București, 12 aprilie 2022 – Motorola lansează cel mai nou smartphone din familia moto g, noul g52, un dispozitiv cu un design elegant și specificații de top. Moto g52 este echipat cu un ecran OLED ultra-wide și două difuzoare stereo puternice prevăzute cu tehnologia Dolby Atmos ce amplifică experiența de utilizare. În plus, g52 integrează un sistem triplu de camere, iar bateria de 5.000 mAh ajută utilizatorii să se bucure de divertisment pentru intervale de timp îndelungate. Moto g52 va fi disponibil în România începând cu 21 aprilie, la partenerii autorizați, la prețul recomandat de 1249 lei.

Moto g52 este unul dintre cele mai subțiri modele din gama g și este disponibil în trei culori vibrante: Charcoal Grey, Porcelain White și Glacier Blue. În plus față de design-ul atractiv, moto g52 este prevăzut cu specificații tehnice impresionante. Cu noul smartphone de la Motorola, utilizatorii se pot bucura de un ecran OLED, ultra-wide, de 6,6 inci,  cu o rată de refresh de 90 Hz. În plus, rezoluția Full HD+ transformă imaginile în opere de artă cu detalii remarcabil de clare și detaliate, fără pixelare.

Moto g52 (1)

Noul dispozitiv din gama moto g integrează un ecran OLED ultra wide ce nu necesită backlighting, precum ecranele de tip LCD și este mai eficient din punct de vedere energetic. De asemenea, tehnologia OLED oferă o calitate superioară a imaginii, dar și un contrast mai ridicat, o luminozitate mai intensă și mai multe unghiuri de vizualizare. Mai mult, OLED facilitează optimizarea duratei de viață a bateriei pentru o autonomie prelungită și sporește eficacitatea și durabilitatea smartphone-ului Motorola, pentru o experiență de utilizare mai plăcută.

În plus, cele două difuzoare stereo compatibile cu Dolby Atmos transformă serialele și filmele preferate în experiențe audio imersive și captivante, datorită calității înalte a sunetului.

image001 (1)

Moto g52 este dotat cu sistem de camere triplu complet, ce amplifică creativitatea utilizatorilor Motorola. Camera principală de 50MP¹ cu tehnologia Quad Pixel integrată ajută surprinderea momentelor speciale, realizând fotografii clare la lumină scăzută, iar camera Macro Vision aduce subiectul în prim-plan și captează și cele mai mici detalii. De asemenea, sistemul de camere este dotat cu funcția ultra wide, ce ajută la realizarea fotografiilor mai cuprinzătoare, iar senzorul de adâncime integrat în camera principală facilitează estomparea automată a fundalului pentru portrete cu aspect profesional.

Moto g52 a fost gândit pentru utilizatorii în căutare de viteză și capacități de top. De aceea, cel mai nou model din gama moto g este dotat cu platforma mobilă Snapdragon® 680, pentru o performanță cu până la 20% mai eficientă față de generațiile anterioare.  Pentru o durată de viață mai mare a bateriei, noul dispozitiv moto g52 vine cu un acumulator de 5.000 mAh, astfel încât utilizatorii vor putea rămâne conectați la divertismentul favorit fără întreruperi. În plus, utilizatorii se pot aștepta la o încărcare mai rapidă datorită funcției TurboPower™ integrată de 30W.

Noul smartphone din gama moto g funcționează cu Android 12 pentru un nivel de siguranță și productivitate sporit, iar funcția My UX permite configurarea smartphone-ului Motorola în funcție de preferințe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *