suntem mândri de munca de pionierat pe care o putem face în parteneriat cu comunitatea de dezvoltatori creativi. Pe măsură ce societatea devine tot mai strâns conectată prin noi instrumente și dispozitive, noi încercăm să le facem oamenilor viața mai ușoară și mai inteligentă – oriunde s-ar afla”, a declarat DJ Koh, President and CEO of IT & Mobile Communications Division, Samsung Electronics.

Platforme concepute pentru experiențe conectate

O platformă puternică de tehnologii în AI, IoT și securitate îmbunătățește experiența consumatorului și accelerează capacitatea dezvoltatorilor de a crea aplicații creative. Samsung și-a detaliat planurile de a consolida tehnologiile de bază ale platformei, precum Bixby, SmartThings și Samsung Knox.

În timpul conferinței SDC21, Samsung a anunțat îmbunătățiri aduse asistentului vocal Bixby, care a devenit o parte centrală a experienței utilizatorului pentru peste 300 de milioane de dispozitive Samsung. Bixby folosește acum AI pe dispozitiv și rețele neuronale profunde pentru a procesa comenzile dispozitivelor în sine. Datorită AI pe dispozitiv, această dezvoltare face ca serviciul să fie cu până la 35% mai rapid decât înainte.

Pentru dezvoltatori, Samsung a anunțat, de asemenea, Bixby Home Platform, care servește drept o interfață inteligentă între procesarea limbajului natural al Bixby și SmartThings. Prin intermediul platformei, comenzile vocale pot fi acum executate mai inteligent, ținând cont de starea și contextul diferitelor dispozitive.

De asemenea, Samsung a adus și îmbunătățiri suplimentare în ceea ce privește SmartThings, precum modul în care platforma va fi complet integrată cu Matter, cel mai nou standard de compatibilitate al caselor inteligente. Matter rezolvă provocările de interoperabilitate pentru dezvoltatori și, cu o listă extinsă de parteneri, va fi catalizatorul care va transforma conectivitatea casei inteligente într-una eficientă și fără efort. Software-ul SmartThings Hub va fi, de asemenea, încorporat în portofoliul de produse Samsung, care include televizoare inteligente Samsung și frigidere Family Hub.

Samsung este de părere că datele consumatorilor și confidențialitatea personală sunt la fel de importante ca însuși experiențele pe care aceștia le accesează. Samsung se angajează să ofere o experiență perfectă pentru consumator și să se asigure că dispozitivele și serviciile sale sunt sigure de la început până la sfârșit. Samsung Knox, platforma de securitate a companiei, oferă protecție încorporată pentru peste 100 de milioane de dispozitive Samsung. Pentru a securiza și mai mult datele consumatorilor, Samsung Knox Vault vine într-o combinație de hardware specific securității (un nou procesor securizat și memorie securizată izolată) și un nou software integrat care protejează cele mai sigure date din sistemul de operare și aplicațiile Android. În timpul discursului principal SDC21, Samsung a evidențiat importanța colaborării și a filozofiei sale deschise de inovare pentru a îmbunătăți securitatea și confidențialitatea, reiterându-și munca de a continua să lanseze instrumente de analiză a securității ca proiecte open source.

Samsung și-a subliniat, de asemenea, Principiile de Confidențialitate la SDC21, subliniind cele trei angajamente care ghidează toată inovația la nivelul companiei: Protecție, Alegere și Transparență. Prin intermediul acestor principii, consumatorilor, dezvoltatorilor și partenerilor li se oferă informațiile necesare pentru a lua decizii cu privire la modul în care sunt gestionate datele. Compania le oferă utilizatorilor opțiunea de a-și revizui și gestiona permisiunile din setarea de confidențialitate de pe dispozitivele lor Galaxy și de pe televizoarele lor inteligente și dezvăluie politicile de confidențialitate ale Samsung prin Portalul de Confidențialitate. În continuare, Samsung va colabora cu experți mondiali în securitate, continuând în același timp să lanseze instrumente de analiză a securității de tip open source pentru a-și face ecosistemele și mai sigure.

Tizen duce Smart TV-urile pe noi culmi

Pe baza viziunii sale „Screens Everywhere, Screen for All”, Samsung continuă să își dezvolte poziția de lider mondial pe piața de televizoare prin dezvoltarea de noi experiențe care îmbunătățesc conectivitatea, funcționalitatea și divertismentul captivant. La SDC21, Samsung a prezentat diverse moduri prin care televizoarele Samsung permit noi experiențe, precum:

  • Comunicare videobazată pe parteneriatul cu Google pentru a le permite utilizatorilor să se bucure de apeluri video mai bune pe televizoare prin funcții de focalizare și zoom activate de AI.
  • Samsung Healthpe televizoarele inteligente care se conectează la o cameră web pentru a analiza mișcările și pentru a oferi feedback în timp real pe durata unui antrenament.
  • Jocurimai realiste datorită HDR10+, cu setări automate pentru latență scăzută și calibrare HDR.

Pentru întreprinderi, Samsung va lansa Tizen for Business. Acest serviciu suportă panouri electronice interactive în școli, chioșcuri din mall-uri și chiar display-uri în restaurante, aeroporturi și metrouri. Cu noile portaluri de management, companiile pot efectua monitorizări și control în timp real a ecranelor de la distanță, aplicând cu ușurință setările pe mai multe dispozitive cu o simplă atingere.

Cu Licențierea Platformei TV Tizen, producătorii care doresc să introducă o platformă TV premium, precum Tizen, o pot face rapid cu costuri minime. Acest lucru le permite să folosească Tizen TV pentru a-și promova produsele pe piața Smart TV și, în cele din urmă, pentru a ajuta cât mai mulți consumatori să se bucure de Tizen.

Inovarea în ecosistemul Galaxy

Samsung oferă o experiență de utilizare care răspunde tuturor nevoilor utilizatorilor și dispozitivelor. Și, cu o gamă variată, în creștere, de dispozitive și tipuri de design, dezvoltatorii beneficiază de o plajă largă de oportunități pentru a inova..

La SDC21, Samsung a prezentat noul One UI 4, cea mai recentă versiune a interfeței sale de utilizator pentru dispozitive mobile. One UI 4 va oferi noi niveluri de personalizare pentru a le permite utilizatorilor să creeze o experiență și un dispozitiv care să fie cu adevărat al lor. Îmbină principalele caracteristici de confidențialitate și securitate ale Samsung cu opțiuni variate pentru utilizatori de personalizare a permisiunilor, astfel încât aceștia să aibă întotdeauna controlul asupra datelor lor atunci când folosesc un dispozitiv Samsung.

Samsung le-a demonstrat posibilitățile One UI 4 dezvoltatorilor în cadrul evenimentului, în mod special pentru dispozitivele pliabile, precum Galaxy Z Fold3 și Z Flip3. Datorită One UI 4, utilizatorii vor putea folosi funcții precum modul Flex și Multi-Active Window, care le permit utilizatorilor să se bucure de experiențe mai intuitive și mai ușor de utilizat, unice pentru design-ul pliabil. SDC21 a inclus și o sesiune pentru Galaxy Watch în cadrul căreia au fost prezentate instrumente special concepute pentru dezvoltatori, care să-i ajute să creeze aplicații noi în noul ecosistem de aplicații destinat ceasurilor.

Samsung invită dezvoltatorii și partenerii să se alăture călătoriei sale pentru a aduce la viață experiențe noi și sigure. Pentru mai multe informații despre Samsung Developer Conference 2021, vă rugăm să vizitați developer.samsung.com.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.sam

Samsung și IBM anunță provocarea Call for Code Honoring Everyday Heroes

Samsung și IBM lansează, sub umbrela unui parteneriat strategic de lungă durată,

o provocare pentru dezvoltatorii care folosesc tehnologia Samsung și IBM

București, România – 27 octombrie 2021 – Samsung Electronics Co., Ltd. și IBM (NYSE: IBM) au anunțat provocarea Call for Code Honoring Everyday Heroes pentru dezvoltatorii din întreprinderi, încurajând dezvoltarea de soluții tehnologice noi pentru a ajuta eroii din viața de zi cu zi. Provocarea, care a fost prezentată în cadrul Samsung Developer Conference (SDC), va aborda dificultățile cu care se confruntă transportatorii, bonele, angajații din domeniul de asistență medicală, profesorii și mulți alții care au fost un sprijin de neprețuit pentru societate în timpul pandemiei Covid-19. Înscrierile vor fi evaluate de un juriu de la IBM și de la Samsung, iar câștigătorul va primi un premiu în bani, dispozitive Samsung și suport de implementare a propriei soluții.

Provocarea face parte din programul global Call for Code, care invită atât dezvoltatorii, cât și pe toți cei care găsesc soluții la orice problemă să construiască și să contribuie la proiecte de tehnologie open source, care abordează unele dintre cele mai presante probleme globale.

„Eroii noștri din viața de zi cu zi ne-au servit neobosit de-a lungul pandemiei și vrem să le facem viața, a lor și a celorlalți din întreaga lume, mai ușoară și mai productivă, cu noi niveluri de conectivitate și insights din tehnologie. Pentru a realiza acest lucru, inovația trebuie să fie deschisă. De aceea, am lucrat îndeaproape cu IBM, precum și cu comunitățile noastre de dezvoltatori de valoare, care utilizează platforme open source. De asemenea, sunt onorat să servesc drept „Eminent Judge” la cererea din acest an pentru provocarea globală Call for Code, împreună cu alți lideri mondiali în domeniul sustenabilității, al afacerilor și al tehnologiei”, a declarat KC Choi, EVP and Head of Global Mobile B2B Team, Samsung Electronics.

Soluțiile înscrise pentru provocarea Call for Code Honoring Everyday Heroes trebuie să poată rula pe o tabletă, smartphone și/sau dispozitiv portabil Samsung și să utilizeze una sau mai multe tehnologii IBM cloud hibrid deschise, precum IBM Cloud sau IBM Watson. Participanții vor avea, de asemenea, acces la seturile de instrumente Samsung, precum și la datele de la The Weather Company. Termenul limită pentru depuneri este 20 noiembrie, câștigătorul fiind anunțat pe 9 decembrie. În plus față de tehnologia Samsung și premiul în bani din partea IBM, câștigătorul va primi sprijin de la ambele companii pentru a-și aduce soluția la viață.

„IBM și Samsung se bucură de o lungă istorie de succes deja dovedit, lucrând împreună pentru a îmbunătăți rezultatele afacerii pentru clienți și, de asemenea, pentru binele social. La începutul acestui an, IBM, Samsung și alții au lucrat împreună pentru a implementa soluția câștigătoare Call for Code Global Challenge 2019, Prometeo. Aștept cu nerăbdare să văd cum dezvoltatorii pot folosi acum tehnologiile noastre deschise, beneficiind, astfel, de soluțiile unora dintre cei mai merituoși oameni din lume, eroii noștri de zi cu zi”, a spus Bob Lord, Senior Vice President, Worldwide Ecosystems, IBM.

Parteneriatul dintre Samsung și IBM se extinde pe 30 de ani, începând cu munca în domeniul de semiconductori și ajungând acum să se extindă în zona de mobilitate, AI, 5G, Industria 4.0 și rețele. La SDC, Samsung și IBM Consulting anunță o colaborare pentru modernizarea mediilor de lucru hibride cu experiențe mobile optimizate pentru Galaxy Z Fold3, co-proiectat cu instituțiile majore de servicii financiare.

În plus, pentru a accelera convergența industriei 4.0 între aplicațiile native în cloud și mobilitate, IBM și Samsung caută modalități de a aduce sarcini de lucru AI containerizate pe dispozitivele Samsung Android cu IBM Edge Application Manager. Acest efort se concentrează pe utilizarea containerelor de pe dispozitivele Samsung pentru a permite ca sarcina de lucru să fie implementată, gestionată și procesată flexibil în spații precum fabrici, retail, depozite, hoteluri și centre de distribuție pentru a contribui la dezvoltarea mai rapidă a unor noi cazuri de utilizare puternice pentru computerele mobile și edge.

Samsung și IBM continuă să lucreze împreună pentru a crea servicii care să le permită companiilor și dezvoltatorilor de întreprinderi să profite din plin de rețelele de vârf, de mobilitate și de analiză.

Provocarea The Call for Code Honoring Everyday Heroes începe acum. Informațiile privind eligibilitatea și modul de înregistrare sunt disponibile aici: ibm.biz/CallforCode-Samsung.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com .

Despre IBM

IBM este liderul global în cloud hibrid și AI, deservind clienți din peste 170 de țări. Peste 3.200 de clienți folosesc platforma noastră cloud hibridă pentru a-și accelera călătoriile de transformare digitală și, în total, peste 30.000 dintre aceștia au apelat la IBM pentru a debloca valoarea datele lor – această listă de clienți include nouă din zece cele mai mari bănci din lume. Cu această fundație, continuăm să folosim Red Hat OpenShift ca platformă de vârf pentru a răspunde nevoilor de afaceri ale clienților noștri: o platformă cloud hibridă, deschisă, flexibilă și sigură. Ghidat de principiile încrederii, ale transparenței și ale sprijinului pentru o societate mai incluzivă, IBM se angajează, de asemenea, să fie un administrator responsabil al tehnologiei și o forță a binelui în lume. Pentru mai multe informații, vizitați: www.ibm.com.

Allview anunță venituri în creștere cu peste 36%, înregistrate în primele trei trimestre ale lui 2021

comunicat Allview rezultate financiare

  • Cifra de afaceri realizată din activitățile recurente ale companiei (producție și comercializare de dispozitive electronice) a înregistrat o creștere cu peste 36% în perioada ianuarie – septembrie 2021, față de aceeași perioadă a lui 2020, ajungând la circa 80 milioane de lei (16 milioane de euro).
  • La baza acestor rezultate excepționale se află creșterea diviziei IT&C cu peste 64%, de la 24,2 milioane lei (aproape 5 milioane euro), înregistrate în perioada ianuarie – septembrie 2020 la 39,8 milioane de lei (aproape 8 milioane euro), în perioada ianuarie – septembrie 2021.
  • Diversificarea portofoliului de produse și integrarea de noi tehnologii, precum și strategia de planificare și previzionare a producției au dus la obținerea acestor performanțe.

Allview (Visual Fan SA, companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul ALW) anunță rezultate financiare excepționale înregistrate în perioada ianuarie – septembrie 2021. Compania Visual Fan SA a continuat și în trimestrul al treilea curba ascendentă a vânzărilor din prima jumătate a anului 2021, majorându-și cu peste 36% cifra de afaceri pe activitatea curentă în primele 9 luni ale acestui an, față de aceeași perioadă din 2020. Astfel, creșterea înregistrată a fost de la 58,3 milioane de lei (peste 11,6 milioane de euro) la aproape 80 milioane de lei (16 milioane de euro).

În anul 2021, compania s-a concentrat pe diversificarea portofoliului de produse, dezvoltarea de dispozitive noi în concordanță cu cerințele pieței, ce înglobează tehnologii avansate și care sunt comercializate la prețuri accesibile consumatorilor. Această strategie s-a materializat în rezultatele financiare foarte bune obținute de brandul Allview în primele 9 luni ale lui 2021 pe divizia IT&C, care indică o creștere de peste 64% față de perioada similară a lui 2020. Valoarea vânzărilor de produse din divizia de IT&C s-a majorat de la 24,2 milioane lei (aproape 5 milioane euro) înregistrate în perioada ianuarie – septembrie 2020, la 39,8 milioane de lei (aproape 8 milioane euro), în primele 9 luni ale lui 2021.

Analizând fiecare categorie a portofoliului, se poate observa că s-au înregistrat creșteri semnificative pe oricare dintre acestea, randamentul cel mai mare înregistrându-se pe grupa de produse din IT&C. Creșterea de peste 64%, a portofoliului de vânzări aferente grupei IT&C, a rezultat din evoluția pozitivă în primele nouă luni ale lui 2021, a tuturor categoriilor:

  • Laptop-urile au avut cea mai mare tendință de creștere, de aproape 4 ori mai mult față de perioada similară din 2020. Cel mai căutat model de laptop din portofoliul companiei este AllBook i, cu procesor Intel® Core™ i3-1005G1, până la 3.4GHz și sistem de răcire cu heatpipes.
  • Tabletele au înregistrat creștere cu peste 75% a vânzărilor, contribuția majoră a fost reprezentată de noile modele Viva H1003 LTE și Viva H1004 LTE, cu conexiune 4G și diagonală de 10,1”.
  • Smartphone-urile au marcat o majorare cu peste 30% a vânzărilor, iar la atingerea acestor obiective a stat și lansarea noii game de smartphone-uri Soul X8, care împreună cu căștile wireless Soul AV1 și AVI, integrează un sistem ce permite controlul vocal în limba română, fără atingere, singurul device de acest gen din România.

Categoria de televizoare a marcat o creștere de peste 5%, de la 30 milioane lei la 31,8 milioane lei, ce se datorează varietății de produse a portofoliului: atât modele clasice, cât și modele smart cu Android TVTM și Google Assistant integrat. Dacă, anul trecut, brandul Allview a lansat gama de TV-uri QLED prin care a permis democratizarea tehnologiei Quantum Dot, anul acesta clienții au putut beneficia de alte inovații, prin lansarea gamei de Smart TV-uri ePlay 7100, ce înglobează tehnologia Far Field Voice Control, prin care utilizatorii au întâmpinat o experiență complet nouă, mult mai confortabilă și rapidă: fără a mai atinge telecomanda, ci doar prin simpla voce și comanda „OK Google”, aceștia pot porni sau opri televizorul, accesa conținut media și divertisment, regla volumul, controla alte dispozitive interconectate cu TV-ul prin sistemul Google Home.

„Rezultatele obținute în primele 9 luni ale acestui an urmează un trend ascendent, mai mult chiar, ne-am menținut ritmul de creștere în procente cu două cifre, deși condițiile din piață și situația macroeconomică la nivelul industriei IT au fost mai puțin favorabile în acest an (criza de semiconductoare, creșterea continuă a costurilor de transport, criza containerelor și criza energetică). Strategia noastră este una solidă, iar obiectivele de dezvoltare pe care ni le-am stabilit pentru perioada următoare au ca fundament planificarea și previzionarea strictă a producției, extinderea portofoliului de produse, adăugarea de noi linii de business și identificarea de noi parteneriate interne ce vizează reducerea dependenței de piețele externe în procesul de aprovizionare cu componente. Toate acestea au contribuit la o creștere consistentă în acest an și creează premisele unei dezvoltări durabile rapide și în continuare, în condițiile generării de valoare pentru clienții și partenerii noștri.”, a declarat Lucian Peticilă, CEO Visual Fan SA (Allview).

Pentru anul 2022, strategia de dezvoltare a companiei pune accentul pe extinderea pe piețele externe, dar și creșterea continuă a portofoliului de produse, urmând trendul pieței, nevoile consumatorilor, precum și integrarea de tehnologii avansate și soluții inovatoare. De asemenea, Allview urmărește adăugarea de noi linii de business, prin care își propune să anticipeze viitorul și tendințele de dezvoltare sustenabilă cu care acesta vine. Pentru susținerea planurilor de dezvoltare, se au în vedere investiții în departamentul R&D, pentru a crește capacitățile de dezvoltare hardware și software in-house.

Piața de capital este unul din pilonii de susținere ai strategiei de dezvoltare a companiei, fiind vizate operațiuni specifice pieței pentru atragerea de capital. În același timp, Allview urmărește atingerea unui nivel de motivare ridicat pentru investitori și are în vedere distribuții recurente de acțiuni gratuite și/sau dividende cash, în funcție de decizia acționarilor, precum și alte operațiuni care să conducă la creșterea free-floatului și a lichidității acțiunilor la bursă.

Dincolo de acestea, Allview este conștientă că cea mai bună modalitate de motivare a acționarilor o reprezintă creșterea cifrei de afaceri și a profitabilității, direcție în care s-au creat foarte bune premise în 2021, prin valorificarea oportunităților pieței și creșterea vânzărilor pe toate categoriile de produse, prin achiziții strategice, prin dezvoltarea de parteneriate care să reducă dependența de lanțurile de aprovizionare externe și prin pregătirea lansării, în 2022, a unei noi linii de business.

Dintre evenimentele semnificative recente din viața companiei Visual Fan SA, amintim:

  • La jumătatea lunii octombrie, acționarii Visual Fan (Allview) au aprobat majorarea de capital social cu 5 acțiuni gratuite la fiecare acțiune deținută.
  • În luna septembrie a.c., Visual Fan a realizat încă o achiziție strategică, prin preluarea participației majoritare de 51% din Intervision Trading, unicul distribuitor din Europa Centrală și de Est al renumitului brand japonez AKAI. Această tranzacție creează premisele unei creșteri semnificative de 25%, atât a cifrei de afaceri, cât și a profitului companiei Visual Fan – față de estimările anunțate în memorandumul de listare a acțiunilor la BVB. Pentru finalizarea tranzacției, se așteaptă avizul Consiliului Concurenței.
  • La finalul lunii iulie, compania Visual Fan a anunțat preluarea unei participații de 12% din Headlight Solutions, companie de tehnologie specializată în cercetare-dezvoltare și integrare de soluţii software complexe şi hardware custom-made. În luna septembrie a acestui an, cele două companii au făcut public primul proiect de anvergură contractat în asociere, în valoare de 10 milioane de lei și care va avea ca finalitate implementarea unui produs ce include soluţii software şi hardware complete.
  • Începând cu data de 11 octombrie 2021, acțiunile ALW fac parte din componenţa celui mai nou indice BET-AeRO.

Despre Allview

Allview (simbol bursier ALW) este o companie cu capital integral românesc, care și-a confirmat statutul de vizionar și pionier atunci când vine vorba de tehnologie, cu un portofoliu de produse diversificat. A fost fondată la Brașov, în 2002, și produce telefoane mobile inteligente, sisteme Smart Home, tablete, laptopuri și alte gadgeturi. A lansat cel mai complex sistem Smart Home din România (2016), AVI – singurul asistent vocal în limba română (2017), a fost printre primele companii din Europa care a încheiat un parteneriat direct cu Google Android TV™ (2019), fiind primul brand din România care a adoptat tehnologia QLED (2020). Este prezentă pe piețele IT&C din peste 10 țări. Allview investește constant în R&D (cercetare și dezvoltare) și își propune ca, pe termen lung, să creeze un robot inteligent – asistent personal. Pentru a rămâne conectați la noutățile Allview, puteți urmări paginile companiei de pe FacebookYouTube și Instagram.

Ericsson, parteneriate puternice cu 3 dintre liderii mondiali pe segmentul cloud pentru maximizarea beneficiilor aduse de tehnologia 5G

Beneficiile economice și sociale aduse de tehnologia 5G sunt uriașe, iar la nivel global statele fac eforturi pentru a implementa cât mai eficient și rapid aceste rețele.  Aceste oportunități pot fi valorificate pe deplin doar prin integrarea soluțiilor și tehnologiei cloud.

Astfel, Ericsson a pus încă de acum câțiva ani, bazele unor parteneriate puternice cu trei dintre liderii globali de servicii cloud – Microsoft, Google și Amazon – cu scopul de a maximiza avantajele 5G. Colaborarea este binevenită cu atât mai mult în contextul în care tehnologia 5G, edge computing-ul și Internet of Things (IOT) redefinesc fundamental rolul furnizorilor de servicii de comunicații, precum și pe cel al telecomunicațiilor, în general.

Capacitățile platformelor cloud sunt esențiale pentru a ajuta providerii să accelereze procesul de transformare digitală și să maximizeze avantajele soluțiilor software de cloud native, precum cele din portofoliul de produse dezvoltate de Ericsson.

Prin intermediul soluțiilor cloud, furnizorii de servicii de comunicații pot pune la dispoziția clienților lor noi servicii 5G, pe care să le valorifice apoi mai rapid. Deoarece facilitează o utilizare mai eficientă a resurselor, tehnologiile cloud pot optimiza indicatori financiari precum CAPEX sau OPEX.

Soluțiile software de cloud native sunt extrem de importante și în ceea ce privește valorificarea deplină a potențialului tehnologiei 5G. De asemenea, tehnologiile cloud pot amplifica beneficiile economiilor de scară, maximizând nivelul de interoperabilitate și eficiență al unei afaceri. Așadar, devine extrem de important să se adapteze constant oferta de produse și servicii pentru companiile de pretutindeni. Tranziția la cloud poate înlesni acest proces de adaptare a companiilor la așteptările clienților pentru a rămâne competitive pe piață.

Având în vedere acest context, Ericsson a dezvoltat de-a lungul timpului parteneriate cu diferite companii din domeniul tehnologiei, conturându-și astfel un portofoliu solid de soluții și produse, care pot răspunde nevoilor unei game extinse de clienți.

Platforme de dezvoltare a business-ului

În luna noiembrie a anului trecut, Ericsson și Telstra au început să dezvolte o soluție de edge cloud dedicată clienților enterprise. Aceasta platformă facilitează livrarea serviciilor si aplicațiilor noi care permit inovare, functii de self-care și customer care în domeniul agriculturii, al industriei de productie, dar și servicii de conectivitate la nivel enterprise și smart cities.

Un alt exemplu interesant de avans pentru industria de telecomunicații este colaborarea dintre Telefonica Germania, Amazon Web Services și Ericsson, întrucât parteneriatul celor trei companii permite automatizarea industriei și digitalizarea economiei.

Scopul este acela de a genera noi soluții industriale mai rapid, optimizând capabilitățile de automatizare în producție, al proceselor de logistică și folosirea soluțiilor edge computing pentru implementarea aplicațiilor în timp real.

Un aspect important al acestui proof-of-concept este implementarea 5G Core direct în cloud pentru a câștiga flexibilitatea serviciilor și a reduce costurile.

Infrastructura de comunicații dezvoltată în cloud

La finalul lunii iunie 2021, Google Cloud și Ericsson au anunțat un parteneriat pentru dezvoltarea unor soluții 5G și de edge cloud care să faciliteze transformarea digitală în rândul furnizorilor de servicii de comunicații și care să le permită acestora să implementeze noi scenarii de utilizare.

Totodată, în cadrul acestui parteneriat, Google Cloud și Ericsson dezvoltă un proiect pilot pentru aplicații edge într-o rețea în timp real a companiei TIM.

Proiectul care va automatiza funcțiile din rețeaua 5G Core a TIM și aplicațiile cloud-based, vor folosi infrastructura Telco Cloud TIM, soluția Google Cloud, precum tehnologia de orchestare dezvoltată de Ericsson și rețeaua sa 5G Core.

În acest fel, companiile din sectorul automotive, din domeniul transporturilor, cele din industria de productie, și nu numai, își vor putea îmbunătăți eficiența, reduce latența și își vor putea spori gradul de conectivitate din locațiile fizice.

Soluții de mobilitate inteligentă

Ericsson facilitează connectivitatea autovehiculelor de mai bine de 10 ani. Compania colaborează cu producători auto, furnizori de servicii de comunicații si alți parteneri din ecosistem, pentru a susține transformarea industriei. Interconectând peste 4 milioane de mașini, care reprezintă 10% din piața globală Ericsson Connected Vehicle Cloud (CVC) este cea mai comprehensivă platformă de acest gen din industria globală de automotive, oferind servicii pentru mai mult de 130 de țări.

Ericsson Connected Vehicle Cloud le oferă producătorilor de vehicule posibilitatea să scaleze global și să administreze cu ușurință aspecte legate de securitate, de reglementare legislativă internațională a datelor, precum și de conectivitate, managementul datelor, analize și restul detaliilor necesare pentru a aduce pe piață noi servicii complexe. Ericsson oferă pachete de servicii menite să deservească atât servicii 5G-ready de bază, cât și servicii foarte avansate, toate acestea pentru a îmbunatăți siguranța și experiența de conducere resimțită de către conducătorul auto.

Ericsson lucrează la dezvoltarea noii generații a platformei Connected Vehicles Cloud bazându-se atât pe propria expertiză, ca lider în domeniu, cât și pe parteneriatele pe care le are cu furnizorii de soluții și servicii de cloud, precum Amazon și Microsoft.

Noi soluții din sfera Business Support Systems (BSS)

Furnizorii de servicii de comunicații încearcă să beneficieze cât de mult de avantajele platformelor cloud, astfel că ecosistemul de parteneriate din industria de telecomunicații devine tot mai amplu. Un exemplu în acest sens poate fi considerat parteneriatul dintre Ericsson și Amazon Web Services, care tocmai a fost extins cu scopul de a certifica portofoliul de produse BSS dezvoltate de Ericsson în platforma cloud a Amazon Web Services. Astfel, clienții Ericsson care optează pentru soluții cloud din portofoliul BSS pot să beneficieze și de avantajele suportului oferit de soluțiile Amazon Web Services, în vederea optimizării afacerilor prin intermediul tehnologiei 5G și de a monetiza noi servicii dedicate atât consumatorilor, cât și clienților de tip enterprise.

Soluții de tip enterprise pentru sfera telecomunicațiilor

Odată cu apariția arhitecturilor 4G și 5G, lumea telecomunicațiilor a devenit atât de complexă din punct de vedere tehnic, încât marii vendori au decis că este necesar să apeleze la colaborări externe, implicit și în zona de cloud. Având în vedere amploarea unei soluții de telecomunicații, acest lucru a reprezentat o provocare din mai multe puncte de vedere, dar în special un câștig în zona de dezvoltare. Așadar, cu această ocazie, s-au ivit foarte multe oportunități, iar business-ul în zona de enterprise a început să crească enorm.

Un foarte bun exemplu este colaboarea Ericsson cu Microsoft Azure, unde se îmbină o arhitectură completă Ericsson de Voice over LTE (4G),  cu o rețea de servere dedicate din partea Microsoft, prin care se oferă caracteristici de tip “end to end”  către parteneri din zona privată/enterprise. Soluția este bazată, de asemenea, pe Docker & Kubernetes, ceea ce oferă o modularitate în dezvoltarea și gestionarea unui astfel de ansamblu. Acest produs are la bază un mediu tehnic complex, construit de echipe dedicate pe orice arie de competență, astfel încât clientul final (enterprise) să poată beneficia de aceleași servicii precum cele dedicate clienților comerciali.

Huawei: Protejarea biodiversității Lacului Neusiedl din Austria utilizând tehnologie avansată

huawei-logo

Huawei Austria, împreună cu Universitatea din Viena și Parcul Național Neusiedler See – Seewinkel, sprijină un proiect de cercetare pentru promovarea cunoștințelor despre protecția mediului și conservarea speciilor.

Huawei Austria, Universitatea din Viena și Parcul Național Neusiedler See – Seewinkel au lansat proiectul comun TECH4ALL. În coolaborare cu ONG-ul Rainforest Connection (RFCx), tehnologiile inteligente și AI vor fi utilizate pentru cercetarea biodiversității în zona marginală a lacului Neusiedl și pentru a extrage o serie de măsuri de protecție adecvate pe baza rezultatelor. „Suntem un hotspot al biodiversității din Austria și ne bazăm pe mentalitatea practică”, explică DI Johannes Ehrenfeldner, directorul Parcului Național. Proiectul, care este planificat să continue timp de doi ani, va aduce numeroase beneficii celui mai vestic lac din zona de stepă din Eurasia.

Protejarea biodiversităţii vaste a Austriei

Lacul Neusiedl nu este doar cel mai mare lac din Austria, dar găzduiește și o floră și o faună foarte speciale. Ca rezultat al acestui proiect, echilibrul dintre managementul zonei de stuf și protecția mediului, precum și ecosistemul regiunii pentru oameni și animale, poate fi îmbunătățit. „Cu ajutorul cunoștințelor acumulate, putem ajunge la măsuri în lupta împotriva schimbărilor climatice”. Dr. Christian H. Schulze de la Departamentul de Botanică și Cercetare a Biodiversității de la Universitatea din Viena adaugă: „Datorită dinamicii hidrologice modificate a lacului, sunt de așteptat efecte nu numai asupra zonei de stuf, ci și asupra biodiversității acesteia.”

Proiectul va explora efectele pe termen scurt și lung ale fluctuațiilor nivelului apei asupra speciilor de păsări care se împerechează, precum și importanța zonei de stuf pentru fauna sălbatică pe tot parcursul anului. Cercetătorii analizează, de asemenea, modul în care diferitele condiții meteorologice afectează cântecul păsărilor. „Consecințele schimbărilor climatice sunt evidente în zona din jurul Lacului Neusiedl”, spune Astrid Eisenkopf, viceguvernator al Burgenlandului. „Din proiectul comun TECH4ALL, sperăm să obținem noi perspective despre protecția mediului și biodiversitate. Acestea ne vor ajuta să menținem regiunea în stare bună pentru populație”.

Pentru proiect, peste 70 de dispozitive sunt plasate în zona de stuf pentru a înregistra peisajul sonor. Unele dintre dispozitive stochează înregistrările pentru analize ulterioare, în timp ce altele numite Nature Guardian sunt conectate direct la rețeaua wireless. Nature Guardian este un sistem de monitorizare acustică care creează o dimensiune cu totul nouă cercetării, fiind capabil să colecteze date acustice în mod continuu în diferite locații, indiferent de vreme sau de ora din zi. Datele Nature Guardian sunt transmise de la distanță și în timp real prin rețeaua wireless Magenta, cea mai bună rețea din Austria. Această abordare rapidă și minim invazivă nu numai că economisește mult din timpul cercetătorilor, ci are și un efect extrem de mic asupra habitatul animalelor.

Willi Song, Chairman Huawei Technologies pentru Republica Cehă, Austria și Slovacia explică tehnologia în detaliu: „Cel mai mare avantaj este că vocile păsărilor și amfibienilor pot fi transmise prin rețeaua mobilă, ceea ce economisește mult timp oamenilor de știință și minimizează impactul asupra animalelor. De asemenea, este foarte dificil pentru cercetătorii din această zonă în special să aibă acces la studii.”

Tehnologia și inteligența artificială în natură

De la impactul pozitiv asupra societății la proiecte de conservare: Tehnologia joacă un rol important în multe domenii și contribuie în mod semnificativ la o varietate de dezvoltări pozitive. Proiectul de la Lacul Neusiedl este primul proiect TECH4ALL al Huawei din Austria. Împreună cu ONG-ul Rainforest Connection, Huawei lucrează deja la multe proiecte diferite la nivel internațional: balenele sunt monitorizate și protejate în largul coastei Irlandei, iar în pădurile din Chile Huawei lucrează pentru a proteja vulpea lui Darwin, pe cale critică de dispariție. „Austria are ecosisteme incredibile, neatinse și o biodiversitate enormă. Este grozav că în sfârșit putem implementa un proiect în această țară frumoasă, cu parteneri extraordinari”, a declarat încântată Chrissy Durkin, Director de Expansiune Internațională la Rainforest Connection. „Parteneriatul cu mari companii tehnologice precum Huawei ne permite să facem proiecte de cercetare care nu ar fi posibile fără expertiza lor”.

Pentru mai multe informații despre proiectele curente ale Huawei, consultați:

https://www.huawei.com/en/tech4all

Mai multe informații despre Huawei Technologies Austria:

https://grayling.uncovr.com/News.aspx?menueid=22194

Despre Huawei

Huawei Technologies (www.huawei.com) este un producător de top de soluții de telecomunicații. Produsele și soluțiile companiei sunt implementate în peste 170 de țări și utilizate de 45 dintre cei mai mari 50 de operatori de rețea din lume și de o treime din populația lumii. Huawei are o experiență vastă în tehnologiile fixe, mobile și IP. Portofoliul companiei include produse mobile, produse tehnologice de comutare, produse de rețea, aplicații software și terminale. Huawei are aproximativ 194.000 de angajați în întreaga lume, dintre care peste 45% lucrează în cercetare și dezvoltare. Din 2007, Huawei este reprezentată în Austria cu o locație în Viena și are aproximativ 120 de angajați în Austria.

Despre Universitatea din Viena și Facultatea de Științe ale Vieții

Făcând o diferență. Din 1365.

Universitatea din Viena (www.univie.ac.at) este una dintre cele mai vechi și mai mari universități din Europa: aproximativ 10.000 de angajați lucrează în 20 de facultăți și centre, inclusiv 7.400 de oameni de știință. Acest lucru face ca Universitatea din Viena cea mai mare instituție de cercetare din Austria, precum și cea mai mare instituție de învățământ: în prezent, sunt înscriși aproximativ 90.000 de studenți naționali și internaționali; cu 178 de programe de studiu, universitatea oferă cea mai diversă gamă de cursuri din țară. Universitatea din Viena este, de asemenea, o instituție importantă pentru educație continuă.

La Facultatea de Științe ale Vieții, cercetarea și predarea se concentrează pe o înțelegere fundamentală a principiilor vieții, organizarea și evoluția acesteia. Disciplinele de biologie, farmacie și științe nutriționale sunt orientate către provocările societale globale. Diseminarea și implementarea cunoștințelor în procese economice și sociale durabile sunt sarcini centrale ale Facultății de Științe ale Vieții.

Despre Parcul Național Lacul Neusiedl – Seewinkel

Parcul Național Lacul Neusiedl – Seewinkel, care trece granița cu Ungaria, a fost înființat în 1993 și se întinde pe o suprafață totală de aproximativ 300 km2, din care aproximativ 100 kmsunt pe teritoriul austriac. Zona Lacului Neusiedl – Seewinkel este un spațiu natural unic pentru Austria. Datorita amplasarii pe marginea estica a Alpilor si pe marginea vestica a Micii Câmpii Ungare, este o zona de graniță din punct de vedere istoric dar și biologic, unde specii de plante și animale din Alpi și zonele panonice, asiatice, mediteraneene și nordice pot fi găsite. Această bogăție de specii nu ar fi posibilă fără diversitatea habitatelor: zone umede mari și diverse, pășuni, pajiști, pajiști uscate, stepe de nisip și mlaștini sărate se află una lângă alta ca un mozaic. Mai mult de 340 de specii diferite de păsări au fost înregistrate în zonă. Importanța internațională a acestei arii naturale constă atât în ​​biodiversitatea sa extraordinară, cât și în funcția sa indispensabilă pentru migrația păsărilor euro-africane. Astfel, în zonă au fost deja înregistrate peste 340 de specii diferite de păsări. Parcul Național Neusiedler See – Seewinkel oferă excursii cu ghid pe tot parcursul anului. În plus, fiecare vizitator este liber să exploreze natura din interiorul și din jurul parcului național pe cont propriu.

CSALB: Împăcările dintre consumatori și bănci valorează 1,24 milioane euro în primele 9 luni

27 octombrie 2021, București. În primele nouă luni ale anului, 445 consumatori au parcurs întregul proces de conciliere (depunere cerere, negociere, hotărâre finală acceptată de ambele părți) ori au ajuns la o înțelegere amiabilă direct cu băncile/IFN-urile, după ce au apelat la Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Beneficiile rezultate din negocierea consumatorilor cu băncile au ajuns la 1,24 milioane euro în primele trei trimestre, iar valoarea totală a beneficiilor în cei cinci ani de activitate operațională este de 5,25 milioane euro.

Datorie în CHF ștearsă integral de către bancă

 

Ioana Dodenciu, Roșiorii de Vede – “În luna septembrie am primit vestea că banca îmi șterge toată datoria de 44.330 de CHF pe care o aveam în urma unui împrumut din anul 2007, pentru un apartament de trei camere. Am putut plăti ratele cât timp a trăit soțul meu, creditul fiind pe numele lui, iar eu eram codebitor. Când am făcut cerere la CSALB, am solicitat măcar o reducere a ratei lunare, deoarece copilul cel mare începea facultatea anul acesta și nu puteam face față cheltuielilor. Am trei copii de crescut și nu mă puteam descurca decât cu ajutorul părinților de la țară. Practic, mai mult de jumătate din salariul meu de asistent medical se ducea pe rata la bancă. Ultima rata a fost de 294 de CHF. Când am primit vestea eram în timpul programului de vaccinare și am rugat un coleg să-mi spună dacă văd bine mailul de la doamna conciliator Mihaela Budișteanu care îmi confirma că datoria a fost ștearsă. Îi multumesc doamnei conciliator pentru implicarea și rapiditatea cu care a găsit o rezolvare la situația mea. De când am depus cererea și până când am convenit cu banca pe soluția propusă de conciliator au trecut mai puțin de două luni”.

Ceea ce observăm după primele nouă luni ale anului este o disponibilitate mai mare a consumatorilor și băncilor de a ajunge la un compromis. 90% dintre negocierile derulate anul acesta în cadrul CSALB s-au încheiat prin împăcarea părților. Spre exemplu, în trei trimestre am avut doar două situații în care una dintre părți s-a retras din negociere, față de 21 de situații de acest fel în perioada similară a anului trecut. Deși numărul cererilor acceptate spre negociere este cu aproximativ 10% mai mic decât în 2020, valoarea mare a beneficiilor și procentul ridicat al împăcărilor arată o înțelegere mai profundă a mecanismelor de conciliere, atât din partea băncilor, dar mai ales din partea consumatorilor, despre care putem spune că sunt mai centrați pe rezultat, mai pragmatici decât în trecut. Această atitudine poate veni și din dorința consumatorilor care se confruntă cu probleme financiare de a găsi rapid o rezolvare pentru dificultățile lor actuale. Incertitudinile privind evoluția pandemiei, efectele acesteia asupra economiei, creșterea dobânzilor, creșterea puternică a prețurilor la energie electrică, la gaz și la carburanți, pun presiune pe capacitatea de rambursare a împrumuturilor bancare. În acest context, există posibilitatea creșterii ratei creditelor neperformante, motiv pentru care consumatorii trebuie să fie foarte precauți pentru a nu înregistra restanțe. Recomandarea noastră pentru consumatori este să se adreseze băncii dacă au dificultăți în achitarea ratelor, dar să nu depășească 90 de zile de întârziere, situație în care întregul credit devine scadent. Iar dacă nu reușesc să ajungă la o înțelegere cu creditorul, întotdeauna rămâne și alternativa soluționării amiabile în cadrul CSALB, spune Alexandru Păunescu, membru al Colegiului de Coordonare al CSALB.

Scad cererile de negociere către bănci, cresc cele pentru IFN-uri

 

În primele nouă luni consumatorii au trimis 1.837 de cereri de negociere (o medie de 47 de cereri pe săptămână), dintre care 1.152 adresate băncilor și 685 IFN-urilor.

Se observă o creștere a numărului de cereri adresate IFN-urilor, ponderea acestor cereri fiind de 37% din total, față de 24% în aceeași perioadă a anului trecut. Din păcate, aproximativ 80% dintre cererile adresate IFN-urilor vizează ștergerea înregistrărilor din Biroul de Credit, solicitări care nu pot face obiectul unei negocieri, în proporție covârșitoare fiind clasate ca urmare a refuzului comercianților de a intra în procedurile de negociere.

Pe de altă parte, numărul de cereri adresate băncilor a scăzut în perioada primelor trei trimestre ale acestui an față de perioada similară din 2020: de la 1.557 cereri în primele 9 luni din 2020, la 1.152 cereri în primele 9 luni ale acestui an.

Băncile clasează mai puține cereri

Evoluția ultimilor ani indică o scădere semnificativă a numărului de cereri înregistrate la CSALB și pentru care băncile și-au exprimat refuzul de a intra într-o procedura de negociere: de la 80% în 2016, la 45% în 2018 și 28% în 2020. În primele nouă luni ale anului 2021, procentul cererilor clasate ca urmare a refuzului nejustificat al băncilor a scăzut la 17% din totalul cererilor trimise, iar recomandarea CSALB către bănci și IFN-uri este ca procentul de clasare să se mențină sub 20% până la finele anului. Este un obiectiv realizabil, cu atât mai mult cu cât sunt deja bănci mari în cazul cărora rata de respingere a cererilor, fără un motiv întemeiat, este de sub 10% ori chiar sub 5%.

Situația în cazul IFN-urilor este diferită: din 685 de cereri, doar 5 au fost acceptate spre negociere, iar alte 21 de solicitări au fost soluționate direct între consumator și comerciant, după sesizarea CSALB, dar fără a mai trece prin procesul de conciliere.

CSALB, prima opțiune pentru rezolvarea unei probleme cu banca

În urma unui studiu de piață iSense Solutions – Back to the Future (studiu care nu a fost comandat de CSALB), doar 18% dintre intervievați au răspuns că au probleme în relația cu băncile, iar 82% spun că nu întâmpină neînțelegeri. Pentru cei care au nemulțumiri, rezolvarea amiabilă este prima alternativă la care ar apela:

Cei mai dispuși la negociere sunt consumatorii din regiunea Sud-Vest Oltenia (59% ar alege calea amiabilă), urmați de cei din București-Ilfov (45% ar alege în primul rând serviciile CSALB). Studiul a fost făcut în luna septembrie pe 504 respondenți și a permis variante multiple de răspuns.

Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 19 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).

Provocarea sezonului rece by Garderoba Capsulă®: află cum poți obține 10 stiluri vestimentare cu doar 13 piese!

Odată cu toamna și garderoba doamnelor are nevoie de o infuzie de vitalitate, iar Garderoba Capsulă® se pliază pe această nevoie. Consultantul de imagine și stil, Mariana Romanică te invită să descoperi 10 stiluri vestimentare pe care le poți compune ușor prin tehnica mix & match și prin care să păstrezi nota personală, dar în același timp să adopți look-uri actuale, cu acel aer indemodabil care să le confere doza de eleganță stilistică absolută.

 

Pare magie, dar e știinta!

Deși pare o utopie că putem crea peste 70 de ținute cu doar 13 piese, iată că Garderoba Capsulă®, oferă nu doar atât, ci și o flexibilitate foarte mare în ceea ce privește stilurile vestimentare pe care le poți crea astfel, pentru a reflecta contexte diverse și fațete ale personalității, de asemenea, variate.

„Femeile îndeplinesc o mulțime de roluri și au nevoie de o vestimentație versatilă, care să se poată transforma odată cu starea și nevoile de zi cu zi. Haine care să le descrie identitatea pe care o formează toate rolurile împreună, dar și fiecare în parte. Suntem mame, iubite, soții, surori, fiice, prietene, colege, mentori, antreprenoare sau CEO, freelancer sau angajate. Atâtea fațete ale unei singure personalități. Pentru asta avem nevoie de o garderobă Capsulă, ca să putem arăta diferit în fiecare zi, purtând doar acele câteva haine în care arătăm bine, pe care le iubim și care reflectă cine suntem cu adevărat.

Astfel, cu Garderoba Capsulă®, și doar 13 piese, putem aborda outfit-uri casual relaxate, preppy, smart casual, clasice, elegante, feminine, glam, sexy sau de party. Potențându-le versatilitatea la maxim, hainele devin un canvas prin care iți poți exprima personalitatea, transformându-ți astfel vestimentația zilnică într-o semnătură stilistică: unică, chic, radiantă.  Atât de “tu” încât e pur și simplu indemodabilă.” – a declarat Mariana Romanică.

 

Truc de stil: tehnica stratificării

Este tentant să te lași dusă de val când vezi nuanțele-vedetă ale sezonului de toamnă: cărămiziu, muștar, portocaliu, maro, verde și galben, insă nu tuturor femeilor le stă bine cu nuanțe pământii sau nuanțe tari. Ce este de făcut în acest caz? Culorile hainelor trebuie să fie coordonate între ele, dar să țină cont și de paleta de culori potrivită femeii care le poartă, în funcție de tonul pielii ei, de culoarea ochilor și de culoarea părului.

Putem purta culori de toamnă, însă ținând cont de tipologia noastră cromatică, tipologie despre care putem afla mai multe în urma unei analize cu un consultant de imagine. Astfel putem eficientiza și costurile prin repetarea frecvenței de utilizare a celor mai iubite piese din garderobă, a pieselor neutre care sunt mai ușor de asortat, dar și prin utilizarea tehnicii stratificării (”multi-layering”).

Mariana Romanică este consultant de imagine și stil cu peste 10 ani de experienţă, timp in care  a analizat zeci de garderobe și mii de ținute compuse pentru femei cu stiluri și tipologii extrem de diferite. Acest lucru a determinat-o să construiască o linie vestimentară dedicată: o garderobă capsulă ideală, formată din trei perechi de pantaloni, trei fuste, trei topuri, două rochii, un sacou și un cardigan.

Piesele pe care le-a conceput au ca reper atât croieli clasice, cât şi croiuri-vedetă ale modei contemporane si se potrivesc pentru orice formă a corpului. Conform know-how-ului specific consultanţei de imagine, accentul s-a pus pe culorile de bază, existând opţiuni de tonuri calde şi reci, nuanţele fiind particularizate pentru cele 4 tipologii cromatice, dar adaptate și sezoanelor și contextelor în care le purtăm.

Principiile Garderobei Capsulă®

Pentru ca o garderobă capsulă să funcţioneze, este necesar să respecte trei reguli principale:

  1. Coordonare cromatică– culorile hainelor trebuie să fie coordonate atât între ele, dar şi cu paleta de culori potrivită femeii care le poartă, ținând cont de tonul pielii ei, de culoarea ochilor și de culoarea părului.
  2. Croieli complementare  – croielile hainelor trebuie să fie toate potrivite aceleiaşi tipologii de corp, pentru a flata silueta celei care le poartă, indiferent de modul în care sunt asociate în ţinute
  3. Stil vestimentar – conturarea unuistil vestimentar anume, reprezentativ pentru identitatea stilistică a femeii căreia îi este dedicat. Acesta trebuie să corespundă cu stilul de viață, activităţile, valorile, personalitatea şi nevoile purtătoatei. Astfel, dincolo de a urmări  doar aspectul vizual plăcut, hainele trebuie să reprezinte persoana care le poartă, devenind o extensie a ADN-ului stilistic al fiecăreia.

Mariana Romanică este consultant de imagine și stil din 2011 când a obținut atestarea Fashion Image Consulting, Business Image & Ethiquette, Global Image & Life Coaching la Fashion UpToDate Academy Milano, cu specializare pe Analiza Cromatică, Forma Corpului, Edit Garderobă, Personal Shopping, Styling Personal.

În cei 10 ani de experiență a obținut numeroase ceritificări: Fashion Design, Croitorie şi Construcţie Tipar la Institutul de Modă, Make-up Artist, Hair Styling, Eyebrows Design și specializări: Fashion Styling, Personal Branding la Dalles Go, este Formator, Consilier Dezvoltare Personală și Fizionomie Face Keys.

Managerul restaurantului McDonald’s Ploiești Nord a câștigat premiul internațional Ray Kroc

București, 27 octombrie 2021 – Monica Marișoiu, Managerul restaurantului McDonald’s Ploiești Nord, a câștigat premiul Ray Kroc, acordat celor mai performanți Manageri de restaurant McDonald’s la nivel global. Aceasta se numără printre cei 390 de Manageri de restaurant McDonald’s din întreaga lume care au câștigat prestigiosul premiu.

Decernarea trofeului va avea loc anul viitor, în cadrul Galei organizate în Orlando, Florida. Monica Marișoiu va avea astfel ocazia să îi cunoască pe liderii globali McDonald’s, va avea acces la o serie de evenimente exclusiviste alături de manageri și lideri internaționali și va beneficia și de un bonus financiar. Premiul Ray Kroc celebrează realizările celor mai buni 1% dintre Managerii de restaurante din 60 de țări, recunoscându-i pe liderii care inspiră prin exemplul personal echipele și reușesc să obțină rezultate excelente prin acțiunile lor.

„Sunt recunoscătoare și onorată să mă aflu printre cei mai buni Manageri de restaurant McDonald’s din lume și datorez în mare măsură acest premiu echipei cu care colaborez îndeaproape, dar și echipei extinse McDonald’s din România pentru susținerea acordată. Sunt fericită să pot să dau mai departe din experiența și exemplele de bune practici pe care le-am asimilat de-a lungul timpului și sunt motivată și mândră de colegii mei care se dezvoltă armonios și reușesc să le ofere  clienților noștri cea mai bună experiență posibilă.”, a declarat Monica Marișoiu, Managerul restaurantului McDonald’s Ploiești Nord.

„Mă bucur să avem în echipă oameni dedicați, care își ating obiectivele indiferent de provocări. Monica a fost nominalizată în urma rezultatelor extraordinare și a modului eficient în care conduce restaurantul McDonald’s Ploiești Nord.”, a declarat Luiza Stoica, Director Operațiuni Premier Restaurants România. „Colega noastră este un exemplu de profesionalism și depune eforturi continue în a menține echipa motivată și în a avea rezultate peste așteptări.”, a continuat acesta.

Premiul a fost denumit după fondatorul McDonald’s Ray Kroc, fiind oferit pentru prima dată în 1999 în Statele Unite ale Americii. Acesta a continuat să fie acordat la nivel mondial pentru a  recunoaște meritele managerilor de restaurante, cei care au un rol esențial în asigurarea unei experiențe remarcabile atât pentru clienții care trec pragul unităților respective, cât și pentru echipele pe care le coordonează și cărora le transmit valorile companiei.

McDonald’s este dedicat angajamentului de a crea oportunități de angajare pentru persoanele de toate vârstele și din toate mediile sociale, precum și de a stimula angajarea pentru a ajuta oamenii să dobândească abilitățile și experiența de care au nevoie pentru a progresa în carieră. McDonald’s oferă oportunități de dezvoltare și promovare în interiorul companiei, astfel că aproximativ 90% dintre managerii de restaurante și-au început cariera ca membri crew.

Toate informațiile privind posturile disponibile, procesul de recrutare și beneficiile acordate angajaților McDonald’s sunt disponibile pe site-ul companiei, în secțiunea carieră https://mcdonalds.ro/cariera.

 

Despre Premier Restaurants România

Premier Restaurants România operează restaurantele McDonald’s în România. McDonald’s este lider al pieței restaurantelor, cu 89 de restaurante în 27 de orașe, dintre care 44 restaurante cu McDrive și 45 de cafenele McCafé. Până în prezent, compania a investit peste 800 milioane de lei în România și are o echipă de 5.000 de angajați care le oferă consumatorilor produsele preferate, pregătite din ingrediente de calitate și servite de fiecare dată cu zâmbetul pe buze.

Pentru mai multe informații, vizitați: www.mcdonalds.ro și www.facebook.com/McDonalds.ro

Despre Premier Capital

Premier Restaurants România este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare al restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta și România. Premier Capital plc operează 164 de restaurante în 6 țări și are peste 8.800 de angajați. Premier Capital plc reprezintă business-ul McDonald’s al grupului Hili Ventures Ltd, grup implicat în diverse operațiuni de logistică, transport naval, inginerie, petrol și gaze, tehnologie, proprietăți, ospitalitate și leasing și care deține parteneriate cu McDonald’s și Apple. Activi în 10 țări din centrul și estul Europei și Africa de Nord cu o echipă de 9.500 de angajați, Hili Ventures este partener Cisco, CMA CGM, Diebold Nixdorf, Gemalto, Hofmann, IBM, Konecranes, Lenovo, Microsoft, NCR, Tranter, Terberg, și alte companii globale.

HP Presence a lansat soluții inovatoare pentru colaborarea la distanță impusă de stilul hibrid de muncă

Hewlett-Packard-Logo-1954-1974

Soluțiile inteligente de colaborare, gândite pentru facilitarea întâlnirilor online, reinventează modul în care oamenii interacționează și împărtășesc idei.

HP Inc. a lansat HP Presence, un nou portofoliu de soluții de colaborare și organizare de întâlniri online pentru ca oamenii să poată colabora cu adevărat și să fie conectați, mai ales atunci când nu se află în aceeași încăpere.

Odată cu trecerea la stilul hibrid de muncă, oamenii au dobândit libertatea de a lucra practic de oriunde, iar departamentele IT trebuie să răspundă provocării de a-i menține pe angajați conectați, folosind o tehnologie productivă și sigură. De aceea, găsirea unor soluții optime de colaborare a devenit o prioritate pentru 67% dintre departamentele IT.

HP a dezvoltat noi soluții care combină inovațiile în materie de PC hardware și software cu expertiza companiei în domeniul securității echipamentelor. HP Presence deschide o nouă eră pentru cei care au adoptat un stil de lucru hibrid, oferind soluții pentru întâlnirile online, PC-uri și periferice concepute pentru experiențe superioare de colaborare.

„Cum stilul hibrid de muncă nu va dispărea, tehnologia pre-COVID nu mai poate răspunde tuturor nevoilor. Fără tehnologia potrivită, oamenii nu pot colabora eficient. Fiecare voce merită să fie auzită, indiferent dacă persoana se află în sala de ședințe sau la masa din propria bucătărie”, spune Andy Rhodes – Global Head of Commercial Systems and Display Solutions la HP Inc. „HP Presence e portofoliul potrivit pentru lumea de astăzi, dar și pentru nevoile de colaborare de mâine. Așa că nu contează locul din care lucrați, vocea și ideile vă vor fi mereu auzite”.

Soluțiile HP Presence Meeting Space înseamnă o suită de opțiuni scalabile, oferite la pachet – hardware și servicii – pentru spații de întâlnire de orice dimensiune. Aceste soluții interacționează intuitiv cu utilizatorii pentru a oferi o experiență superioară și feedback în timp real departamentelor IT. Au fost create inclusiv prin valorificarea expertizei de securitate a HP în materie de amenințări cibernetice și respectarea confidențialității, astfel încât oamenii să poată colabora fără teama că ar putea fi victimele unor hackeri.

Soluțiile HP Presence Meeting Space sunt organizate în kit-uri de 3 dimensiuni –  mică, medie și mare – scalabile pentru orice tip de întâlnire. Fiecare kit include un Mini PC HP Presence, un HP Presence Control Center, cabluri cu coduri pe culori și echipamente de instalare. Soluțiile vin la pachet cu o aplicație de configurare pas cu pas, ceea ce face ca implementarea să fie foarte simplă.

Componente incluse:

  • HP Presence Mini Conferencing PC– un PC cu putere mare de procesare, cu HP Wolf Security for Business și funcții de management integrate.
  • HP Presence Control și HP Presence Control Plus– comenzi inteligente pentru organizatorul întâlnirii, sistem audio Bang&Olufsen cu funcții de adaptare cu Inteligență Artificială. HP Presence Control este perfect pentru spații de întâlnire de dimensiuni reduse, în timp ce HP Presence Control Plus poate găzdui reuniuni de dimensiuni medii și mari.
  • HP Presence See 4K AI Camera– camera 4K AI combină experiențe audio și video de cinema cu funcții de confidențialite. Se oprește în momentul în care este orientată spre podea.
  • HP Presence Audio Video Bar– pentru spații de întâlnire mai mari, în care este nevoie de performanță audio și video, astfel încât oamenii să aibă o conexiune clară, dar și intimitate – atunci când nu este folosit sistemul video, camera este închisă.
  • HP Presence Hub și HP Presence Talk Satellite Microphones– toată lumea poate fi auzită în spații de mari dimensiuni, inclusiv cu ajutorul a două microfoane satelit care pot fi adăugate. Un Led amplasat la vedere îi notifică pe participanți când sunetul este activat sau dezactivat.

poza

 Oamenii simt efectele muncii la distanță. Pe măsură ce unele companii își cheamă angajații câteva zile pe săptămână la birou, schimbarea i-a făcut pe aceștia să caute noi experiențe de colaborare și o conexiune mai bună. Nu mai vor să se confrunte cu blocaje de sistem sau cu probleme audio și video. Soluțiile HP Presence Meeting Room permit utilizatorilor:

  • Să înceapă rapid întâlnirile. HP Meeting Ready deschide automat sistemele de control și camera, o singură atingere este suficientă pentru a lansa o întâlnire pe platformele Microsoft Teams sau Zoom. Modul ”Guest” facilitează lansarea întâlnirilor cu orice dispozitiv UC.
  • Să experimenteze o calitate video superioară.HP Speaker Frame activează difuzoarele din încăpere, astfel încât toată lumea să se simtă ca și cum ar fi prezentă la aceeași masă. HP Auto Frame oferă perspectivă și o experiență mai bună pentru cei care participă la întâlnire de la distanță.
  • Să se miște prin cameră fără a deranja întâlnirea.HP Speaker Tracking permite deplasarea în încăpere, fără ca persoana care vorbește să iasă din cadru. Sunt trei moduri de tracking – lent, cinema, rapid – pentru stiluri diferite de prezentare.
  • Să fie auziți clar.Când mulțimea din încăpere devine gălăgioasă, HP Auto Volume reglează volumul difuzoarelor pentru utilizatorii remote, astfel încât aceștia să poată participa în continuare la discuție. Dacă o persoană din cameră vorbește încet, tare sau stă retras în spate, HP Voice Leveling optimizează volumul difuzorului din cameră, astfel încât să poată fi auzit de toți participanții la întâlnire.
  • Să solicite rapid ajutor la nevoie.Orice problemă poate fi raportată în două secunde. HP Presence Room Assistant facilitează raportarea problemelor IT sau logistice apărute.

poza2

poza3

poza4


Soluțiile HP Presence Meeting Space permit echipelor:

  • Să configureze spații pentru întâlniri de orice dimensiune.În timpul configurării, funcția de calibrare Bang&Olufsen creează un profil audio personalizat pentru acel spațiu pe baza dimensiunii, formei, poziționării dispozitivului și caracteristicilor suplimentare ale încăperii, cum ar fi stâlpii sau mobilierul.
  • Să se asigure că angajații pot colabora în siguranță.Cu HP Wolf Security for Business, departamentele IT se pot asigura că întâlnirile virtuale sunt protejate de amenințările cibernetice. Camerele utilizatorilor pot fi închise cu HP Auto Privacy Camera.
  • Să preia controlul și să asigure managementul.HP Presence Manager notifică departamentele IT atunci când apare o nouă actualizare și le oferă controlul asupra actualizărilor activate pe dispozitive.
  • Să anticipeze eventuale problemele și să le rezolve pentru a asigura productivitate maximă. Datele oferite de HP Presence Insightsprevăd momentul în care echipamentul se poate defecta, permițând echipelor IT să intervină în mod proactiv.

Soluțiile oferite de HP Presence folosesc cele mai bune tehnologii HP și expertiza companiei în sectorul print și sunt livrate printr-o combinație de hardware și software. HP oferă produse care beneficiază de soluțiile HP Presence începând cu HP Elite Dragonfly Max și HP EliteOne 800 G8 All-in-One.

poza5

Imaginea nu este influențată de lumina din încăpere.Tehnologia îmbunătățită a camerei, cu funcții de iluminare integrate, permite adaptarea automată la condițiile de lumină din diferite spații de lucru. Dacă e prea multă lumină în încăpere, ajustează. Dacă e prea puțină, fețele sunt luminate pentru ca imaginea să fie clară.Tehnologia folosită de HP Presence oferă experiențe superioare pentru întâlnirile virtuale.

  • Participanții se pot mișca, pentru că HP Auto Frame îi păstrează în cadru. Sunt trei posibilități de afișare: cadru strâns doar pe față, față și umeri sau cadru mediu cu tot trunchiul. Fiecare participant alege cum vrea să apară în întâlnire și dacă vrea să gesticuleze atunci când explică. Volumul vocii este reglat automat în funcție de poziția vorbitorului față de PC.
  • Fiecare voce este auzită clar, indiferent de sunetele de fundal.Sistemele de reducere a zgomotului dotate cu Inteligență Artificială filtrează zgomotele de fundal nedorite, cum ar fi soneriile, lătratul câinilor sau sirenele din trafic.
  • Vocile sunt clar auzite chiar și atunci când participanții poartă mască. HP Clear Voice, cu Inteligență Artificială, identifică vocile înfundate și compensează sunetul pentru a da claritate vocii.

 

Mai multe detalii găsiți pe www.hp.com/presence și HP Press Center.

 

Disponibilitate

  • HP Presence Small Space Solutioninclude HP Presence Control cu  Audio și HP Presence Mini Conferencing PC și va fi disponibilă din februarie
  • HP Presence Small Space Solution plus AI Camerainclude HP Presence Control cu Audio, HP Presence Mini Conferencing PC și HP Presence See 4K AI Camera și va fi disponibilă din februarie
  • HP Presence Small Space Solution plus AI Video Barinclude HP Presence Control fără Audio, HP Presence Mini Conferencing PC și HP Presence Audio Video Bar și va fi disponibilă din primăvara lui
  • HP Presence Medium Space Solutioninclude HP Presence Control Plus cu Audio și HP Presence Mini Conferencing PC și va fi disponibilă din primăvara lui
  • HP Presence Medium Space Solution plus AI Camerainclude HP Presence Control Plus cu Audio, HP Presence Mini Conferencing PC și HP Presence See 4K AI Camera și va fi disponibilă din primăvara lui
  • HP Presence Medium Space Solution plus AI Video Barinclude HP Presence Control Plus fără Audio, HP Presence Mini Conferencing PC și HP Presence Audio Video Bar și va fi disponibilă din primăvara lui
  • HP Presence Large Space Solution include HP Presence Control fără Audio, HP Presence Mini Conferencing PC și cablu USB-C to USB-C de 30 de metri și va fi disponibilă din primăvara lui
  • HP Presence Hub și HP Presence Talk Satellite Microphonesvor fi disponibile din primăvara lui
  • Upgrade-ul pentru HP Elite Dragonfly Max șiHP EliteOne 800 G8 AiO with HP Presence enhancements va fi disponibil începând cu noiembrie 2021.

Despre HP

HP Inc. creează tehnologii pentru o viață mai bună pentru oricine, oriunde pe glob. Prin portofoliul nostru de produse și servicii – PC-uri, imprimante, soluții de imprimare 3D – facilităm experiențe uimitoare. Mai multe informaţii despre HP Inc. sunt disponibile pe www.hp.ro.