God of War-NewGame+

București, 9 august 2018 –  Sony Interactive Entertainment a anunțat disponibilitatea patch-ului New Game+ pentru jocul God of War din 20 august. Acesta va aduce noi echipamente, inamici mai puternici, dar și posibilitatea de a sări peste scenele cinematice.

Patch-ul este gratuit și a fost inspirat de feedback-ul primit din partea comunității. În urma actualizării, jucătorii vor putea să parcurgă din nou călătoria lui Kratos și Atreus cu toate armurile, vrăjile, talismanele, resursele și abilitățile precedente, la orice dificultate. În plus, aceștia se vor putea lupta cu inamici mai puternici, ce vor avea noi abilități.

New Game+ va aduce și un nou nivel pentru echipamentul ce poate fi realizat și îmbunătățit. Astfel, jucătorii vor putea colecta ‘Skap Slag’, o nouă resursă necesară pentru a duce echipamentul la cel mai înalt nivel.

Jucătorii vor avea și posibilitatea de a sări peste scenele cinematice, atât în modul normal, cât și în New Game+, odată ce au terminat o campanie. În plus, aceștia vor avea noi opțiuni de personalizare prin intermediul noilor armuri și vrăji.

Despre Sony Interactive Entertainment

Sony Interactive Entertainment (SIE), este lider global pe piața divertismentului interactiv și digital, prin intermediul brandului PlayStation și produselor și serviciilor oferite sub acesta. PlayStation a reprezentat inovația pe piața de entertainment încă de la lansarea versiunii originale PlayStation în Japonia, în anul 1994. Gama de produse și servicii PlayStation include PlayStation 4, PlayStation VR, PlayStation Vita, PlayStation 3, PlayStation Store, PlayStation Plus, PlayStation Video, PlayStation Music, PlayStation Now, PlayStation Vue, dar și titlurile PlayStation dezvoltate de Studiourile SIE Worldwide. Cu sediul în San Mateo, California, SIE este o subsidiară deținută integral de către Sony Corporation, cu funcții globale și sedii regionale în California, Londra și Tokyo.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *