București, aprilie 2022 – National Geographic aduce în prim plan trei români remarcabili în noua campanie de brand „Explorează o nouă cale”: Toma Coconea, Andreea Lițescu și Alin Totorean. Fiecare dintre ei a înregistrat performanțe care înfățișează pe deplin ideea de a avea curajul și îndrăzneala de a explora o nouă cale, un drum pe care nu a mai mers nimeni înaintea lor – lucru care reflectă totodată valorile brandului National Geographic. În luna aprilie, National Geographic găzduiește premierele unor noi episoade și serii documentare de explorare, aventură și investigații, care îi vor purta pe telespectatori pe căi mai puțin explorate până acum.

Alin Totorean, Andreea Litescu si Toma Coconea

În cadrul campaniei, cei trei împărtășesc publicului poveștile lor într-o serie de materiale video disponibile pe canalul de Youtube National Geographic România.

  • Toma Coconeaeste unul dintre cei mai buni parapantiști ai lumii. El a descoperit frumusețea zborului la începutul anilor 1990, iar de atunci ne-a oferit tuturor ocazia de a observa viziunea unui campion oferind dovadă de ambiție și curaj. „Nu există situație fără rezolvare. Trebuie doar să ai răbdare și să nu lași nimic să te învingă. După atâția ani petrecuți în cer, pot spune că nimic nu se compară cu senzațiile trăite la kilometrii distanță deasupra pământului, iar documentarele de la National Geographic m-au inspirat și ajutat de nenumărate ori să descopăr noi valențe ale naturii”, mărturisește parapantistul. Link video
  • Andreea Lițescu este prima femeie comandant de bază din România. Ea a dovedit că femeilor nu le lipsește determinarea și curajul de a explora noi căi: „În momentul în care am văzut pentru prima oară un avion mi-am dat seama că este ceea ceea ce îmi doresc să fac. Întotdeauna m-am simțit inspirată de femeile puternice pe care le descopăr în cadrul seriilor documentare de la National Geographic si care au contribuit semnificativ la dezvoltarea domeniilor în care activează”. Link video.
  • Alin Totorean, singurul român care a traversat pe jos deșertul Atacama (Chile) în anul 2008 și care a străbătut stepele mongole într-o expediție solitară în anul 2003, face parte din categoria celor care și-au depășit limitele dând dovadă de curaj, pentru a trăi în simbioză cu natura: „Am vrut să fac ce-mi place și am am decis că vreau să-mi transform viața într-o continuă călătorie. În fiecare dintre expedițiile mele am trăit precum exploratorii National Geographic care depășesc orice barieră a imaginației pentru a descoperi noi locuri. Privind seriile documentare retrăiesc de fiecare dată entuziasmul, determinarea, plăcerea de a revedea civilitațiile pe care ani de-a rândul le-am descoperit la pas acompaniat doar de o busolă”.Link video

National Geographic invită telespectatorii să exploreze, să descopere aventura și să se lase captivați de investigații prin intermediul seriilor documentare.

În luna aprilie, National Geographic găzduiește premiera a noi episoade și serii documentare care îi vor purta pe telespectatori pe noi căi de explorat:

  • „Oceanul pe uscat”, în premieră în fiecare marți, de la 20:00
  • „Climatul schimbării”, în fiecare duminică, de la 20:00
  • „Epave investigate”, în fiecare luni, de la 21:00
  • „Albert Lin: Secretele civilizațiilor antice”, în fiecare duminică, de la 22:00
  • „Pe urmele dinozaurilor”, în fiecare sâmbătă, din 16 aprilie, de la 22:00

Despre National Geographic Partners

National Geographic Partners LLC (NGP), companie joint-venture dintre Disney și National Geographic Society, își propune să ofere publicului din întreaga lume conținut premium din domeniile știință, aventură și explorare, prin intermediul unui portofoliu inegalabil de instrumente media. NGP combină canalele de televiziune National Geographic (National Geographic Channel, Nat Geo Wild, Nat Geo People, Nat Geo Mundo) prezente la nivel global cu instrumentele media și cele destinate consumatorilor ale National Geographic: revistele National Geographic, studiourile National Geographic, platformele digitale și social media, cărți, hărți, media pentru copii, activități auxiliare ce includ călătorii, experiențe și evenimente, vânzări, licențe și activități e-commerce. Extinderea cunoașterii și înțelegerii lumii au reprezentat obiectivul central al National Geographic timp de 132 de ani, iar acum se dedică aprofundării, depășirii frontierelor, și explorării mai departe, fiind prezenți în 172 de țări, în 43 de limbi, în fiecare lună. NGP alocă 27% din câștigurile sale societății nonprofit National Geographic pentru a finanța proiecte de știință, explorare, conservare și educației. Pentru mai multe informații, puteți vizita www.natgeotv.com sau www.nationalgrographic.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *