• Bitpanda continuă să investească în angajații săi lansând o politică de beneficii îmbunătățită prin care le oferă acestora un grad ridicat de libertate și de flexibilitate, cu scopul de a-i sprijini să își găsească propriul echilibru între viața profesională și cea personală
  • Unicornul fintech introduce o politică de concediu anual de odihnă nelimitat plătit integral, adițional 2 pauze colective de recreere pe an, 20 de săptămâni de concediu pentru creșterea copilului plătite integral, precum și posibilitatea de a lucra dintr-o locație la alegere pentru o perioadă de până la 60 de zile lucrătoare pe an.
  • Politica de beneficii extinsă reprezintă răspunsul companiei la diversitatea nevoilor și a stilurilor de viață diferite ale membrilor unei echipe în creștere, urmărind să ofere tuturor angajaților flexibilitatea de care aceștia au nevoie pentru a îmbina cu succes viața personală și cea profesională după bunul plac

București, 28 martie 2022: Platforma digitală de investiții Bitpanda anunță îmbunătățirea politicii de beneficii pentru angajați, urmărind să ofere libertate și flexibilitate celor aproape 1000 de angajați. Identificând diferențele de stil de viață ale membrilor echipei în creștere, Bitpanda continuă să investească în oamenii săi, oferindu-le concediu anual de odihnă nelimitat plătit integral, adițional două pauze colective de recreere pe an, 20 de săptămâni de concediu pentru creșterea copilului plătite integral, precum și posibilitatea a de lucra dintr-o locație la alegere pentru o perioadă de până la 60 de zile lucrătoare pe an. Toți angajații Bitpanda vor beneficia de noua politică de beneficii, indiferent de poziția ocupată, țara din care își desfășoară activitatea – de la directorii companiei până la cei care ocupă poziții de junior.

Concediu anual de odihnă nelimitat

În vigoare de la 1 aprilie 2022, Bitpanda își îmbunătățește politica de vacanță și devine prima companie austriacă de dimensiunea sa care oferă concediu anual nelimitat plătit integral. Indiferent de cultură, echipa din care fac parte sau fusul orar după care își desfășoară activitatea, toți angajații vor avea flexibilitatea de a-și lua concediu atunci când doresc pentru a se relaxa, astfel încât toți aceștia să poată performa la cel mai înalt nivel într-unul dintre cele mai solicitante sectoare, care înregistrează cel mai ridicat grad de schimbare.

Bitpanda

2 pauze de recreere pe an

În urma unui test pilot de succes derulat anul trecut, Bitpanda oferă angajaților săi, începând cu anul acesta, posibilitatea de a-și lua 2 pauze de recreere plătite integral pe parcursul unui an. Acestea vor fi pauze colective acordate întregii echipe, astfel încât compania să se asigure că angajații săi se pot deconecta complet, fără a simți presiunea de a-și verifica mailurile sau de a fi întotdeauna activi. În timpul acestor pauze, platforma, serviciile și serviciul de suport clienți Bitpanda vor continua să funcționeze normal. În situația în care personalul indispensabil pentru asigurarea continuității serviciilor nu-și poate lua concediu în perioada stabilită la nivel de companie, acesta va avea dreptul să opteze pentru pauza de recreere la o dată ulterioară.

Posibilitatea de a lucra din orice locație – Work from Anywhere

Bitpanda lansează, de asemenea, politica “Work from Anywhere”, oferind astfel posibilitatea angajaților de a lucra dintr-o locație la alegere pentru o perioadă de până la 60 de zile lucrătoare pe an.  Pentru a sprijini colaborarea eficientă între echipe și pentru a asigura continuarea învățării, angajații Bitpanda care vor opta pentru a lucra din alte țări decât în mod obișnuit trebuie să se asigure că 80% din timpul zilnic de lucru se suprapune cu cel al restul membrilor din echipă.

Rareș Huțanu_Director of Engineering_Bitpanda

Sprijin pentru întemeierea unei familii

Pentru a sprijini diversitatea nevoilor familiilor moderne, Bitpanda introduce o politică neutră, ce se aplică indiferent de sexul angajaților – 20 de săptămâni de concediu de creștere a copilului plătite integral. Politica se aplică părinților naturali, mamelor surogat și părinților adoptivi, indiferent de orientarea sexuală sau structura familiei, inclusiv partenerilor de același sex și părinților care își cresc copiii singuri.

Bitpanda_logo

Noul model de lucru

Pachetul de beneficii îmbunătățite se îmbină perfect cu modelul de lucru hibrid adoptat de Bitpanda, conceput pentru a oferi sprijinul necesar de care oamenii au nevoie pentru a îmbina cu succes viața personală cu munca. Modelul de lucru presupune o împărțire de aproximativ 50-50 între lucrul de acasă și lucru într-unul dintre centrele de talente ale companiei. Bitpanda are acum peste 10 centre de talente în toată Europa, în orașe precum Viena (sediul central), Amsterdam, Barcelona, Berlin, București, Dublin, Cracovia, Londra, Madrid, Milano și Zurich.

Eric Demuth, Bitpanda Co-fondator și CEO a declarat: “Ne dorim ca Bitpanda să fie locul de muncă ce oferă tot ceea ce angajații au nevoie pentru a se dezvolta și pentru a ține pasul cu unul dintre cele mai solicitante sectoare, care înregistrează cel mai ridicat grad de schimbare. Prin noua abordare ce are la bază, în primul rând, flexibilitatea, ne asigurăm că toți membrii echipei au posibilitatea de a-și lua o pauza după perioade aglomerate și că beneficiază de sprijinul necesar pentru a performa la cel mai înalt nivel.“

Bitpanda în România

În februarie, Bitpanda a anunțat o investiție de 10M euro în deschiderea unui Talent Hub în București, condus de Rareș Huțanu în calitate de Director of Engineering. La doar 6 luni după ce a obținut o finanțare serie C de 263 milioane de dolari, Bitpanda își consolidează echipa de programatori cu obiectivul de a-și extinde echipa locală la peste 70 de persoane până la finalul anului. În prezent, Bitpanda are disponibile următoarele poziții în Talent Hub-ul din București: Engineering Managers, Backend (PHP și Java), Frontend, Native Mobile Developers (atât iOS, cât și Android), Quality Assurance Engineers, Technical Product Owners și Technical Recruiters.

“Bitpanda a pornit ca un startup, iar acum avem statutul de unicorn fintech. Acest lucru ne-a ajutat să acumulăm experiență semnificativă atât în ceea ce privește nevoile utilizatorilor, cât și cele ale angajaților noștri. Suntem conștienți că avem o responsabilitate mare – aceea de a dezvolta continuu o soluție care să vină în întâmpinarea nevoilor utilizatorilor, o soluție viabilă care să poată servi la cele mai înalte standarde. În același timp, știm că pentru a obține rezultate bune și pentru a fi principala platformă de investiții din Europa este nevoie ca și membrii echipei noastre să fie bine și să se simtă împliniți. Considerăm că o investiție în oameni și în crearea unui mediu de lucru sănătos, prietenos și relaxat aduce doar beneficii – pentru companie, pentru angajați și pentru utilizatori. Ne bucurăm să putem oferi sprijinul de care membrii echipei noastre au nevoie pentru a-și găsi propriul echilibru între viața personală și cea profesională, ca într-un final să-și atingă potențialul maxim pe ambele planuri.”, a declarat Rareș Huțanu, Director of Engineering și Site Lead Bitpanda Talent Hub București.

De la momentul fondării companiei în 2014, Bitpanda s-a transformat într-o platformă europeană de investiții ce oferă tuturor utilizatorilor libertatea și flexibilitatea de a investi în ceea ce își doresc – acțiuni fracționate, criptomonede sau metale prețioase, fără comisioane, pornind de la o investiție minimă de doar 1 euro. Ecosistemul tehnologic în creștere al fintech-ului Bitpanda cuprinde birouri și centre tehnologice în zece orașe din Europa – Viena, Amsterdam, Barcelona, Berlin, Londra, Madrid, Milano sau Dublin fiind câteva dintre acestea.

Despre Bitpanda

Fondată în 2014 în Viena, Austria, de către Eric Demuth, Paul Klanschek și Christian Trummer, Bitpanda înlătură barierele din calea investițiilor prin valorificarea puterii inovatoare a activelor digitale și a tehnologiei blockchain. Cu o echipă de aproape 1000 de angajați și peste 3 milioane de utilizatori, Bitpanda este una dintre companiile fintech cu cea mai rapidă creștere din Europa. Platforma ușor de utilizat oferă posibilitatea investitorilor, atât  începători, cât și experți, să investească în acțiuni, criptomonede și metale prețioase, în funcție de apetitul lor pentru risc și bugetul disponibil.

Pentru mai multe informații sau declarații din partea lui Rareș Huțanu, Director of Engineering Bitpanda, vă rugăm să ne contactați la pr@bitpanda.com sau să luați legătura cu Beatrice Cristea, beatrice.cristea@thepractice.ro 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *