Un plin de noutăți în campania de comunicare Petrom, semnată de Cohn&Jansen JWT

Cohn&Jansen JWT semnează noua campanie de comunicare Petrom: “Un plin de emotii”.

Din luna mai, la fiecare pompă de alimentare din stațiile Petrom, clienții vor descoperi un nou drum sau o nouă destinație încărcate de emoții. Astfel, ei vor alimenta cu “Motorina Standard de emoții la serbare” sau, mai aproape de sufletul românilor: “Motorina Extra de furat mireasa” ori “Benzina Extra de ospețe la bunici”. Campania de comunicare dezvoltată de Cohn&Jansen JWT reconfirmă rolul Petrom de partener de drum al românilor.

“Ne-am propus să arătăm că la Petrom nu alimentezi doar cu motorină sau benzină, ci cu toate lucrurile care contează pentru tine, pe care le trăiești pe drum sau la destinație. Provocarea noastră a fost să facem să se înțeleagă conceptul de comunicare, chiar și dintr-un simplu sticker”, spune Alex Negoescu, Creative Director Cohn&Jansen JWT.

“Ne-a atras ideea să îi întâmpinăm pe clienți cu ceva nou chiar de la pompele de alimentare, pentru că acolo se întâlnesc cu brandul în primul rând. Pentru noi, era important să traducem cel mai funcțional produs -carburantul- într-unul emoțional, mai relevant. În plus, dimensiunea ludică, pentru toată familia, ne aduce și mai aproape de cei cărora ne adresam”, declară Iulian Ducuță, Brand Manager Petrom.

Campania include materiale instore, executii TV, online și OOH.

“Am încercat să fim cât mai aproape de viața reală, de zi cu zi, cu drumuri spre locul de joacă, dar și la dentist, cu scene mai curajoase, dar atât de cunoscute pentru noi”, a adăugat Miriam Ivănescu, Account Director Cohn&Jansen JWT.

Spotul TV poate fi vizionat aici.

PRIMA MAȘINĂ ELECTRICĂ DINTR-UN CAMPIONAT DE VITEZĂ IA MINȚILE PILOȚILOR

campionii

A 3-a ediție a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop 2018 a avut loc pe 9 și 10 iunie, la Brașov, unde Kaufland E-Rally Team a fost din nou în lumina reflectoarelor.

Prima vedetă a campionatului a devenit, începând cu acest weekend, un VW Golf GTI, proaspăt transformat total într-o masină electrică de curse, care a stat la poze cu admiratorii pasionați de sporturi de viteză. Mașina electrică din etapele precedente a rămas insă în continuare în competiție ca deschizătoare de drum.

Sorin intre doua

La invitația lui Sorin Ghișoi, multiplu campion național la competițiile de viteză, alți 4 piloți profesioniști cu state vechi în sporturile de viteză au încercat în premieră mașina electrică, în condiții de vizibilitate și aderență reduse, pe un traseu de 5 Km și o diferență de nivel de 235 m, in condiții de ploaie.

”E o senzație unică, e viitorul!” – a fost concluzia a 4 piloți profesioniști campioni, invitați să conducă prima mașină electrică dintr-un Campionat de Viteză

Dan Gârtofan a fost primul dintre piloții profesioniști care l-au mutat pe Sorin Ghisoi în dreapta, pentru a încerca mașina electrică. Cu o experientă de 25 de ani în competițiile de viteză, are în palmares nenumărate titluri și trofee. Pe lângă pasiunea pentru adrenalină, Dan dă dovadă și de spirit de responsabilitate socială, demarând în urmă cu câteva luni un proiect de educație rutieră, ERA – Educație, Responsabilitate, Atitudine, în colaborare cu instituții de stat din Brașov. Programul este dedicat elevilor de clasa a 12-a din 40 de licee brașovene și va fi reluat odată cu începerea școlii, în această toamnă.

Sorin Ghisoi cu Dan Gartofan

Legat de experiența din acest weekend, când a pilotat în premieră o mașină electrică de curse, pilotul Dan Gârtofan declară: ”Este o mașină pentru oameni cuminți care nu mai suportă zgomotul. Haha, e clar că glumesc, da? Eu vreau să îl felicit pe Sorin Ghișoi pentru inițiativa de a gândi un asemenea proiect eco, e clar că ăsta e viitorul, către asta tindem toți, chiar dacă mie, unul, deocamdată încă îmi place zgomotul. Îl las pe Sorin să fie el primul” a încheiat pilotul, râzând.

Lucian Răduț, cel care a și câștigat această a 3-a etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă, cu un timp de 2 minute și 40,597 secunde pe un traseu de 5 km, a fost cel de-al doilea pilot profesionist care a încercat mașina electrică de curse. ”A fost o expriență unică, mai ales că nu am mai mers niciodată cu o mașină electrică. Am mers cu trotinete, biciclete, cu orice altceva electric, dar nu cu mașină. Îi mulțumesc lui Sorin că mi-a făcut această propunere și am încredere în el că va duce la capăt cu bine acest proiect care schimbă lumea. Ne știm de vreo 20 de ani și am toată încrederea în el” încheie câștigătorul etapei a-3 a Campionatului de Viteză în Coastă.

Sorin Ghisoi cu Lucian Radut

Ovidiu Zaberca a încercat și el în acest weekend ochioasa mașină. Numele pilotului reșițean este strâns legat de cel al tatălui său, Nicolae Zaberca, pilot ce făcea furori în anii 80 pe ciurcuitele și traseele de coastă din tară. Tatăl lui i-a fost sprijin și este în continuare în tot ceea ce Ovidiu a întreprins și continuă să realizeze. La fel ca și ceilalți piloți invitați ai lui Sorin Ghișoi, se mândrește și el cu locuri importante în clasamentele competițiilor de viteză ale României. În ceea ce privește experiența conducând mașina electrică de curse, Ovidiu mărturisește: ”M-a surprins atâta liniște, e ceva foarte nou, n-am auzit decât anvelopele. Mi se părea că mă uit la tv la Formula 1, nu că merg pe traseu! Eu îl felicit pe Sorin că a avut ideea asta și cine știe, poate chiar o să trecem toți pe mașină electrică de curse, că la mașini de stradă, cam asta cred că se va întâmpla cu siguranță în viitor” încheie pilotul reșițean cu adrenalina în sânge.

Ovidiu Zaberca cu Sorin Ghisoi

Celor 3 piloți care au răspuns provocării lui Sorin Ghisoi de a face o tură cu mașina electrică de curse li s-a alăturat și Mihai Beldie, care, pe lângă pilot de curse și instructor acreditat, mai este și fondatorul unui vlog auto, unde impărtăseste pasiunea, experiențe și informații utile pentru iubitorii de mașini. Mihai, care l-a avut în dreapta pe un admirator al competițiilor de viteză, totodată câștigător al unui concurs organizat pe vlogul lui, Vroom Vroom vlog, a pus muzică clasică pe durata urcării și s-a distrat copios. ”Imi place tare mult, e super wow senzația, e foarte tare proiectul Kaufland E-Rally Team, eu mai vin să mă dau cu mașinuța asta așa de tăcută, dacă mă mai primiti” a încheiat, entuziasmat, pilotul-vlogger. De altfel, dovada experienței lui la volanul primei mașini electrice de curse este aici: https://youtu.be/0vTvcBgsYNs

Mihai Beldie

În etapele precedente, silențioasa masină a cucerit și inimile altor curajoși care au experimentat senzații tari, între ei numărandu-se și polițistul Marian Godină, care a schimbat percepția românilor asupra instituției în care lucrează, Bianca Constantin, detinătoarea titlului Miss Universe 2009, Corina Nivnea, Miss Global Beauty Queen 2015, jurnalistul Marius Saizu, fost pilot de incercări, prezentatoarea tv Teodora Antonescu, bloggeri, vloggeri etc.

Următoarea etapă a Campionatului Național De Viteză în Coastă Dunlop 2018 are loc la Reșița, în zilele de 30 iunie și 1 iulie 2018.

Dispozitivul care-ţi permite să faci un ”conf-call” oriunde vine de la Plantronics: Calisto 7200, speakerphone mobil cu patru microfoane direcţionale

Acele momente când pui telefonul mobil pe difuzor pentru o convorbire tip conferinţă, aşa zisa „conf-call”, şi toţi participanţii din cameră se apleacă să audă sau să vorbească mai clar pot fi uitate acum. Există un dispozitiv compact care-ţi permite să iniţiezi un „conf-call” oriunde, oricând, cu o calitate excelentă a sunetului.

Plantronics, pionier în domeniul echipamentelor audio și un lider global în industria comunicațiilor, anunţă disponibilitatea lui Calisto 7200, un speakerphone Bluetooth cu patru microfoane direcţionale, certificat pentru Skype for Business şi conceput pentru aplicaţii UC (Unified Communications) şi VoIP de la Avaya, Cisco, Skype li alţii.

Calisto 7200 este dispozitivul potrivit pentru cei ce au nevoie de o performanţă excepţională în domeniul apelurilor de tip conferinţă pentru grupuri mici. Patru microfoane direcţionale de tip MEMS (Micro-Electro-Mechanical System) asigură un sunet clar, performant, prin activarea automată în direcţia vocii vorbitorului. Conectivitatea USB şi Bluetooth, respectiv butoanele senzitive de control ale dispozitivului, completează caracteristicile prin care Calisto 7200 este gata de utilizare oriunde şi oricând, datorită şi autonomiei bateriei de până la şase ore şi jumătate timp de vorbire.

Conceput pentru apeluri în conferinţă cu patru până la şase persoane, Calisto 7200 asigură fiecărui participant un sunet clar. Acoperirea de 360 de grade împreună cu caracteristica de reducere activă a zgomotului ambiental sunt perfecte pentru profesioniştii mobili care trebuie să ia parte la convorbiri de tip conferinţă într-o varietate de medii şi rezolvă problema delicată a zgomotului din jur care afectează claritatea conversaţiei.

Gata de utilizare de cum este scos din ambalaj, speakerphone-ul nu trebuie decât să fie conectat la laptop, prin USB, sau telefonul inteligent, prin Bluetooth. Butoanele de control senzitive permit preluarea şi încheierea apelurilor, şi alte comenzi, cu uşurinţă, în timp ce funcţia Bluetooth permite ca noii utilizatori să se conecteze uşor. Mai multe detalii sunt disponibile aici, sau puteţi citi un articol despre Calisto 7200 aici.

Dispozitivul este util nu numai pentru convorbirile tip conferinţă, ci poate fi folosit şi ca difuzor de înaltă calitate în propriul birou, înlocuind kitul hands-free. Iar atunci când pleci de la birou, Calisto 7200 încape perfect fie într-o geantă de laptop, fie într-o poşetă obişnuită.

Samsung subliniază minimalismul și pune accent pe maximizarea utilității unui spațiu prin electrocasnicele de bucătărie

Conform unui studiu recent al Houzz Kitchen, 75% din proprietarii de case doresc să-și renoveze bucătăria, iar eliminarea elementelor inutile este prioritară pentru ei. Samsung urmează acest trend și, tocmai de aceea, acordă o atenție deosebită designului minimalist, cu accent puternic pe simplitate, detalii indispensabile și viabilitate, elemente care fac diferența în viața consumatorilor.

Mai mult decât atât, Samsung crede că designul inovator care duce la schimbări semnificative pentru consumatori se naște din atenția acordată acestora, iar filozofia brandului este ascultarea, precum și înțelegerea nevoilor utilizatorilor.

Estetica designului pe care Samsung o urmărește în prezent, în special prin electrocasnicele de bucătărie, este „Flat Design”. Aspectul flat este marcat de o abordare fără cusur care armonizează toate elementele. Acesta subliniază minimalismul și are ca scop maximizarea utilității prin eliminarea elementelor inutile. De exemplu, frigiderele din ziua de astăzi urmează să fie încorporate perfect în mobilierul bucătăriei fără a ieși în evidență. Alte componente ale acestui design sunt display-urile ascunse, mânerele discrete și dozatoarele care evidențiază doar caracteristicile utilizate frecvent.

Derivate ale acestei tendințe sunt din ce în ce mai populare. Designerii din industrie apreciază aspectul și designul unitar al produselor caracterizate de linii fluente, clare și cu aspect profesional. Bucătăriile moderne, în special cele din Europa, unde tendința se dezvoltă rapid, rezolvă constrângerile legate de spațiul redus prin adoptarea unor elemente cu linii drepte și printr-o bună organizare. Proprietarii caselor își doresc acum electrocasnice care devin parte din mobilă, integrându-se în liniile moderne deja existente.

Trendul capătă renume și în Statele Unite. Studiul Houzz Kitchen din 2018 susține că 75% din proprietarii caselor doresc să-și renoveze bucătăria, iar eliminarea elementelor inutile este prioritară pentru ei. Bucătăriile în formă de U au fost înlocuite de cele în formă L și stil Galley, ambele fiind caracterizate de linii precise, accentuate de finisaje integrate care produc o estetică ireproșabilă.

Consumatorii pot observa diversitatea gamei Samsung Home Appliances caracterizată de o abordare minimalistă, aplicată în special în cazul frigiderelor. Samsung dezvoltă acest design pe diferite piețe ale lumii – inclusiv în China, Europa, Coreea și America – în timp ce continuă să se remarce ca lider al industriei.

Alege pentru vacanta ofertele pentru Costa Brava!

Te-ai gandit unde vei pleca in vacanta vara aceasta? Daca inca nu te-ai hotarat, cu siguranta te-ar interesa oferte pentru Costa Brava, pentru ca aceasta locatie din Spania este perfecta pentru vacanta. Stiai ca Barcelona e foarte aproape de Costa Brava? Ai sansa sa vizitezi si Barcelona daca ajungi aici vara aceasta. In limba romana, Costa Brava ar insemna Coasta Salbatica si putem spune ca numele i se potriveste perfect. Iata cateva lucruri de care te vei bucura cand ajungi in aceasta destinatie:

Ai mai mult decat plaje frumoase

Costa Brava inseamna mai mult decat plaje frumoase cu nisip fin si stanci, pe care sa iti petreci o parte din zi. Poti sa iti petreci vacanta in multe alte feluri aici. Gasesti diferite tipuri de peisaje, de la piscuri muntoase si peisaje montane pana la pesteri sau culturi de vita de vie. Aici se cultiva vita de vie si se face vin de pe vremea Romei Antice. Te poti plimba in diminetile insorite sau poti sa te dai cu bicicleta. Asta daca nu ai curaj sa te aventurezi la o tura cu balonul.

Faci un “tur culinar” al regiunii

Asta inseamna sa iei la rand toate preparatele culinare specifice zonei. Daca ajungi in acest loc, nu trebuie niciodata sa ratezi preparatele culinare din Costa Brava. Principalele preparate sunt cele specifice unei zone de coasta: fructele de mare in primul rand. Iar pestele, homarul si crevetii sunt parte din orice meniu.

Ajungi usor in Barcelona

Da, deoarece Costa Brava este la aproximativ o ora de mers cu masina de Barcelona. Poti sa faci chiar patruzeci de minute din Girona daca alegi trenul ca mijloc de transport.

Istoria locului

Chiar daca multi vin in Costa Brava doar sa se relaxeze, este foarte important sa cunosti istoria locului acesta, care este una complexa si despre care merita sa stii mai multe. Viziteaza orasul medieval Peratallada, care se afla aproape de Girona.

Nu rata oferte pentru Costa Brava de la Filadelfia Turism. Vino si tu intr-o zona care este foarte aproape de Barcelona si profita de cel mai bun tarif. Ai toate taxele incluse! Poti sa alegi dintre diverse resorturi de 3 si 4 stele, situate aproape de plaja.

Noile PC-uri de gaming Lenovo Legion™ sunt elegante la exterior și performante în interior

Lenovo™ lansează șase echipamente de gaming la E3: laptopuri Lenovo Legion, sisteme din seriile Tower și Cube

București, 12 iunie 2018 – La puțin peste un an de la lansarea Lenovo Legion, brandul dedicat PC-urilor de gaming, ne păstrăm angajamentul de a oferi experiențe de joc premium și puternice cu ajutorul celor mai noi echipamente hardware, respectiv a gamei de laptopuri, sistemele tower și cube. La E3, am anunțat lansarea unei noi serii care include șase PC-uri de gaming: laptopurile Lenovo Legion Y730 și Y530, desktopurile tower T730 și T530 și cele de tip cube C730 și C530. Indiferent de designul lor, aceste dispozitive au performanța necesară pentru a asigura o experiență de joc fără cusur a celor mai populare jocuri, de la cele de tip battle royale, la jocuri de aventuri. Fiecare dispozitiv dispune de sisteme de răcire optimizate pentru a menține o temperatură scăzută, chiar și atunci când atmosfera de joc se încinge.

 Lenovo Legion T730, cu compatibilitate VR, cu monitor de gaming Lenovo și accesorii1

Special create pentru cei mai avizi gameri pe PC care apreciază performanța și stilul în egală măsură, cele mai noi dispozitive Lenovo Legion sunt create de la zero pentru a avea un aspect modern și stilat și a pune accent pe oferirea unei performanțe superioare în locul artificiilor de design. Am ascultat părerile a mii de gameri – profesioniști, părinți, elevi – care împărtășesc o pasiune pentru jocuri cultivată pe parcursul a mai mulți ani de gaming. Știm că PC-ul este folosit la multe alte activități pe lângă gaming și cât de important este un design potrivit nu doar pentru gaming, ci și în mediul profesional. Mai mult, am depus eforturi pentru ne asigura că fiecare componentă a noilor dispozitive Lenovo Legion este concepută să ofere o performanță superioară. Noua gamă Lenovo Legion este perfomantă pentru a face față oricăror provocări de joc, păstrând în același timp un design corespunzător unui stil de viață profesional.

Noul design sofisticat al laptopului Lenovo Legion Y730

Laptopurile Lenovo Legion Y730 și Y530

Noile laptopuri Lenovo Legion sunt potrivite gamerului mereu ocupat, care nu își dorește echipamente grele pe care să le poarte și care așteaptă cu nerăbdare să experimenteze cel mai nou joc în pauza de prânz, dar are și o întâlnire importantă în aceeași zi. Fără să fie nevoie de două laptopuri într-o singură geantă, laptopurile Lenovo Legion Y730 și Y530 servesc ambelor scopuri într-un singur design elegant– suportând cu ușurință tranziția de la taskurile de la birou la gaming. Realizate dintr-un aluminiu prelucrat cu precizie și anodizat, în culoarea sofisticată Iron Grey, laptopurile Lenovo Legion Y730 au margini ultrasubțiri în jurul ecranului full HD IPS. În același timp, laptopul Lenovo Legion Y530, de culoare Raven Black, are un design texturat și elegant ce evidențiază litera “O” inclusă în logo-ul Legion. Datorită aspectului sofisticat al laptopurilor, gamerii nu vor trebui să se mai teamă de privirile critice în timpul întâlnirilor de business.

Designul curat și sofisticat al laptopului Lenovo Legion Y530

Mai subțiri, mai ușoare și mai elegante, noile laptopuri sunt ideale pentru cei care doresc să se concentreze pe jocul lor chiar și atunci când se joacă în public, fără să fie deranjați de trecătorii a căror atenție este atrasă de grafica și led-urile de pe echipamentele de gaming obișnuite. Laptopurile Lenovo Legion Y730 și Y530 dispun de o carcasă care le permite utilizatorilor să călătorească și să se joace cu discreție. Când sunt purtate în rucsacul Lenovo Y Gaming Armored Backpack1, care are un compartiment dedicat, laptopurile rămân în siguranță în orice moment.

Laptopul elegant și subțire Lenovo Legion Y530 cu rucsacul Lenovo Y Gaming Armored Backpack1

Temperatură redusă chiar și sub presiune

Portabilitatea nu trebuie să însemne ventilatoare mari și o funcție de răcire slabă. Am testat numeroase moduri de a obține cele mai bune indicatoare termice și am inventat un sistem de răcire cu două canale care cuprinde orificii de ventilare laterale suplimentare și palete de ventilator de mai multe dimensiuni și multi-rotative în noile laptopuri Lenovo Legion, optimizând astfel fluxul de aer cu 16% și obținând temperaturi ale sistemului cu 10% mai scăzute comparativ cu cele anterioare. Rezultatul constă în răcirea mai eficientă și mai silențioasă a echipamentelor.

Sistemul de răcire cu două canale la Laptopul Lenovo Legion Y730 de 15 inci oferă o răcire optimizată

 Lasă-te captivat de experiențe vizuale și audio superioare

Ambele laptopuri sunt complet dotate cu o placă video NVIDIA® GeForce® GTX 1050 Ti, procesoare de până la generația a 8-a Intel® Core™ i7 și sistem de operare Windows® 10, astfel că fac față celor mai solicitante jocuri din prezent. Tastaturile lor sunt concepute pentru a oferi un timp de răspuns sub 1ms, asigurându-ți acel avantaj de o fracțiune de secundă într-o competiție. Ecranele opționale ale laptopurilor 144Hz full HD IPS oferă nu doar o rată de refresh mai mare pentru imagini mai clare și efect de motion blur redus, ci și rame mai subțiri cu panouri mai luminoase la 300 nit, făcând astfel ca personajele să prindă viață în detalii precise. Laptopul Lenovo Legion Y730 este primul laptop de gaming din lume care este echipat cu sistemul de difuzoare Dolby Atmos®, creând o experiență uluitoare prin intermediul difuzoarelor personalizate Dolby® compatibile cu PC-ul sau prin căști.2 Dispozitivul redă un sunet emoționant care îți taie respirația, fiind special conceput să te plaseze în mijlocul acțiunii, pe măsură ce amploarea și profunzimea sunetelor sunt aduse la viață. Noul laptop Lenovo Legion Y530 este integrat cu sistemul Dolby Audio care oferă un sunet bogat și clar. Îmbinând elemente vizuale extrem de clare cu un sunet incredibil, noile laptopuri oferă o experiență de gaming 360° captivantă.

Un display opțional 144Hz full HD IPS mai clar și mai luminos pentru laptopul Lenovo Legion Y530

Laptopul Lenovo Legion Y530 reprezintă opțiunea de bază, în vreme ce omologul său superior Y730 oferă o putere suplimentară pentru gaming cu variantele de ecran de 17 sau 15 inci, cu memorie opțională DDR4 overclocked de 16GB CORSAIR®. Laptopul Lenovo Legion Y730 este primul laptop de gaming din lume cu tastatură backlit RGB CORSAIR iCUE® și iluminare de sistem, integrând șase taste macro “Y” pentru o capacitate de personalizare sporită cu peste 16 milioane de combinații de culori.

Laptopul Lenovo Legion Y730 este primul laptop din lume cu tastatură CORSAIR iCUE RGB backlit și iluminare de sistem care pot fi complet personalizate

Portabilitate în deplasare – Lenovo Legion C730 și C530

Sistemele cube Lenovo Legion C730 și C530 sunt create pentru gamerii avizi care au nevoie de un design ușor care nu ocupă mult spațiu, dar care își doresc beneficiile unui sistem desktop. Integrate într-o carcasă portabilă Iron Gray de 19L, noile sistemem cube sunt mai compacte și mai ușoare ca până acum – oferind cea mai bună performanță oriunde te-ai afla.

Lenovo Legion C730 ușor și compact

Toate culorile curcubeului

Cu un mâner superior accesibil și integrat, sistemele cube pot fi transportate cu ușurință de acasă la un prieten pentru o noapte întreagă de joc. Panoul său superior complet transparent oferă o imagine de ansamblu asupra inimii sistemului, dezvăluindu-i iluminarea opțională RGB care creează un tablou hipnotizant de culori pe C730 sau o iluminare simplă LED roșu pe C530, complet personalizabile cu ajutorul funcției Lenovo Vantage.

Lenovo Legion C730 cu un capac transparent care arată inima sistemului

Mic, dar puternic

Dimensiunile lui mici nu păcălesc pe nimeni. Lenovo Legion C530 este principalul nostru sistem cube cu Windows 10 pentru gaming, oferit la un preț competitiv, în vreme ce C730 face un pas înainte datorită dotărilor premium. Integrând o placă video de până la NVIDIA GeForce GTX 1060, procesoare Intel Core i7 de până la a 8-a generație și, opțional, 32GB de memorie DDR4 CORSAIR overclock-abilă, Lenovo Legion C730 este mic, dar puternic și pregătit să dezlănțuie o experiență de gaming în forță, compatibilă cu VR. Intră și explorează lumi în expansiune pline de viață și cu detalii de cea mai înaltă fidelitate sau valorifică frecvența de imagine pentru a obține reflexe precise și rapide. Sistemul Dolby Atmos integrat pe Lenovo Legion C730 și C530 permite un sunet emoționant3 care te va captiva astfel încât vei auzi fiecare clădire care se prăbușește și fiecare explozie cutremurătoare în detalii intense.

Lenovo Legion C530 oferă o performanță desktop solidă care se potrivește oricărui decor1

Noile sisteme tip cube integrează și un sistem de ventilare cu două canale pentru o gestionare mai bună a temperaturii decât până acum, pentru ca tu să rămâi absorbit într-o experiență de joc fără întrerupere.

Elemente de răcire ale Lenovo Legion C530

Două turnuri de forță – Lenovo Legion T730 și T530

Desktopurile tower Lenovo Legion T730 și T530 reprezintă piesa centrală uluitoare a unei configurații de gaming criminale. Etalând un design finisat într-o carcasă 28L, dispozitivul Lenovo Legion T530, în culoarea Raven Black, împărtășește aceeași textură subtilă a capacului laptopului Y530 radiind din butonul de pornire/oprire. Lenovo Legion T530 integrează un sistem de iluminat roșu în spatele ventilatoarelor, în vreme ce Lenovo Legion T730 este dotat cu un sistem de iluminat RGB complet în interior și exterior, în spatele unui capac lateral transparent care îi dezvăluie motorul plin de viață din interior.

O carcasă rafinată cu un panou lateral transparent ce dezvăluie un tablou de lumini RGB care pot fi personalizate pe Lenovo Legion T730

Overclocking pentru performanță

Sistemele tower cu Windows 10 și compatibilitate VR fac față cu ușurință celor mai solicitante jocuri AAA și aplicații intense grafic din prezent, lăudându-se cu placă video de până la NVIDIA GeForce GTX 1060 și procesoare Intel Core i7 de până la a 8-a generație. Stoarce fiecare strop de performanță din dispozitivul tău Lenovo Legion T730 și intră în modul „animalic” grație memoriei opționale 32GB DDR4 CORSAIR VENGEANCE® overclocked și unui suport de stocare 512GB PCIe RAID 0 SSD sau 2TB SATA HDD.

Overclocking pe Lenovo Legion T730

Fii atent la pașii inamicului datorită unui sunet profund și dinamic oferit de sistemul audio Dolby Atmosintegrat pe noile sisteme tower Lenovo Legion pentru a obține un avantaj tactic înainte ca acesta să atace. Și când acțiunea se încinge, sistemul opțional de răcire Asetek® pe bază de lichid al dispozitivului Lenovo Legion T730 oferă o distribuire fiabilă și silențioasă a căldurii pentru o stabilitate sporită a frecvenței de imagine, o funcționare mai lină și un zgomot de sistem redus atunci când împingi limitele jocului tău. Turnurile Lenovo Legion îți permit să navighezi în platformele online preferate cu încrederea deplină că atacurile tale memorabile pot fi transmise în imagine 4K4 cu o frecvență înaltă a imaginii.

Sistem de răcire îmbunătățit pe Lenovo Legion T730

Renunță la scule

Noile turnuri nu te împiedică să îți actualizezi sistemul în viitor. Am creat turnurile astfel încât să poată fi actualizate fără a avea nevoie de diferite scule, pentru ca tu să îți poți modifica, ajusta și înlocui cu ușurință placa video sau memoria la apăsarea unui buton, fără a avea nevoie de o trusă de instrumente sau lanternă.

Actualizare simplă pe Lenovo Legion T730 cu un mâner pentru transport integrat

Accesorii care completează experiența

Conectează noile sisteme tower la un monitor de gaming Lenovo Legion, un set de căști cu sunet surround, o tastatură cu precizie ridicată și un mouse pentru a-ți completa configurația de gaming.1

Lenovo Legion T530 cu monitorul de gaming Lenovo și accesorii1

Fie că sunt în căutarea celor mai bune setări pentru a transmite videoclipuri la calitate profesionistă sau a unui laptop de gaming conceput să le ofere un avantaj competitiv, gamerii vor găsi în noul portofoliu extins Lenovo Legion echilibrul perfect între un exterior premium și elegant și o performanță de joc epică.

Informații despre preț, locație și disponibilitatea regională pentru noile produse Lenovo Legion sunt prezentate mai jos:

  • Laptopul Lenovo Legion Y730 17-inch va avea un preț care începe de la $1,249.99, iar modelul de 15-inch va avea un preț care începe de la $1,179.99, ambele disponibile pe lenovo.comîncepând cu luna septembrie 2018.5
  • Laptopul Lenovo Legion Y530 de 15 inch va avea un preț care începe de la $929.99 pe lenovo.comîncepând cu luna iunie 2018.5
  • Turnul Lenovo Legion T730 va fi disponibil pe lenovo.comși va avea un preț care începe de la $929.99, din luna august 2018.5
  • Turnul Lenovo Legion T530 va fi disponibil pe lenovo.comși va avea un preț care începe de la $829.99, din luna august 2018.5
  • Cubul Lenovo Legion C730 va fi disponibil pe lenovo.comși va avea un preț care începe de la $929.99, din luna august 2018.5
  • Cubul Lenovo Legion C530 va fi disponibil pe lenovo.comși va avea un preț care începe de la $829.99, din luna august 2018.5

 Vizitați Lenovo Newsroom pentru imagini și specificațiile produselor din noua gamă Lenovo Legion. Consultați pagina de gaming Lenovo Legion sau canalul YouTube pentru informații suplimentare:

  • Urmăriți turul video al laptopului Lenovo Legion Y530 aici.
  • Urmăriți turul video al produselor Lenovo Legion C730 și C530 aici.
  • Urmăriți turul video al produselor Lenovo Legion T730 și T530 aici.

40 de viitori specialişti în telecomunicații au absolvit Orange Educational Program

Student’s desk with yellow project folder surrounded by various pens, pencils and notebooks.

București, 11 iunie 2018. Orange a premiat cei 40 de studenţi ai Facultăţii de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ETTI) din cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti, care au absolvit cursurile Orange Educational Program (OEP) desfăşurate pe parcursul anului universitar 2017 – 2018.

Orange Educational Program vine în completarea cunoştinţelor dobândite de studenţi pe tot parcursul anilor de studiu, oferindu-le mai multe şanse de dezvoltare profesională, dar şi noi oportunităţi de angajare. Astfel, în acest an şcolar, studenţii au beneficiat de 270 de ore de pregătire și testare din partea specialiștilor Orange. Totodată, au fost recompensaţi cu 10 burse de studiu în valoare de 2400 Euro fiecare şi 20 de burse de vară în valoare de 200 Euro.

Ediția 2017 – 2018 a Orange Educational Program aduce schimbări prin introducerea a două module noi, ce vor reprezenta direcţia principală a programului şi în anii următori. Primul modul, implementat deja, îi pune în legătură pe studenţi cu experţi din domeniul securităţii cibernetice.

Astfel, prin implicarea SRI/Cyberint şi Fortinet, alături de celelalte companii partenere, studenţii au beneficiat de 60 de ore de predare suţinute de către experţii acestora.

Al doilea modul vizează dezvoltarea de proiecte de cercetare și dezvoltare (R&D) pentru viitoarea tehnologie 5G şi pentru Next Generation Emergency Services, prin diseminarea rezultatelor şi arhitecturilor din proiectele Horizon 2020: MATILDASliceNet și NEXES. În acest context, Orange România a încheiat cu ETTI primul contract de R&D pentru dezvoltarea arhitecturilor şi serviciilor 5G, ale căror rezultate vor fi diseminate în viitoarele ediţii Orange Educational Program.

De asemenea, programul OEP a fost extins şi în alte instituţii de învăţământ din ţară. Astfel, a fost încheiat un parteneriat cu Facultatea de Informatică din cadrul Universităţii Al. Ioan Cuza din Iaşi, prin care Orange România a livrat o serie de cursuri in zona de IoT, OpenStack şi orchestrare resurse 5G, urmând ca în acest an universitar să fie organizată o şcoală de vară, iar facultatea să fie dotată cu infrastructură Wi-Fi securizată.

De la prima ediţie a OEP, din 1997 şi până în prezent, Orange România a acordat burse studenţilor implicaţi în acest program în valoare de 434.000 de euro şi a realizat investiţii de 270.000 de euro pentru crearea unui laborator performant în cadrul Politehnicii București.

„Orange Educational Program mi-a oferit posibilitatea de a mă dezvolta profesional, dar şi ocazia de a lucra pentru cel mai mare operator telecom din România. Am apreciat aplicabilitatea programului, având şansa să pun în practică cunoştinţele dobândite la scurt timp de la angajare. Cei 6 ani petrecuţi în companie, evoluând prin 4 poziţii, dar şi experienţa de a căuta următorul unicorn cu ajutorul Orange Fab, nu ar fi fost posibile fără acest program.” a declarat Vlad Sorici, 5G Network Architect.

„La 21 de ani de la prima ediţie a OEP, privesc în urmă şi văd impactul semnificativ pe care acest program l-a avut asupra carierei mele şi posibilităţile de formare şi dezvoltare oferite atât personal, dar mai ales profesional.

Astăzi, succesul Orange Educational Program este confirmat de către cei 370 de specialişti, absolvenţi ai programului, care contribuie la creşterea sectorului IT în România. Pe 30% dintre ei sunt bucuros să îi pot numi colegi, alăturându-se echipei Orange în diferite departamente ale companiei. ” a declarat Ştefan Slavnicu Chief Technology Officer

Ce inseamna pentru tine mentinerea curateniei la locul de munca?

Orice patron are obligatia prin lege sa intretina curatenia la locul de munca pentru angajatii sai. Insa pe langa obligatia legala, este vorba de respectul fata de cei din jurul tau, in special daca este vorba de oamenii care iti aduc profit firmei tale. Daca exista respect fata de angajatii tai cu siguranta acestia te vor rasplatii prin task-uri indeplinite bine si la timp, ceea ce va face ca firma sa se tine pe linia de plutire sau chiar sa depaseasca concurenta.

Stim cu totii cat de importanta este prima impresie si ca, ordinea si curatenia dintr-un de la un loc de munca poate fi aspectul decisiv in luarea unei decizii de angajare. In urma unor experimente s-a dovedit ca daca spatiul de lucru este muradar si dezordonat, angajatii nu o sa mai poata sa isi faca treba cum trebuie ceea ce inseamna o rata de rezolvare a task-urilor mult mai mica. Acest lucru poate duce la scaderea profitului firme sau chiar falimentul daca nu se face ceva in privinta asta.

Pentru a putea mentine curatenia asa cum trebuie Sanito.ro iti sare in ajutor cu produse si ustensile de curatenie si intretinere de cea mai buna calitate si de la peste 50 de brand-uri cunoscute si apreciate in domeniu in intreaga lume.

In cazul unor spatii de birouri, desi nu pare un aspect care sa conteze prea mult, achizitionarea unor covoare profesionale sunt foarte importante, in special pentru intrare sau holuri, deoarece acestea trebuie sa fie de cea mai buna calitate sa nu prinda mirosuri si sa nu se impregneze praful si mizera in ele. Interiorul unei cladiri de genul trebuie mentinut curat indiferent de starea vremii iar cu ajutorul acestor covoare acest lucru va fi mult mai usor de realizat si astfel curatenia se va putea mentine mult mai usor fara mari batai de cap.

Tot ceea ce inseamna mobilier, calculatoare, laptop-uri, tastaturi sau mouse-uri si asa mai departe trebuie dezinfectate zilnic cu dezinfectanti si produse hartie, fiind de unica folosinta se vor arunca si totul va fi mult mai sigur.

In ceea ce priveste grupurile sanitare, acestea trebuie obligatoriu curatate si dezinfectate zilnic, daca nu de mai multe ori pe zi deoarece este locul unde microbii si bacteriile au unda verde la dezvoltat. Nu trebuie sa lipseasca sapunul dezinfectant si prosoape hartie pliate , ca angajatii sa isi poata mentina o igiena cat mai curata.

Daca este vorba de saloane de infrumusetare ca de exemplu saloanele de tatuat, acestea trebuie sa aiba in dotare, role cearceaf hartie , pentru patul pe care stau clientii si bineinteles schimbate dupa fiecare client, fiind un mediu destul de periculos daca nu sunt indeplinite conditiile de curatere.

9._Huse_de_pat_unica_folosinta-700x850

Cu ajutorul produselor de la Sanito.ro poti asigura cu succes conditiile necesare unui loc de munca decent si vei da dovada de respect fata de angajati dar si de clienti, care cu siguranta o sa recomande oricui are nevoie de un job curat linistit si bine platit.

Gamerii care cumpără plăci grafice GeForce GTX 1080 Ti sau 1080 primesc gratuit jocul The Crew 2

Odată cu revenirea în stoc a plăcilor grafice GeForce GTX prin programul ”Made to Game”, NVIDIA le oferă jucătorilor o copie a noului joc de racing de tip open worldThe Crew 2, la fiecare placă video achiziționată.

Prin intermediul bundle-ului ”Join the Crew”, gamerii care achiziționează o placă grafică GeForce GTX 1080 Ti sau GeForce GTX 1080un sistem desktop BattleBox sau un laptop, vor primi jocul The Crew 2 la lansarea sa pe PC. Bundle-ul este disponibil începând de astăzi și până pe 3 iulie 2018, în limita stocului disponibil, prin intermediul partenerilor CelDomoMediadotEvomag și PC Garage.

The Crew 2 aduce din nou adrenalina curselor cu mașini, camioane, motociclete, mașini buggy pentru off-road și chiar avioane pentru cascadorii! Jucătorii pot explora America, participând la curse terestre, aeriene și marine.

Driver Game Ready pentru Vampyr!  

NVIDIA a anunțat astăzi un nou driver Game Ready pentru Vampyr. Acesta va oferi cea mai bună experiență și pentru jocul Jurassic World Evolution.

Disponibile anterior lansării, driverele NVIDIA Game Ready oferă cea mai bună experiență pentru gamerii GeForce pasionați de aceste titluri. Inginerii NVIDIA optimizează performanța și gameplay-ul. În plus, fiecare driver Game Ready are certificare WHQL de la Microsoft.

Link-uri utile:

Informații despre bundle pe GeForce.com:

http://www.geforce.com/hardware/10series/the-crew-2

Articol despre bundle pe GeForce.com:

https://www.geforce.com/whats-new/articles/the-crew-2-geforce-gtx-bundle

Povestea driver-ului Game Ready pe GeForce.com:

https://www.geforce.com/whats-new/articles/jurassic-world-evolution-vampyr-game-ready-driver

Descarcă driver-ul Game Ready:

https://www.geforce.com/drivers

Cerințe de sistem pentru Jurassic World Evolution + conținut exclusive pe Geforce.com

https://www.geforce.com/whats-new/articles/jurassic-world-evolution-geforce-gtx-system-requirements-pc-graphics-settings

Mio lansează sistemul de navigație Spirit 7700 LM, cu hărți TomTom actualizate gratuit pe viață

Mio Spirit 7700 LM încorporează un sistem de asistență la parcare

Sistemul de navigație se fixează pe un suport magnetic activ, la care se poate încărca

București, 07 iunie 2018 – Mio Technology, liderul pieței autohtone de dispozitive GPS, parte a companiei MiTAC International Corp., anunță disponibilitatea pe piața locală a sistemului de navigație Mio Spirit 7700 LM, ce beneficiază de hărți TomTom cu actualizări gratuite pe viață și are un ecran panoramic de 12,7 cm. În plus, acesta oferă informații despre limitele de viteză, cele mai bune rute, precum și asistență la parcare.

Călătorii relaxate, cu actualizări gratuite ale hărților TomTom

Datorită funcției Lifetime Map Updates, schimbările apărute pe traseu sau drumurile închise nu vor mai reprezenta o problemă pentru șoferi. Sistemul de navigație Mio Spirit 7700 LM poate fi conectat cu ușurință la un calculator, iar prin intermediul software-ului MioMore Desktop, utilizatorii vor fi mereu înștiințați atunci când va apărea o nouă actualizare.

Suport magnetic ușor de folosit

Sistemul de navigație Mio Spirit 7700 LM este conceput să fie eficient și ușor de utilizat, în special în timpul conducerii. Astfel, dispozitivul se fixează pe parbriz printr-un suport magnetic activ, astfel încât montarea și demontarea acestuia se realizează rapid și ușor. În plus, sistemul de navigație se poate încărca atât prin suportul magnetic, cât și prin portul micro USB.

Vizualizări 3D ale intersecțiilor și ghidare vocală

Mio Spirit 7700 LM încorporează sistemul Mio de ghidare pe banda de rulare, precum și funcții de vizualizare 3D ale intersecțiilor, pentru o experiență cât mai plăcută la volan. Prin intermediul acestui dispozitiv, șoferii vor fi informați din timp cu privire la aspectul traseului și vor fi ghidați la momentul potrivit pe banda corespunzătoare de deplasare. În plus, Mio Spirit 7700 LM încorporează funcția de anunțare vocală a străzilor pentru a nu distrage atenția utilizatorilor de la drum și a evita astfel situații periculoase.

Parking assistance

Sistemul de navigație oferă asistență atât pe drum, cât și la parcare, informând utilizatorul cu 1 km înainte de a ajunge la destinație despre locurile de parcare disponibile. De asemenea, ulterior, dispozitivul indică utilizatorului locul în care a fost lăsat autovehicului. În acest mod, găsirea unui loc de parcare în destinații noi sau necunoscute nu mai reprezintă o problemă pentru utilizatorii care sunt plecați în vacanțe, spre exemplu.

LearnMe Pro și IQ Routes

Pe măsură ce este utilizat, sistemul de navigație Mio Spirit 7700 LM, prin funcția LearnMe Pro, reține caracteristicile stilului de conducere ale șoferului și recomandă pe viitor trasee personalizate în funcție de acestea. În plus, cu ajutorul IQ Routes, sistemul de navigație colectează în timp real informații din trafic de la alți șoferi și optimizează traseul în baza acestora.

Camera este disponibilă în România la un preț recomandat de 649 lei.

Despre Mio Technology

Mio Technology este liderul pieței autohtone de dispozitive GPS și parte a companiei MiTAC International Corp. Mio dezvoltă şi promovează produse ce permit utilizatorilor să beneficieze de cele mai noi dezvoltări tehnologice din domeniul serviciilor mobile. Compania a fost fondată în mai 2002 şi desfășoară operațiuni pe piețele din Taiwan, China, Europa, America de Nord, Australia, Japonia şi Coreea de Sud. Mio are în prezent peste 900 de angajaţi în întreaga lume şi îşi comercializează produsele în peste 38 de ţări. http://eu.mio.com/ro_ro/

Produsele Mio sunt distribuite în România prin AROBS Transilvania Software, companie specializată în furnizarea de soluții IT, înființată la Cluj-Napoca în 1998. http://www.arobs.com/