Ședința foto „Eu și animalul meu de companie, cu Cristian Șuțu” a fost un succes în rândul posesorilor de necuvântătoare

București, 13 februarie 2019 – Epson România a organizat la începutul acestei săptămâni, împreună cu fotograful Cristian Șuțu, în spațiul SkyDome, din cadrul Journey Pub, o sesiune de fotografie artistică profesională adresată tuturor posesorilor de animale de companie dornici să își creeze o amintire inedită și durabilă alături de prietenii lor necuvântători.

Atât în cadrul sesiunii deschise publicului generalist, cât și în cea dedicată reprezentanțiilor Media cu animale de companie, evenimentul s-a bucurat de prezență generoasă. Invitați la eveniment au fost și reprezentanți ai Ministerului Apărării Naţionale, alături de câinii care servesc patria alături de ei. Astfel , militarii Forţelor Terestre din cadrul Grupului 2 EOD au acceptat invitaţia de a imortaliza o clipă cu cel mai loial camarad al lor, Dino.

Deși participanții la eveniment vor putea ridica fotografiile artistice realizate de Cristian după editare, din locaţia Journey Pub, fiecare dintre ei a primit la fața locului imagini imprimate pe hârtie fotografică, cu ajutorul celor două imprimante Epson EcoTank L7160, prezente la eveniment special pentru cei dornici să plece acasă cu o amintire palpabilă. Fotografiile profesionale realizate de Cristian Șuțu vor fi imprimate cu aceleași echipamente, ale căror performanțe au fost apreciate de toți cei prezenți la eveniment. Epson va anunța pe pagina de Facebook Epson România momentul când aceste imagini vor putea fi ridicate.

Galeria foto digitală este deja disponibilă aici: https://goo.gl/5WpvnZ

Credit foto: Cristian Șuțua

Despre Epson

Epson este un lider global în tehnologie, dedicat conectării oamenilor, lucrurilor şi informațiilor, prin intermediul tehnologiilor sale originale eficiente, compacte şi precise. Având o gamă de produse care cuprinde de la imprimante cu jet de cerneală şi sisteme de imprimare digitală până la proiectoare 3LCD, ochelari inteligenți, sisteme de detecție şi roboți industriali, compania se concentrează asupra stimulării inovațiilor şi depășirii așteptărilor clienților în ceea ce privește imprimantele cu jet de cerneală, comunicarea vizuală, echipamentele portabile şi robotica.

Condus de Seiko Epson Corporation din Japonia, grupul Epson are peste 81.000 de angajați în 85 de companii din întreaga lume şi se mândrește cu contribuțiile aduse comunităților în care își desfășoară activitatea şi cu eforturile permanente de a reduce impactul asupra mediului. http://global.epson.com/

Programul „Viziunea ecologică 2050”

http://eco.epson.com/

Cum îți poți îmbunătăți concentrarea

În ziua de astăzi este din ce în ce mai greu să ne păstrăm concentrarea, mai ales că zilnic suntem bombardați cu informații din foarte multe surse. Conform unui studiu realizat în 2018 de Centrul Național de Informare în Domeniul Biotehnologiei din Statele Unite ale Americii*, ne pierdem atenția cu 50% mai rapid decât în anul 2000, având nevoie de numai 8 secunde să fim distrași de factori externi.

Zilnic, ne verificăm în medie e-mailul de 30 de ori pe oră, fie că lucrăm sau nu la altceva, în timp ce telefonul ne distrage de mai bine de 1500 de ori într-o săptămână. Mesaje de tip text, notificări ale rețelelor de socializare sau ad-uri, toate ne fac să ne pierdem concentrarea și fie să uităm lucruri, fie să finalizăm unele proiecte mult mai greu. Având acces la atât de multă informație numai la un click distanță, ne face să citim numai 20%-30% dintr-un articol, sau de multe ori doar să citim titlurile și să trecem mai departe, căci tocmai a venit o noua notificare de la una dintre rețelele de socializare pe care avem cont.

Faptul că ne pierdem atât de repede atenția, ne face ca de multe ori să uităm lucruri importante din viața noastră. Datele unui studiu realizat de profesori ai Universității din Hamburg arată că 7% dintre americani își uită ziua de naștere, în timp ce 39% dintre aceștia au uitat sau pierdut cel puțin un lucru sau o informație în ultima săptămână. În cazul tinerilor, pierderea concentrării este și mai concludentă, aceștia petrecând și mai mult timp online, uitându-se la televizor sau vorbind cu prietenii. Sau toate în același timp. 25% dintre tineri uită lucruri importante despre prietenii apropiați sau rudele lor.

Și totuși ce facem pentru a ne păstra concentrarea, plecând de la premisa că stilul de viață nu ne permite să ne luam timpul necesar pentru a face totul în tihnă și nici telefonul nu îl putem lăsa de-o parte când lucrăm la un proiect important? Un prim pas ar fi optarea pentru o dietă bogată în vitaminele C, B, K, L-Carnitină sau magneziu.

Legumele și fructele precum broccoli, avocado, sfeclă roșie, spanac și afine conțin vitaminele esențiale C,B,K, E, dar și acid folic. Nucile, uleiurile de măsline și ouăle sunt și ele bogate în antioxidanți și vitamine esențiale, în timp ce mirodenii precum rozmarin sau turmenic ajută creierul contra neurodegenerării.

Un ajutor real putem găsi și în alimentele sau băuturile ce conțin cofeină. Și pentru că ne aflăm în plină sesiune de examene universitare, un studiu realizat într-o universitate din Ungaria în 2017 a relevat că o singură doză de HELL STRONG FOCUS poate mări intervalul de concentrare în media cu 26%.

 

60 de studenți au susținut în prezența unui psiholog un test ce le-a măsurat nivelul de concentrare. Testul a fost reluat după ce aceștia au consumat o doză de HELL STRONG FOCUS, iar rezultate au fost cu adevărat surprinzătoare. Pe lângă nivelul de cofeină cu 20% mai ridicat decât în mod normal, băutura energizantă conține alte 11 ingrediente benefice pentru o concentrare mai bună, precum vitaminele C, D, magneziu și L-Carnitină.

„Magneziul contribuie semnificativ la buna funcționare a creierului și este un stimulent excelent pentru acesta. L-Carnitina stimulează producerea de agenți de transfer stimulant, ajută funcția creierului și sporește capacitățile de concentrare. Ea are un impact pozitiv asupra sistemului nervos și reduce oboseala mentală. Funcționarea corectă a neuronilor necesită vitamina C și este foarte importantă pentru organism, deoarece stimulează abilitățile de înțelegere și crește capacitatea mentală. Vitamina C stimulează abilitățile de înțelegere și crește capacitatea mentală. Vitamina D este, de asemenea, vitală pentru celulele creierului. Acesta joacă un rol în mai multe procese neurologice, îmbunătățind funcționarea sănătoasă a creierului. Dacă toate acestea sunt consumate în variantă lichidă, efectul va fi mai rapid”, a declarat nutriționistul Timea Simon.

Băuturile energizante de înaltă calitate precum HELL ENERGY conțin doar cele mai bune ingrediente:  de exemplu, HELL conține 90% apă, zahăr granulat care aduce energie, 5 tipuri de vitamina B și arome, fără conservanți. Produsele liderului de piață din România trec prin peste 100 de teste de verificare până ajung pe piață, în una dintre cele mai performante fabrici de producție din Europa. Cel mai recent studiu realizat de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară despre băuturile energizante arată că un adult sănătos poate consuma în siguranță 5 produse pe zi (5X250ml).

PC Garage anunță o săptămână Gold

PC Garage anunță o nouă campanie, dedicată utilizatorilor de PC care prețuiesc performanța și eficiența, dar şi serviciile de calitate, prestate la cele mai înalte standarde. În săptămâna GOLD, cuprinsă între 11-17 februarie, clienții magazinului pot beneficia gratuit de asamblare GOLD.

PC-urile de ultimă generație, construite din componente alese separat, asigură întotdeauna cel mai ridicat nivel de flexibilitate și capabilități cât mai apropiate de nevoile utilizatorului, indiferent dacă acesta este student, liber întreprinzător sau pasionat entuziast de jocuri. Regula se menține pentru orice scenariu de utilizare sau mediu de lucru – de la divertisment și programare, până la editare foto și video sau jocuri.

Asamblarea unui astfel de sistem presupune însă un anumit nivel de experiență, cunoștințe hardware și îndemânare, pe care nu toți utilizatorii le posedă. Din acest motiv, PC Garage oferă servicii profesioniste de asamblare, împărțite în funcție de necesități și buget.

Nu rata săptămâna 11-17 Februarie, o perioadă în care poţi beneficia de asamblare Gold gratuită, ca bonus, pentru componentele achiziționate de la PC Garage.

Prin urmare, cei care se hotărăsc să profite de oferta magazinului, vor beneficia din start de un avantaj financiar în valoare de 179 Lei, dar vor primi și o serie de alte beneficii, de ordin tehnic. În primul rând, este eliminat riscul unei selecții de componente incompatibile, alegerile utilizatorului fiind verificate în prealabil de specialiștii PC Garage, care vor oferi şi recomandările necesare în eventualitatea unor probleme. De asemenea, dispare posibilitatea deteriorării unor componente din cauza manipulării necorespunzătoare sau montării greșite, ele fiind montate de profesioniști. Mai mult decât atât, este garantată funcționarea sistemului în parametri optimi, deoarece echipa PC Garage realizează un wire management de excepție, care, pe lângă îmbunătățirea aspectului estetic, maximizează fluxul de aer în carcasă, ceea ce reduce temperaturile la nivelul componentelor, diminuând totodată și nivelul de zgomot.

Ca rezultat, PC-ul arată mai bine și are un comportament general net superior, promițând totodată fiabilitate pe termen lung. O altă etapă a asamblării GOLD este instalarea unui sistem de operare de test și rularea de programe de test și benchmark. Astfel, este verificată funcționalitatea sistemului ca întreg în condiții de solicitare și este exclusă situația neplăcută a achiziționării unei componente cu defecte din fabrică, ea fiind depistată și înlocuită de specialiști, înainte de predare. Iar în cazul în care achiziția cuprinde și un sistem de operare, acesta este instalat înainte de livrare, astfel că utilizatorul primește un PC “la cheie”, fără efort și, pe perioada campaniei, fără costuri suplimentare.

Dincolo de teorie, avantajele unei asamblări de calitate sunt descrise și în imagini, acestea putând fi vizionate de oricine, pe pagina de Facebook PC Garage, pe Instagram și pe canalul de Youtube. Acolo, sunt atât exemple de sisteme asamblate și testate, cât și tutoriale How-To și recenzii video ale componentelor. Ele pot fi folosite de clienții PC Garage ca instrumente de ajutor în efectuarea alegerilor și luarea deciziilor.

Clienții PC Garage care doresc să beneficieze de săptămâna GOLD, trebuie doar să aleagă componentele dorite – eventual după consultarea cu un expert tehnic, prin căsuța de chat din site – adăugând în coșul de cumpărături și asamblarea GOLD din rubrica Servicii. Mai departe, profesioniștii PC Garage vor realiza montarea sistemului – simplu, profesionist și rapid!

Campania se desfășoară în perioada 11-17 februarie 2019 și se aplică exclusiv produselor achiziționate de pe site-ul www.pcgarage.ro. De asemenea, la alegerea carcaselor și a surselor de alimentare, trebuie ţinut cont ca acestea să fie eligibile pentru asamblarea GOLD.

Exemplu: Pr0n 921 – https://pcg.ro/921 

Pentru mai multe informații și detalii, puteți vizita pagina dedicată promoției:

https://www.pcgarage.ro/saptamana-gold-asamblam-gratuit/

 

Anvelopele viitorului vor fi inteligente Șoferii vor anvelope care se adaptează rapid la condițiile meteo

Din ce în ce mai multe tehnologii inteligente sunt folosite pentru autovehicule. Inteligența artificială poate reacționa mult mai repede decât oamenii, astfel consumatorii sunt din ce în ce mai interesați de anvelopele care se pot adapta la condiții meteorologice diverse prin utilizarea tehnologiei senzorilor. Conform unui sondaj efectuat la solicitarea celor de la Nokian Tires**, 34% dintre șoferii europeni își doresc, în viitor, anvelope sensibile la condițiile meteo.

Internet of Things progresează rapid în categoria produselor de consum. În realitate, acest lucru înseamnă că obiectele sunt dotate cu senzori care pot măsura, identifica și reacționa la schimbările din mediu. Un pat cu senzori poate monitoriza calitatea somnului, iar îmbrăcămintea inteligentă poate răcori sau încălzi utilizatorii atunci când este necesar.

O anvelopă inteligentă ar putea monitoriza mediul înconjurător și pe ea însăși mai repede și în mai multe moduri decât șoferul.

„Senzorii din anvelopă ar putea măsura adâncimea și uzura suprafeței de rulare și ar putea alerta șoferul atunci când sunt necesare anvelope noi sau schimbul între anvelopele din față cu cele din spate, pentru a echilibra gradul de uzură și pentru a le optimiza durata de viață”, este de părere Teemu Soini, responsabil cu noile tehnologii la Nokian Tyres.

Se prevede un viitor cu soluții inteligente

Pentru început, senzorii instalați în anvelope vor măsura diferite variabile și vor transmite informația către șofer, fie direct în sistemele de bord ale vehiculului, fie în dispozitivul mobil al șoferului. Cu toate acestea, o anvelopă cu adevărat inteligentă este una care poate reacționa automat la informațiile primite de la senzor, fără ca șoferul să intervină.

„Aceste anvelope s-ar putea adapta automat la condițiile meteorologice și rutiere schimbând, de exemplu, modelul benzii de rulare. Pe vreme umedă, canelurile care stochează apa pot crește în volum și pot reduce riscul de acvaplanare.”

Industria anvelopelor a făcut deja primii pași înspre anvelopele inteligente, iar senzorii sunt utilizați deja pentru măsurarea presiunii de umflare. Totuși, anvelopele cu adevărat inteligente nu sunt încă disponibile.

„În prezent, există foarte puține aplicații inteligente de ultimă generație pentru anvelope destinate autoturismelor, dar acest lucru se va schimba în mod sigur în următorii cinci ani, iar anvelopele premium vor oferi mai multe soluții de asistență pentru șoferi. Anvelopele care reacționează în mod automat sunt încă de domeniul viitorului.”, estimează Soini.

Pentru ca acest lucru să devină realitate, trebuie să rezolvăm o serie de situații, de pildă cum să facem senzorii durabili și suficient de siguri în timpul presiunii continue la care sunt supuși și cum să facem din tehnologia inteligentă o parte firească a procesului masiv de producție a anvelopelor.

Siguranța – primul pas în procesul de dezvoltare

Pe lângă anvelope inteligente, consumatorii doresc și anvelope sigure. Potrivit sondajului Nokian Tires*, aproape un șofer din doi și-ar dori ca anvelopele să ofere mai multă siguranță.

Anvelopele reprezintă un factor esențial pentru siguranță. Acestea sunt singurele patru suprafețe de contact cu șoseaua, iar sarcina lor principală este să transporte pasagerii în siguranță, indiferent de condițiile meteo sau de drum.

Anvelopele de înaltă calitate de astăzi sunt deja extrem de sigure. Cu toate acestea, există întotdeauna loc pentru mai bine. Dezvoltarea continuă și testarea neîncetată sunt esențiale.

„Dezvoltarea tehnologiei materialelor pentru anvelope ne permite să construim anvelope care funcționează din ce în ce mai bine în cele mai dificile condiții. În practică, putem îmbunătăți aderența la extreme, fără a compromite durabilitatea. Pentru Nokian Tyres, siguranța a fost întotdeauna fundamentală în dezvoltarea anvelopelor, și așa va fi și în continuare.”, declară Teemu Soini.

Ce își doresc șoferii europeni în materie de anvelope**:

  1. Să fie mai sigure 44% (toate țările)

Germania 34%, Italia 51%, Franța 30%, Republica Cehă 50%, Polonia 56%

  1. Să utilizeze tehnologia senzorilor pentru a se adapta la diferite condiții 34% (toate țările)

Germania 30%, Italia 40%, Franța 35%, Republica Cehă 28%, Polonia 35%

  1. Să elimine necesitatea schimbării sezoniere 33% (toate țările)

Germania 35%, Italia 30%, Franța 40%, Republica Cehă 28%, Polonia 34%

  1. Să se uzeze într-un ritm mai lent decât în ​​prezent 25% (toate țările)

Germania 27%, Italia 19%, Franța 21%, Republica Cehă 33%, Polonia 25%

  1. Să ruleze ușor, economisind combustibil și, prin urmare, extinzând autonomia vehiculului electric 23% (toate țările)

Germania 28%, Italia 23%, Franța 19%, Republica Cehă 24%, Polonia 21%

  1. Să fie rezistente la înțepături, să se repare singure 22% (toate țările)

Germania 19%, Italia 20%, Franța 17%, Republica Cehă 25%, Polonia 31%

**Date bazate pe 4.100 de respondenți care au participat la sondajul Nokian Tires realizat în decembrie 2018 și ianuarie 2019. Sondajul a fost efectuat online de către compania de cercetare de piață YouGov.

Informații suplimentare:

Cum ar putea arăta mobilitatea, condusul și anvelopele de iarnă în anul 2036?

Imagini:

Descărcați imagini aici

Contacte:

Jaroslav Nálevka, PR manager McCann Praga, 00420 725 865 874,

jaroslav.pr@mccann.cz

Zuzana Seidl, PR manager Nokian Tyres CE, 00420 603 578 866,

zuzana.seidl@nokiantyres.com

Twitter I YouTube I Facebook I LinkedIn I Instagram

Nokian Tyres este cel mai nordic producător de anvelope din lume şi una dintre cele mai sustenabile companii din industrie. Anvelopele Nokian Tyres oferă siguranţă în orice tip de condiţii, fiind de înaltă calitate, sigure şi ecologice, pentru autovehicule, camioane şi maşini de mare tonaj. Suntem cunoscuți, în special, pentru anvelopele noastre inovatoare de iarnă. Vianor este parte a grupului Nokian Tyres şi este compania specializată pe mentenanță şi servicii pentru anvelope. În 2017, cifra de afaceri netă a Nokian Tyres a fost de aproximativ 1,6 miliarde euro, iar numărul angajaților a fost de 4.600. Nokian Tyres este listată la Nasdaq Helsinki Ltd. Pentru mai multe detalii despre companie, vizitați: www.nokiantyres.com

Testul 3în1 de la Veneris: Depistează rapid și cu precizie de laborator cele mai frecvente infecții intime

Sexualitatea și igiena intimă sunt în topul subiectelor tabu în societatea noastră. Din păcate, tratamentul tăcerii nu reduce incidența bolilor, ci adâncește percepția deformată asupra lor. Conform ECDC (Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor), România se plasează în primele 10 locuri în Europa privind incidența infecțiilor cu transmitere sexuală, iar în ceea ce privește sifilisul, rata cazurilor raportate plasează România pe locul doi la nivel european.

Vaginita bacteriană, candidoza și trichomoniaza sunt responsabile pentru 90% din cazurile de infecție vaginală. Acestea au simptome comune, ușor de confundat sau, în multe cazuri, lipsesc. De aceea sunt dificil de diagnosticat pe baza simptomelor, astfel încât pacientul să beneficieze de tratamentul adecvat.

Întârzierea diagnosticului și a tratamentului de specialitate pot conduce la complicații grave, precum infertilitatea, pierderile de sarcină, sarcina ectopică (extrauterină), nașterea prematură, infecții pelvine după naștere și neonatale.

Testul Veneris 3în1 include o casetă cu 3 benzi de testare pentru depistarea celor trei infecții într-o probă de urină. Simplu, rapid și sigur! Precizia crescută a testării, similară testelor de laborator, îl recomandă drept o soluție la îndemâna oricui pentru a depista cele mai frecvente infecții intime:

– candidoza (Candida albicans) cu specificitate 98,4%,

– trichomoniaza (Trichomonas vaginalis) cu specificitate 99%

– vaginita bacteriană (Gardnerella vaginalis) cu specificitate de 98,6%.

Testul este ușor de făcut acasă iar rezultatul poate fi citit in 15 minute.

Vaginita bacteriană (Gardnerella vaginalis)

Vaginita bacteriană este cea mai frecventă infecție vaginală la femeile cu vârste cuprinse între 15 și 44 de ani. Apare în urma dezechilibrului florei vaginale normale cu pierderea lactobacililor și dezvoltarea în exces a bacteriilor anaerobe (Gradnerella vaginalis).

Factorii care pot duce la apariția vaginitei bacteriene sunt foarte variați: de la contactele sexuale frecvente sau un nou partener sexual, utilizarea spermicidelor, lubrifianților și a dușurilor intravaginale în exces, până la schimbările hormonale cu care femeile se confruntă frecvent.

Candidoza (Candida albicans)

Candidoza afectează 3 din 4 femei cel puțin o dată în viață, iar 40% dintre infecții sunt recurente. Infecția apare atunci când fungii Candida albicans se dezvoltă excesiv.

Printre factorii care determină apariția acestei neplăceri intime se numără tratamentul cu antibiotice, stresul, dieta deficitară, imunitatea scăzută și nu în ultimul rând, diabetul.

Dacă nu este depistată și tratată la timp, ciuperca se poate extinde în întreg organismul, afectând organele vitale.

Trichomoniaza (Trichomonas vaginalis)

Trichomonas vaginalis este un parazit care se transmite preponderent pe cale sexuală. Este cu atât mai periculos, având în vedere că 50% dintre femei și 70% dintre bărbați nu prezintă niciun simptom al infecției.

Infecția cu trichomonas, pe lângă urmările periculoase legate de fertilitate și sarcină, crește riscul infectării cu HIV sau alte infecții cu transmitere sexuală.

Despre Veneris

Veneris este singura gamă de teste rapide pentru depistarea infecțiilor genitale din România. Cu o precizie similară testelor de laborator, testele Veneris pot fi efectuate acasă, în intimitate și oferă diagnosticul în câteva minute.

Gama de teste:

  • Test rapid pentru Chlamydia – oferă diagnostic rapid pentru infecția cu transmitere sexuală cauzată de bacteria Chlamydia Trachomatis, prin analiza secreției prelevate din profunzimea vaginului, cât mai aproape de colul uterin.
  • Test rapid pentru Sifilis – oferă diagnostic rapid prin depistarea într-o picătură de sânge a anticorpilor Treponema Palladium, agentul cauzal al infecției cu transmitere sexuală.
  • Test rapid pentru Trichomoniază – oferă un diagnostic printr-o analiză rapidă a urinei, pentru infecția Trichomonas Vaginalis, parazit care se transmite preponderent pe cale sexuală și care afectează cel puțin 1 din 4 persoane, la nivel național.
  • Test rapid pentru Candidoză – depistează în urină ciuperca Candida Albicanis, a cărei dezvoltare excesivă cauzează infecția.
  • Test rapid pentru vaginită bacteriană – oferă un diagnostic rapid prin depistarea în urină a bacteriei Gardnerella Vaginalis, a cărei dezvoltare excesivă cauzează infecția.
  • Test rapid pentru infecții urinare – depistează infecția tractului urinar inferior (cistită), cât și a celui superior (pielonefrită), prin măsurarea celor patru paramteri semnificativi din urină: leucocite, nitriți, proteine și sânge.
  • Test de pH pentru infecții vaginale – depistează rapid infecțiile vaginale prin identificarea valorilor pH-ului din vagin. Hârtia de pH iși va schimba culoarea în contact cu proba de secreție, în funcție de valoarea pH-ului.

Pentru detalii suplimentare, puteți accesa site-ul: veneris.ro și ne puteți urmări pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/veneris/.

ADIDAS RUNNING LANSEAZĂ NOUL ULTRABOOST 19; CEL MAI RECEPTIV ULTRABOOST PRODUS VREODATĂ

  • Noul adidas Ultraboost 19 prezintă viitorul alergării cu un nou design Ultraboost, oferind alergătorilor un retur maxim de energie pentru o experiență extrem de receptivă
  • Reconstruit din 17 elemente pentru a se concentra pe doar 4 componente inovatoare, adidas reinventează cel mai cunoscut model al său pentru alergare
  • adidas sărbătorește modul în care alergătorii reinterpretează sportul și schimbările prin care ei trec prin noua campanie “Recode Running
  • adidas Ultraboost 19 va fi disponibil în magazine din 21 Februarie

 

Herzogenaurach, 11 februarie – Astăzi, adidas Running lansează noul adidas Ultraboost 19, cea mai receptivă și plină de energie versiune a modelului, până în prezent.

Pentru crearea noului adidas Ultraboost 19, designerii și dezvoltatorii adidas au colaborat cu mii de alergători din întreaga lume pentru a reinventa complet pantofii pentru alergare. Împreună, au simplificat modelul iniţial adidas Ultraboost de la 17 elemente la doar 4 componente performante, construind un model mai ușor, cu un retur crescut de energie și capacitate de reacție sporită pentru o experiență care schimbă regulile alergării.

Noul model include:

·         BOOST optimizat – cu 20% mai mult BOOST în talpa intermediară pentru un retur mai mare de energie la fiecare pas

  • Acesta funcționează alături de noul sistem Torsion Spring pentru propulsie cu minim de efort. Rezultatul configurației de înaltă performanță este pantoful care oferă un retur mult mai mare de energie și se mișcă simultan cu tine, propulsându-ţi fiecare pas fără a irosi energie în tranziţia de la un pas la altul
  • Pentru o adaptabilitate perfectă pe picior, Sistemul 3D al Călcâiului diminuează impactul, oferind suport sporit și stabilitate pentru o alergare mai sigură
  • Inovatoarea ţesătură dintr-o singură bucată, Primeknit 360, îmbracă piciorul şi îi oferă o susținere îmbunătățită și un confort sporit

adidas Ultraboost 19 a fost inspirat și creat pentru o nouă eră a alergării. Un tip de alergare mai creativ, sociabil și mai deschis decât oricând altcândva. Pentru a sărbători acest moment, adidas lansează campania “Recode Running“, care promovează modul în care alergătorii transformă sportul cu fiecare alergare. Trailer-ul care se lansează astăzi, 11 februarie, explorează modul în care alergătorii din întreaga lume separă și reunesc în mod creativ alergarea.

Sam Handy, VP Design, adidas Running, declară: “Cultura alergării este într-o continuă evoluție, de aceea am conceput modelul adidas Ultraboost 19, pentru a le permite alergătorilor din întreaga lume să facă față provocărilor  și să schimbe perpectiva din care alergarea este privită. Am creat un pantof care oferă un retur mai mare de energie ca oricând, astfel încât toți alergătorii să poată practica acest sport cu încredere și putere, indiferent de traiectoria creativității lor “.

SS19 UB TBWA AMSTERDAM OCT 24-28, 2018 GLOBAL

Printre primii susținători adidas Ultraboost 19, și primii care au experimentat modelul, se numără  cei mai importanţi sportivi și lideri de opinie adidas, precum fotbaliștii Lionel Messi, Paulo Dybala şi Paul Pogba, atletul Wayde van Niekerk , actorul hollywoodian Chadwick Boseman și renumitul model Kendall Jenner.

După vânzarea modelului în ediție limitată,
adidas Ultraboost 19 Laser Red, în mai puțin de șapte minute în SUA și China, noul model soseşte în magazinele adidas din întreaga lume începând cu  21 februarie.

Pentru mai multe informații accesați adidas.com/running_ultraboost. Urmăriți conversația pe Instagram și Facebook folosind #ULTRABOOST și @adidasrunning.

 

Sony Interactive Entertainment are o nouă structură de management Jim Ryan devine noul Președinte și CEO

 [București, 12 februarie 2019] – Sony Corporation și Sony Interactive Entertainment (SIE) au anunțat astăzi numirea lui Jim Ryan, SIE Deputy President, în funcția de Președinte și CEO SIE, începând cu 1 aprilie 2019. Actualul Președinte și CEO John (Tsuyoshi) Kodera se va concentra pe crearea unor experiențe inovatoare pentru utilizatori și îmbunătățirea continuă a rețelei în calitatea de Deputy President al SIE. În același timp, Jim Ryan va avea rolul de Representative Director și Președinte Sony Interactive Entertainment Inc., entitate SIE cu sediul în Japonia, iar John Kodera va avea funcția de Representative Director și Deputy President. Jim Ryan va răspune direct lui Kenichiro Yoshida, Președinte și CEO Sony Corporation.

Kenichiro Yoshida:„Segmentul de jocuri și servicii în rețea a devenit cel mai mare business al Sony Group în termeni de vânzări și venit operațional. În plus, business-ul nostru din acest domeniu e foarte important, fiind catalizatorul creșterii nostre pentru următoarea perioadă. În același timp, această industrie se află într-o continuă dezvoltare, iar pentru a rămâne lideri de piață trebuie să ne dezvoltăm într-un ritm rapid. În urma unor discuții îndelungi cu John, am decis să schimb structura de management a SIE pentru a asigura o evoluție sustenabilă a platformei PlayStation și o creștere viitoare a rețelei. Jim Ryan s-a dedicat creșterii business-ului PlayStation în ultimii 25 de ani. Cred că această nouă structură – în care Jim va gestiona organizarea și operațiunile SIE și care va permite lui John să se concentreze pe misiunea cheie de a dezvolta în continuare PlayStation Network (PSN), ce a devenit în prezent o platformă de peste 90 de milioane de utilizatori activi în întreaga lume – va oferi SIE o evoluție accelerată. În continuare, am așteptarea ca John să conducă dezvoltarea strategiei DX (Digital Transformation) din cadrul Sony Group în baza experienței bogate cu PSN, pe lângă misiunea sa la SIE.”  John Kodera:„Am discutat cu Yoshida-san în legătură cu nevoia de a conduce SIE către următoarea etapă în cadrul mediului de business aflat în continuă schimbare, să creștem platforma PlayStation și să îmbunătățim experiența utilizatorilor în cadrul rețelei, întrucât acesta este un aspect esențial pentru nivelul de divertisment pe care oamenii îl așteaptă de la PlayStation.

Drept urmare, am ajuns la concluzia că cea mai bună soluție este ca Jim să preia conducerea managementului SIE, iar eu să preiau conducerea rețelei în ce privește crearea de servicii și experiențe inovatoare, în contextul în care competiția continuă să se dezvolte și noi jucători se alătură industriei. Jim are cunoștințe extinse în ceea ce privește industria și business-ul de gaming, precum și o înțelegere profundă a culturii și avantajelor PlayStation. Sunt încrezător că ne va conduce către un succes mai mare în calitate de CEO al SIE. Îl voi susține pe Jim în continuare prin contribuția mea la creșterea interacțiunii generate de utilizatori și la creșterea business-ului PlayStation. De asemenea, intenționez să valorific experiența și expertiza acumulate pentru a contribui la consolidarea strategiei DX (Digital Transformation) din cadrul Sony Group.” Jim Ryan:

„Este o mare onoare să mi se propună preluarea funcției de Președinte și CEO al SIE. Am fost martor al creșterii business-ului PlayStation și al schimbării încă de la început și sper să pot folosi eficient această experiență pentru a consolida bazele business-ului de jocuri și servicii în rețea și pentru a dezvolta divertismentul oferit de PlayStation comunității sale. Lucrând cu John și cu echipa SIE din întreaga lume, sunt dedicat consolidării relațiilor cu partenerii noștri și efortului de a continua să oferim cele mai bune experiențe de divertisment ce fac PlayStation the Best Place to Play.”

Jim Ryan s-a alăturat entității Sony Interactive Entertainment cu sediul în Europa, Sony Interactive Entertainment Europe (SIEE) – la momentul respectiv Sony Computer Entertainment Europe — în 1994. De atunci, a deținut mai multe funcții de conducere în companie. În 2011, a fost numit Președinte al SIEE, conducând business-ul PlayStation® în peste 100 de teritorii din Europa, Orientul Mijlocui, Africa și Oceania. A deținut funcția de Head of Global Sales and Marketing la SIE din aprilie 2016 și Deputy President al SIE din ianuarie 2018, susținându-l pe John Kodera în dezvoltarea business-ului PlayStation.

AXIS Perimeter Defender suporta noua aplicatie de urmarire automata PTZ

Solutia de analiză si detectie la intruziune, AXIS Perimeter Defender, suportă acum aplicatia de urmărire automată PTZ (pan-tilt-zoom) a subiectului, permitand colaborarea unei camere fixe cu una PTZ, pentru a asigura astfel o solutie mai precisă de protectie a perimetrului. Noua aplicatie face posibil ca o cameră fixă – termică sau vizuală – care rulează AXIS Perimeter Defender, să detecteze oameni sau vehicule si, in cazul declansării unei alarme, să preia controlul asupra unei camere mobile, pentru urmărirea subiectului si obtinerea unor imagini mai clare.

In imaginile nocturne de mai sus, obtinute cu o cameră termică fixă (stanga) si cu o cameră PTZ (dreapta), se pot observa avantajele colaborării dintre cele două camere prin intermediul AXIS Perimeter Defender PTZ Autotracking.

Cu ajutorul AXIS Perimeter Defender PTZ Autotracking, camera fixă transmite către camera PTZ informatii legate de pozitionarea obiectului care a declansat alarma, controland astfel factorul de mărire a imaginii si orientarea obiectivului. Camera PTZ ajustează apoi in mod automat factorul de mărire, astfel incat să mentină in campul vizual toate obiectele care au declansat alarme, inclusiv pe cele nou apărute in zona de detectie a camerei fixe. Astfel, aplicatia permite camerei fixe să realizeze detectia pe o suprafată extinsă, in timp ce camera PTZ poate mări in mod automat imaginea, pentru a oferi mai multe detalii cu privire la subiect. Mai departe, operatorul poate prelua manual controlul camerei PTZ dacă acest lucru este necesar, asa cum se intamplă in situatia in care obiectul urmărit părăseste zona de detectie a camerei fixe.

O astfel de implementare imbunătăteste eficienta unui sistem de securitate, aducand o serie de beneficii, după cum urmează:

  • Se obtin imagini detaliate ale subiectilor ce declansează alarme, fără a fi necesară restrangerea zonei de detectie;
  • Camera PTZ este controlată in mod automat;
  • Echipamentul mobil ajustează campul vizual pentru a monitoriza toate tintele suspecte;
  • Se utilizează un program de management centralizat pentru configurarea solutiei de analiză la nivelul camerei fixe si aplicatia de urmărire automată PTZ la nivelul camerei mobile.

Solutia AXIS Perimeter Defender PTZ Autotracking este compatibilă cu anumite camere Axis PTZ si permite colaborarea dintre o cameră fixă si o cameră PTZ. Pentru utilizarea acestei functii, este necesară achizitionarea unei licente suplimentare pentru solutia de analiză Perimeter Defender. Aplicatia de urmărire automată PTZ este disponibilă deocamdată in Europa, inclusiv in Romania prin distribuitori autorizati, si Israel, urmand ca in alte regiuni să fie introdusă ulterior.

 

Despre Axis Communications

Axis Communications este lider mondial in echipamente video de retea, oferind solutii inteligente si sigure, contribuind in mod direct la tranzitia către solutii digitale de supraveghere. Produsele si solutiile video profesionale AXIS sunt dezvoltate in jurul unei platforme inovatoare si deschise.

Axis are peste 2.700 de angajati in peste 50 de birouri din lume si cooperează cu peste 90.000 de parteneri din toată lumea. Compania Axis a fost fondată in anul 1984 in Suedia si este listată la bursa NASDAQ OMX Stockholm sub numele AXIS www.axis.com. Live la: https://www.facebook.com/AxisCommunicationsRomania/

Este important serviciul de coliva online?

Daca ai avut sau ai impresia ca lucrurile realizate de tine sunt perfecte, ei bine lasa-ma sa iti spun ca te inseli. De asemenea poti vedea cel mai bine acest aspect atunci cand te gasesti intr-o problema critica, iar tu parca esti captiv cu totul si cu totul intr-o alta realitate. S-ar putea ca la un moment dat acest aspect sa va convina, dar avand in vedere ca vorbim despre prepararea colivei, multi dintre noi nu stim sa o preparam asa cum se cuvine.

colive

Sau nu cunoastem pe deplin toate acele secrete ce tin de acestea. De altfel nimeni nu poate pretinde ca este perfect si ca toate acele lucruri pe care le realizeaza sunt perfecte. In cazul in care, din pacate, nu te pricepi in a prepara coliva ai putea sa apelezi la un serviciu important si anume la, comanda coliva. Desi o sa vi se para greu de crezut, acest serviciu vine in sprijinul celor ce nu pot face aceasta coliva, nu cunosc metoda de preparare sau printre multe altele sunt si foarte ocupati.

Nu trebuie sa condamnam pe nimeni pentru astfel de chestiuni, mai degraba i-am indrepta catre tipul de servicii, ce le pot rezolva in totalitate problemele. Chiar daca nu aveti o incredere deplina in acestea si nici nu aveti vreo cunostinta care sa apeleze inca din trecut la acest gen de servicii va puteti informa cu privire la toate acestea chiar de la specialisti. Nu va costa absolut nimic daca inainte sa comandati le veti pune cateva intrebari pentru a va lamuri toate aceste indoieli legate de o posibila coliva online.

Astfel veti observa cat de important este acest serviciu si de ce nu trebuie sa va indoiti de acestea. Pana la urma cel mai bun lucru este acela ca nu veti mai fi nevoiti sa va pierdeti timpul si energia pentru a realiza o coliva, cand puteti mult mai usor sa realizati o comanda online si sa scapati de toate problemele si obligatiile. Pana la urma de voi depind toate acestea, de voi si de deciziile pe care le veti lua cu privire la astfel de probleme.

http://colivenonstop.ro/

 

Samsung lansează primul panou 8K pentru afișajul comercial

Noua gamă 8K QLED va fi expusă în premieră în cadrul ISE 2019 – conturând astfel viitorul afișajului comercial

 

București, 5 februarie 2019 – În cadrul ISE 2019, Samsung va revoluționa piața de afișaj digital prin lansarea primelor ecrane cu calitatea de neegalat 8K QLED. Noile caracteristici ale afișajului vizual vor revoluționa industria digitală de afișaj comercial, aducând astfel noi oportunități.

Samsung a înregistrat progrese semnificative în domeniul inteligenței artificiale (AI), care folosește machine learning pentru a aduce conținutul de calitate inferioară la rezoluție 8K. Pe lângă faptul că, datorită inteligenței artificiale, conținutul poate fi afișat în 8K, conținutul de orice rezoluție de altfel – de la SD la 4K – poate fi transformat la o calitate cât mai apropiată de 8K. Pentru afișajele comerciale, asta se traduce în acuratețe mai mare, un factor important în atragerea atenției potențialilor consumatori. Acest lucru înseamnă economii de cost pentru proprietarii de magazine și pentru publicitari, care pot produce conținut la o rezoluție mai mică, prin urmare mai ieftin, care va fi apoi afișat la calitate 8K.

Noul Samsung 8K QLED Signage de 82″, care va fi prezentat la ISE, combină cea mai mare rezoluție din piață cu tehnologia de upscaling AI – generând imagini realiste care oferă utilizatorilor experiențe mai imersive. Designul său subțire, cu o adâncime mai mică de 40mm, asigură o instalare fără probleme prin adoptarea unui obiectiv subțire cu unghi larg, care permite ca display-ul să se potrivească în orice mediu și este compatibil atât în ​​modul portrait, cât și în lanscape. Cu o rezoluție de 7.680 x 4.320 pixeli, pixelii individuali care compun o imagine devin imperceptibili pentru ochiul uman – chiar și atunci când sunt vizionați de aproape.

Similar cu omologul său 8K, ecranul QLED 8K oferă o prezentare îmbunătățită a culorii negre prin diminuare locală și controlul luminii cuantice. Ecranul QLED 8K include, de asemenea, volum de culoare, care le oferă spectatorilor miliarde de nuanțe de culoare și acuratețe a culorii, prezentând imagini bogate și cât mai exacte.

“Prin introducerea tehnologiei 8K în display-uri, companiile pot oferi o calitate impecabilă a imaginii pentru publicul lor într-un mod care nu a fost posibil în trecut. Noul QLED Signage, denumit “The 82”, este doar unul dintre produsele de top din industrie pe care suntem încântați să le prezentăm la ISE 2019. Așteptăm cu nerăbdare să introducem industria AV globală în aplicațiile 8K comerciale”, a declarat (), din cadrul Visual Display Business Samsung Electronics.

Pe lângă noul QLED 8K Signage, participanții de la ISE 2019 vor avea șansa să experimenteze ceea ce va aduce viitorul în materie de display-uri, întrucât Samsung va prezenta o varietate de ecrane concepute în așa fel încât să ajute companiile să furnizeze cel mai bun conținut pentru publicul lor.

8K Multi Box HDR: Primul HDK 8K din lume pentru ecranele LED

Samsung va introduce prima tehnologie HDR 8K din industrie pentru ecranele LED. Acest lucru este posibil datorită Samsung Premium LED S-Box, care suportă 4K LED HDR. Prin combinarea a patru casete personalizate care se sincronizează perfect, utilizatorii pot avea parte de conținut 8K cu o rată de reîmprospătare de 60Hz.

LED HDR este noul standard de calitate a imaginii pentru piața LED, care asigură o calitate de neegalat a imaginii, ceea ce face din orice conținut unul de o calitate excepțională. LED HDR dispune, de asemenea, de Inverse Tone mapping (ITM) pentru imagini fără lumină, Dynamic Peaking pentru a maximiza luminozitatea și contrastul ecranului prin dublarea luminanței de vârf. Cartografierea culorilor stabilește o gamă de culori care se adaptează pentru LED.

Multi Box HDR 8K poate oferi și conținut live cu o latență mai mică printr-un mod live optim. În acest fel nu va ma exista o aglomerare de cabluri sau alte display-uri cu cablu HDBaseT (HDBT) de 100 de metri. HDBT oferă standardul global pentru transmisiunea video și audio de înaltă definiție pe un singur cablu.

Cu ajutorul caracteristicii Multi 8K Frame Lock încorporată în HDR-urile LED 8K, integratorii nu mai au nevoie de un dispozitiv separat pentru a sincroniza conținutul afișat pe ecranele 8K. HDR LED 8K suportă toate produsele Samsung SMART LED Signage și este eficient în special pe seria IFJ și The Wall.

The Wall 292″ 8K: Mai mare ca oricând

Dacă o dimensiune de 219″ nu ar fi fost suficientă, Samsung va lansa o versiune de 292″ a ecranului lor 8K, la nivel global, în primul trimestru al acestui an. The Wall este un display modular de dimensiuni mari, configurabil și personalizabil la o varietate de dimensiuni, de la 73″ la 292″ și este ideal pentru afacerile de lux sau rezidențe de lux. Samsung va expune The Wall la ISE, unde vizitatorii standului vor avea parte de această experiență vizuală pe propria piele.

The Wall slim (29,9 mm) se poate integra cu ușurință în orice design interior. O altă caracteristică unică, Wall Mode, permite utilizatorului să personalizeze ecranul prin prezentarea diverselor tipuri de conținut, cum ar fi fotografiile sau arta, și alegerea fundalului potrivit care să se potrivească cu design-ul din jur, astfel încât ecranul să nu mai fie închis, în timp ce un decor personalizabil face din ecran unul elegant și sofisticat din orice unghi, în așa fel încât să se potrivească indiferent de spațiu.

Pentru a complimenta imaginile uimitoare de pe The Wall, Samsung lucrează cu parteneri din industrie pentru a asigura cea mai bună tehnologie de experiență acum și în viitor. Harman JBL și Steinway Lyngdorf oferă o soluție sonoră imersivă. Crestron, Savant și Control4 asigură integrarea completă a soluțiilor de automatizare a locuințelor, iar Domotz, Ihiji și OrvC permit capabilități de monitorizare de la distanță pentru partenerii de canal.

Seria OMN / OMN-D: Signage semi-outdoor

Samsung va lansa, de asemenea, seria semi-outdoor OMN/OMN-D la nivel global în acest an. Gândit sub forma unor vitrine, ecranele OMN/OMN-D, disponibile atât în ​​dimensiunile de 46, cât și de 55 inci, oferă întreprinderilor o soluție de afișare captivantă, conținut viu și clar și vizibilitate excelentă, chiar și în lumina directă a soarelui, și raport de contrast ridicat, de 5.000:1, toate într-un design subțire și elegant. Seria OMN-D este un ecran cu două display-uri, care permite afișarea în afara magazinului, cât în interior, sporind astfel oportunitățile de vânzare atât în ​​magazin, cât și în afara magazinului în același timp.

Ambele display-uri oferă protecție IP5X împotriva prafului și protecție împotriva supraîncălzirii în trei pași pentru performanță durabilă, împreună cu propria soluție încorporată, MagicINFO S6, produs de Tizen 4.0, pentru gestionarea conținutului. Ecranele au și Wi-Fi încorporat și sunt ușor de activat cu un cablu de alimentare electrică și un cablu LAN, reducând drastic aglomerația de cabluri și sporind eficiența energetică. Ecranele sunt perfecte pentru o gamă largă de afaceri, de la restaurante la magazine și multe altele.

“Am folosit în trecut ecranele digitale Samsung în magazinele noastre și am observat o nevoie de un ecran mai subțire și mai luminos. Suntem recunoscători că Samsung a reușit să răspundă nevoilor noastre de afaceri cu ecranul semi-outdoor OMN 46″. Noul ecran a fost cu ușurință integrat în magazinele noastre și ne-a permis să împărtășim cu ușurință mesajele partenerilor noștri”, a declarat () de la Luxotica, lider din îmbrăcămintea sportivă și de lux din Italia.

Luxottica va începe să utilizeze ecranele OMN cu MagicINFO6 de la Samsung în magazinele sale din Europa, începând cu Italia și Franța.

Seria QMR / QBR: Ecrane 4K îmbunătățite

În ediția de acest an de la ISE, Samsung va prezenta, de asemenea, noile display-uri QK și QBR din seria 4K. Ambele cuprind cinci modele care variază în dimensiune de la 43 “la 75”, suport pentru HDR + și un motor inteligent de upscaling, precum și certificare IPX5 împotriva prafului, soluție de securitate KNOX încorporată și Wi-Fi. Seria nouă prezintă, de asemenea, îmbunătățiri semnificative față de ecranele anterioare QBN și QMN, cu rame mai mici și un design mai simetric.

Seria QMR a fost creată pentru la mall-uri, magazine și aeroporturi cu luminozitate de 500nit. Seria QBR este perfectă pentru magazinele mici de retail, stațiile de transport și terminalele cu luminozitate de 350nit. Ambele sunt dotate cu panouri non-orbire.

Pentru a afla mai multe despre ISE 2019, vizitați www.iseurope.org. Pentru mai multe informații despre ultimele inovații în ceea ce privește display-urile Samsung, precum și pentru accesarea articolelor, a fotografiilor și videoclipurilor de pe Samsung Newsroom, vizitați news.samsung.com.