Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” continuă seria întâlnirilor cu specialiştii Muzeului, grupate în cunoscutul ciclu de conferințe La “Antipa”, în spatele usilor închise.

Sâmbătă, 15 Februarie 2014, începând cu ora 11.00, vă invităm, în Sala Multimedia, să participați la conferința intitulată Supremația rechinilor , susținută de către George NĂZĂREANU.
Supremaţia rechinilor

Rechinii reprezintă superioritatea și autoritatea absolută în lumea oceanică, datorită faptului că aceștia dețin numeroase adaptări ingenioase la mediu.

Multe dintre speciile de rechini, deși se află în vârful lanțului trofic, sunt amenințate cu dispariția din pricina poluării masive, a distrugerii habitatelor și a pescuitului necontrolat. Diminuarea, sau mai rău, dispariația rechinilor din mări și oceane ar putea avea consecințe grave, precum dezechilibrlu major al biocenozei marine. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, o dată cu dispariția rechinilor, peste 70% din fauna din marină ar fi de asemenea amenințată cu dispariția, existând repercusiuni și în mediul terestru.

În cadrul conferinței Supremația rechinilor, veți afla de ce sunt atât de importanți rechinii și cum asigură ei existența unei biodiversități foarte bogate în apele oceanice, în câte moduri sunt afectați de acțiunile omului, dar și ce ar trebui remediat, la nivel global, pentru refacerea populațiilor de rechini din speciile deja afectate.

Pentru al treilea an consecutiv, Muzeul „Antipa” va acorda premii la sfârsitul acestui ciclu de conferinţe. Trei dintre cei mai isteţi, dar şi cei mai fideli participanţi la conferinţe vor putea intra în posesia aparatelor foto oferite de către sponsorul nostru, DaVinci Learning, dacă vor răspunde corect la toate întrebările concursului ce se va desfăsura în ianuarie 2015.

Participarea la eveniment se face pe baza biletului de vizitare a Muzeului: elevi şi studenţi – 5 lei, pensionari – 10 lei, adulţi – 20 de lei.

Rezervarea locurilor se face pe adresa de e-mail: florentinap@antipa.ro sau la telefon 021.305.60.31.

Detalii: www.antipa.ro şi pe pagina de Facebook a Muzeului ”Antipa”: www.facebook.com/muzeulantipa

Informaţii suplimentare despre programele de educație: dr. Aurora Stănescu, e-mail: auroras@antipa.ro.