Costurile privind proiectele pentru constructie, dar si autorizatiile necesare sunt coplesitoare pentru multi cei care doresc sa construiasca o casa, chiar daca este una mica, proiectata doar pentru strictul necesar al unei familii. In plus, cei interesati sa construiasca folosind materiale procurate direct din natura, care implica putine procese tehnologice industriale sau care pot fi folosite in stare naturala (precum paiele, stuful, lutul, piatra, lemnul netratat sau tratat cu solutii naturale etc.) sunt descurajati de arhitecti si proiectanti sau de functionarii care ar trebui sa-i indrume in obtinerea actelor necesare pentru a-si face o casa ecologica. Chiar si bancile ignora astfel de proiecte, refuzand de la garantarea creditelor casele din lemn, traditionalele case din vaiog (chirpici), dar si constructii noi ecologice (din baloti de paie, cob etc.), care cu siguranta ca au o valoare mult mai mare de confort si dotari in comparatie cu o casa de aceleasi dimensiuni realizata din BCA, de exemplu.
Cum se poate construi o casa respectand mediul din jur?
Proprietarii de case denumite ”ecologice”, ”naturale”, ”verzi”, adica prietenoase cu mediul lasa diverse marturii pe internet despre avantajele si dezavantajele unor asemenea constructii, intre care atrag atentia calitatea acestora in ceea ce priveste protejarea sanatatii locatarilor, dar si o independenta – macar partiala – de utilitati, ceea ce implica si costurile mai mici cu intretinerea si cu consumul.
Desi zona Romaniei nu este ideala pentru a obtinerea energiei solare, majoritatea celor care au sau isi doresc case verzi sunt interesati sa foloseasca panouri fotovoltaice sau sisteme eoliene, fie pentru a-si asigura o oarecare independenta de reteaua de electricitate, fie pentru a reduce valoarea facturilor pentru curent electric, dar unii au grija chiar sa foloseasca o sursa de energie care nu afecteaza mediul.
Pe langa o gestionare economica si ecologica a energiei, a surselor de incalzire a casei, a apei, a alimentarii, dar si a deversarii acesteia, foarte importante sunt materialele de constructie folosite, regula generala fiind ca materialele cu care este construita si amenajata o casa cu cat sunt mai naturale, cu atat sunt mai sanatoase pentru locatari. Materialele care contin azbest, BCA-ul, cimentul, OSB-ul, adezivi, vopsele si lacuri, iar lista este lunga ar trebui sa fie evitate mai ales de familiile care au copii sau de cei a caror sanatate este precara, fiind surse de alergii, de boli respiratorii si diverse alte afectiuni, care pot compromite sanatatea pentru toata durata vietii.
Este mai dificil un proiect de casa naturala?
Autorizatiile pentru asemenea constructii din materiale naturale sunt aceleasi ca pentru celelalte tipurile de imobile. Insa legiuitorii au cam ”uitat” metodele traditionale de constructie sau au considerat ca sunt nesigure fundatiile din piatra, de exemplu, desi exista inca pe culmile dealurilor sau ale muntilor fortificatii sau case care au rezistat zeci de ani, unele sute de ani, fara a se folosi nici ciment, darmite fier beton sau alte solutii actuale.
Solutii insa exista, importanta este bunavointa fiecaruia dintre cei implicati in proiect si in aprobarea unei case naturale. Multe dintre proiectele de case ecologice au fost incadrate pentru autorizare la categoria constructiilor pe structura usoara sau sunt declarate anexe agricole sau cladiri experimentale de catre cei care urmaresc sa construiasca fara a respecta conditia de a folosi structuri de lemn, fier sau beton. Exista insa o dilema pentru cei care au terenuri de mici dimensiuni deoarece orice anexa ocupa din suprafata terenului, care va fi luata in considerare in eventualitatea unei alte constructii si care ar putea determina respingerea unui alt proiect. Solutia ar fi folosirea unei case pe roti, care se poate realiza cu materiale sanatoase pentru om si pentru natura.
Un alt impediment in realizarea oricarui proiect de a ridica o casa este timpul de acordare a autorizatiilor, care poate fi destul de lung pentru proiectele ce urmeaza sa fie realizate in zonele urbane aglomerate, chiar pana la un an necesita doar obtinerea autorizatiilor, cu costuri de mii de euro pentru taxe sau pentru valoarea serviciilor platite celor care trebuie sa intocmeasca proiectul si actele.