MĂRŢIŞOARE SPECIALE

În holul Primăriei Sector 4 va avea loc o expoziţie de mărţişoare a copiilor cu dizabilităţi din cadrul Şcolilor Speciale nr.4 şi 6.

PRIMARIA SECTOR 4
BIROUL DE PRESĂ
04 Martie 2004

C O M U N I C A T

MĂRŢIŞOARE SPECIALE

Proiectul Primăriei Sectorului 4 „Cu o floare se face primăvară”, continuă în data de 5 martie 2004, la ora 11.00,în holul Primăriei, unde va avea loc o expoziţie de mărţişoare a copiilor cu dizabilităţi din cadrul Şcolilor Speciale nr.4 şi 6.

Primarul Sectorului 4, Vasile Mihalache, sprijină acest eveniment pentru integrarea copiilor cu nevoi speciale (deficienţe mintale, fizice, motorii şi tulburări emoţionale) în societate şi pentru dezvoltarea educaţională a acestora.

Cei aproximativ 100 de copii, vor expune mărţişoare artizanale, cusături, împletituri şi picturi specifice acestui anotimp, ce vor fi dăruite mamelor micilor artişti.

Ei vor interpreta şi un program artistic cu scenete, cântece şi dansuri în Sala de Festivităţi a Primăriei Sectorului 4.

Invitaţi la acest eveniment vor fi reprezentanţi ai şcolilor speciale participante la program, ai Inspectoratului Şcolar Sector 4 şi ai Administraţiei Învăţământului Preuniversitar Sector 4.

Vă invităm să participaţi la această acţiune vineri, 05.03.2004, ora 11.00 la sediul Primăriei sector 4 – Bd. George Coşbuc nr.6-16.

ŞEF BIROU DE PRESĂ

Sorin IONESCU

Despre Primaria Sector 4

PRIMARIA SECTOR 4, BD.GEORGE COSBUC NR. 6-16
TEL 335.92.30
SORIN IONESCU
OANA STANCULESCU
IOANA MARINESCU
ILINCA COSNTANTIN
ioana_marinescu2003@yahoo.com

PRIMARIA SECTOR 4

www.ps4.ro

Contact PRIMARIA SECTOR 4