Fundația pentru Copii Ronald McDonald dotează Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași cu aparatură medicală în valoare de 40.000 euro

Iași, 25 octombrie 2022 – Fundația pentru Copii Ronald McDonald continuă să susțină spitalele de pediatrie din România, contribuind cu aparatură medicală performantă în valoare de 40.000 euro pentru dotarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași. Donația include aparatură specializată pentru identificarea infecțiilor nosocomiale (infecții survenite în perioada de spitalizare sau în cursul unei îngrijiri în ambulatoriu) și un aparat performant pentru blocul operator ORL. Donația a fost posibilă în urma unei ample campanii de strângere de fonduri derulată de Fundație. Astfel, cei peste 33.000 de micuți pacienți internați anual la spitalul de pediatrie din Iași vor putea avea o recuperare mai rapidă.

Campania de strângere de fonduri inițiată de Fundația pentru Copii Ronald McDonald a fost susținută printr-un demers special: o expediție pe Vârful Kilimanjaro. Întreprinsă de Paul Drăgan, Director General Premier Restaurants România, operator al lanțului de restaurante McDonald’s în România, expediția a motivat numeroși sponsori și donatori să se alăture cauzei.

„Fiecare dintre noi poate contribui decisiv la ceva bun, care să aibă un impact semnificativ în comunitate și pentru cei din jur. Am pornit cu încredere în expediție, fiind sprijinit de prieteni și parteneri care au crezut în această misiune. Împreună, am reușit să atingem un obiectiv ambițios, iar începând de astăzi pacienții au acces la echipamente medicale performante și moderne, atât de necesare spitalului pentru tratarea celor mici”,  a declarat Paul Drăgan, Director General Premier Restaurants România.

Cu ajutorul aparaturii de monitorizare a pacienților și identificare a infecțiilor nosocomiale, aparat introdus în premieră într-un spital din România, copiii vor avea parte de o spitalizare mai sigură, din prima și până în ultima zi a tratamentului. În plus, pentru copiii care ajung anual în stare gravă la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași, acest aparat are un impact semnificativ, permițând prevenția infecțiilor. Totodată, Fundația a dotat Spitalul Clinic de Urgență cu un aparat medical de înaltă performanță, o trusă de chirurgie endoscopică rinosinusală pediatrică, dedicată blocului operator ORL. Cu ajutorul acesteia, echipa medicală are posibilitatea să diagnosticheze mai ușor și să trateze patologia acută a pacienților pediatrici.

Echipamentele donate reprezintă un real sprijin pentru echipa noastră medicală. Sistemul de monitorizare a infecțiilor nosocomiale ne permite să luăm măsuri suplimentare pentru a preveni infecțiile și a interveni într-un mod benefic pentru copii. În plus, ca unică secție pediatrică din regiune care asigură urgența ORL, trusa endoscopică atât de necesară blocului operator va face o diferență pentru mii de copii care trec pragul secției în fiecare an. Suntem deosebit de recunoscători tuturor celor implicați, atât Fundației, cât și donatorilor, pentru sprijinul acordat”, a declarat Alina Belu, Manager al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași.

Prin acest demers, Fundația pentru Copii Ronald McDonald își continuă activitatea în sprijinul spitalelor de pediatrie din România și își reafirmă implicarea pentru a oferi speranță și încredere, susținând accesul copiilor la îngrijire medicală de cea mai înaltă calitate.

Credem zi de zi în puterea lui <<Împreună>>, pentru că astfel reușim să atingem cele mai ambițioase țeluri. Îi suntem recunoscători lui Paul pentru ambiția, determinarea și generozitatea cu care și-a asumat un demers dublu – o expediție a Binelui la mare altitudine, în beneficiul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași. Alături de fiecare sponsor și donator care a răspuns pozitiv campaniei sale de strângere de fonduri, am reușit să depășim suma de 40.000 de euro și am achiziționat echipamentele medicale ce vor contribui la mai mult Bine pentru micii pacienți. Mulțumim comunității de susținători: DDB România & Tribal Worldwide România & OMD România, Fundația Vodafone România, Coca-Cola România, KET Interior Systems, H&K International, ACROM, UP România, Smartree, Eisberg România, Ness Digital Engineering”, a adăugat Andreea Cioban, Director Executiv al Fundației pentru Copii Ronald McDonald.

Prezentă în România din anul 1998, Fundația pentru Copii Ronald McDonald sprijină familiile vulnerabile, oferindu-le acestora cazare gratuită în Casele Ronald McDonald pe durata spitalizării copiilor. Prima Casă a fost inaugurată în anul 2003, în București, și a găzduit de-a lungul timpului peste 11.200 de părinți și copii veniți din toate colțurile țării pentru tratament. Urmând modelul din București, în anul 2008 a fost deschisă cea de-a doua Casă, în Timișoara, proiectul fiind remodelat complet și extins în cursul anului 2020. În luna mai a anului 2022, Fundația a inaugurat la Iași cea de-a treia Casă Ronald McDonald, amplasată în incinta Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria”.

Despre Fundația pentru Copii Ronald McDonald

Din 1998, de când a fost înființată în România, Fundația susține comunitățile în centrul cărora se poziționează prin programe sustenabile ce sprijină copiii bolnavi și familiile lor. Pe lângă acțiunile de dotare către spitalele de copii partenere, Fundația pentru Copii Ronald McDonald operează cele trei Case Ronald McDonald din București, Timișoara și Iași. Casele Ronald McDonald se află în incintele spitalelor de pediatrie și deservesc familiile copiilor internați pe toată perioada spitalizării. Acestea sunt niște oaze de normalitate în perioade dificile și le oferă aparținătorilor un loc în care se pot odihni, pot servi o masă caldă, se pot spăla sau pot avea acces la consiliere. Puteți sprijini programele Fundației printr-un SMS cu textul FAMILIE la 8845 pentru 2 Euro lunar sau accesând pagina www.rmhc.ro/doneaza. Fiecare ajutor acordat crește accesul micilor pacienți la servicii medicale și îi sprijină pentru o recuperare mai rapidă, cu familia aproape.

pastel și Ubisoft România, campanie de employer branding de succes pentru cei aproape 2000 de angajați ai companiei

pastel a încheiat un parteneriat strategic, punctual, de employer branding cu liderul pieței locale de gaming, Ubisoft România. Campania creată și implementată de agenție a pus bazele noii paradigme organizaționale pentru cele două studiouri Ubisoft din țară, după doi ani de work from home. În plus, campania de employer branding a fost apreciată de specialiști de profil și premiată în cadrul Galei Employer Branding, la categoria Special Projects.

Colaborarea a fost stabilită în urma câștigării unui pitch de creație, menit să semnaleze un nou început pentru companie, manifestat prin relocarea celor două studiouri din București și Craiova și prin setarea unor noi ambiții de dezvoltare. În plus, campania de comunicare internă propusă, declinată ulterior și în proiecte speciale de comunicare externă, a avut în vedere și noua structură organizațională a companiei, pastel având misiunea de a crea un mix de experiențe captivante pentru cei aproape 2000 de angajați, consolidând totodată poziționarea Ubisoft drept angajator de top pe piața talentelor de IT.

Desfășurată în perioada aprilie-iulie 2022, campania New beginning UNLOCKED a marcat deblocarea (unlocking) unui nou nivel de talent experience intern. Pe de o parte, conceptul a surprins reîntoarcerea angajaților la birou, după 2 ani de work from home, însă într-o formă hibridă, iar pe de altă parte a inaugurat relocarea celor două studiouri din țară și a prezentat ambițiile de viitor ale companiei. Comunicarea creativă a acestor aspecte a creat buzz extern, Ubisoft recrutând astfel aplicanți pe rolurile deschise.

pastel a creat pentru angajații Ubisoft un cadru ideal de reconectare, printr-o serie de manifestări fizice, ocazii de relaxare și socializare în noile birouri, dar și de creștere a entuziasmului pentru ambițiile de viitor ale studiourilor.

“Pandemia a schimbat mediul de business, mai ales în ceea ce privește interesul angajaților pentru prezența fizică la birou. Părerile sunt împărțite, la fel și alternativele propuse de companii, transformate ulterior în noi culturi organizaționale. Ubisoft este unul dintre cei mai căutați angajatori de către Gen Z și Millenials, două generații care construiesc noua paradigmă, și am ținut cont de interesele lor, dar mai ales de lucrurile de care pandemia i-a privat. Prin New beginning UNLOCKED ne-am propus să creăm o atmosferă cât mai relaxantă pentru cei aproape 2000 de angajați ai companiei, dorind să înceapă noul capitol cu mult entuziasm. Suntem mândri de această colaborare punctuală, cu atât mai mult cu cât împărtășim viziunea Ubisoft de a crea un program de lucru hibrid, conștienți fiind de beneficiile pe care prezența la birou le aduce în dinamica dintre colegi.”, a declarat Dana Nae Popa, Owner & Managing Director pastel.

Obiectivele primite de agenție au fost atinse atât prin activități interne, traduse de materiale de comunicare declinate din concept și de prezența unor food truck-uri de festival în noile locații, cât și prin proiecte speciale de comunicare externă, cu importante componente de OOH, PR, clasic și digital, și influencer marketing.

În plus, abordarea proaspătă și relevantă a proiectelor de PR și influencer marketing a reușit să aducă comunitatea de gameri mai aproape de Ubisoft, oferind oamenilor interesați direct de industrie accesul la informații prețioase livrate într-un cadru detașat și amuzant.

În campania de employer branding, pastel a colaborat cu jurnaliști cheie din industriile de gaming și business, dar și cu influenceri relevanți pentru targetul companiei, ajutând astfel la creșterea notorietății companiei și a statutului de angajator de top. Printre proiectele speciale lansate se numără un material video creat în colaborare cu Dan Cadâr, 3 vloguri realizate de Alexa.Tvv, Costin Vrânceanu (Jaxi) și Bogdan Drăcea, dar și un interviu neașteptat oferit de Cristian Pană, Managing Director Ubisoft România & Serbia, celor de la Creative Monkeyz.

“În urmă cu un an, Ubisoft România a avut parte de un nou început – o nouă strategie de business care își propune să transforme studiourile locale într-un hub regional al industriei de gaming, susținută de un proces de upgrade continuu al experienței talentelor noastre, dar și a celor potențiale, și de întețirea dezvoltării eforturilor de comunicare cu focus pe employer branding. În acest context, colaborarea cu pastel a avut un rol decisiv în reactivarea ADN-ului nostru de entertainer – conceptul creativ propus de ei l-a surprins perfect. Declinările lui în experiența interă și comunicarea externă au arătat o bună înțelegere a profilului talentelor vizate și a nevoilor noastre.”, a declarat Ioana-Alina Ciobotariu, Communication Manager Ubisoft România.

În termeni de rezultate, comunicările prin intermediul influencerilor au generat 2.2 mii de accesări ale job description-ului de game tester promovat, ducând la 730 de aplicări (33% rată de conversie) și 68 angajări. Totodată, materialele distribuite în social media de aceștia au ajuns la aproximativ 200 de mii de useri și au înregistrat un engagement de peste 14 mii likes & comments.

În final, creativitatea de care campania a dat dovadă și rezultatele obținute de aceasta au fost apreciate și reconoscute în cadrul Galei Employer Branding, în cadrul căreia New beginning UNLOCKED a câștigat premiul trei, la categoria Special Projects.

Noul parteneriat semnat cu Ubisoft România susține ambițiile agenției și completează strategia de business pe termen lung. pastel își îndreaptă atenția și resursele către soluții creative și eficiente de employer branding și CSR, două elemente esențiale pentru dezvoltarea unui mediu de business  sustenabil. Agenția pastel își propune ca prin serviciile sale să stabilizeze trendul de migrare al angajaților, dar și să creeze un cadru ideal pentru mediu și comunități, prin implicarea activă a companiilor în proiecte creative cu puternice componente de responsabilitate socială și ecologică.

motorola introduce conceptul de smartphone Rollable la Lenovo Tech World 22

Motorola a descris viitorul în materie de inovație la Lenovo Tech World ‘22, introducând un nou concept de smartphone Rollable. Motorola a fost un pionier în industria de telefonie mobilă de peste 90 de ani și a fost constant în inovația tehnologică de la modul pliabil, până la 5G.

Conceptul Rollable a fost gândit de echipa 312 Labs, grupul intern de inovare Motorola pentru produse, cercetare, design și experți în inginerie din întreaga lume. 312 Labs explorează mai multe arii tehnologice în curs de dezvoltare și unul dintre acestea este regândirea factorilor de formă a dispozitivului pentru a răspunde nevoilor clienților și pentru a oferi noi experiențe. Acest nou concept se bazează pe display-ul și inovațiile mecanice pe care Motorola le-a oferit în dispozitivele sale pliabile.

Viziunea din spatele rollable

Motorola privește smartphone-ul ca pe o extensie a utilizatorilor săi – un instrument care le permite să se adapteze la mediul înconjurător și să își îndeplinească sarcinile cu ușurință. Acum, brandul investește în ecrane OLED flexibile sau pOLED pentru a oferi un echilibru între confort și afișarea de conținut. Conceptul Rollable surprinde această idee cu un ecran care se ajustează în trei forme distincte: extins, compact și peek, cu doar o simplă apăsare de buton.
https://www.youtube.com/embed/kDB08h73rjs

La puțin peste 4 inci înălțime, conceptul Rollable se redimensionează într-o formă super compactă, de buzunar, mai mică decât majoritatea dispozitivelor premium de pe piață. Fie că este vorba de un ecran de 6,5 inci pentru jocuri captivante sau de un ecran retractat pentru confortul în mișcare, acest concept oferă numeroase oportunități pentru crearea de conținut și divertisment, oferind în același timp flexibilitatea unui dispozitiv mic, cu ecran cuprinzător.

Pe lângă ideea de smartphone Rollable, Lenovo a lansat un concept de laptop Rollable, care folosește o tehnologie similară, cu scopul de a crește nivelul de multi-tasking și de navigare, păstrând în același timp o dimensiune compactă. Mai multe detalii despre conceptul de laptop Rollable PC pot fi găsite pe Lenovo StoryHub.

Întrucât Rollable este în etapa de concept, puteți urmări cele mai recente inovații și actualizări pe site-ul web Motorola sau pe pagina de Twitter.

despre 312 labs

Cu sediul central în Chicago, IL, 312 Labs este o echipă globală, multidisciplinară de experți din industrie și lideri de gândire în domeniile managementului produselor, cercetării, proiectării și ingineriei. Numele „312” a fost ales deoarece este unul dintre cele mai cunoscute prefixuri telefonice din Chicago și reflectă rădăcinile Motorola în inovație.

Disclaimer legal

Anumite caracteristici, funcționalități și specificații ale produsului pot depinde de rețea și pot fi supuse unor termeni, condiții și taxe suplimentare. Toate pot fi modificate fără notificare. MOTOROLA, sigla M stilizată, MOTO și familia de mărci MOTO sunt mărci comerciale ale Motorola Trademark Holdings, LLC. Toate celelalte mărci comerciale sunt proprietatea deținătorilor respectivi. ©2022 Motorola Mobility LLC.

Despre Lenovo & Motorola

Lenovo (HKSE: 992) (ADR: LNVGY) este o companie cu o mare putere tehnologică la nivel global, cu venituri de 70 de miliarde de dolari, pe locul 171 în Fortune Global 500, care angajează 75.000 de oameni din întreaga lume și deservește milioane de clienți în fiecare zi pe 180 de piețe. Concentrată pe o viziune îndrăzneață de a oferi oamenilor tehnologie mai inteligentă, Lenovo și-a construit succesul ca cea mai mare companie de PC-uri din lume, extinzându-se în continuare în domenii cheie de creștere, inclusiv servere, stocare, mobil, soluții și servicii. Această transformare, împreună cu inovația Lenovo, care schimbă lumea, construiește o societate digitală mai incluzivă, de încredere și durabilă pentru toată lumea, de pretutindeni. Motorola Mobility LLC a fost achiziționată de Lenovo Group Holdings în 2014. Motorola Mobility este o subsidiară deținută în totalitate de Lenovo și este responsabilă de proiectarea și fabricarea tuturor telefoanelor și soluțiilor mobile marca Moto și Motorola. Pentru a afla mai multe, vizitați https://www.lenovo.com și citiți despre cele mai recente știri prin intermediul StoryHub-ului nostru.

Genesis propune un setup de gaming cu iluminare RGB care costă sub 3.000 LEI

Genesis, brandul cu o experiență de peste 11 ani în oferirea de soluții de gaming cu un excelent raport calitate/preț vine astăzi către toți pasionații de jocuri cu o recomandare de setup complet de gaming cu iluminare RGB la un preț de necrezut. Mai puțin de 3.000 de lei pentru o configurație ce include birou, scaun, tastatură mecanică, mouse, mousepad și căști, fiecare cu iluminare RGB spectaculoasă.

Genesis Holm 300 RGB reprezintă alegerea ideală pentru cei care au nevoie de un birou de gaming cu loc suficient pentru toate accesoriile și perifericele, dar care nu ocupă mult spațiu în cameră. Blatul din MDF cu finisaj ce imită fibra de carbon este fixat pe picioarele solide din metal, material din care sunt fabricate și suporturile pentru căști, gamepad și băuturi, precum și tăvița inferioară în care pot fi organizate toate cablurile. Standul integrat pentru monitor aduce ecranul direct în raza vizuală a jucătorului și eliberează spațiu suplimentar pe birou. Un hub USB 3.0 cu trei porturi cu rata maximă de transfer de 5 Gbps și management al cablurilor face conectarea perifericelor mai facilă, în timp ce padul cu încărcare wireless cu putere de 10W (5V / 2A) permite alimentarea fără fir a telefoanelor și accesoriilor compatibile. Bineînțeles că nu lipsește iluminarea de tip RGB cu moduri și efecte multiple ce pot fi controlate prin telecomandă.

Poziția ideală pentru sesiunile prelungite de gaming o poate avea orice jucător așezat confortabil în scaunul Genesis Trit 500 RGB. Acesta este îmbrăcat în material textil ce permite pielii să respire, dar propune și elemente decorative din piele sintetică ce imită fibra de carbon, deci se va asorta perfect cu biroul de gaming Genesis Holm 300 RGB. Înălțimea scaunului este ajustabilă printr-un cilindru cu gaz, spătarul se înclină și vine cu funcție de balans, iar pentru o ergonomie perfectă a coloanei vertebrale există pernuțe detașabile și reglabile atât pentru zona lombară, cât și pentru cap. Iluminarea RGB extinsă, cu peste 300 de moduri și efecte disponibile, este configurabilă din telecomandă.

O tastatură mecanică de tip full factor form, dar care păstrează dimensiuni compacte, este ideală pentru orice tip de joc. Genesis Thor 400 RGB combină aceste atribute și este extrem de solidă și durabilă grație șasiului din aluminiu și a tastelor double injection cu switch-uri Kalih RED, cu o cursă de actuare de 2 mm și timp de răspuns de 8 ms și care au o durată de viață de 50 de milioane de apăsări. Cu suport anti-ghosting și N-key rollover, jucătorii vor avea un avantaj în fața adversarilor, în timp ce memoria integrată dă posibilitatea salvării mai multor profile direct în dispozitiv prin intermediul unui software dedicat care permite inclusiv programarea macro și reglajele iluminării RGB cu efect PRISMO.

Mișcările și acțiunile exacte și rapide sunt cele care aduc victoria gamerilor indiferent de tipul de joc. Mouse-ul Genesis Xenon 750 vine ca o extensie a mâinii câștigătoare și integrează un senzor optic performant Pixart PMW3330 cu DPI configurabil în 6 trepte, de la 100 până la 10.200. Parametrul Lift Off Distance foarte redus nu lasă loc de erori nici în cele mai tensionate momente din joc, la fel ca viteza de 150 ips sau accelerația maximă de 50g. Configurarea celor 7 butoane programabile, precum și iluminarea RGB PRISMO, modificarea parametrilor ori salvarea unor profile se fac din aplicația dedicată, disponibilă gratuit spre descărcare de pe site-ul oficial Genesis-Zone.com.

Setup-ul RGB poate fi completat cu un mousepad Genesis Boron 500 M RGB, care vine cu iluminare multicoloră cu 11 efecte speciale și a cărui bază cauciucată generează o aderență perfectă pe biroul Holm 300 RGB.

Fiecare detaliu audio este adus direct în urechea jucătorului, iar mesajele către partenerii de distracție sunt transmise prin intermediul căștilor Genesis Neon 600 RGB, ce în pauzele de gaming își au locul pe suportul dedicat al biroului Holm 300 RGB. Cupele over-ear și banda flexibilă pentru cap ale căștilor sunt îmbrăcate în piele ecologică fină și asigură un confort suprem în timpul reprizelor lungi de gaming. Difuzoarele de 50 mm din magnet neodim garantează un sunet clar, în timp ce microfonul cu tijă flexibilă preia perfect vocea utilizatorului. Reglajul volumului și al iluminării RGB se fac în mod convenabil direct din butoanele de pe căști.

Chiar dacă vine greu de crezut, o configurație care conține toate produsele Genesis de mai sus este disponibilă în țara noastră la un preț mai mic de 3.000 de lei. Iată că un setup complet de gaming RGB nu trebuie să presupună nici un efort financiar major, dar nici compromisuri legate de performanță sau calitate, Genesis fiind recunoscută drept o companie ce își respectă clienții și care dezvoltă produsele în strânsă colaborare cu comunitatea de gameri.

###

Despre Genesis

De la debutul său pe piață în 2011, Genesis oferă periferice și accesorii dedicate gamerilor, dezvoltând și îmbunătățind în permanență portofoliul de produse. Fiabilitatea și calitatea produselor este garantată de numeroase teste și distincții acordate de cele mai mari publicații de tehnologie. Designul modern, funcționalitatea și cele mai noi tehnologii utilizate în producția de accesorii fac ca produsele Genesis să fie o alegere frecventă a gamerilor din toată Europa.

Mai multe informații pot fi găste și pe www.genesis-zone.com sau pe paginile de Facebook și Instagram.

Gartner estimeaza ca volumul cheltuielilor IT la nivel mondial va creste cu 5,1% in 2023

Analistii au discutat perspectivele pietei IT globale in cadrul Gartner IT Symposium/Xpo 2022 desfasurat in perioada 17-20 octombrie la Orlando, in Florida

Conform ultimei prognoze a analistilor Gartner, cheltuielile efectuate la nivel mondial pentru IT sunt estimate sa insumeze 4,6 trilioane USD in 2023, ceea ce marcheaza o crestere de 5,1% fata de 2022. Cererea pentru IT in 2023 se preconizeaza a fi consistenta, pe masura ce companiile vor continua sa isi deruleze initiativele de digitalizare a afacerilor ca raspuns la evolutiile economice.

Cheltuielile IT ale companiilor sunt protejate de impactul recesiunii, deoarece directorii generali si directorii financiari, in loc sa reduca bugetele IT, cresc cheltuielile pentru initiativele de digitalizare a afacerii”, a declarat John-David Lovelock, Distinguished VP Analyst la Gartner. „Turbulentele economice vor schimba contextul investitiilor in tehnologie, crescand cheltuielile in unele domenii si accelerand scaderile in altele, dar nu se preconizeaza ca vor avea un impact semnificativ asupra nivelului general al cheltuielilor pentru tehnologie ale companiilor”, a completat Lovelock.

„Cu toate acestea, inflatia a redus puterea de cumparare a consumatorilor in aproape fiecare tara din lume. Puterea de cumparare a consumatorilor a fost redusa pana la punctul in care multi amana acum achizitiile de dispozitive din 2022 pana in 2023, reducand cheltuielile pentru dispozitive cu 8,4% in 2022 si cu 0,6% in 2023”, a detaliat Lovelock. Analistii Gartner au discutat in cadrul Gartner IT Symposium/Xpo™ despre tendintele care influenteaza piata IT.

Tehnologiile care sunt mentinute in companii fata de cele care sustin procesele de afaceri sunt evidentiate prin ratele lor de crestere proiectate in 2023. Exista suficiente cheltuieli pe piata centrelor de date pentru a mentine centrele de date locale existente, dar noile cheltuieli continua sa fie orientate catre optiunile cloud, asa cum demonstreaza cresterea estimata pentru 2023 de 11,3% a cheltuielilor pentru software (vezi tabelul 1).

Tabelul 1. Estimarea cheltuielilor IT la nivel mondial (milioane USD)

 Cheltuieli
2021
Crestere 2021 (%)Cheltuieli
2022
Crestere 2022 (%)Cheltuieli
2023
Crestere 2023 (%)
Sisteme de centre de date 189.506 6,1 209.190 10,4 216.262 3,4
Software732.03014,8790.3858,0879.62511,3
Dispozitive807.58015,8739.982-8,4735.394-0,6
Servicii IT1.207.96612,81.258.1504,21.357.9147,9
Servicii de comunicatii 1.459.4833,81.435.401-1,71.469.2202,4
Total general IT4.396.56510,24.433.1080,84.658.4165,1

Sursa: Gartner (octombrie 2022)

Organizatiile continua sa protejeze investitiile digitale destinate cresterii eficientei

Intr-o economie in scadere sau in deteriorare, experienta conventionala recomanda reducerea costurilor, inclusiv a costurilor cu componenta IT. Cu toate acestea, un sondaj Gartner realizat in luna iulie 2022 cu participarea a peste 200 de directori financiari a constatat ca 69% dintre acestia au in plan cresterea cheltuielilor pentru tehnologiile digitale, in timp ce 2023 Gartner CIO and Technology Executive Survey a relevat faptul ca directorii IT au sarcina de a accelera timpul de valorificare a investitiilor digitale.

„Companiile vor folosi tehnologia digitala in primul rand pentru a-si remodela fluxurile de venituri, adaugand noi produse si servicii, schimband fluxul de incasari pentru produsele si serviciile existente, precum si pentru a schimba beneficiile-cheie oferite de acestea”, a spus Lovelock. „Aceasta tendinta a alimentat trecerea de la cumpararea de tehnologie la construirea, compunerea si asamblarea tehnologiei pentru a sustine catalizatorii specifici ai afacerii. Aceasta schimbare este fundamentala pentru cresterea ponderii cloud-ului fata de solutiile locale din perspectiva noilor cheltuieli IT”, a subliniat reprezentantul Gartner.

Cu toate acestea, pe masura ce organizatiile cauta sa obtina concomitent si eficienta operatiunilor, la lista proiectelor de transformare digitala sunt adaugate reducerea costurilor si/sau evitarea costurilor in perioada actuala de incertitudine economica, nevoile operationale si de back-office mai traditionale ale departamentelor din afara IT”, a concluzionat Lovelock.

O analiza mai detaliata a perspectivelor pentru cheltuielile IT globale este disponibila in webinarul Gartner „IT Spend Forecast, 3Q22: Is IT Spending Recession Proof?”. Aflati despre prioritatile de top ale CIO in 2022 in e-book-ul Gartner 2022 Leadership Vision for Chief Information Officers disponibil gratuit.

Metodologia Gartner de prognozare a cheltuielilor IT se bazeaza pe analiza riguroasa a vanzarilor pentru intreaga gama de produse si servicii IT realizate de un numar de peste o mie de furnizori. Gartner foloseste tehnici de cercetare primare, completate de surse secundare de cercetare, pentru a construi o baza de date cuprinzatoare ce contine date despre dimensiunea pietei pe care carora isi bazeaza prognozele.

Prognoza trimestriala Gartner privind cheltuielile IT ofera o perspectiva unica asupra cheltuielilor IT in segmentele hardware, software, servicii IT si telecomunicatii. Aceste rapoarte ii ajuta pe clientii Gartner sa inteleaga oportunitatile si provocarile pietei. Cea mai recenta cercetare privind prognoza cheltuielilor IT este disponibila clientilor Gartner in „Gartner Market Databook, 3Q22 Update”.

Despre Gartner IT Symposium/Xpo

Gartner IT Symposium/Xpo™ 2022 este cea mai importanta reuniune pentru CIO si alti directori IT la nivel mondial. Directorii IT se bazeaza pe aceste conferinte pentru a invata cum sa foloseasca oportunitatile de moment si sa faca diferenta, oferind viziunea si rezultatele necesare pentru a sustine ridicarea pe un nivel superior a organizatiilor in care activeaza. Urmariti stirile, fotografiile si videoclipurile care vin de la Gartner IT Symposium/Xpo pe Gartner Newsroom, pe Twitter folosind #GartnerSYM, pe Instagram si pe LinkedIn.

Datele si locatiile viitoare pentru Gartner IT Symposium/Xpo sunt urmatoarele:

31 octombrie – 2 noiembrie | Tokyo, Japonia

7-10 noiembrie | Barcelona, ​​Spania

14-16 noiembrie | India

Despre Gartner for High Tech

Gartner for High Tech ofera liderilor din tehnologie si echipelor lor o perspectiva actionabila si obiectiva asupra celor mai bune practici, perspectivelor din industrie si viziunilor strategice asupra tendintelor emergente si schimbarilor inregistrate pe diverse piete pentru a-si atinge prioritatile esentiale si pentru a construi organizatiile de succes de maine. Informatii suplimentare sunt disponibile la www.gartner.com/en/industries/high-tech.

Urmariti stirile si actualizarile de la Gartner for High Tech Leaders pe Twitter si LinkedIn folosind #GartnerHT.

Despre ”Gartner for High Tech Leaders”

Gartner for High Tech Leaders ofera o perspectiva ce poate genera actiuni si este obiectiva pentru liderii din domeniul tehnologiei si echipele lor, cu cele mai bune practici bazate pe roluri, perspective din industrie si viziuni strategice asupra tendintelor emergente si schimbarilor pietei cu scopul de a-si atinge prioritatile esentiale si pentru a construi organizatiile de succes de maine. Informatii suplimentare sunt disponibile la www.gartner.com/en/industries/high-tech.

Urmareste stirile si actualizarile de la Gartner pe Twitter si LinkedIn. Vizitati IT Newsroom pentru mai multe informatii si perspective.

Despre Gartner

Gartner, Inc. (NYSE: IT) ofera o perspectiva obiectiva si utila pentru directori si echipele lor. Indrumarile si instrumentele noastre de specialitate permit luarea unor decizii mai rapide si mai inteligente si o performanta mai buna in ceea ce priveste prioritatile esentiale ale unei organizatii. Pentru a afla mai multe, vizitati: gartner.com

Analiză LEKTRI.CO – România va atinge borna de 25.000 de vehicule electrice înmatriculate până la finalul anului

Dacia Spring se menține în topul preferințelor românilor

București, 24 octombrie 2021 – LEKTRI.CO, unul dintre cei mai importanți jucători în domeniul mobilității electrice din România, prezintă indexul de e-mobilitate pentru primele nouă luni ale acestui an. Conform datelor centralizate, specialiștii anunță că numărul total de vehicule electrice înmatriculate în România a depășit 21.000 de unități, iar până la finele anului estimează atingerea bornei de 25.000 de unități.

Potrivit indexului menționat, în intervalul ianuarie – septembrie 2022 s-au înregistrat 8,375 noi vehicule electrice, cumulând, astfel, un total de 21,258 de unități în România. Totodată, ultima lună din Q3 a adus cel mai mare număr de mașini electrice din acest an. Cu o creștere de peste 250% comparativ cu aceeași lună a anului trecut, în septembrie 2022 s-au înregistrat 1,373 de înmatriculări.

„Piața de mobilitate electrică se află într-un proces continuu de evoluție, cifrele ne demonstrează acest lucru, cu precădere în ultimii doi ani. Adoptarea vehiculelor electrice devine o tendință tot mai vizibilă și în rândul românilor, iar creșterea acestei piețe trebuie susținută și de o infrastructură dedicată solidă. Perspectivele sunt optimiste în acest sens, iar inovațiile din domeniu ne ajută să menținem ritmul accelerat de dezvoltare a acestui segment”, a declarat Claudiu Suma, CEO LEKTRI.CO.

Dacia Spring se menține, în continuare, în topul preferințelor românilor, înregistrând  642 unități înmatriculate doar în septembrie. Per total, în anul curent, au fost înscrise 4,168 de unități Dacia Spring – o creștere de aproape 50% față de 2021 -, fiind urmată de Tesla Model 3, cu 651 înmatriculări în 2022.

În topul general, Dacia Spring se remarcă cu 7,234 de unități, pe locul doi se regăsește Renault ZOE – cu 2,084, urmat de VW E-UP- cu 1,175 de unități. Segmentul high-end (ce include modele ale mărcilor Audi, BMW, Mercedes – Benz și Porche) a înregistrat 82 noi înmatriculări în primele nouă luni ale acestui an.

Raportat la infrastructura de încărcare, dacă luăm în considerare doar încărcătoarele publice, fără restricții, cele mai utilizate sunt cele AC Type 2 și cele de tip fast-charger CCS/CHAdeMO. Potrivit portalului Plugshare, în România se regăsesc 2,896 încărcătorare publice, iar numărul locațiilor publice de încărcare a ajuns la 1,313.

Despre LEKTRI.CO

LEKTRI.CO a fost înființată în 2018 la Timișoara și numără în prezent 20 de angajați. LEKTRI.CO este un brand al grupului SafeFleet, cu activități în industria mobilității și oferă soluții de încărcare a mașinilor electrice pentru utilizatorii casnici, companii care doresc să implementeze stații de încărcare pentru angajați și domeniile HORECA și retail. Stațiile de încărcare LEKTRI.CO sunt utilizate în România, Serbia, Polonia, Germania, Franța și Italia.

INEOS AUTOMOTIVE ÎNCEPE PRODUCȚIA MODELULUI

  • Angajații din Hambach sărbătoresc finalizarea primelor unități
  • Primele INEOS Grenadier au ieșit de pe linia de asamblare din Hambach
  • Livrările către clienți vor începe în decembrie

Londra, 24 octombrie 2022 – INEOS Automotive a lansat producția în serie a modelului Grenadier 4X4 în cadrul fabricii din Hambach, începând astfel o etapă importantă din activitatea sa.

“Am parcurs un drum lung de la startul proiectului în 2017, iar acesta este un moment de referință pentru INEOS Automotive ca producător de autovehicule”, a declarat Mark Tennant, Commercial Director, INEOS Automotive. “Faptul că am ajuns în acest punct este o dovadă a rezilienței și a eforturilor intense depuse de întreaga echipă a INEOS Automotive, de partenerii noștri de dezvoltare și de furnizorii noștri, pentru care le mulțumim tuturor acum, când ne apropiem de primele livrări către clienți.”

Chiar dacă problemele legate de lanțul global de aprovizionare continuă să afecteze producția, livrările către clienți sunt așteptate la începutul lunii decembrie.

Pentru a sprijini aceste livrări, INEOS Automotive a construit o rețea extinsă de peste 200 de locații de vânzare și service la nivel mondial. Pentru a afla mai multe despre prețurile Grenadier, specificații tehnice și opțiuni, vizitați www.ineosgrenadier.com.

Persoană de contact pentru presă:

Despre INEOS Grenadier

În 2017, președintele INEOS, Jim Ratcliffe, un pasionat de mașini și un aventurier cu experiență, a identificat un gol în oferta de pe piață pentru un 4×4 de bază, utilitar, proiectat pentru standardele și fiabilitatea zilelor noastre. Astfel, a fost înființată INEOS Automotive Limited, care a adunat o echipă de profesioniști din domeniul auto pentru a aduce transforma viziunea în realitate, cu o perspectivă nouă a dezvoltării și producției vehiculelor 4×4.

Combinând spiritul și designul britanic robust cu rigoarea inginerească germană, Grenadier va fi un 4×4 cu adevărat fără compromisuri, construit de la zero. Proiectat pentru a depăși toate condițiile, acesta va oferi cea mai bună capacitate off-road, durabilitate și fiabilitate pentru cei care depind de un vehicul ca unealtă de lucru, oriunde s-ar afla în lume.

INEOS Automotive este o filială a INEOS (www.ineos.com), un producător de top de produse petrochimice, produse chimice specializate și produse petroliere. Are 25.000 de angajați în 39 de afaceri, cu o rețea de producție care se întinde pe 183 de unități din 29 de țări. De la vopsele la materiale plastice, de la textile la tehnologie, de la medicamente la telefoane mobile, materialele fabricate de INEOS îmbunătățesc aproape fiecare aspect al vieții moderne. În 2021, INEOS a avut vânzări de 65 de miliarde de dolari.

Pentru a afla ai multe despre Grenadier, vizitați www.ineosgrenadier.com

Lenovo prezintă inovațiile în tehnologia inteligentă pentru a defini viitorul lumii digitale

Lenovo a organizat evenimentul său anual de inovație globală, Tech World, împărtășind viziunea sa asupra evoluției colaborării între utilizatori, spații și dispozitive pentru a debloca posibilități nelimitate atât în aplicațiile din lumea reală, cât și în Metaverse. Lenovo a dezvăluit noi concepte, soluții și inovații emergente care vor defini modul în care lucrăm, învățăm și ne implicăm în lumea digitală. De asemenea, compania și-a anunțat viziunea pentru emisii zero, punând accentul pe un plan credibil și colaborativ pentru a aborda una dintre cele mai mari provocări ale omenirii.

logo lenovo

Lenovo a dezvăluit inovații, inclusiv prima prezentare publică a unor concepte de smartphone-uri și Laptop-uri rulabile. Prin integrarea calculatoarelor în ecranele rulabile se oferă productivitate, divertisment și conectivitate pe un ecran dinamic, ajustabil și mai mare, dar pe un dispozitiv mai mic – abordând problemele clienților și îmbunătățind productivitatea muncii hibride.

De asemenea, a fost prezentată și soluția holografică interactivă și fizic convingătoare pentru comunicare și lucru în echipă prin teleprezență imersivă, numită Cyber Spaces. Lenovo a prezentat, de asemenea, modul în care inovațiile sale, potențate de inteligența artificială cu edge computing, permit procesarea mai rapidă a datelor la sursa creării lor, transformând străzile orașelor, medicina de precizie și piețele de cumpărături.

La Tech World ‘22, Lenovo a anunțat:

Inovații privind factorul de formă rulabil  

  • Lenovo și Motorola au dezvăluit concepte pentru smartphoneuri și laptopuri, deschizând o nouă eră în care acest model unic permite mai mult conținut și oferă posibilități uriașe pentru ca în viitor să îmbunătățească viată și mediul de lucru hibrid. Proiectate pentru a îmbunătăți nivelul de multitasking, navigare și cazuri de utilizare mobilă, noile concepte rulabile sunt compacte, dar nu sacrifică dimensiunea ecranului, permițând conținutului de pe ecran să fie ajustat în mod dinamic la dispozitiv pe măsură ce ecranul extensibil se rulează spre interiorul bazei laptopului și a smartphoneului.

Inovații pentru productivitate

  • Aplicația Lenovo Freestylepermite controlul și colaborarea universală între o tabletă și un PC, permițând utilizatorilor să își împerecheze și să își transforme fără probleme tableta într-un al doilea ecran portabil pentru a extinde spațiul de lucru sau într-un ecran tactil wireless pentru laptop.
  • Smartphoneurile motorola edgeinclud Ready For Platform, care extinde capabilitățile smartphone-urilor prin ecrane mai mari și permite o experiență de desktop mobil, jocuri de tip consolă, streaming de conținut și chat-uri video.
  • Lenovo a dezvăluit soluția sa Remote Work Enablement, care oferă hardware, software și servicii premium direct angajaților, permițând lucrătorilor la distanță să se instaleze rapid.
  • De asemenea, Lenovo a prezentat concept numit Cyber Spaces, care reproduce o experiență imersivă față în față, oferind o soluție holografică interactivă și fizică pentru comunicarea prin teleprezență și lucrul în echipă.
  • În plus, în cadrul evenimentului s-au înregistrat noi progrese în ceea ce privește “persoanele virtuale” sau “oamenii digitali“, pentru a aborda provocările pe care le ridică videoconferințele tradiționale, inclusiv lățimea de bandă, calitatea și confidențialitatea.

Soluții Ai

  • Lenovo a prezentat Production Decision Engine, care utilizează inteligența artificială și big data pentru a aborda problemele legate de digitalizare. Sistemul său Supplier 360 identifică, analizează și atenuează riscurile lanțului de aprovizionare pentru a ajuta la planificarea scenariilor de tip “ce se întâmplă dacă”.
  • Compania a prezentat, de asemenea, soluția sa Smart Services, care prevede nevoile de reparații și optimizează rețeaua de piese, inginerii de service și suportul logistic.
  • Lenovo a demonstrat cum soluția sa Virtual Classroomoferă profesori virtuali elevilor, oferind teste și recomandări personalizate.
  • Noua soluție de colaborare video la distanțăconectează lucrătorii din prima linie cu experții de la distanță pentru a efectua lucrări de reparații prin marcaje în timp real.

Viziunea pentru Net-Zero până în 2050

  • Lenovo a împărtășit viziunea sa privind emisiile zero și primul pas către această viziune, cu obiective de reducere a emisiilor pe termen scurt pentru 2030. Lenovo își aliniază obiectivele de reducere a emisiilor la inițiativa Science Based Targets atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, pentru a contribui la obiectivele Acordului de la Paris.
  • Lenovo a evidențiat inovațiile care o vor ajuta să își realizeze viziunea net-zero, precum și acțiunile pe care compania le întreprinde în ceea ce privește produsele și producția pentru a-și reduce amprenta de carbon.
  • Experții invitați au clarificat necesitatea unor standarde credibile și a unei colaborări între entitățile publice și private pentru a progresa către un viitor mai inteligent și mai durabil, clarificând în același timp semnificația și importanța angajamentelor net-zero.

Tehnologii Edge și AI care permit procesarea datelor de ultimă generație

  • Lenovo și VMware au anunțat un memorandum de înțelegere pentru laboratoare comune de inovare Edge și Cloud, cu planuri în curs de desfășurare pentru a dezvolta soluții edge, AI și multi-cloud concepute în comun, care vor contribui la accelerarea transformării afacerilor în mediile de producție și de retail.
  • Lenovo a prezentat seria sa de servere ThinkEdge– inclusiv SE350 și SE450 pentru a arăta modul în care serverele se comportă în condiții extreme, cu GPU-uri de înaltă performanță pentru a susține AI puternic.
  • Lenovo a prezentat, de asemenea, XClarity, o platformă unificată și deschisă de gestionare a software-ului cloud care simplifică orchestrarea, implementarea, automatizarea, măsurarea și asistența IT de la margine la cloud. Compania a prezentat, de asemenea, platforma Edge Cloud, care permite diverse aplicații în industrii de profil vertical, precum și soluția sa Hybrid Cloud, care acoperă întregul ciclu de viață al creării, migrării, utilizării și gestionării cloud-ului hibrid.
  • În plus, TruScale, un model all-inclusive, bazat pe abonament, s-a extins la mai mulți clienți.

Tech World ’22 coincide cu sărbătoarea Think30 Lenovo, care onorează 30 de ani de design și inovație în domeniul ingineriei pentru ThinkPad și ThinkSystem. Pornind de la această moștenire, compania a dezvăluit cea mai amplă îmbunătățire a portofoliului pentru întreprinderi din istoria sa, menită să accelereze modernizarea IT globală cu noile Lenovo Infrastructure Solutions V3, și a sărbătorit peste 200 de milioane de dispozitive ThinkPad vândute. Lenovo continuă să redefinească inovațiile în materie de dispozitive, inclusiv prin lansarea recentă a noului ThinkPad X1 Fold, următoarea generație a primului PC pliabil din lume.

Noile colecții de toamnă – iarnă pentru copii de la Marks & Spencer

Pentru toamna aceasta, Marks & Spencer propune pentru cei mici o colecție de piese confortabile, versatile și ușor de integrat în garderoba de zi cu zi. Cu țesături foarte fine și de o calitate excelentă, realizată din materiale obținute cu grijă pentru mediul înconjurător, care își menține aspectul pentru mult timp, noua colecție se concentrează pe item-uri ce sunt un must-have în garderoba oricărui copil. O colecție colorată, inspirată din natură, care include imprimeuri și modele jucăușe, pentru a adăuga o notă de bucurie la vestimentația de zi cu zi.

Printre cele mai des întâlnite nuanțe pe care Marks & Spencer le propune pentru acest sezon se numără cele inspirate de toamnă, inclusiv culori neutre și calde, verde kaki, portocaliu ars și albastru marin, combinate cu un amestec de culori pop verde neon, mov strălucitor și roz aprins, pentru a înveseli și a adăuga o explozie de culoare garderobei.

În ceea ce privește imprimeurile, utilizarea cămășilor stil anii ’90, în carouri, adaugă o notă creativă acestei game, iar tricourile și treningurile cu grafică colorată te poartă într-o călătorie în natură, cu insigne cu fluturi și broderii deosebite. Mesajele pozitive, în culori îndrăznețe, îi vor face pe cei mici să se îndrăgostească pe loc de noile piese, în timp ce imprimeurile florale vintage și retro aduc un twist sofisticat colecției. Pentru un look stylish , dar și practic, gama de combinezoane și jachete matlasate poate fi ușor de asortat cu o pereche de jeanși sau o salopetă din denim, iar pentru un plus de confort, jachetele Borg sunt alegerea ideală, fiind perfecte pentru temperaturile imprevizibile, în care vremea te ia prin surprindere.

Pentru activități în aer liber, bluzele colorate din polar, cu fermoar, jachetele parka în nuanțe metalice și paltoanele căptușite, cu imprimeuri tip camuflaj, sunt piesele care le oferă celor mici oportunitatea de a se bucura de joacă, fără griji, fiind concepute cu ajutorul tehnologiei Stormwear™, tehnologie care face ca hainele să fie impermeabile.

Noua colecție aduce și o serie de piese pentru momentele petrecute acasă, piese realizate din materiale responsabile, cu imprimeuri atrăgătoare și vesele, pentru o stare de bine. De asemenea, în această gamă sunt incluse și halatele din fleece moale și body-urile colorate, care garantează cel mai bun confort pentru acest sezon.

Noile piese din colecție sunt disponibile în magazine și pe www.marksandspencer.com/ro

   
 Geacă căptușităT87/6227Y 299 lei Cămașă în carouri tip jachetăT87/2598S 139 lei Exclusiv online Vestă matlasatăT87/6237Y 155 lei
   
SalopetăT74/1761E 139 leiExclusiv onlineRochie cu imprimeu floralT74/9800C 165 leiExclusiv onlineGeacă căptusităT74/2558J 299 lei
   
Bluză din polar cu fermoarT88/3000F 89 leiSarafan din denimT74/9797C 219 leiExclusiv onlineJachetă Borg cu imprimeu camuflajT87/6236Y 135 leiExclusiv online
   
 Geacă îmblănităT77/5309W 225 lei CăciulăT72/3081F 49 lei Halat de baie cu imprimeu camuflajT86/3738G 115 leiExclusiv online

Despre Marks & Spencer

Înființată în 1884, Marks & Spencer este unul dintre principalele magazine de retail din Marea Britanie, având o vechime de peste 137 de ani. Marks & Spencer are peste 1.519 de magazine la nivel mondial, inclusiv Europa, Asia și Orientul Mijlociu precum și site-uri web emblematice în peste 100 de piețe.

În România, Marks & Spencer prin partenerul său în sistem de franciză, Voici La Mode, operează 3 magazine oferind calitatea M&S bine-cunoscută prin colecțiile de îmbrăcăminte pentru femei, bărbați și copii.

Pentru informații suplimentare, accesați:  https://voicilamode.com/ , https://www.instagram.com/marksandspencerromania/ sau https://www.facebook.com/marksandspencerromania

Despre materialele folosite de către Marks & Spencer

Pentru fiecare produs, Marks & Spencer a utilizat exclusiv bumbac organic sau bumbac reciclat, obiectivul principal fiind acela de a utiliza exclusiv materii prime provenite din surse sustenabile, fiind astfel interzisă utilizarea țesăturii angora și fibrei alpaca.

Marks & Spencer a fost primul retailer care a ales transparența în comunicare și a făcut publice toate detaliile despre cele peste 500 de fabrici care produc îmbrăcămintea, încălțămintea și accesoriile, printre acestea numărându-se informații precum: locația fabricii, numele, numărul de angajați.

La sediul din Londra o echipă dedicată de designeri, tehnicieni și dezvoltatori lucrează în permanență pentru a identifica cele mai noi tendințe, scopul final fiind acela de a dezvolta noi modele și de a contribui la piese vestimentare concepute din materiale de înaltă calitate.

Xiaomi lansează noi produse AIoT pe piața din România

Xiaomi Smart Band 7 Pro, Redmi Buds 4 Pro și Redmi Buds 4 sunt disponibile în oferta partenerilor oficiali   

București, ROMÂNIA, 21 octombrie 2022 – Xiaomi vine cu noi produse AIoT în oferta partenerilor oficiali din România. Xiaomi Smart Band 7 Pro, Redmi Buds 4 Pro și Redmi Buds 4 sunt disponibile de astăzi online, pe Mi-Home.ro și MiStore-Romania.ro, dar și în Xiaomi Store Sun Plaza București.

Prețuri și disponibilitate în România

Xiaomi Smart Band 7 Pro este disponibil în variantele de culoare Black și Ivory, la prețul recomandat de vânzare de 499.99 lei.

Redmi Buds 4 Pro, în variantele de culoare Midnight Black și Moon White, cu un preț recomandat de vânzare de 499.99 lei.

Redmi Buds 4, în variantele de culoare White și Blue, cu un preț recomandat de vânzare de 299.99 lei.  

Logo - Xiaomi

Un plus de stil: Xiaomi Smart Band 7 Pro

Echipat cu un ecran AMOLED rectangular de 1.64” și cu rezoluție înaltă, Xiaomi Smart Band 7 Pro îmbunătățește experiențele utilizatorilor. Zona vizuală este mai mare, ecranul are funcție de auto-reglare a luminozității, iar detaliile estetice sunt atent lucrate.

Xiaomi Smart Band 7 Pro monitorizează atât somnul, cât și antrenamentele, prin cele peste 110 moduri sportive. Marea noutate adusă de acestă brățară inteligentă este sistemul integrat GNSS, care asigură mai multă acuratețe în detectarea traseelor parcurse. Dispozitivul este rezistent la apă până la 5 ATM1, iar bateria sa asigură funcționarea neîntreruptă până la 12 zile. De asemenea, permite primirea de apeluri și mesaje, oricând și oriunde.

La nivel de design, Xiaomi Smart Band 7 Pro se remarcă prin cele peste 150 de watch face-uri disponibile în aplicație, două culori ale carcasei și multiple variante de curele2. Este un gadget “must-have”, care se poate adapta la orice tip de ținută.

Sunetul perfect: Redmi Buds 4 Pro și Redmi Buds 4

Redmi Buds 4 Pro și Redmi Buds 4 duc și mai departe experiențele imersive de ascultare. Redmi Buds 4 Pro au certificare Hi-Res Audio Wireless și suport pentru codecul audio LDAC, ceea ce asigură viteze de transmitere de până la 990 kbs, precum și o rezoluție audio de 96 khz/24 bit sau mai mare.

Redmi Buds 4 Pro sunt dotate cu un nou sistem de drivere dinamice duale, ce asigură o claritate a sunetelor înalte și un bas bogat, într-o gamă variată de genuri muzicale. Algoritmul proprietar Xiaomi, HRTF, redă cu exactitate sunetele. Redmi Buds 4 Pro au funcție de anulare adaptivă a zgomotelor (ANC), pe trei niveluri (Light, Balanced și Deep), prin intermediul căreia sunetele exterioare sunt anulate cu până la 43 Db3. De asemenea, tehnologia de anulare a zgomotului provocat de vânt a fost îmbunătățită. Și cele 3 microfoane au capabilități avansate de filtrare a zgomotelor externe, pentru a asigura o calitate înaltă a convorbirilor. Redmi Buds 4 Pro au Bluetooth 5.3 și se pot conecta în același timp la două dispozitive. La o singură încărcare, căștile pot fi folosite până la 9 ore și 36 de ore cu ajutorul cutiei. Design-ul este ergonomic, cu margini curbate și o greutate de aproximativ 5 grame, pentru a reduce presiunea din canalul auditiv.

Redmi Buds 4 vin cu 3 niveluri de ANC hibrid, pentru a reduce zgomotul exterior până la 35 Db3, dar și cu un algoritm inteligent care oferă o calitate excelentă în timpul convorbirilor. Claritatea sunetelor este asigurată de un driver dinamic de 10 mm și o diafragmă ultra-subțire de 0.006 mm. Redmi Buds 4 sunt calibrate și au algoritmi dezvoltați în Xiaomi Acoustic Lab. De asemenea, au rezistență la apă și praf IP54, Bluetooth 5.2 și pot fi folosite până la 6 ore sau 30 de ore cu ajutorul cutiei, la o singură încărcare.

Imaginile produselor: Xiaomi Smart Band 7 ProRedmi Buds 4 Pro, Redmi Buds 4

1 Ratingul de rezistență la apă 5 ATM este bazat pe standardul ISO 22810:2010

Disponibilitatea poate varia în funcție de piață.

3 Testele de anulare a zgomotelor au fost efectuate de producător. Rezultatele reale pot varia în funcție de condițiile de utilizare.

Despre Xiaomi Corporation

Xiaomi Corporation a fost fondată în aprilie 2010 și listată pe tabloul principal al Bursei de valori din Hong Kong la 9 iulie 2018 (1810.HK). Xiaomi este o companie de internet, telefoane inteligente și hardware inteligent, conectate printr-o platformă IoT. Punând accent deopotrivă pe inovație și calitate, Xiaomi este preocupată constant ca utilizatorii săi să se bucure de o experiență de înaltă calitate și totodată pune accent pe eficiența operațională. Compania construiește fără încetare produse uimitoare, cu prețuri juste, pentru a le permite tuturor oamenilor să se bucure de o viață mai bună prin intermediul unei tehnologii inovatoare.

Xiaomi este unul din cele mai mari mari branduri de telefoane inteligente la nivel mondial. Cota de piață a companiei în ceea ce privește livrările de smartphone-uri s-a clasat pe locul 3 la nivel global în al doilea trimestru din 2022. Compania a creat cea mai mare platformă AIoT (AI+IoT) pentru utilizatorii săi, cu 526,9 de milioane de dispozitive inteligente conectate la această platformă, în afară de telefoane și laptopuri, la data de 30 iunie 2022. Produsele Xiaomi sunt prezente în peste 100 de piețe din întreaga lume. În august 2022, compania a fost listată pentru al patrulea an la rând în topul Fortune Global 500, urcând pe poziția 266, cu 72 de locuri mai sus față de 2021.

Xiaomi face parte din Hang Seng Index, Hang Seng China Enterprises Index, Hang Seng TECH Index și Hang Seng China 50 Index.

Pentru mai multe informații despre Xiaomi, vizitează: http://blog.mi.com/en/

Urmărește update-urile despre Xiaomi România pe Facebook, Instagram, Youtube.