Asociatia Zi de Bine_Proiectul Mame_fara_flori(2)

Proiectul „Mame fără Flori” este dedicat părinților care au pierdut un copil la naștere

București, 29 martie 2023: Asociația Zi de Bine, împreună cu Asociația Moașelor Independente, aduce în spitale primele unități CuddleCot™ din România, landouri prevăzute cu un dispozitiv frigorific, pentru ca părinții unui copil care nu se naște viu să aibă ocazia să își ia rămas bun. Astfel, în Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Filantropia, respectiv în Spitalul Clinic „Dr. I. Cantacuzino” din București, au fost deja amenajate spații de suport pentru mamele care au născut un copil care nu a supraviețuit.

De asemenea, și pentru personalul medical vor fi organizate workshopuri privind gestionarea corectă a acestor traume. În plus, proiectul „Mame fără Flori” presupune și organizarea de grupuri de consiliere pentru gravide și proaspeții părinți.

Partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România, UniCredit Bank și Leroy Merlin, au oferit 35.000 de euro pentru realizarea acestui proiect.

„O asemenea experiență nu poate fi explicată prin cuvinte, însă cu siguranță putem empatiza și oferi sprijin mamelor care trec printr-un astfel de moment. Acele câteva clipe în care mama își poate vedea copilul, și are timp dar și spațiu pentru a procesa situația, pot cântări enorm. Acest proiect vine în sprijinul părinților care au nevoie de suport pentru a putea elibera durerea pe care o simt, însoțiți de un terapeut specializat în gestionarea unei traume”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.

Potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică, în România, în anul 2021, mortalitatea perinatală și decesele neonatale au fost de 7,08 la mie, totalizând 1.280 de decese. Astfel, multe mame ies din maternități fără un copil în brațe, iar sprijinul pe care acestea îl primesc este aproape inexistent.

Asociatia Zi de Bine

Proiectul „Mame fără Flori cuprinde și organizarea de grupuri de informare și suport pentru gravide, proaspetele mame și partenerii lor, pentru ca aceștia să primească informații de actualitate privind sarcina, nașterea, alăptarea, îngrijirea copilului și, mai ales, îngrijirea mamei.

Sperăm ca prin proiectul nostru să putem alina măcar o mică parte dintr-o astfel de durere și să oferim părinților care au pierdut un copil, timpul și spațiul intim pentru o despărțire atât de nedreaptă, dar și sprijin specializat din partea unui psiholog format pentru a lucra cu astfel de traume. De asemenea, oferim sesiuni interactive de formare pentru personalul medical, în vederea gestionării cazurilor mamelor care își pierd copiii, dar și a traumei vicariante, care poate afecta în mod direct cadrele medicale. Prin grupurile de informare și suport, venim în sprijinul gravidelor și proaspeților părinți cu informații și consiliere, conform celor mai bune practici internaționale și cu recomandări bazate pe dovezi privind sarcina și nașterea, alăptarea, îngrijirea nou-născutului, dar mai ales, nevoile mamei și recuperarea postnatală”, a declarat Irina Mateescu, vicepreședintă a Asociației Moașelor Independente.

CuddleCot este un landou care conține un dispozitiv de răcire, astfel încât copilul fără viață să poată fi păstrat în condiții corecte pentru astfel de situații. Dispozitivul este folosit în majoritatea spitalelor din Marea Britanie, în țări din Europa, Australia sau SUA. Mai multe despre acest dispozitiv, aici:

Cei care doresc să susțină proiectele realizate de Asociația Zi de Bine, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845, prin donarea zilei de naștere sau prin completarea formularului 230, prin care pot redirecționa, gratuit, 3,5% din impozitul pe venit către o cauză socială. Mai multe metode de implicare pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza.

Despre Asociația Zi de BINE

Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația susține câte un ONG în fiecare lună a anului și încurajează oamenii să-și doneze ziua de naștere pentru un proiect social.

Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se anunță cauza susținută și sunt descrise nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii află ce s-a întâmplat cu banii și sunt invitați să vadă rezultatul implicării lor.

Dacă aveți un proiect în care credeți dar pentru care nu ați găsit încă finanțare, îl puteți înscrie pe www.zidebine.ro.

Asociatia Zi de Bine_Melania Medeleanu_CuddleCot

Despre Asociația Moașelor Independente

Asociația Moașelor Independente (AMI) este o organizație non-profit care, de 10 ani, își desfășoară activitatea în sprijinul femeilor, mamelor, copiilor și familiilor din România. AMI furnizează servicii de sănătate pentru gravide, mame și nou-născuți, servicii medicale și navigare în sistemul medical pentru persoane vulnerabile și refugiate, precum și acțiuni pentru protejarea drepturilor femeilor la sănătate reproductivă și pentru prevenirea și combaterea violenței sexuale și de gen. AMI oferă lunar servicii și activități pentru peste 5.000 de beneficiari, în principal acces la servicii medicale pentru femei și copii din categorii vulnerabile, dar și traininguri pentru personalul medical, cu scopul de a realiza o mai bună conectare a nivelurilor de îngrijire între ele și de a furniza servicii medicale complete, sigure și echitabile, conform celor mai bune practici internaționale și recomandărilor bazate pe dovezi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *