• Client Engineering este un serviciu care promovează inovația la nivel de regiune, oferind clienților o experiență îmbunătățită prin co-creare, eminență tehnică și viteză.

București, 31 Ianuarie 2022,  IBM a anunțat astăzi extinderea echipei sale de Client Engineering în Europa Centrală și de Est (CEE) pentru partenerii de afaceri și clienții din regiune. Cu sedii noi în Praga, Varșovia și Moscova, echipa de Client Engineering IBM promovează inovația la nivel de regiune, oferind clienților o experiență îmbunătățită prin co-creare, eminență tehnică și viteză.

IMG_3790

Echipa de Client Engineering a IBM reunește creatori, dezvoltatori din sectorul tehnic, strategi, analiști de date, experți în securitate cibernetică, experți în operațiuni de dezvoltare și mulți alții. Aceștia lucrează strâns cu clienții pentru a face din IBM Technologies and Services un serviciu performant, capabil să gestioneze provocările profesionale critice într-un timp record – chiar înainte de semnarea unui contract.

IMG_3920

În Europa Centrală și de Est, un startup tech din Serbia – Flamel.AI a colaborat cu echipa IBM creând o aplicație web bazată pe inteligență artificială pentru jocurile de rol (RPG) în doar șapte săptămâni. Construit pe IBM Cloud cu IBM Watson, acest lucru le oferă gamerilor o experiență mai bogată, cu mai multă distracție și cu până la 75% mai puțină pregătire, orientând focusul jocului către ceea ce vor utilizatorii să facă.

IMG_3782

DSK Bank din Bulgaria, fostă membră a OTP Group, a colaborat recent cu echipa de Client Engineering din Europa Centrală și de Est pentru a crea, în regim de colaborare, un produs minim viabil (MVP) pentru extinderea nivelului de integrare al băncii. Peste 20 de specialiști ai băncii și ai echipei IBM au lucrat împreună, folosind practicile de implementare Agile și DevOps pentru a crea sinergic obiecte și arhitecturi pe care DSK Bank să le poată implementa imediat după finalizarea MVP-ului.

IMG_3907

„Prin MVP-ul pe care l-am creat cu succes în colaborare directă cu echipa de Client Engineering a IBM am sporit eficiența operațională a procesului de evaluare. Acest lucru ne-a permis să evaluăm rezultatele inițiativei din perspectivă operațională și tehnică”, afirmă Georgi Yotov, Head of Development la DSK Bank. Caracteristicile de bază ale tehnologiei includ Confluent Platform pentru IBM Cloud Pak for Integration, precum și IBM InfoSphere Change Data Capture (CDC).
Exemple de angajamente ale echipei de Client Engineering duse la bun sfârșit față de clienți:

  • În decurs de 4 săptămâni, să transforme configurația criteriilor de eligibilitate pentru asigurarea de viață a unui furnizor care folosește IA;
  • În decurs de 3 săptămâni, să asiste un client care nu folosește tehnologia Cloud, serviciile de gestionare sau automatizate în folosirea Red Hat OpenShift în IBM Cloud pentru a-și reorganiza infrastructura și sistemul de administrare a aplicațiilor;
  • În cazul unui client din sectorul public cu cerințe de gestiune de date masive, echipa să-i arate modul în care tehnologia IBM poate rula seturi de analize de 8 ori mai repede la jumătate din preț, într-un mediu securizat, fără a copia sau a muta datele respective.

„Conceptul unic al serviciului Client Engineering al IBM pune inovația în centrul proiectului și îi oferă o amploare și o viteză accelerată. Acesta creează un fel de „acvariu” antreprenorial de protecție pentru a oferi rezultate într-o manieră mult mai rapidă decât ar fi altfel posibil. În primul rând se pune accentul pe transmiterea unor instrumente de valoare pentru afacerile clienților noștri, în timp ce îi încurajăm să infuzeze fluxurile lor de lucru cu sisteme inteligente”, afirmă Wolfgang Wendt, Director General IBM pentru Europa Centrală și de Est.

COVID-19 a schimbat în întregime modul în care organizațiile din lumea întreagă își desfășoară activitățile. Clienții și angajații nu și-au mai putut părăsi locuințele, iar lanțurile de distribuție, precum și sectoare întregi de industrie au fost afectate.

Organizațiile au fost nevoite să reconfigureze modul în care își desfășoară operațiunile, să optimizeze procesul de digitalizare, implementarea tehnologiilor de tip IA și a arhitecturilor Cloud hibride și să investească prioritar în module de securitate pentru a supraviețui și a depăși contextul actual cu fermitate.

„Clienții noștri se află într-un context mondial dominat de incertitudini imense și nu mai sunt siguri unde să-și investească banii și la ce randament al investiției se pot aștepta. Aceștia încearcă să găsească o cale de a-și dezvolta investiția și de a supraviețui crizei cauzată de COVID-19 pentru a reapărea pe piață drept o organizație adaptată la noile exigențe. Acesta este tipul de transformare completă bazată pe o viziune integratoare în care IBM este expertă,” explică Martin Svik, Director de Tehnologie IBM pentru Europa Centrală și de Est și lider al echipei IBM de Client Engineering.

Serviciul Client Engineering al IBM a înregistrat o creștere notabilă în timpul pandemiei, de la circa 300 angajamente în 2020 la peste 2.500 în 2021, în contextul în care a fost necesar ca organizațiile să se conecteze în mediul virtual, să ia decizii mai rapide în situații în care viteza de reacție la perturbări și concentrarea pe un rezultat profitabil trebuie să funcționeze prompt.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *