Noul proiect este o inițiativă a Primăriei Comunei Nucșoara din județul Argeș, realizată cu sprijinul Fundației Conservation Carpathia care își propune să protejeze unii dintre cei mai spectaculoși fagi seculari din Europa și să contribuie la dezvoltarea turistică a zonei.

Campania „Pădurea poveștilor nemuritoare” este o modalitate simplă și inovatoare prin care oamenii se pot conecta cu natura și pot lăsa o moștenire de durată. Nu trăim îndeajuns de mult să ne spunem povestea, însă acești fagi seculari sunt aproape nemuritori. O pot face ei pentru noi, dacă-i adoptăm. Putem ajuta ca pajiștile cu fagi seculari de la Nucșoara să fie protejate, să devină cunoscute și să se dezvolte o infrastructură de vizitare, fiind incluse într-un circuit turistic. Oricine poate să adopte un fag secular, alegându-l din harta zonei sau căutând după un număr preferat, pentru suma de 700 de RON.

Cei care adoptă fagul pot opta să-și lase pe site o poveste care ulterior va fi editată, înregistrată audio și imprimată pe un cod QR ce va fi plasat pe arborele adoptat. În acest fel, de fiecare dată când cineva scanează codul QR, va putea citi povestea respectivă și se va putea conecta cu persoana care a adoptat arborele. Un fag poate fi adoptat pentru o perioadă de 7 ani, iar adoptatorii primesc prin email un certificat de adopție cu imaginea arborelui ales și coordonatele GPS ale acestuia. Cei care vor să se alăture proiectului, însă preferă să adopte un arbore fără a-și lăsa povestea, au și această opțiune pe arboricupovesti.ro.

Peisaj Nucsoara_Foto Daniel Mîrlea_arboricupovesti.ro

Am descoperit fagii seculari de pe aria comunei Nucșoara în cel mai dificil moment al vieții mele. Deși sunt localnic și cunosc zona și am trecut de nenumărate ori pe lângă aceste pajiști, n-am stat niciodată să privesc cu atenție valoarea și frumusețea pe care o au. Întâlnirea mi-a redat speranța și sănătatea, m-a făcut să simt legătura dintre om și natură, dărnicia și toleranța ei, dându-mi sens vieții. Acela a fost momentul în care am spus că despre acești fagi trebuie să afle mai multă lume, că ei trebuie protejați, trebuie să rămână aici. Sunt onorat să lansez „Pădurea cu Povești Nemuritoare” și sper că atât oamenii din Comuna Nucșoara, cât și oaspeții noștri să înțeleagă și să contribuie la eforturile noastre de a păstra și de a da mai departe ceea ce natura ne-a oferit cu atât de multă dărnicie”, a spus Ion Cojocaru, primarul comunei Nucșoara.

Padurea cu povesti nemuritoare (2)

Natura este o sursă de dezvoltare durabilă pentru comunități, iar Nucșoara este un loc care are multe resurse valoroase în jurul cărora se pot dezvolta activități care să aducă beneficii și venituri oamenilor. Proiectul este o bună modalitate de conectare a oamenilor cu natura și poate fi o moștenire care va dăinui pentru generațiile următoare, așa cum a fost rezistența anticomunistă care s-a născut și care a trăit aici peste zece ani.

Campania „Pădurea poveștilor nemuritoare” este deschisă tuturor celor care doresc să susțină păstrarea valorilor naturale și își propune să promoveze suprafețele întinse de pășuni vechi pe care cresc numeroși arbori seculari, în special fagi.

Fagii seculari de la Nucșoara se află pe un teren al primăriei locale, însă din cauza lipsei de fonduri, aceștia nu a fost incluși într-un circuit turistic și nici nu beneficiază de protecție. Începând cu anul 2021, Fundația Conservation Carpathia împreună cu Primăria locală și-au propus să pună în valoare arborii seculari de la Nucșoara într-un proiect inedit, selectând 2.544 de arbori, similar altitudinii celui mai înalt vârf din România, Moldoveanu. Fiecare arbore a fost inclus într-o hartă cu coordonate GPS, a fost fotografiat și are o plăcuță cu un număr.

Pentru a afla mai multe despre campania „Pădurea Poveștilor Nemuritoare” sau pentru a face o donație, vă rugăm să vizitați www.arboricupovesti.ro.

Un video manifesto care susține campania poate fi vizionat: https://youtu.be/SPktSS0PN6o

Împreună, putem crea o moștenire care va dăinui pentru generațiile următoare.

Despre Fundația Conservation Carpathia

Fundația Conservation Carpathia este cel mai mare proiect de conservare a naturii din Europa, care contribuie la refacerea ecosistemelor naturale din Munții Carpați, în beneficiul biodiversității și a comunităților locale. Din 2009, fundația românească a salvat de la exploatare peste 27.000 de hectare de păduri și pășuni alpine în sudestul Carpaților Meridionali, achiziționându-le cu scop de conservare, a plantat peste 3,7 milioane de puieți pe 1.906 ha afectate de tăieri, a creat o zonă de 78.000 ha pe care nu se desfășoară vânătoare sportivă și de trofee. Fundația contribuie la bunăstarea comunităților din vecinătatea pădurilor protejate prin proiecte sociale, de educație și de dezvoltare de afaceri verzi, iar viziunea pe termen lung este crearea Parcului Național Munții Făgăraș.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *