De cate ori aud tot soiul de poezioare sau sloganuri publicitare cu expresia „vine iarna, bine-mi pare”, imi vine sa urlu! Nici ce chestii mai inventeaza unii ca sa continue poezioara nu prea ma entuziasmeaza. Ma rog, sa zicem ca faza aia cu „timp de tuica, vin fiert si sarmale” nu suna tocmai rau… cand esti pieton. Dar cand esti la volan, ufff! Tot din acelasi motiv nu-mi place nici chestia cu „merg la munte, nu la mare” – desi eu, unul, fiind „muntoman” convins de felul meu ador muntele, la mare nu mi-a placut niciodata. Pai, pana ajungi la munte, trebuie sa circuli pe soselele patriei, „distractie” distrugatoare pentru nervi daca nu esti finlandez, ca numai soferii din „tara celor 1000 de lacuri” se pricep sa faca patinaj artistic pe patru roti fara sa-si puna viata in pericol. Nu nu sunt imprudent – mi-am „incaltat” si eu masina, ca toata lumea (cu exceptia inconstientilor), cu anvelope de iarna , ca n-am niciun chef sa intru „in decor”, cum spuneau odata comentatorii sportivi la cursele de Formula 1. Iar daca acolo, pe circuite, in dreapta si in stanga pistei, sunt puse tot soiul de chestii de protectie, care le salveaza vietile pilotilor si, de multe ori, chiar si monoposturile, la noi, pe plaiurile mioritice, soselele si autostrazile ar avea mare nevoie la vreme de iarna de asa ceva.
Ajunge un strat de zece centimetri de zapada pentru ca orice drum – prin oras sau spre munte – se transforma in pista de ski. Iar daca se incalzeste un pic si apoi da gerul din nou, soselele patriei devin piste de patinaj artistic… Mda, stiu, cica pe lumea asta mai exista si drumari. Care – in teorie – sunt dotati cu utilaje de dezapezire. Dar nu stiu cum se face, ca de fiecare data vremea reaii prinde pe toti astia „cu rotile in sus”. Ba ca utilajele trebuiesc reparate (ca de proverbul ala cu „fa-ti vara sanie si iarna caruta”, onor factorii de decizie n-au auzit), ba ca sunt insuficiente… Uite de aia imi visez eu sa-mi cumpar un TAB, dar n-am gasit pe OLX niciunul de vanzare. Tot ce pot sa fac este ca la inceputul lui decembrie sa dau o tura la Auto Soft sa-i pun masinii mele cauciucuri Bridgestone…