• Intervenția în service durează între 2 ore și 48 de ore, în funcție de complexitatea problemei
  • Cele mai frecvente defecțiuni ale trotinetelor electrice apar după primele 3 – 6 luni de utilizare
  • evoMAG repară lunar, în medie, 500 de trotinete, din orice model, de la toți producătorii existenți pe piața din România

evoMAG investește 15.000 de euro într-un service pentru trotinete electrice și devine primul magazin online din România care oferă acest serviciu. Deschiderea service-ului vine ca urmare a creșterii vânzărilor de trotinete electrice în România, dar și a cererii clienților pentru servicii de reparații. Cea mai mare parte a investiției a mers către achiziția de echipamente specifice dotării service-ului.

„Am văzut o efervescență în vânzările de trotinete electrice încă de la începutul anului trecut, iar în ultimele luni, odată cu regulile de distanțare socială, interesul pentru această categorie de produse a fost și mai mare. Fiind un mijloc de transport intuitiv, utilizatorii își pun trotineta în funcțiune imediat ce au achiziționat-o, fără o minimă documentare în privința utilizării corecte. Ca o consecință firească, și numărul de defecțiuni este mare, iar cererea pentru reparații rapide este pe măsură.

În service-ul dedicat de la evoMAG, reparăm lunar, în medie, 500 de trotinete, din orice model, de la toți producătorii existenți pe piața din România. Intervenția durează între 2 ore și 48 de ore, în funcție de complexitatea problemei”, spune Mihai Pătrașcu, CEO evoMAG.

Cele mai frecvente defecțiuni

Cele mai frecvente defecțiuni ale trotinetelor electrice apar, de regulă, după 3 – 6 luni de utilizare, ca urmare a folosirii necorespunzătoare a acestora, mai ales, pe fondul lipsei de cunoștințe a utilizatorilor în folosirea acestor tipuri de produse. Multe dintre defecțiunile care ajung în service ar putea fi evitate dacă utilizatorii ar parcurge manualul de instrucțiuni înainte să folosească trotinetele achiziționate.

Gropile din carosabil, coborârea și urcarea bordurilor și încărcarea deficitară a bateriilor trotinetelor cauzează cele mai multe defecțiuni. Astfel, cele mai frecvente intervenții în service sunt: repararea penelor de cauciuc, a frânelor, înlocuirea plăcuțelor de frână, a discurilor, a bateriilor, reglajele și verificarea produselor înainte de livrarea acestora.

Intervenția durează între 2 ore și 48 de ore, în funcție de complexitatea problemei și are loc după o programare prealabilă. Inițial are loc o discuție cu specialiștii evoMAG și, dacă situația impune, clientul aduce trotineta în service. Se evaluează apoi durata și costul intervenției.

„Încercăm să reducem cât de mult putem durata intervenției. În acest moment, avem pe stoc mii de produse care vizează cele mai uzuale defecțiuni și, înaintea intervenției propriu-zise, încercăm să avem în avans produsele respective; de aici și necesitatea programării”, mai spune Mihai Pătrașcu, menționând că, în luna iunie s-a dublat numărul de intervenții față de luna anterioară, indicând nevoia pentru un astfel de serviciu.

Ghid de întreținere a trotinetelor electrice – sfaturi utile:

  • Faceți periodic revizia trotinetei;

Este recomandată revizia trotinetei la aproximativ 6 luni sau la fiecare 500 de km parcurși. Astfel, eliminați riscul de accidente, conduceți în siguranță, puteți folosi trotineta oricând, cu eficiență maximă, economisiți bani cu eventualele reparații mai scumpe determinate de agravarea problemelor tehnice nedescoperite la timp.

  • Verificați periodic ca toate șuruburile să fie strânse;
  • Evitați pe cât posibil gropile din carosabil;
  • Atenție mare la coborârea și la urcarea bordurilor – evitați lovirea/trântirea trotinetei;
  • În cazul în care nu folosiți frecvent trotineta electrică, încărcați bateria acesteia cel puțin o oră la fiecare 3 luni;
  • Respectați instrucțiunile de încărcare a bateriei specificate de fiecare producător în parte;
  • Citiți cu atenție și respectați instrucțiunile de folosire a trotinetelor electrice.

Costul intervențiilor în service-ul evoMAG dedicat trotinetelor electrice variază între 10 lei și 150 de lei, în funcție de durata și gradul de complexitate al reparațiilor.

Despre evoMAG:

evoMAG este una dintre cele mai importante companii din industria de comerț electronic din România. Magazinul online comercializează peste 170.000 de produse din domeniile IT&C, electrocasnice, auto, de îngrijire personală, sport & fitness, asigurări și produse destinate nou-născuților.

evoMAG.ro este vizitat zilnic de peste 60.000 de persoane, iar peste 80% dintre clienți ar recomanda magazinul pentru calitatea serviciilor oferite.

evoMAG este companie românească de familie, fondată în 2005, de Mihai Pătrașcu, care ocupă, în continuare, poziția de director general.

Mai multe informații despre evoMAG, produsele și serviciile oferite se găsesc și pe pagina de Facebook a companiei și pe canalul de YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *