De Ziua Culturii Naționale, Fundația Rădăcini Grup a lansat proiectul „Bibliotecă pentru școala mea”, prin care promovează lectura în rândul elevilor din mediul rural

50 de școli gimnaziale vor primi sponsorizări de până la 5000 de lei, iar elevii vor fi recompensați cu premii speciale

București, 16 ianuarie 2023

Fundația Rădăcini Grup își extinde ariile de susținere a elevilor din mediul rural și a lansat, de Ziua Culturii Naționale, un nou proiect de educație prin lectură – „Bibliotecă pentru școala mea”.  Scopul acestui proiect pilot, desfășurat în următoarele 12 luni, este de a promova lectura în rândul elevilor de gimnaziu din mediul rural, oferindu-le cărți relevante pentru vârsta lor, precum și de a le stimula creativitatea.

Suntem încântați să lansăm acest nou proiect de cultivare a gustului pentru lectură în rândul elevilor din mediul rural. Odată cu citirea acestor cărți atractive pentru vârsta lor sperăm să le încurajăm gândirea critică, precum și exprimarea liberă a impresiilor, sentimentelor și trăirilor prin modalități variate și creative ”, a declarat Milica Madadi, președintele Fundației Rădăcini Grup.

În acest proiect se pot înscrie 50 de școli gimnaziale din mediul rural, din județele Argeș, Buzău, Brăila, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman, Tulcea, Vaslui și Vrancea. Școlile selectate vor primi inițial un pachet gratuit de cărți adecvate pentru elevi cu vârste curpinse între 11 și 15 ani, urmând să organizeze cercuri de lectură prin care să stimuleze citirea cărților de cât mai mulți elevi. Aceștia vor fi încurajați să prezinte apoi cărțile prin modalități creative alese de ei, prin desen, pictură, poezie, scenariu, lectură expresivă, material video etc..

Vor fi premiate prin sponsorizări școlile cu cei mai activi și creativi elevi, iar premiile acordate constau în cărți în valoare de 5000 de lei (premiul I), 3500 de lei (premiul al II-lea) sau 2500 de lei (premiul al III-lea). Școlile premiate își vor alege titlurile necesare pentru a-și completa și îmbogăți biblioteca. De asemenea, elevii participanți vor fi recompensați cu premii speciale pentru creativitatea dovedită.

„Bibliotecă pentru școala mea” s-a lansat de Ziua Culturii Naționale, pe 15 ianuarie 2023, când s-a dat startul și înscrierii școlilor în program. Proiectul pilot se va desfășura pe parcursul unui an. Mai multe detalii se regăsesc la: https://radacini.ro/grup/fundatie

Prin acest proiect, Fundația Rădăcini Grup își extinde ariile de sprijin al elevilor din mediul rural, cel mai cunoscut program derulat fiind acordarea de burse dedicate elevilor de clasa a VIII-a, din mediul rural. Aflat la cea de-a opta ediție (care va fi lansată curând), proiectul se adresează elevilor de la sate cu potențial academic ridicat și cu posibilități financiare limitate, pe care îi încurajează, prin oferirea de burse pe toată perioada liceului, să meargă la colegii de prestigiu din marile orașe și să își continue performanța școlară. Până în prezent au beneficiat de acest program cca. 120 de elevi.

Despre Fundația Rădăcini Grup

Fundația Rădăcini Grup a fost înființată cu scopul de a contribui activ la dezvoltarea comunității și de a demonstra spirit civic și implicare față de cei din jur. Misiunea urmărită este aceea de a sprijini categoriile sociale care au nevoie de ajutor, indiferent de necesitățile acestora – educaționale, materiale, de sănătate.

Fundația Rădăcini Grup susține numeroase proiecte educaționale, de sănătate, concursuri școlare sportive și culturale.

Despre Rădăcini Grup

Rădăcini Grup este unul dintre cei mai mari jucători ai pieței auto din România, fiind dealer autorizat pentru mărcile Mazda, Suzuki, Volkswagen, Skoda, Opel, Citroen, Peugeot și Honda, cu centre auto integrate în București, Brașov, Brăila, Constanța, Galați și Ploiești.

O altă divizie care a devenit tot mai complexă în ultimii ani este Rădăcini Estate, divizia imobiliară a grupului. Un nume reprezentativ din portofoliul companiei este Aviației Tower, proiect rezidențial premium, dezvoltat în două faze, în zona de Nord a Capitalei. Un alt proiect imobiliar este 303 by Rădăcini care este destinat, în principal, familiilor care caută intimitate și refugiu în natură, în apropierea unor puncte de interes.

Grupul deține și o divizie specializată în comercializarea de echipament și utilaje industriale, dar și în activitatea de formare profesională în domeniul auto.

Totodată, o direcție strategică a grupului este cea de responsabilitate socială, coordonată de Fundația Rădăcini Grup.

Samsung lansează a treia ediție Innovation Report 2022, dedicată dezvoltării durabile și unui viitor sustenabil

București, România – 16 ianuarie 2023 – Samsung Electronics România lansează Inovation Report 2022, ajuns în acest an la a treia ediție. Innovation Report este un catalog digital ce analizează trendurile care construiesc realitatea în care trăim și care vor influența considerabil viitorul. Ediția din acest an este dedicată sustenabilității și prezintă diverse metode prin care fiecare dintre noi – atât companii, cât și indivizi – poate contribui la un viitor mai bun.

În cadrul celor trei capitole, raportul detaliază și definește mai multe concepte precum:

  • ESG & Sustenabilitate– Sustenabilitatea și ESG (environmental social governance) sunt două macro-trenduri cruciale în acest moment pentru toate companiile, indiferent de mărime sau de industria în care activează. În tot acest context global, apariţia conceptelor de sustenabilitate și ESG este atât o consecinţă a reglementărilor globale și europene, precum Acordul de la Paris, a presiunii exercitate de consumatori, cât și a dorinţei companiilor din întreaga lume de a pune umărul la construirea unei lumi mai bune și mai curate. Așa au ajuns cele două să nu mai fie doar o oportunitate de marketing, ci un factor real de supravieţuire pentru toate companiile.
  • Green Consumer Experience (Re:Boot & ReBuild)– Ideea de sustenabilitate și-a găsit, treptat, un loc în vieţile noastre. A început cu un concept despre care nu prea știam exact ce înseamnă, s-a transformat într-un mesaj nelipsit din discursurile liderilor lumii, a încolţit în conștiinţa multora ca „un lucru necesar de realizat”, apoi am început să și punem în aplicare câte ceva. Iar odată cu această maturizare a sustenabilităţii au apărut și noi tendinţe și direcţii. Cele mai bune exemple sunt Re:Boot și Rebuild, două mega-trenduri care definesc astăzi felul în care oamenii decid să acţioneze pentru a avea un impact cât se poate de palpabil în protejarea mediului.
  • Tehnologia în Educație– Procesul educaţional, cu toate etapele lui, e acela care formează următoarele generaţii de oameni de știinţă, lideri și artiști. Iar tehnologia s-a integrat deja atât de mult în percepţia oamenilor, încât cele două nu mai pot fi disociate atunci când ne gândim la felul în care vor arăta ele în viitor – separat, dar mai ales împreună. Tehnologia este prezentă

în fiecare aspect al societăţii moderne și va fi pentru mult timp de acum încolo, alături

de toţi ceilalţi factori și actori care fac ca lumea noastră să meargă mai departe.

În cadrul Innovation Report 2022 sunt incluse și păreri ale experților din domeniu cu privire la temele abordate, pe care le puteți și prin scanarea codurilor QR incluse în raport:

  • Ana Maria Udriște, Fondator avocatoo și avocat specializat în tehnologie & digital – despre ESG & Sustenabilitate
  • Raluca Fișer, Președinte asociaţia green revolution – despre Green Consumer Experience
  • Loredana Poenaru, Education Director Junior Achievement România – despre Tehnologie în Educație

Alături de aceștia, și reprezentanții Samsung împărtășesc în cadrul raportului viziunea lor despre cele trei concepte abordate:

  • Sustenabilitate
    • Julia Kim, CEO Samsung România & Bulgaria„Sustenabilitatea nu mai poate fi doar un capitol din povestea fiecărui brand, ci trebuie încorporată intrinsec în ADN-ul acestuia. La Samsung, punem inovaţia în slujba binelui și credem că integrarea practicilor sustenabile pe tot parcursul de proiectare și producţie este esenţială pentru eforturile noastre de reducere a impactului asupra mediului.”
    • Victor Armășelu, VP & Head of Consumer Electronics Samsung România & Bulgaria: „La Samsung, credem că sustenabilitatea este o decizie pe care trebuie să o luăm zi de zi. Încă din 2004, am transformat procesele de proiectare și producţie astfel încât să ţină cont de impactul fiecărui produs asupra mediului înconjurător, decizie care a fost recunoscută internaţional inclusiv prin certificarea Carbon Trust. Provocările climatice sunt complexe și doar împreună, consumatori, companii și organizaţii deopotrivă, le putem depăși.”
    • Tiberiu Dobre, Head of Mobile Experience Samsung România & Bulgaria: „Trăim o perioadă în care din ce în ce mai mulţi oameni, companii, organizaţii ajung să conștientizeze că responsabilitatea pentru aerul pe care îl respirăm și a planetei în care trăim este a noastră, a tuturor. Unii dintre noi am început să facem, la nivel individual, schimbări semnificative în modul în care călătorim, cumpărăm sau consumăm, conștienţi fiind de impactul pe care comportamentul nostru îl poate avea asupra mediului. La Samsung, am integrat sustenabilitatea în nucleul brandului nostru, astfel încât suntem atenţi pe tot parcursul lanţului de producţie la impactul unui produs asupra mediului și încercăm să reducem consumul de resurse implicate în proces.”
  • Tehnologie în educație
    • Simona Panait, Marketing & Online Director Samsung România & Bulgaria„Noile tehnologii fac învăţarea mai plăcută, cu atât mai mult cu cât generaţiile tinere

sunt native digital. 1 din 2 elevi din întreaga lume și-ar dori ca educatorii să le permită

utilizarea de dispozitive în clasă și chiar și profesorii sunt de acord, într-un procent semnificativ, că  adoptarea tehnologiei în sălile de curs facilitează implicarea elevilor

în procesul de învăţare. În ciuda acestui adevăr, există în continuare copii pentru care

accesul la educaţie de calitate și tehnologie este restricţionat. La Samsung, credem că lumea poate progresa prin acces la inovaţiile viitorului.”

Innovation Report 2022 înglobează și viziunea Samsung pentru un viitor mai bun – Everyday Sustainability – prin care compania își propune să contribuie la eforturile globale de combatere a schimbărilor climatice. Raportul include și angajamentele asumate de Samsung cu scopul de a deveni o companie cu zero emisii de carbon până în 2030. Totodată, această ediție își propune să accelereze procesul de schimbare și adaptare (al oamenilor și companiilor deopotrivă) și să reamintească celor din comunităţile locale de puterea colectivă pe care o au, exemplificând pașii pe care îi pot avea în vedere pentru un viitor mai bun.

Vă invităm să parcurgeți Innovation Report 2022 pe Samsung Newsroom România accesând link-urile următoare: https://news.samsung.com/ro/samsung-lanseaza-a-treia-editie-innovation-report-dedicata-dezvoltarii-durabile-si-unui-viitor-sustenabil și https://news.samsung.com/ro/innovation-report-2022.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor purtabile, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom România la http://news.samsung.com/ro.

Asociația Zi de BINE amenajează un centru de informare și suport pentru adolescenții dependenți și părinții lor

Spațiul va fi amenajat în parteneriat cu Asociația Română

Anti-SIDA, în cadrul Centrului ARAS Titan

București, 16 ianuarie 2023: În cadrul Centrului ARAS Titan va fi amenajat un centru de informare și suport pentru adolescenți și părinții lor. Prin proiectul (IN)Dependețe al Asociației Zi de Bine, realizat în colaborare cu Asociația Română Anti-SIDA, va fi construit un spațiu de întâlnire și consiliere și totodată, se vor recruta și forma educatori din rândul tinerilor și părinților, pentru a dezvolta o rețea de educare și sprijin în acest domeniu. Până la finalul lunii ianuarie va fi organizat deja un prim grup de suport pentru părinții adolescenților dependenți, în cadrul căruia aceștia vor primi sugestii și soluții despre cum pot să recunoască comportamentul tinerilor și cum să comunice cu ei, pentru a-i ajuta să depășească această perioadă din viața lor.

Partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România, UniCredit Bank, cărora li se alătură anul acesta și lanțul de magazine cu produse de bricolaj Leroy Merlin, vor oferi 35.000 de euro pentru acest proiect.

„În oricare trei clase de liceu de 30-32 de elevi, 3 dintre adolescenți consumă droguri, arată cel mai extins proiect internațional de cercetare axat pe studiul consumului de substanțe psihoactive la adolescenți – ESPAD (ediția 2019) – realizat împreună cu Agenția Națională Antidrog. Aceasta este statistica, pornind de la cazurile de consum cunoscute. Știm însă că, în realitate, consumul de droguri ia amploare printre tineri, care nu sunt prinși în statistici dar care își pun viața în pericol în fiecare zi. Vorbim despre ei cel mai adesea după câte un festival sau eveniment mai mare. Ce-ar fi să vorbim mai des despre o realitate pe care, dacă o punem sub tăcere, nu încetează să existe? Vorbim și facem. Iar până la finalul aceste luni, centrul de sprijin pentru adolescenți dependenți și pentru părinții acestora, va fi gata. Partenerii noștri de la ARAS, cu o experiență de peste 20 de ani în domeniu, vor fi și partenerii și ghizii acestor tineri pe un drum înțesat cu atât de multe prejudecăți, care nu e de fapt altceva decât un strigăt de ajutor au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.

Centrul ARAS a fost înființat pentru a veni în sprijinul persoanelor vulnerabile care consumă droguri, care practică sexul comercial și de asemenea, pentru persoanele care sunt afectate de HIV/SIDA sau au hepatite virale B și C (VHB și VHC), TBC. ARAS a luat ființă în aprilie 1992 și este una dintre primele asociații anti-SIDA din România și una din primele asociații non-guvernamentale românești apărute după anul 1989. Centrul ARAS Titan din București a fost primul centru licențiat de servicii sociale al asociației. În cele 6 containere pe care le dețin, lucrează o echipă dedicată formată din doi asistenți sociali, doi lucrători sociali, un medic și un asistent medical, în baza unui protocol încheiat cu DGASPC Sector 3 care se reînnoiește la fiecare doi ani.

„Centrul de sprijin pentru tinerii dependenți este esențial pentru ARAS și vine într-un moment foarte potrivit, în care dorim să ne extindem serviciile, dar nu avem resurse. Prin acest proiect, întregim activitatea pe care o desfășurăm în domeniul prevenirii consumului de droguri și al reducerii riscurilor asociate acestuia, mai precis integrăm în activitatea existentă o componentă esențială – facilitarea comunicării tineri-părinți și contribuim la răspunsul dat urgenței de sănătate publică reprezentată de consumul de droguri problematic în rândul tinerilor a adăugat Maria Georgescu, director executiv ARAS.

Cei care doresc să susțină proiectele realizate de Asociația Zi de Bine, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845, prin donarea zilei de naștere sau prin completarea formularului 230, prin care pot redirecționa, gratuit, 3,5% din impozitul pe venit către o cauza socială. Mai multe metode de implicare pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza.

Despre Asociația Zi de BINE

Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația susține câte un ONG în fiecare lună a anului și încurajează oamenii să-și doneze ziua de naștere pentru un proiect social.

Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se anunță cauza susținută și sunt descrise nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii află ce s-a întâmplat cu banii și sunt invitați să vadă rezultatul implicării lor.

Dacă aveți un proiect în care credeți dar pentru care nu ați găsit încă finanțare, îl puteți înscrie pe www.zidebine.ro.

Vizibilitatea partidelor politice generată de miniștrii cabinetului Ciucă în 2022 – Presă scrisă, presă online și social media –

București, 13 ianuarie 2023: mediaTRUST a realizat cea mai amplă analiză a mediatizării partidelor politice la guvernare, în presa scrisă, presa online și social media în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022.

În studiul realizat de mediaTRUST, miniștrii cabinetului Ciucă sunt citați în peste 660.000 de materiale, din presa scrisă, online și social media. Referințele îi citează în calitate de miniștri ai cabinetului Ciucă.

PSD – PNL – UDMR. Care a fost cea mai mediatizată echipă de miniștri la guvernare în 2022?

 

Miniștrii PSD ocupă prima poziție ca număr total de menționări în materialele jurnalistice din România în 2022.

La nivelul echipelor de miniștri la guvernare, PSD a fost partidul cel mai vizibil în presa scrisă, presa online și social media. Miniștrii PSD au fost menționați în peste 326.003 materiale jurnalistice de-a lungul anului 2022.

Miniștrii PNL ocupă poziția a doua, menționați în peste 260.150 materiale în presa scrisă, online și social media din România în 2022.

Echipa de miniștrii UDMR se remarcă cu 75.961 materiale în care au fost menționați în 2022.

Evoluția lunară a mediatizării echipelor de miniștri din PSD – PNL – UDMR  în 2022

Audiența PSD – PNL – UDMR în 2022

La nivelul audienței în mediile presă scrisă, online și social media în perioada monitorizată de mediaTRUST, 1 ianuarie-31 decembrie 2022, miniștrii PSD ocupă prima poziție – după cum a calculat mediaTRUST, fiecare român a intrat în contact cu mesajele transmise de PSD de aproape 59 de ori în 2022 (ajungând la 997,611,546 de contacte), urmați de miniștrii PNL, ceea ce se traduce prin faptul că audiența însumată a informațiilor despre aceștia a ajuns la fiecare român de 57 de ori în cursul anului 2022 (968,234,426 contacte). Potrivit mediaTRUST, fiecare român a putut auzi mesajele UDMR de 13 ori în 2022 (216,628,164 contacte).

Cei mai mediatizați miniștri în presa scrisă, online și social media din România în 2022.

Cel mai mediatizat ministru în 2022 – Alexandru RAFILA.

Alexandru RAFILA a fost cel mai mediatizat ministru din presa scrisă, online și social media în 2022. Cu 72.433 materiale jurnalistice în care acesta a fost menționat, ocupă prima poziție în topul mediaTRUST.

Vârful vizibilității ministrului Sănătății a fost în luna ianuarie 2022, fiind menționat în peste 15.000 materiale în media din România.

Pe poziția a doua în topul mediatizării miniștrilor în 2022 a fost Virgil-Daniel POPESCU, ministrul Energiei. Acesta fost menţionat în 64.262 de materiale în mediile monitorizate de mediaTRUST în studiul realizat.

Sorin-Mihai CÎMPEANU a fost menționat în peste 53.000 materiale – presă scrisă, presă online și social media până la data semnării de către președintele Klaus Iohannis a decretului prin care a luat act de demisia fostului ministru al Educației. Astfel, fostul ministru al Educației, Sorin-Mihai CÎMPEANU, ocupă locul 3 în topul celor mai mediatizați miniștri ai anului 2022.

Pe următoarele poziții se situează, în ordinea numărului de materiale în media pe tot parcursul anului 2022, Sorin Mihai GRINDEANU citat în peste 47.000 articole jurnalistice, urmat de Bogdan Lucian AURESCU și de Lucian Nicolae BODE pe poziția 6, cu 40.537 respectiv 38.862. Vasile DÎNCU (până la momentul demisiei, la finalul lunii octombrie 2022) și Marius-Constantin BUDĂI, cu un număr apropiat de materiale – 38.508 respectiv 37.390, ocupă locurile 7 respectiv 8 în clasamentul mediatizării în anul 2022. Gabriela FIREA ocupă locul 9, citată de-a lungul anului 2022 în 31.889 materiale iar poziția 10 este ocupată de Adrian CÂCIU, citat în 29.295 materiale în presa scrisă, online și social media din România. Locul 11 este ocupat de Barna TÁNCZOS, menționat în 28.489 materiale, urmat de Ioan Marcel BOLOŞ, citat în 23.961 articole în presa scrisă, online și social media și de Petre DAEA, care apare citat în 22.554 materiale în 2022. Pe poziția 14 este Adrian-Ionuț CHESNOIU – 20,603 materiale, Attila-Zoltán CSEKE pe 15 citat în 19,867 articole iar pe locul 16 ca număr de mențiuni este Hunor KELEMEN cu 15.561 referințe în materialele jurnalistice monitorizate. Poziția 17 este ocupată de Marian-Cătălin PREDOIU, citat în 13.133 articole jurnalistice, urmat de Carol-Eduard NOVÁK menționat în 12.044 materiale și de Florin Marian SPĂTARU, care a fost citat în 11.996 materiale. Pe 20 este Constantin-Daniel CADARIU – 10.746 materiale, pe 21 – Sebastian-Ioan BURDUJA – 9.939 materiale, pe poziția 22 – Lucian ROMAȘCANU, menționat în 9.162 iar pe ultimele 2 poziții este Ligia DECA, citată în 5.607 articole și Angel TÎLVĂR, în 4.675 materiale jurnalistice.

Echipele de miniștri la guvernare în presa scrisă din România.

Membrii Cabinetului Ciucă au fost menționați în 2022 în 21.479 articole în presa scrisă monitorizată de mediaTRUST.

Dintre aceștia, echipa de miniștri PSD înregistrează 10.864 articole în presa scrisă monitorizată de mediaTRUST, echipa de miniștri PNL înregistrează 8.780 articole iar miniștrii UDMR au fost citați în 1.835 de materiale în presa scrisă.

Miniștrii PSD în presa scrisă din România în 2022

Alexandru RAFILA a fost cel mai mediatizat ministru PSD în presa scrisă din Romînia în 2022, citat în 1.750 articole. Materialele în care acesta a fost menționat au avut ca subiect guvernul Ciucă, precum și activitatea în calitate de ministru al Sănătății.

Acesta a înregistrat vârful de vizibilitate în luna ianuarie 2022, cu cele mai multe materiale despre varianta Omicron a SARS-CoV-2- CoV și transmiterea comunitară din România.

Cele mai active publicații care l-au menționat pe Alexandru RAFILA au fost Crai Nou (Suceava) cu 111 articole în presa scrisă, Prahova (78), Obiectiv de Suceava (69), Informatia Zilei (Satu Mare) cu 59 materiale și Ziua De Cluj cu 54 articole.

Sorin Mihai GRINDEANU, se clasează pe poziția a doua și înregistrează 1.731 mențiuni în presa scrisă.

Vârful vizibilității ministrului PSD s-a înregistrat în august 2022 iar cele mai active surse din presa scrisă cu mențiuni pentru ministrul GRINDEANU au fost: Ziua de Vest (Timiş) (95), Informația Zilei (Satu Mare) (65), Cuget liber (Constanta) (55) și Obiectiv de Suceava (53).

Adrian-Ionuț CHESNOIU a fost menționat în 1.181 articole până la finalul lunii iunie 2022, când a demisionat de la șefia ministerului Agriculturii. Marius-Constantin BUDĂI a fost citat în 1.179 materiale în presa scrisă din 2022, Adrian CÂCIU a fost citat în 1.178 de articole, Vasile DÎNCU apare menționat în 1.068 articole până la momentul demisiei, în timp ce Petre DAEA și Gabriela FIREA au fost citați de 1.062 respectiv 717 ori în materialele jurnalistice din presa scrisă. Florin Marian SPĂTARU a fost citat în 532 de articole, Lucian ROMAȘCANU – 324 iar Angel TÎLVĂR a avut cele mai puține menționări în presa scrisă, în 142 materiale.

Miniștrii PNL în presa scrisă din România

Virgil-Daniel POPESCU, Ministrul Energiei din partea PNL, este cel mai citat ministru în presa scrisă în 2022, în 2.228 de publicații. Trendul ascendent al vizibilității ministrului Energiei este evident începând cu luna ianuarie 2022, prezent în peste 300 materiale.

Sursele cele mai active din presa scrisă care îl citează pe Virgil Popescu: Informația Zilei (Satu Mare) (136), Nine o’Clock (72), Adevărul (68), Bursa (66) și Impact in Gorj (59).

Sorin-Mihai CÎMPEANU, ministrul Educației până la sfarsitul lunii septembrie 2022 ocupă poziția a doua în top, fiind menționat în 2,220 materiale din presa scrisă.

Lucian Nicolae BODE, Ministrul Afacerilor Interne din partea PNL, a fost menționat în 1.333 articole în din presa scrisă în 2022.

Cele mai active surse care îl citează pe ministrul BODE sunt Informația Zilei (Satu Mare) (76), Allgemeine Deutsche Zeitung (55), Naţional (53), Obiectiv de Suceava și Graiul Sălajului.

Bogdan Lucian AURESCU, ministrul Afacerilor externe înregistrează 960 materiale în presa scrisă monitorizată de mediaTRUST în 2022. Vârful audienței a fost în luna decembrie 2022 iar cele mai multe materiale în care Aurescu a fost menționat au avut ca subiect respingerea de aderare la Schengen a ţării noastre de către Austria.

Cele mai active surse din presa scrisă care îl menționează pe Bogdan AURESCU: Ziarul News (132), Nine o’Clock (90) și Informația Zilei (Satu Mare) (63).

Constantin-Daniel CADARIU este menționat în presa scrisă în 566 de articole, Ioan Marcel BOLOŞ și Marian-Cătălin PREDOIU sunt citați în 469 respectiv 441 de materiale din presa scrisă, Ligia DECA a avut 285 referințe în presa scrisă iar Sebastian-Ioan BURDUJA a fost menționat în 278 de articole.

Miniștrii UDMR în presa scrisă din România

UDMR se remarcă prin Ministerul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, reprezentat prin Attila-Zoltán CSEKE cu 687 de mențiuni în presa scrisă din România în 2022.

Vârful de vizibilitate a fost înregistrat în mai 2022 iar sursele cele mai active în menționarea ministrului Dezvoltării în cadrul publicațiilor scrise, au fost Bihari Napló (Bihor) (65), Jurnal Bihorean (34), Cuget liber (Constanta) (32), Informatia Zilei (Satu Mare) (27) și Nepujsag (26).

Pe locul al doilea se situează ministrul Sportului, Carol-Eduard NOVÁK, cu 583 materiale în presa scrisă și un vârf al vizibilității în luna iulie 2022.

Pe următoarea poziție se situează Hunor KELEMEN, cu 334 articole în presa scrisă.

Barna TÁNCZOS a fost citat în 231 materiale în presa scrisă în 2022.

Echipele de miniștri la guvernare – Online și Social media

Membrii cabinetului Ciucă au fost menționați în cursul anului 2022 în 640.635 de materiale în online și social media monitorizate de mediaTRUST.

Miniștrii PSD au fost citați în 315.139 de materiale pe portalurile online și social media monitorizate de mediaTRUST iar după cum a calculat mediaTRUST, un român ar fi putut intra în contact cu mesajele PSD în mediul online și social media de 44 ori în cursul anului 2022 (ajungând la 756,315,196 de contacte).

Miniștrii PNL înregistreză 251.370 de materiale în 2022 în zona online și social media și cu o audiență generală de 770,123,622 contacte, ceea ce se traduce prin faptul că mesajele miniștrilor PSD au ajuns la fiecare român de 45 ori în 2022, depășindu-i pe colegii din PSD la nivelul audienței.

Miniștrii UDMR au fost citați în 2022 în 74,126 de materiale online, astfel fiecare român a intrat în contact cu mesajele UDMR în online și social media, de cel puțin 10 ori până la finalul anului trecut (din 171,970,424 contacte).

Miniștrii PSD – Alexandru RAFILA, ministrul cel mai mediatizat în online și social media în 2022.

Cel mai mediatizat ministru PSD în online și social media a fost Alexandru RAFILA, cu 70.683 materiale în online și social media în 2022.

Audiența însumată a informațiilor despre ministrul Sănătății (197,604,764 contacte) se traduce prin faptul că fiecare român a avut acces la mesajele acestuia de cel puțin 12 ori în 2022.

Sorin Mihai GRINDEANU ocupă poziția a doua, cu 45,767 materiale în care a fost menționat în 2022.

Următorul ministru PSD în topul vizibilității online și social media, este Vasile DÎNCU, menționat în 37,440 materiale pînă la momentul demisiei din Guvern. Marius-Constantin BUDĂI a fost citat în 36,211 materiale iar Gabriela FIREA a fost menționată în 31,172 materiale în 2022. Adrian CÂCIU este pe poziția 6, citat în 28,117 materiale, urmat de Petre Daea menționat în 21,492 materiale și de Adrian-Ionuț CHESNOIU cu 766 materiale în care a fost menționat până la momentul prezentării demisiei din Guvern. Cele mai puține referințe în mediul online și social media în 2022 le-a avut Florin Marian SPĂTARU, citat în 11,464 materiale, Lucian ROMAȘCANU și Angel Tilvar cu menționări în 8,838 respectiv în 4,533 materiale.

Miniștrii PNL – Virgil-Daniel POPESCU, cel mai mediatizat ministru PNL în online si social media în 2022.

În perioada monitorizată de mediaTRUST, 1 ianuarie-31 decembrie 2022, Virgil-Daniel POPESCU, ministrul Energiei a fost cel mai menționat ministru din partea PNL, în 62,034 materiale.

După cum a calculat mediaTRUST, fiecare român a putut intra în contact cu referințele către Virgil-Daniel POPESCU de peste 9 ori în 2022 în mediul online și social media (ajungând la 157,662,540 de contacte).

Sorin-Mihai CÎMPEANU ocupă poziția a doua, citat în peste 50.000 materiale online și social media până la data demisiei din Guvern.

Ministrul Bogdan Lucian AURESCU ocupă poziția a treia, cu 39,577 materiale în online și social media iar Lucian Nicolae BODE ocupă poziția 4, fiind menționat în 37,529 materiale. Ioan Marcel BOLOŞ urmează pe poziția 5 cu 23,492 materiale în care a fost menționat, urmat de Marian-Cătălin PREDOIU – 12,692 materiale în 2022 și de Constantin-Daniel CADARIU citat în 10,180 articole online si social media

Sebastian-Ioan BURDUJA și Ligia DECA au fost cei mai puțin menționați ministri PNL, cu 9,661 respectiv 5,322 materiale în 2022.

Miniștrii UDMR în online și social media în 2022

Ministrii UDMR au fost activi în zona online și social media în 2022, cu 74.126 materiale în anul 2022.

Cel mai menționat ministru UDMR în online și social media este Barna TÁNCZOS, ministrul Mediului, apelor și pădurilor, cu 28,258 de materiale în mediul online și social media.

Ministrul Attila-Zoltán CSEKE se remarcă cu 19,180 de articole în online și social media în care a fost menționat în 2022 iar Hunor KELEMEN înregistrează 15,227 materiale în online și social media în 2022. Carol-Eduard NOVÁK a fost citat în 11,461 materiale în cursul anului 2022.

Metodologie

Notă: În prezentul studiu, Vizibilitatea partidelor politice generată de miniștrii cabinetului Ciucă – Presă scrisă, presă online și social media, pentru o analiză echilibrată și pentru păstrarea echidistanței în evaluarea mediatizării echipelor ministeriale, apariţiile Primului Ministru Nicolae Ionel Ciucă nu au fost incluse. În realizarea studiului s-au luat în calcul doar miniștrii cu portofoliu.

Analiza include toate materialele din presa tipărită, posturile de radio și TV monitorizate de mediaTRUST precum și site-urile, paginile oficiale facebook, twitter, instagram, youtube, bloguri, podcast-uri si comentarii retele socializare. Pentru mai multe detalii privind monitorizarea presei scrise, radio, TV, online și social media consultați www.mediatrust.ro.

Pentru măsurarea impactului (audienţei) materialelor incluse în studiu sunt folosite datele de audienţă furnizate de ARMA (pentru televiziuni), BRAT (pentru presa tiparită), ARA (pentru radio) şi metode proprietate mediaTRUST în cazul mediului online (inclusiv Social Media).

Despre mediaTRUST

Înființată în 1999 cu capital românesc, în prezent parte a Institute of Media Monitoring (IMM) din Polonia, mediaTRUST România, este compania de monitorizare media cu capital privat cu cea mai îndelungată experiență pe piață si cel mai vast portofoliu de clienți. De serviciile mediaTRUST beneficiază cele mai importante instituţii naţionale (Administraţia Prezidenţială, Guvernul României) şi europene (Comisia Europeană), companii autohtone şi internaţionale. Din 2004 suntem membri ai organizaţiei internaţionale de elită FIBEP (Federation Internationale des Bureaux d’Extraits de Presse), iar în 2014 am devenit membri BRAT (Biroului Român de Audit Transmedia) şi ARMA (Asociaţiei Române pentru Măsurarea Audienţelor).

 

Noi actualizări software pentru Samsung Galaxy Buds2 Pro și seria Galaxy Watch care îmbunătățesc experiența de utilizare a smartphone-ului

În combinație cu un smartphone Samsung, ultimele actualizări de software ale căștilor și smartwatch-urilor Galaxy le oferă utilizatorilor noi moduri în care să surprindă lumea

București, România – 13 ianuarie 2023 – Noi actualizări de software pentru seria Galaxy Buds2 Pro și Galaxy Watch au fost anunțate astăzi de Samsung Electronics. Acestea le vor oferi utilizatorilor Galaxy din toată lumea șansa de a face un conținut foto-video mai bun.

Camera telefoanelor Galaxy oferă cele mai bune experiențe de fotografie și video și le permit astfel utilizatorilor să creeze, să captureze și să împărtășească cu cei dragi cele mai bune momente din viețile lor. Acum, combinate cu smartwatch-ul sau cu căștile Galaxy, camera primește o îmbunătățire pentru 360 Audio Recording, caracteristica unică care conferă un sunet senzațional conținutului video, precum și o actualizare la Camera Controller, care face zooming-ul mult mai uşor. Aceste actualizări de software reflectă angajamentul continuu al Samsung de a oferi utilizatorilor săi cele mai bune experiențe pe device-urile sale.

Înregistrare audio 360: surprindeți lumea așa cum o auziți

Noua funcție de înregistrare audio 360 le permite utilizatorilor să capteze sunetul pe video, exact așa cum îl aud. Conectând Galaxy Buds2 Pro cu un smartphone Galaxy, oricine poate filma ca un profesionist și poate captura sunet realist și de înaltă calitate oriunde și oricând, fără a fi nevoie de echipamente profesionale voluminoase suplimentare. Funcția de 360 Audio Recording folosește un microfon din fiecare cască, plasând spectatorii în centrul unei mulțimi de la un festival sau lângă un pârâu din mijlocul unei păduri. Utilizatorii pot reda un videoclip pe dispozitivul lor sau pe un canal de social media pentru a auzi sunete reale, ce creează o experiență cu adevărat imersivă.

Înregistrarea audio 360 este prima caracteristică a liniei Galaxy care folosește LE Audio, un nou standard audio Bluetooth avansat. Această nouă tehnologie vine cu o calitate audio mai bună, precum și o latență și o durată de viață a bateriei îmbunătățite. Pe lângă muzica care se aude mult mai bine, LE Audio mărește de asemenea spectrul de experiențe audio pentru a oferi sunete mai complexe și mai bogate, care pot fi împărtășite cu alții. Acum, LE Audio aduce înregistrarea binaurală pe Galaxy Buds2 Pro – profitând de ambele microfoane, din stânga și din dreapta, în același timp. Atunci când se conectează cu Buds2 Pro cu un Galaxy Z Flip4 sau Fold4, utilizatorii sunt atrași în moment, beneficiind de un audio stereo de înaltă calitate, precum și de un video de înaltă calitate.

Camera Controller: Imortalizează cadrul perfect direct de la încheietura mâinii

Fotografia și filmarea cu smartphone-urile Galaxy sunt despre menținerea controlului creativ în orice situație. Un exemplu este aplicația Camera Controller de pe Galaxy Watch, care le permite utilizatorilor să controleze camera telefonului direct de la încheietura mâinii. O nouă actualizare, care va fi disponibilă în curând pentru seriile Galaxy Watch5 și Watch4, adaugă posibilități de zoom la Camera Controller, extinzând experiența de fotografie Galaxy cu conectivitatea smartphone-urilor Galaxy și a Galaxy Watch. Acum, utilizatorii pot controla la distanță zoom-ul camerei telefonului prin ecranul ceasului sau prin rotirea bezel-ului – perfect pentru a face poze în grup sau selfie-uri solo de la distanță, nemaifiind nevoie ca utilizatorii să verifice pe telefonul mobil cadrul perfect.

Disponibilitate

Noua caracteristică de 360 Audio Recording va fi lansată progresiv pe Galaxy Buds2 Pro și Galaxy Z Flip4 și Z Fold4 prin intermediul actualizărilor de software, începând de astăzi. Camera Controller actualizată va fi disponibilă pe Galaxy Watch5, Watch5 Pro, Watch4 și Watch4 Classic începând din 2 februarie. Aceste noi caracteristici au rolul de a asigura sinergii mai puternice cu noile capacități de fotografie ale Galaxy, oferind astfel experiențe de utilizare mult îmbunătățite.

Puteți afla mai multe detalii despre noul smartphone Galaxy pe data de 1 februarie, începând cu ora locală 20:00, în cadrul evenimentului Galaxy Unpacked, care va fi transmis LIVE direct pe Samsung.comSamsung Newsroom România sau pe canalul de YouTube al Samsung.

Pentru a afla mai multe despre Galaxy Buds2 Pro, Galaxy Watch5 și Galaxy Watch5 Pro, vizitați:
Galaxy Buds2 Pro: https://www.samsung.com/ro/audio-sound/galaxy-buds/galaxy-buds2-pro-bora-purple-sm-r510nlvaeue/

Galaxy Watch5: https://www.samsung.com/ro/watches/galaxy-watch/galaxy-watch5-40mm-silver-bluetooth-sm-r900nzsaeue/

Galaxy Watch5 Pro: https://www.samsung.com/ro/watches/galaxy-watch/galaxy-watch5-pro-black-titanium-bluetooth-sm-r920nzkaeue/buy/

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor purtabile, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Cele mai noi informații despre companie pot fi găsite pe Samsung Newsroom România la http://news.samsung.com/ro.

Noul televizor OLED de la LG cu tehnologie Zero Connect redefinește libertatea de amenajare a spațiului personal

Televizorul OLED de 97 de inci vine cu

transmisie audio-video wireless și în timp real de până la 4K 120Hz

LG Electronics (LG) prezintă LG SIGNATURE OLED M (model M3) de 97 de inci, primul televizor consumer din lume care vine cu tehnologia Zero Connect1, o soluție wireless capabilă de transmisie video și audio în timp real la o frecvență de până la 4K 120Hz. Noul și revoluționarul televizor OLED M3 oferă o calitate superioară a imaginii și sunetului, precum și flexibilitate la instalare și conectare. O realizare în materie de tehnologie și design, OLED 4K wireless de la LG este laureat al premiilor pentru inovație CES 2023 la două categorii2.

Spre deosebire de televizoarele convenționale, M3 vine cu o cutie separată Zero Connect care trimite semnal video și audio wireless către ecranul de 97 de inci al televizorului. Cutia Zero Connect poate fi amplasată oriunde în cameră, ajută la crearea unui mediu de vizionare mai ordonat și oferă utilizatorilor o mai mare libertate de amenajare a spațiului. De asemenea, este prevăzută cu mai multe porturi pentru conectarea dispozitivelor HDMI utilizate în mod obișnuit, cum ar fi decodoarele de cablu/satelit și consolele de jocuri și se poate conecta wireless cu soundbar-urile compatibile pentru un sunet clar și puternic. Pe lângă faptul că le oferă utilizatorilor mai multă libertate în amenajarea spațiului, M3 și cutia Zero Connect le permit utilizatorilor să instaleze cu ușurință noul televizor LG OLED eliminând dezordinea cablurilor. De asemenea, designul minimalist și elegant al televizorului de 97 de inci One Wall Design îl transformă într-o piesă demnă de admirat.

Soluția wireless oferită de LG se bazează pe tehnologii de ultimă generație care asigură o transmisie audio-video fiabilă către ecranul OLED autoiluminat al modelului M3, permițând utilizatorilor să se bucure de conținut la 4K 120Hz și de un sunet clar. Pentru a asigura transferul perfect al datelor de la boxă la televizor, compania a dezvoltat un algoritm care identifică instantaneu calea optimă de transmisie. Algoritmul ajută la reducerea la minimum a erorilor de transmisie sau a întreruperilor, deoarece poate recunoaște schimbările din mediul înconjurător, precum persoanele sau animalele de companie care se deplasează prin cameră. În plus, pentru o putere maximă a semnalului, antena cutiei poate fi ușor rotită și/sau înclinată pentru a se alinia cu locația televizorului. Pentru o experiență de utilizare completă, cutia Zero Connect este compatibilă cu recunoașterea vocală, ceea ce înseamnă că utilizatorii pot porni și gestiona M3 și dispozitivele conectate folosind comenzi vocale simple.

În ciuda dimensiunii impunătoare a ecranului, M3 se integrează cu ușurință în decorul interior grație designului discret One Wall Design. M3 și suportul său integrat sunt așezate la același nivel cu peretele, fără spații vizibile, prezentând o estetică elegantă asemănătoare unei galerii de artă, care sporește calitatea excepțională a imaginii autoiluminate a televizorului.

Televizorul OLED 4K de ultimă generație de la LG împreună cu soluția wireless Zero Connect au fost expuse în cadrul CES 2023, în perioada 5-8 ianuarie, la standul companiei (#15501, Central Hall, Las Vegas Convention Center).

1 Zero Connect între ecranul televizorului și caseta AV.

2 Afișare video și Tehnologii încorporate.

Lenovo Legion “Second Skin”

Pentru a sărbători această dublă personalitate, Lenovo a încheiat un parteneriat cu renumitul artist de benzi desenate Marvel și designerul de jocuri, Salva Espín, pentru a concepe cinci stickere Lenovo Legion “Second Skin”, care surprind această dualitate  și tu poți crea stickerul final.

12 Ianuarie, 2023 – Un nou studiu¹ a dezvăluit astăzi că peste jumătate (52%) dintre jucători se identifică cu alter-ego-ul lor online mai mult decât cu identitatea lor reală. Inspirat de această dublă personalitate, Lenovo a colaborat cu artistul de benzi desenate și designerul de jocuri Salva Espín, pentru a crea o colecție de autocolante în ediție limitată care combină lumea on și offline.

Lumea digitală este o adevărată matrice a lumii reale, deoarece un studiu realizat de Lenovo a arătat că pasionații de gaming  se simt confortabil  atunci când se joacă acasă (58%), apoi când socializează cu prietenii și familia (52%) și când participă la realizarea hobby-urilor și intereselor personale (46%).

În condițiile în care aproape 60% dintre jucători aleg să își păstreze viața din lumea gaming-ului până după serviciu, concluziile au arătat că persoanele din anumite profesii se simt confortabil tunci când joacă diferite genuri de jocuri. Potrivit studiului de cercetare realizat de Lenovo, angajații din domeniul administrativ (44%), cei din domeniul medical și al asistenței medicale (42%), cei din domeniul financiar (38%) și cei din domeniul științific (40%) se simt confortabil atunci când joacă jocuri strategice. În timp ce, cei care lucrează în sectorul IT se simt relaxați jucând RPG-uri (45%), iar persoanele creative (40%) optează pentru jocurile de tip role-play.

Laptopurile Lenovo Legion servesc drept un gadget epic, făcând legătura între lumile pe care gamerii le împart adesea. Alimentate de procesoarele AMD Ryzen™ și plăcile grafice AMD Radeon™, Lenovo Legion 7 și Lenovo Legion Slim 7 oferă mai multă libertate de a călători, păstrând în același timp puterea și performanța de care au nevoie utilizatorii.

Mulți jucători trăiesc o viață dublă, dar rareori această dualitate este celebrată. Pornind de la această idee a „skin-urilor” multiple, Lenovo Legion a făcut echipă cu Salva Espín, artist de benzi desenate și designer de jocuri pentru a crea o serie de stickere „Second Skin”. Salva Espín cunoscut pentru munca sa cu Marvel Studios și crearea grafică a personajelor precum: Deadpool, She-Hulk, X-Men și Wolverine.

Stickerul final va fi creat de Comunitatea Lenovo Legion Gaming. Oricine poate trimite propria schiță de dual persona, pur și simplu răspunzând la topicul Comunității și încărcând lucrarea sa. Termenul limită pentru trimiterea proiectelor va fi 26 ianuarie 2023, moment în care Salva își va selecta preferatul înainte de a lucra cu câștigătorul pentru a transforma conceptul în designul final Second Skin.

Vizitați pagina oficială a comunității Lenovo Legion pentru a afla mai multe informații și nu uitați să urmăriți @salva_espin_art și Lenovo România pentru a fi la curent cu cele mai recente știri.

EA SPORTS™ dezvăluie FIFA 23 Team of the Year, sărbătorind astfel cei mai buni jucători ai anului 2022 

Nominalizații Team of the Year fac parte din cei mai formidabili 100 de jucători ai anului 2022

EA SPORTS™ a publicat lista oficială a nominalizaților incluși în mult-râvnitul clasament Team of the Year (TOTY). În listă se regăsesc numele celor mai buni jucători din întreaga lume, iar fanii vor decide cine merită un loc în prestigiosul unsprezece TOTY.

Această listă include numeroși jucători, inclusiv nume consacrate, precum câștigătorii Balonului de Aur Luka Modrić, Karim Benzema și Lionel Messi, dar și reprezentanți ai noii generații, precum Jude Bellingham, Bukayo Saka și Aurelien Tchouameni. De altfel, pe listă se regăsesc și jucători care s-au făcut remarcați la echipele lor naționale pe parcusul Cupei Mondiale din 2022, inclusiv portarul marocan Yassine Bounou și mijlocașul central defensiv Sofyan Amrabat.

Fanii pot regăsi mai multe informații despre TOTY aici – https://www.ea.com/toty

Votul va începe pe 10 ianuarie la ora 18:00 și se va încheia marți, pe 17 ianuarie, la ora 10:00. Timpul este suficient pentru a analiza fiecare jucător și pentru a determina dacă acesta merită să se regăsească în echipa finală TOTY, care va fi dezvăluită pe data de 19 ianuarie.

FIFA 23 este dezvoltat de EA Vancouver și EA România și este disponibil în întreaga lume pe PlayStation 5, Xbox Series X|S, PC, PS4 și Xbox One. Urmăriți @EASPORTSFIFA pe Twitter, Instagram și YouTube pentru a fi la curent cu noutățile și pentru a vă împărtăși părerea.

Team of the Year va fi disponibilă și pe FIFA Mobile începând cu 2 februarie. Pentru a afla mai multe despre cele mai recente știri despre FIFA Mobile sau pentru a descărca pe iOS și Android, vă rugăm să vizitați: https://www.ea.com/games/fifa/fifa-mobile

Mai multe informații despre FIFA 23 sunt disponibile pe https://www.ea.com/games/fifa/fifa-23.

Lista completă a nominalizaților:

  • PORTARI
    • Thibaut Courtois
    • Gregor Kobel
    • Mike Maignan
    • Alisson
    • Ederson
    • Wojciech Szczęsny
    • Kevin Trapp
    • Yassine Bounou
    • Hugo Lloris
    • Emilino Martínez
  • FUNDAȘI
    • Marcos Acuña
    • Marquinhos
    • Cristiano Biraghi
    • João Cancelo
    • Jonathan Clauss
    • Thiago Silva
    • Alphonso Davies
    • Jeremie Frimpong
    • Éder Militão
    • Rúben Dias
    • Grimaldo
    • Achraf Hakimi
    • Theo Hernández
    • Reece James
    • Kalidou Koulibaly
    • Nicolás Otamendi
    • Gleison Bremer
    • Niklas Süle
    • Fikayo Tomori
    • Kieran Trippier
    • Virgil van Dijk
    • Joško Gvardiol
    • Jules Koundé
    • Cristian Romero
    • Dayot Upamecano
  • MIJLOCAȘI
    • Nicolò Barella
    • Jude Bellingham
    • Steven Berghuis
    • Marcelo Brozović
    • Bernardo Silva
    • Kevin De Bruyne
    • Moussa Diaby
    • Nabil Fekir
    • Seko Fofana
    • Pedri
    • Vincenzo Grifo
    • Rodri
    • Daichi Kamada
    • Joshua Kimmich
    • Filip Kostić
    • Toni Kroos
    • Merino
    • Sergej Milinković-Savić
    • Luka Modrić
    • Martin Ødegaard
    • Parejo
    • Lorenzo Pellegrini
    • Declan Rice
    • Bukayo Saka
    • Aurélien Tchouaméni
    • Sandro Tonali
    • Federico Valverde
    • Casemiro
    • Sofyan Amrabat
    • Bruno Fernandes
    • Ritsu Doan
    • Enzo Fernández
    • Ivan Perišić
    • Adrian Rabiot
  • ATACANȚI
    • Iago Aspas
    • Wissam Ben Yedder
    • Karim Benzema
    • Rafael Leão
    • Neymar Jr.
    • Vinicius Jr.
    • Ousmane Dembélé
    • João Félix
    • Gabriel Jesus
    • Phil Foden
    • Cody Gakpo
    • Erling Haaland
    • Borja Iglesias
    • Ciro Immobile
    • Harry Kane
    • Randal Kolo Muani
    • Dejan Kulusevski
    • Robert Lewandowski
    • Sadio Mané
    • Lautaro Martínez
    • Kylian Mbappé
    • Lionel Messi
    • Christopher Nkunku
    • Darwin Núñez
    • Victor Osimhen
    • Mohammed Salah
    • Heung Min Son
    • Martin Terrier
    • Dušan Vlahović
    • Olivier Giroud
    • Antoine Griezmann

12 January 2023 Gartner a identificat principalele 10 prioritati ale directorilor financiari in 2023

Pentru anul in curs, prioritatile principale ale directorilor financiari se concentreaza pe regandirea functiunii departamentului financiar.  

Evaluarea strategiei, domeniului si designului functiunii departamentului financiar este prioritatea principala pentru directorii financiari in 2023, conform unui sondaj realizat de Gartner. Un sondaj intreprins in randul a 157 de directori financiari (CFO) in luna noiembrie 2022 a ierarhizat principalele 10 prioritati ale acestora pentru anul in curs. Dintr-o lista mai ampla de optiuni, 90% dintre respondenti au selectat ca prioritate principala evaluarea strategiei financiare, a domeniului de aplicare si a designului, aceasta fiind urmata de planificarea si succesiunea activitatilor de transformare financiara.

„CFO vor fi angrenati in multe activitati in 2023. Sondajul a relevat o gama larga de actiuni pe care acestia intentioneaza fie sa le conduca, fie in derularea carora doresc sa aiba o implicare semnificativa”, a declarat Marko Horvat, vicepresedinte pentru cercetare in cadrul departamentului Gartner Finance. „Peste doua treimi dintre directorii financiari intentioneaza sa fie implicati in mod semnificativ chiar si in activitatile clasate ca prioritate pe locurile noua si zece”, a subliniat Marko Horvath.

Principalele cinci prioritati au fost selectate de cel putin patru din cinci directori financiari si, cu exceptia comunicarii si a interactiunii cu consiliul de administratie, toate se refera la redefinirea si remodelarea modurilor in care functiunea departamentului financiar sprijina afacerea pentru viitor (vezi Figura 1).

Figura 1: Principalele 10 prioritati ale CFO pentru 2023

Sursa: Gartner (ianuarie 2023)

Expertii Gartner au ales trei invataminte cheie din rezultatele acestui sondaj:

Directorii financiari au un interes personal in restructurarea financiara la nivel inalt in 2023

Rolul CFO este unul strategic si, prin urmare, desi CFO nu intentioneaza, in general, sa se implice indeaproape in detaliile tactice ale transformarii digitale a departamentului lor, ei recunosc totusi importanta strategica.

„Majoritatea directorilor financiari au considerat ca anula acesta conducerea transformarii digitale va fi cel mai greu domeniu in care se va obtine succes”, a spus Horvat. „Sondajul sugereaza ca, in cea mai mare pondere, directorii financiari nu se simt confortabil sa delege supervizarea unor astfel de chestiuni si doresc sa tina strans fraiele pentru un control ferm”, a adaugat Horvat.

Schimbarea facilitata de tehnologie, atat in componenta financiara, cat si la nivel mai larg al operatiunilor de afaceri, determina, de asemenea, majoritatea directorilor financiari sa reevalueze si sa redefineasca rolul finantelor in afaceri.

Transformarea financiara si reproiectarea functiei financiare este o prioritate de top in acest moment

Incorporarea de noi tehnologii si date in procesele financiare are potentialul de a ridica importanta functiunii si a o transforma intr-un furnizor in timp real de informatii strategice si date pentru afacere.

„Multi directori financiari vad incorporarea tehnologiei digitale ca pe o cale cheie pentru imbunatatirea profitabilitatii in vremuri volatile”, a spus Horvat. „Sunt atat de frecvent implicati in aceste domenii, nu doar pentru ca cred ca sunt greu de realizat si au nevoie de o monitorizare atenta, ci si pentru ca succesul sau esecul lor va fi esential pentru modul in care va evolua afacerea in urmatorii ani”, a adaugat Horvat.

Cu patru dintre primele cinci prioritati si sase dintre primele 10, legate de aducerea unor schimbari strategice semnificative in cadrul functiei financiare, este clar ca majoritatea CFO sunt foarte concentrati pe acest domeniu.

Comunicarea cu consiliul de administratie va avea o importanta critica in acest an

„Exista multa incertitudine in mediul macroeconomic, multi directori financiari asteapta o recesiune in 2023”, a spus Horvat. „Multi directori financiari se confrunta, de asemenea, cu provocari simultane cu care nu s-au confruntat pana acum, cum ar fi tensiuni geopolitice si de reglementare sporite, socuri in lantul de aprovizionare, inflatie mai mare si probleme legate de mediul de lucru. Avand in vedere tot ceea ce se intampla, este usor de inteles de ce comunicarea eficienta cu consiliul de administratie este o prioritate de top pentru directorii financiari in 2023”, a explicat Horvat.

Clientii Gartner pot obtine mai multe informatii accesand CFO Priorities for 2023. Celelalte persoane interesate pot urmari Virtual Briefing: Top Priorities for Finance Leaders in 2023: Lead Through a Recessionary Period.

Directorii financiari si liderii financiari pot participa la cercetarile Gartner si pot obtine acces complementar prin inscrierea in Gartner Research Circle.

Despre Gartner Finance

Departamentul Gartner Finance ii ajuta pe directorii seniori din domeniul financiar sa-si duca la indeplinire principalele prioritati. Gartner ofera o gama larga si o profunzime unica de continut pentru a sprijini succesul individual al clientilor si pentru a furniza initiative-cheie pentru toate functiunile din serviciile financiare pentru a genera impactul dorit asupra afacerii. Aflati mai multe la https://www.gartner.com/en/finance/finance-leaders. Urmariti Gartner for Finance pe LinkedIn si Twitter folosind #GartnerFinance pentru a afla cele mai recente informatii furnizate de experti si tendintele cheie care modeleaza mediul serviciilor financiare. Vizitati Gartner Finance Newsroom pentru mai multe informatii si analize.

Despre Gartner

Gartner, Inc. (NYSE: IT) ofera o perspectiva obiectiva si utila pentru directori si echipele lor. Indrumarile si instrumentele noastre de specialitate permit luarea unor decizii mai rapide si mai inteligente si o performanta mai buna in ceea ce priveste prioritatile esentiale ale unei organizatii. Pentru a afla mai multe, vizitati: gartner.com

iSTYLE încurajează sportul prin campania Start The Movement

12 ianuarie – iSTYLE, cea mai mare rețea de magazine Apple Premium Reseller din Centrul și Estul Europei, a lansat campania Start The Movement prin care își propune să încurajeze fanii Apple să practice mai mult sport, să opteze pentru o viață mai activă și mai sănătoasă și să-și monitorizeze rezultatele cu ajutorul produselor create special precum: seria Apple Watch și Apple Watch Ultra, Apple AirPods și smartphone-urile Apple.

Start The Movement este prima campanie din România în care influenceri din domenii diferite – nutriție, medicină, motivare sportivă, lifestyle și vlogging – și-au unit eforturile ca ambasadori ai inițiativei. Aceștia au promovat #StartTheMovement în rândul comunităților lor digitale și le-au invitat să ia parte la prima acțiune – o competiție de înot. Răspunsul publicului a fost plin de entuziasm și sute de oameni s-au înscris în campanie prin participare directă și pentru susținerea influencerilor favoriți.

StartTheMovement4 (1)

În centrul primei acțiuni a fost înotul, unul dintre cele mai complete și mai benefice sporturi pentru sănătate. La bazinul din cadrul Clubului Sportiv Dinamo, șase echipe formate din susținători ai unui  stil de viață sănătos – sportivi amatori sau de performanță, pasionați de mișcare în aer liber sau în sală – s-au întrecut în diferite stiluri de înot. Fiecare echipă a fost coordonată de influencerul favorit și susținută de o puternică galerie din tribune.

“Devine mai ușor să faci o schimbare în viață având un sprijin, mai ales când vorbim de începerea practicării unui sport. Din păcate, rutina cotidiană ne împiedică de multe ori să fim constanți sau să adoptăm cele mai potrivite obiceiuri. Apple a înțeles această nevoie în ultimii ani și a creat produse din ce în ce mai inovatoare, mai intuitive și mai adaptate nevoilor utilizatorilor săi.

StartTheMovement1 (1)

La rândul său, iSTYLE a decis să convingă cât mai mulți doritori să se alăture comunității iubitorilor de mișcare. De aceea le mulțumim tuturor celor care s-au implicat în prima ediție a campaniei Start The Movement, o campanie care nu s-a rezumat doar la o acțiune punctuală, ci a dat naștere unui curent”, a precizat Alina Gheorghiu, Marketing Manager iSTYLE România.

Cei șase influenceri și-au unit eforturile pentru a promova sportul și un stil de viață sănătos nu doar prin exemplul personal, ci prin atragerea propriilor susținători care, la rândul lor, și-au implicat familiile și prietenii. Efectul bulgărelui de zăpadă continuă, iar conversația rămâne deschisă.

StartTheMovement2 (1)

Următoarea ediție Start The Movement se va desfășura în februarie 2023. Pe istyle.ro/StartTheMovement va fi actualizat permanent statusul campaniei cu informații despre cei care sunt alături de campanie, cu date despre competițiile viitoare, dar și despre tehnologiile Apple adaptate unui mod activ de viață.

Apple Watch Series, partenerul de înot

Când se selectează antrenamentul de înot, Apple Watch blochează automat ecranul cu Water Lock pentru a evita atingerile accidentale. În momentul în care antrenamentul s-a terminat, Digital Crown-ul deblochează ecranul și elimină apa din difuzor. De la ture într-o piscină până la înotul în apă liberă, facilitățile smart watch-urilor Apple te ajută să-ți monitorizezi parametrii care te interesează și să verifici în timp real progresul. Când antrenamentul se termină, Apple Watch îți arată un rezumat al acestuia, inclusiv stilurile de înot practicate. Pentru a corela mai multe date, poți analiza istoricul antrenamentelor în aplicația Fitness de pe iPhone.

StartTheMovement3 (1)

Apple Watch estimează măsurătorile din timpul antrenamentelor pe baza informațiilor care sunt introduse în momentul configurării.

Pentru înotul în piscină, când se începe un antrenament, trebuie specificată lungimea piscinei pentru a ajuta Apple Watch-ul să măsoare turele și distanța parcursă. GPS-ul nu este utilizat în timpul înotului în piscină, iar apa poate împiedica măsurarea ritmului cardiac, dar caloriile, turele și distanța vor fi în continuare urmărite folosind accelerometrul încorporat.

În cazul înotului în apă deschisă, GPS-ul va măsura distanța doar pentru stilul liber. Apa poate împiedica măsurarea ritmului cardiac, dar caloriile vor fi urmărite folosind accelerometrul integrat

Despre iSTYLE Retail România

iSTYLE gestionează 15 locații în București și principalele orașe din țară. Acestea însumează peste 1 700 mp de retail high-tech premium, proiectate și executate cu atenția la detalii caracteristică pentru Apple, și sunt deservite de peste 80 de consultanți instruiți la cele mai ridicate standarde. Spațiile iSTYLE sunt adaptate astfel încât accentul este pus pe siguranța clienților și furnizarea constantă a unor servicii de cea mai bună calitate.

iSTYLE, parte a Midis Group, este cea mai mare rețea de magazine Apple Premium Reseller din Centrul și Estul Europei. iSTYLE furnizează de peste 20 ani clienților din România servicii de cea mai înaltă calitate și stabilitate prin intermediul unei echipe competente de specialiști certificați și permanent instruiți la standardele Apple.