București, 13 februarie 2018 – Astăzi, întreaga lume sărbătorește unul dintre cele mai populare și gustoase preparate culinare: clătitele. Potrivit foodpanda.ro, cea mai mare platformă de food ordering din România, consumul de clătite a crescut în ultimii ani în țară, această tendință fiind remarcată și în comenzile online efectuate de români.

Populare și îndrăgite în toată lumea, clătitele sunt la fel de apreciate și de gurmanzii români. Astfel că,  în topul celor mai comandate sortimente de clătite de către români se află:

  1. clătitele cu ciocolată și fructe
  2. clătitele cu dulceață
  3. clătitele cu mascarpone/cremă de brânză
  4. clătitele sărate
  5. clătitele cu înghețată

Datele foodpanda arată că românii comandă cele mai multe clătite în a doua parte a zilei, ca desert pentru prânz/cină sau doar ca gustare între mese, comenzile înregistrând o creștere către finalul săptămânii, începând de joi. Ponderea clătitelor comandate ca desert, alături de alte preparate, este mai mare decât a celor comandate separat.

„Românii sunt mari consumatori de clătite, fapt pentru care în ultimul timp au început să apară restaurante specifice pentru acest desert clasic. Fie că aleg sortimentele tradiționale cu ciocolată și fructe  sau pe cele mai puțin obișnuite, românii au la dispoziție o gamă variată de restaurante în oferta Foodpanda care prepară desertul lor preferat”, declară Radu Bălăceanu, Country Manager Foodpanda România.

Potrivit companiei, românii pot comanda clătite din 83 de restaurante partenere Foodpanda din București și din țară.

Istoria clătitelor începe odată cu romanii care le numeau Alita Dolcia („alt dulce” în latină), le preparau din lapte, făină, ouă și condimente și le vindeau în piețele publice. Shakespeare a fost atât de fermecat de clătite, încât le-a menționat în operele sale. În secolul al XVIII-lea, clătitele erau preparatul cu care locuitorii din Friesland, o provincie a Olandei, își începeau viața de cuplu, fiind micul dejun tradițional după nuntă, servit alături de lapte și miere. Lumea modernă nu s-a oprit aici și a dus povestea clătitelor mai departe, atingând noi recorduri. Cea mai mare clătită din lume măsoară 15 m și cântărește nici mai mult, nici mai puțin de trei tone, iar recordul pentru cea mai sus aruncată clătită a fost stabilit la 9,47 m, în 2010, la New York.

Despre Foodpanda

Foodpanda.ro este cea mai mare platformă online de comenzi de mâncare din România, colaborând, în prezent, cu peste 440 de restaurante din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Brașov, Constanța, Arad, Ploiești, Oradea, Galați, Craiova, Sibiu și Buzău.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *