În următorii cinci ani, numărul populației Pământului va depăși pentru prima dată opt miliarde. Lanțul nostru alimentar complex – deja suprasolicitat din cauza schimbărilor climatice și a resurselor de apă limitate – va fi pus la încercare într-o măsură și mai mare. Pentru a răspunde cerințelor acestui viitor suprapopulat, vom avea nevoie de noi tehnologii și dispozitive, de descoperiri științifice și de modalități complet noi de a gândi siguranța și securitatea alimentelor.

Cercetătorii IBM din întreaga lume lucrează deja la soluții dedicate fiecărei etape a lanțului alimentar. Aceștia ajută fermierii să maximizeze randamentele culturilor și să dezvolte modalități de reducere a epidemiei de risipă a hranei care distruge 45% din rezerva noastră de alimente. Savanții noștri lucrează pentru a crea o plasă de siguranță care să captureze agenții patogeni și contaminanții înainte ca aceștia să îmbolnăvească oamenii. Și inventează modalități de a ține plasticul departe de gropile de gunoi și de oceane.

Pe parcursul acestei săptămâni, vă vom prezenta oamenii de știință din spatele programului „5 in 5” din acest an, în cadrul concursului Science Slam din cadrul celui mai mare eveniment IBM dedicat clienților, al anului: Think 2019 din San Francisco. Urmăriți acest program live miercuri, 13 februarie, de la 20:00 – 21:00 ora locală (UTC/GMT+2), sau urmăriți reluarea aici. Concursurile Science Slam le oferă cercetătorilor noștri ocazia de a transmite importanța muncii lor unei audiențe generale, într-o perioadă foarte scurtă – aproximativ cinci minute. Am descoperit că acest lucru este un exercițiu extrem de util, care face inovarea mai accesibilă, reducând-o la elementele sale esențiale.

Cercetătorii noștri ne inspiră să ne imaginăm ce altceva ar mai putea fi posibil în următorii cinci ani. Când persoana cu numărul opt miliarde se va naște pe pământ, aceasta va intra într-o lume mai conectată, mai interdependentă și mai receptivă la schimbare decât cea pe care părinții săi și-au imaginat-o vreodată. Acesta este viitorul care ne așteaptă.

Iată un rezumat al predicțiilor pe care savanții IBM le vor prezenta în acest an.

De la Sămânță…

Tehnologiile digitale în agriculturăvor contribui la hrănirea unei populații în creștere, utilizând mai puține resurse

Cum îi oferi acces la credit unui fermier care nu a pus niciodată piciorul într-o bancă? Prin digitalizare și surprinderea tuturor aspectelor legate de agricultură, de la calitatea solului, la abilitățile conducătorului tractorului și până la prețul pepenilor comercializați pe piață. Acest lucru este cunoscut drept Digital Twin, iar în următorii cinci ani, cu ajutorul AI, vom putea folosi cu toții aceste date pentru a prognoza cu precizie randamentele culturilor, furnizând băncilor și instituțiilor financiare punctele de date de care au nevoie pentru a oferi credite care să ajute fermierii să se extindă — poate că, până la urmă, banii chiar cresc în copaci.

La Recoltă.…

Tehnologia blockchain va împiedica risipa alimentară

În cinci ani,vom elimina o mare parte dintre necunoscutele costisitoare ale lanțului de aprovizionare cu alimente. De la fermieri până la furnizorii de produse alimentare, fiecare participant din lanțul de aprovizionare va ști exact cât de mult să planteze, să comande și să expedieze. Risipa alimentară se va reduce semnificativ, iar produsele care ajung în cărucioarele consumatorilor vor fi mai proaspete – atunci când tehnologia blockchain, dispozitivele IoT și algoritmii AI își vor uni forțele.

La Raft…

Cartografierea microbiomului ne va proteja de bacteriile rele

În termen de cinci ani, inspectorii pentru siguranța alimentelor din întreaga lume vor obține o nouă superputere: capacitatea de a folosi milioane de microbi pentru a proteja ceea ce mâncăm. Acești microbi – unii potriviți pentru consumul uman, alții nu – sunt introduși în mod regulat în alimente în ferme, fabrici și magazine alimentare. Datorită unei tehnici noi care ne permite să analizăm în mod rentabil compoziția genetică a acestora, microbii ne vor spune multe despre siguranța alimentelor pe care le consumăm.

La Masă…

Senzorii AI vor detecta agenții patogeni alimentari acasă

În termen de cinci ani, fermierii, procesatorii de alimente și băcanii din întreaga lume – împreună cu miliardele de persoane care gătesc acasă – vor putea detecta fără efort substanțele contaminante periculoase din produsele alimentare. Vor avea nevoie doar de un telefon mobil sau de un blat de lucru cu senzori AI. Cercetătorii IBM creează senzori AI puternici, mobili, care pot detecta agenții patogeni alimentari oriunde ar putea apărea. Acești senzori mobili pentru bacterii ar putea crește dramatic viteza unui test pentru un agent patogen de la câteva zile la câteva secunde, permițând persoanelor de pe parcursul lanțului alimentar să detecteze existența agenților dăunători E. coli sau Salmonella înainte de apariția unui focar.

La Gunoi…

Un proces nou și radical de reciclare va da o nouă viață plasticului vechi

În cinci ani, eliminarea deșeurilor și crearea de noi materiale plastice vor fi complet transformate. Toate obiectele, de la cutiile de lapte până la cutiile pentru biscuiți, la pungile pentru alimente și ambalajele pentru brânzeturi, vor fi reciclabile, iar companiile de producție a poliesterului vor putea să preia deșeurile și să le transforme în ceva util. Această tranziție va fi susținută de inovații cum ar fi VolCat, un proces chimic catalitic care digeră anumite materiale plastice (numite poliesteri) într-o substanță care poate fi alimentată direct în mașinile de fabricat plastic pentru a crea noi produse.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *